Dicţionar existenţial – Babel
Babel, smb.
1. Simbol al înstrăinării omului în colectivitate şi al incapacităţii sale de a găsi înţelegere în cei din jur. În ciuda aparenţelor, este vorba de mai mult decât superficiala încurcare a limbilor: consecinţa episodului biblic în sine nu este că folosim sunete diferite pentru a adresa aceleaşi lucruri, problemă uşor de rezolvat alminteri prin folosirea unui translator, ci că acolo, la Babel, ni s-au încurcat existenţele noastre în întregul lor, cu concepţii, cu percepţii, cu judecăţi şi cu prejudecăţi, cu tot ce adunăm laolaltă în acel întreg pe care îl numim viaţă. Nu doar că nu vorbim aceeaşi limbă dar nici nu mai simţim la fel, nu ne bucurăm la fel, nu ne exprimăm în aceleaşi moduri trăirile similare, nu împărtăşim aceleaşi anxietăţi, nu iubim cu acelaşi fel de dragoste şi nu ne punem încrederea în aceeaşi Divinitate. Pentru astfel de încâlceli nu există translatori.
Vezi şi: vorbe.
2. Arhetip al nedesăvârşirii oricărei lucrări omeneşti (P. Zunthor) dar şi al oricărei paradigme omeneşti pentru unitate. Din cauză că unitatea oamenilor în jurul unui proiect comun a fost iremediabil zădărnicită de Dumnezeu în câmpia Şinearului, se impune o altă paradigmă unificatoare. Oferta creştină se fundamentează pe lucrarea Duhului Sfânt care, oricât de incredibil ar părea unora, lucrează – cel puţin aşa ne spune dogma – numai unitate. Ea – paradigma aceasta – este inacceptabilă omului contemporan, se înţelege. Sugestii?
