Rugăciune calvinistă
Marius Cruceru a publicat pe blogul său rugăciunea arminianului. Nostimă. Am promis acolo, în lipsa unei replici din partea celor vizaţi, că voi veni şi eu cu o variantă, cea calvinistă.
Iat-o! Enjoy!
Îţi mulţumesc Doamne că m-ai ales încă dinainte de întemeierea lumii ca să fiu copil al Tău. Nu mi-ai plăcut niciodată şi nu Te-am dorit; dimpotrivă, Te consideram respingător, dar Tu ai pus în mine plăcerea de a Te urma iar acum îmi placi. N-am înţeles o iotă din tot ce am auzit despre Tine până acum. Astăzi, deşi aud aceleaşi lucruri, le înteleg cu adevărat. Doar Tu eşti Acela care mi-a decodificat acest mesaj în inima mea. În păcătoşenia mea am crezut că eu trebuie să vin la Tine, prin credinţă, şi Tu îmi vei acorda harul mântuirii. Când colo, era suficient să nu fac nimic, să-mi văd de treburi, iar Tu să-mi pui mâna în cap şi să-mi spui că m-ai ales. Eu nu Te-aş fi ales niciodată; dacă nu m-ai fi ales Tu, acum m-aş fi uitat la un meci de fotbal în loc să mă rog.
Oare cât e scorul? Câştigă ai noştri, nu-i aşa?
Îţi mulţumesc pentru confirmarea alegerii Tale, vizibilă în faptul că merg în mod regulat la adunare, că îţi cânt cu atâta entuziasm şi că înţeleg predicile de la amvon … Îţi mulţumesc că, orice aş face, pentru mine nu mai este altă variantă decât Raiul. Micile căderi pe care le mai am nu au nici un efect în viaţa mea pentru că toate s-au rezolvat odată pentru totdeauna …
Îţi mulţumesc că nu sunt ca arminienii aceia care se auto-mântuiesc prin fapte şi Îţi fură din slava Ta. Eu nu fac ca ei. Eu îţi dau tot creditul numai ţie. Eu îţi dau slavă numai Ţie. Eu nu mă laud cu faptele mele. Eu trăiesc prin har.
Totul ţi se datorează Ţie; chiar şi aceste umile rânduri, de fapt, Tu Însuţi Ţi le-ai adresat …
Amin! Pe deplin meritat. Ah, am uitat ca nu e prim merite. Atunci, pacatos de superb. sau superb de pacatos. Tot un drac.
Ca sa vezi: unii dintre noi nu meritam nimic, alţii le merita pe toate. Unde e dreptatea?
ke drak, ke drak?
Se poate prelua? ca să fie la egalitate?
Desigur! Cine arbitrează?
Exista cit de cit riscul trivializarii mintuirii prin postarea celor doua excentrice, antibilice,antirationale , antiproductive pseudorugaciuni (una aici ,una la Marius) ?
Asteptam “provincia” cu feed-back-uri!
Ce sa-i faci, ne exersam si noi, intr-un mod benign sper, armele apologetice …
In concluzie, adevarul nu-i nici la stanga, nici la dreapta, dar nici la mijloc; dimpotriva, le contine pe amandoua. Nu degeaba indemnul Domnului Isus de a crede in El este explicat de Pavel din perspectiva vesniciei (pe care oricum n-o putem pricepe pe de-a-ntregul ca doar de-aia e vesnicie) si confirmat de Iacov printr-o logica inversa (de la fapte la credinta). Eu chiar nu vad care-i problema si de ce unii musai sa fie mai tari ca altii. Crestinismul s-a descurcat binisor fara disputa dintre calvini si armineni desi confruntari serioase au avut loc inca in secolul VII in privinta predestinarii si alegerii libere. Nu cred in libera alegere, dar nici nu cred ca daca unii chiar cred in ea si-si inchipuie ca-l pot primi pe Domnul cu de la sine putere ceilalti trebuie sa le sara in cap. la urma urmelor, conteaza credinta si marturisirea Domnului; cum s-a primit credinta e o alta treaba. Foarte interesanta, recunosc, dar decat sa ma bat cu frati ai mei in Domnul, prefer sa tac si sa sap…
C.S. Lewis avea o ilustraţie interesantă în privinţa dihotomiei fapte – credinţa … în rest ne jucam, recunosc, cu lucruri (prea)sfinte …
Imi aduci aminte de cum se casatoreau evreii, sau indienii. Iti dai seama ca o astfel de experienta le pecetluieste intelegerea. Daca au parte de un tata tiran, iti dai seama cum si-l inchipuie pe Dumnezeu Tatal. Sau cand sotia/sotul ii sunt alesi de altii de parinti, iti dai seama ce inteles are libertatea alegerii pentrui ei.
Tot clenciul stă în înţelegerea conceptului de personalitate, odinioara important în teologie, astăzi uitat în detrimentul acelui alunecos lucru pe care îl adresăm prin “suflet”.
Astazi am fost martora la o solicitare de rugaciune si post pentru blog. Ce ziceti?
Detalii?
Cred că ați uitat să menționați și faptul că acest calvinist nostim, se învârte ca titirezul între a se ruga (că așa îl face Dumnezeu să facă) și a se uita la meci (că și așa nu-și poate pierde mântuirea, chiar dacă nu s-ar ruga deloc), dar totuși, nu poate să nu se roage (dacă așa îi este sortit) și, bineînțeles, nici nu se roagă și nici nu se uită la meci EL, că doar nu a hotărât nimic de la sine. Ceea ce face, face robotic…
.
Tristă viață
Pe de altă parte, Dumnezeu ar fi fericit cu asemenea închinători de forță?
Până și la îngeri le-a dat voie să aleagă: nu vă place de mine, mergeți cu celălalt…
Nu există nici un aspect legat de om care să fi avut relevanţă în alegerea făcută de Dumnezeu în favoarea ta (chiar şi acceptarea darului mântuirii este socotită “merit”!); orice ai face pe astă lume, totul se reduce la întrebarea: mi-a pus Domnul mâna pe cap când a făcut numărătoarea, au ba?
Restul, robotica sau nu … mai conteaza? El a decis pentru mine, iar eu abia acum fac ce-mi pofteşte inimioara, că harul este oricum irezistibil, nu mă va lasa în pace de tot …