Grădina desfătărilor (4)

Iubitul meu în grădina lui s-a dus, în straturi d-aromate pline, să-şi pască turma acolo şi crini frumoşi s-adune.
Eu a iubitului meu sunt şi el este al meu, el printre crini îşi paşte iezii.
Frumoasă eşti, iubita mea, frumoasă eşti ca Tirţa şi ca Ierusalimul dragă, dar ca şi oastea în război temută.

Cântarea Cântărilor 6:2-4

Când am ajuns în Nafplio, după asfinţit, ne-am bucurat să putem găsi o cazare convenabilă şi să putem avea o binemeritată odihnă după drum. Totuşi, pentru că citisem deja despre oraş cum că ar fi unul dintre cele mai frumoase din Grecia, nerăbdarea de a-l explora ne-a scos pe străzi, la un ceas destul de târziu al serii.

Fără prea multe repere la îndemână, am ajuns destul de repede pe câteva străzi destul de obişnuite, neatractive, populate cu magazine şi blocuri de locuit … Emoţia explorării unui loc cu profunde rezonanţe în istoria elenă – a fost prima capitală a Greciei moderne! – s-a transformat, o oră mai târziu într-o nemărturisită dezamăgire …

A trebuit să vină a doua zi ca să putem vedea cetăţile, Bourtzi şi, mai târziu, centrul vechi al oraşului, o adevărată minunăţie. După cinci zile petrecute în Nafplio putem spune că ne-am îndrăgostit de el, de străduţele sale înguste, de promenadele de pe chei, de cele aproape o mie de trepte ce trebuie urcate până la cetatea de pe deal, de piaţetele animate de lume, de clădirile în care mireasma gusturilor arhitectonice veneţiene e irezistibilă, de apusurile sale de soare … Sunt convins însă că au rămas destule lucruri nerevelate privirilor noastre după sejurul pe care l-am avut acolo; multe secrete, multe alte minunăţii ne aşteaptă – dacă o vrea Domnul! – să ne mai facem drum pe acele meleaguri …

Frumuseţea unui oraş se descoperă la pas, plimbându-i aleile, parcurile, bulevardele şi savurându-i viaţa într-o neostoită agitaţie. Panoramele de pe înălţimi îşi au farmecul lor dar îşi epuizează destul de repede darul de a ne produce fiori. “Fotografierii” dintr-o privire a acoperişurilor, experienţă interesantă fără îndoială, un oraş îi alătură curiosului frumuseţea drumeţiei. Aceasta, se înţelege, înseamnă efort, disponibilitate şi, cel mai important, timp.

Poţi să urmezi un ghid; poţi, de asemenea, să te laşi rătăcit, în mod deliberat, prin urbe. Personal, prefer a doua variantă, mai ales că nu prea îmi este dat să mă rătăcesc de tot; găsesc de fiecare dată un fir călăuzitor către o locaţie cunoscută. Mergi încotro te conduce oraşul, pe căile deschise de el privirilor tale, lăsându-te fermecat de ambianţă, de decoruri, de oameni, de pulsul vieţii citadine ….

O frumuseţe ce se lasă descoperită puţin câte puţin, într-o continuă mişcare, într-o dinamică a viselor … asta este frumuseţea soţiei. O alternanţă de obiecte obişnuite – o poştă, o primărie, un spital, în cazul unui oraş – şi unice amprente de exclusivitate. Întocmai cum frumuseţea dragei sale este pentru fericitul călător în inima ei şi siguranţă … şi surpriză, şi încredere – şi emoţie …

O preumblare de o viaţă, printr-o viaţă, dar nu ca turist, ci ca un veşnic uimit locuitor a al unei urbe pe care o redescoperă în fiecare zi mai proaspătă, mai frumoasă, mai atrăgătoare …

Ferice de acela – unicul! – care a primit viză de intrare în cetate …