Nu prin auzire

Nu se întâmplă prin auzire, nici datorită unor unde care ne gâdilă urechile într-un anume mod, traspunând sunetele într-un scenariu descifrat apoi de către creier.

Nu este vorba nici măcar despre metodă în sine, fie că o numim lectură devoţională sau studiu biblic.

Nu are de-a face cu buna rostire a unei predici de către un vorbitor înzestrat. Aplicaţiile pe un text, listate la sfârşitul orei biblice, pot fi minunate dar tot n-am făcut mare lucru. Probabil că dacă am fi plătiţi pentru fiecare omilie pe care am auzit-o până acum cu un leu, unii dintre noi ne-am îmbogăţi peste măsură. Prea puţin, desigur.

Trăim într-o inflaţie de vorbe creştineşti, de versete strigate pe facebook-uri şi mailuri mobilizatoare, de meditaţii, devoţionale, youtuburi despre “ce zice cutărică despre Halloween sau despre ce culoare trebuie să aibă şosetele predicatorilor” (“cutărică” fiind invariabil unul dintre mogulii evanghelismului contemporan, de ex. Piper, Mohler, Ravi şi încă vreo câţiva ca aceştia), tweet-uri, predici, lecţii biblice, studii, tălmăciri, explicaţii, para-explicaţii, articole, cântări cu mesaj bine ţintit … toate acareturile cu care invadăm până la suprasaturaţie mediul din jurul nostru.

Nu mă mir, în acest context, de reacţiile indispuse, isterice uneori, ale ateilor. Ar vrea să nu mai audă de creştinism, motiv pentru care îl împing tot mai în afara spaţiilor publice, din şcoli sau din alte instituţii tot mai secularizate. Mă rog, vom ajunge să ne izolăm şi mai mult unii de ceilalţi într-un spaţiu social în care dreptul de a nu te asculta, de a nu te vedea chiar, va prima şi mai serios în faţa celui de liberă exprimare. ( Una din lozincile clasice ale creştinilor la adresa homosexualilor: “Nu pot să-i opresc să se destrăbăleze în culcuşul lor dar am dreptul să nu îi văd afişându-se pe stradă!” în timp ce ateii vin cu “vrem să trăim într-o lume în care să nu fiu bruiat în permanenţă de agresivitatea propagandiştilor religioşi!”)

S-a săturat lumea de noi, de lecţiile noastre, ca de poame acre. Dar oare numai ea? Şi, uite-aşa, revenim la oiţele noastre, câte mai sunt în turmă: asistăm la o acută saturaţie a spaţiului creştin faţă de propria-i limbuţie. Ne intră omiliile pe-o ureche şi ne ies pe alta într-o veselie; în urma lor rămân cel mult nişte vreascuri, material numai bun pentru săgeţi de folosit împotriva apostaţilor, a ereticilor, a ecumeniştilor şi a necircumcişilor-cu-inima ai acestei lumi ingrate.

Nu ne mai convingem unul pe altul de ceva, nici măcar pe noi înşine nu ne mai convingem. Dar avem convingeri, asta e sigur. Precum moartea si taxele …