Apostazie, numele tău nu este nici Ţon, nici Negruţ, nici Chiu, nici Gurău, nici …

Tocmai am terminat astăzi de pregătit un dificil plan de lecţie pentru studiul biblic de mâine, din biserică, pe 2 Tesaloniceni 2:1-12. Da, vă mulţumesc pentru compătimire, este unul dintre cele mai dificile texte din Noul Testament, în afara, binenţeles, a Apocalipsei.

Mâine vom discuta doar despre aspectele legate de apostazie ( lepădare de credinţă în traducerea Cornilescu) urmând ca săptămâna viitoare să ne oprim asupra omului fărădelegii şi a lucrării sale.

Am plecat la drum cu o prejudecată, că textul se referă la lepădarea unui crez (sau a unor practici, vorba unui celebru comunicat al lui Paul Negruţ ), ca să mă trezesc într-o cu totul altă dimensiune a problemei, nebănuită înainte.

Termenul apostazie, unul foarte rar în Scriptură din moment ce în NT mai apare doar în Fapte 21:21 iar în Septuaginta de doar cinci ori, are de-a face cu o părăsire deliberată, într-un spirit evident de rebeliune, a unui cadru religios sau politic, sau a unei persoane. Un derivat al acestui cuvânt, apostasiou, este folosit de câteva ori în, atât în Septuaginta cât şi în NT cu sensul de divorţ, termen care nu cred că mai necesită explicaţii.

Long story – short: dacă viaţa creştină este reflectarea împlinirii rugăciunii lui Pavel din 2 Tes 1:12, anume că “Numele Domnului nostru Isus Cristos să fie proslăvit în voi, şi voi în El …”, în această ordine, atunci apostazia trebuie să fie inversarea ei, de fapt păstrarea singurului lucru care ne interesează în toată povestea asta numită viaţă: să ne meargă nouă bine … şi, dacă Îi va merge bine şi Domnului, cu atât mai bine!

Apostazia va pleca din biserică – pentru a divorţa, trebuie să fi, măcar formal, într-o “relaţie” cu cel de care te desparţi. Cum este posibil aşa ceva? Va veni vremea odată când majoritatea celor ce vor alcătui Biserica vor fi doar creştini de formă, cu numele?

Se pare că aşa se vor derula ostilităţile. Nu mă mir. Când mesajul Evangheliei este un fel de “Hai la Cristos şi El îţi va rezolva toate problemele!” sau “Eşti atât de valoros încât Dumnezeu a dat ce a avut mai bun pentru a te salva!” ( ca şi cum valoarea ta, nu dragostea Lui, L-a determinat pe Dumnezeu să te caute printre mărăcini ) ce spirit credeţi va prolifera în Biserică? Ne mirăm de faptul că creşte numărul mofturoşilor, al nemulţumiţilor, al celor care cer de toate dar nu oferă nimic. Când ei vin în Biserică pentru a fi slujiţi, nu pentru a-şi pune în negoţ talanţii, unde credeţi că vom ajunge, în condiţiile în care numărul lucrătorilor dedicaţi benevol în biserici scade tot mai îngrijorător?

Apostazia va opri slujirea de Dumnezeu şi o va înlocui cu cea a omului. De aici pleacă toate necazurile. Construim biserici user friendly, căutăm mijloace cât mai eficiente pentru distrarea oamenilor şi împlinirea nevoilor lor. Ne retragem comozi în cutiuţe, lăsându-i pe cei din afară să se lupte cu problemele lumeşti. Ne interesează mai mult onoarea noastră confesională decât vieţile oamenilor şi necazurile cu care se confruntă. Ne interesează mai mult cine va ajunge preşedinte de cult, şi cine vor fi aceia care îi vor sta alături ca ciobani de nădejde ai turmei, decât faptul că ucenicizarea este un fenomen aproape inexistent la noi. Ne interesează mai mult denigrarea celor care au îndrăznit să gândească altfel decât noi, adică “ne-au trădat”, decât glorificarea Numelui lui Cristos într-o Românie tot mai păgânizată. La o aşa cale … halal destinaţie!

Iată pe unde pot să zboare gândurile unuia care s-a aplecat pentru câteva ore asupra unui text precum 1 Tesaloniceni 2:1-12! Mă gândesc că, în imaturitatea noastră, încă ne mai hârjonim pe teme confesionale, baptişti cu penticostali, cu Străjeri, cu carismatici şi cu emergenţi … dar va veni o vreme când toate astea vor fi făcute ţăndări de către duşmanul sufletelor noastre. Atunci, acesta nu va îi va sorta pe cei ce îi vor cădea în plasă după denominaţiune, ci îi va atrage pe toţi, fără milă, înspre veşnica pierzanie … Nu numele lui Ţon, al lui Paul Negruţ sau al lui Daniel Chiu sunt în joc, atunci când vorbim despre apostazie, ci Numele lui Cristos, de care depinde în mare măsură şi destinul nostru veşnic. Dacă ne lăsăm amăgiţi de ţinte false – vai nouă! – atunci vom fi uimiţi să vedem că nu trezirea ne stă înainte, nici moartea, ci un lucru şi mai dureros în contextul în care ne ducem vieţile astăzi: uitarea, sfânta irelevanţă evanghelică. Aşa să nu ne ajute Domnul nostru!