Truman Show


Apreciat de unii ca fiind un manifest gnostic, Truman Show este genul de film care ne invita la meditatie, macar la o trecere in revista a perspectivei pe care o avem asupra lumii in care traim, daca nu mai mult de atat. Diversitatea opiniilor exprimate pe marginea acestei productii a lui Peter Weir, dar si a efectelor pe care filmul le are asupra spectactorilor, mai are si rostul de a da apa la moara celor care propovaduiesc legitimitatea postmodernismului ( de parca el ar avea nevoie de asa ceva! ) si eliberarea de sabloanele ale gandirii, oricare ar fi acestea. Permiteti-mi sa arunc si eu cateva pareri despre acest film care, in ciuda simplitatii lui, este dupa parerea mea unul dintre cele mai profunde ale ultimilor douazeci de ani.

O lume mincinoasa, falsa, dominata de granite fizice dar si mentale, aceasta este lumea in care traieste Truman. Ideea in sine este veche de cand lumea; aici insa ea apare sub o evidenta influenta gnostica: traim intr-o lume rea, inselatoare, in care, fara sa ne dam seama, sunt manipulati sa facem voia altcuiva iar singura noastra sansa este evadarea, parasirea ei definitiva. Acceptam ceea ce ni se ofera, fara sa punem prea multe intrebari, fara sa cercetam rostul lucrurilor iar asta este de fapt o lunga si plictisitoare robie.
In ciuda ispitei de a judeca filmul prin lentile gnostice, o sa il privesc mai degraba din perspectiva unui crestin. Astfel un prim lucru imi pare evident: lipseste din film, direct sau indirect, metaforic, alegoric, sub orice forma ce mai, vreo aluzie la Dumnezeul in care noi crestinii credem. Christof nu este un dumnezeu ci mai degraba un demiurg; el este cel de care vrei sa te eliberezi si sa-l lasi in urma, nu sa-i cauti prezenta. Truman vrea sa fie liber, cauta salvarea si o obtine dar pe cont propriu. Nimeni nu l-a mantuit pe Truman: eliberarea sa este 100% meritul sau.
As putea, ca si crestin, sa fiu de acord cu descrierea starii lumii asa cum apare ea in film, o lume care nu traieste cu adevarat ci isi asuma constient o drama, un show, un grandios spectacol. Constienta de falsitatea si spoiala aparentei ei, lumea nostra se complace in aceasta regie pentru ca se pare ca asta e tot ce i-a mai ramas, aparenta. Privata de valori reale sau lucruri care sa merite sa mori pentru ele, lipsita de viata adevarata, omenirea ales sa mimeze viata, sa o interpreteze, dupa cum Glossa eminesciana ne atentionase deja. Pe de alta parte observ si o diferenta esentiala fata de gandirea crestina: lumea lui Truman este una creata pentru el, si functiona comform planului initial in timp ce Scriptura ne spune ca directia pe care lumea aceasta se indreapta nu este cea pe care Autorul a dorit-o si ca au existat evenimente care i-au deturnat viziunea initiala.
Daca observi cu atentie, in film, nu lipsa de autenticitate a lumii artificiale din studio este problema morala care ni se ofera spre meditare ci lipsa libertatii omului de a-si alege singur orizontul in care sa traiasca. Oamenii din lumea lui Truman accepta, de buna-voie sa traiasca o viata regizata, isi asuma niste limite impuse de studio si, din acest punct de vedere nu poti decat sa le plangi de mila si nimic mai mult, in timp ce eroul principal vrea cu adevarat sa plece, sa treaca dincolo, sa traiasca altfel. Paradoxal, Truman Show este viata tuturor personajelor fimului ( poate chiar si a noastra, a spectactorilor, pret de vreo 90 de minute ) dar nu a lui Truman insusi ( fata de care s-a indragostit este singura exceptie).
E pacat insa sa nu-i observi in film si pe cei ce sunt spectactori ai spectacolului lui Christof. Conditia lor nu este cu nimic mai buna decat a acelor din interior. Nu sunt in studio, nu joaca roluri si ai zice ca macar ei sunt reali, dar de fapt nu fac altceva decat sa stea cu ochii in televizor fara nici un rost. Nu au vieti proprii ci o urmaresc cu sufletul la gura pe cea a lui Truman. In final, cei doi politisti ne sugereaza ca nu e o mare drama ca Truman Show s-a terminat: mai sunt si alte canale interesante de vizionat.
Intepaturile usor ironice, uneori sarcastice, pe care filmul le aduce mentalitatii consumeriste actuale, considerate a fi motorul societatii in care traim, ne conduc la o posibila asociere a demiurgului acestei lumi cu aceasta mentalitate care ne inrobeste tot mai mult. E trist dar, ceea ce acum pare a fi usor exagerat, prin intentia lui Peter Weir, maine ar putea fi normalitatea pentru copiii nostrii, inrobiti intr-o cultura in care manipularea media va creste tot mai mult datorita noilor tehnologii.
Un lucru inspaimantator si totodata un important avertisment este felul in care lumea fabricata din studioul Truman reuseste sa mimeze frumusetea, emotia si trairea vibranta, aceste daruri de care noi oamenii ne bucuram ca si cum ni s-ar cuveni dintotdeauna. Cand Truman se reintalneste cu tatal sau, pe care il credea pierdut, Christof ajunge pe culmile artei sale regizorale: ceata, ambianta sonora, pozitionarea camerei de luat vederi sunt atent gandite pentru un efect artistic unic, stralucitor, emotionat dar … fals si putred in fiecare particica a lui. Dar nu asta ma inspaimanta asa de tare, cum spuneam, ci faptul ca acolo curgeau niste lacrimi reale, ale lui Truman, in timp ce intregul context care a provocat acele lacrimi era fals. Emotii, trairi intense, pasiuni … toate pe altarul minciunii. Cei ce au vazut Wag of the Dog, un alt film exceptional, stiu despre ce vorbesc. Cele mai frumoase sentimente si cele mai sincere lacrimi sunt adesea rodul manipularii si mincinii. Acesta este unul dintre cele mai josnice acte de tradare ale lumii fata de cei ce traiesc in ea. ( Nu voi uita niciodata ca, adolescent fiind, in ’89 am plans cand am auzit dimensiunea genocidului care i s-a imputat lui Ceausescu la proces, 60.000 de victime. Cand am realizat mai tarziu ca aceasta nu era altceva decat o grosolana manipulare, cu rusine o spun, am devenit insensibil la drama celor vreo o mie de persoane care intr-adevar au murit atunci. Minciuna ucide, indiferent de scopul cu care ea este propagata. ) 

As concluziona spunand ca filmul este placut de privit, bine realizat, la obiect, dens, dar in celasi timp el nu ma invata nimic si nu-mi propune nici o solutie care sa ma conduca spre usa salvatoare. Acesta nu este neaparat un defect al filmului ci doar o constatare; pana la urma marile raspunsuri trebuie totusi cautate in alta parte.

Ratings (1-5):

Artistic  3,5;   Moralitate  3;   Relevanţă  4;   Apreciere generală  4

Dă o replică!

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s