Chipuri şi măşti ale gândirii despre Dumnezeu


Iniţiativa Alexandrei Sandu şi succesul ei în rândurile românilor, etichetaţi adesea ca pesimişti, depresivi şi grabnici la a se închide în butoiul cu melancolie al esenţelor etilice de doi bani, a trezit în mine o neliniştitoare curiozitate cu privire la mesajul propriului meu chip, pe care îl transmit fără să îmi dau seama celor din jurul meu. Tânăra fotografă a imortalizat oameni zâmbind, în timp ce se lăsau învăluiţi de miresma celor mai frumoase vise ale lor; o idee genială pentru care merită toate felicitările. Eu vreau să nuanţez puţin întrebarea: cum arată un om care, închizând ochii, îşi îndreaptă gândurile spre Dumnezeu?

Voi creiona în continuare câteva expresii ale feţei unui credincios, invitându-vă totodată să mă ajutaţi la a întregi portretul pe care l-am început.

Oboseală, extenuare; pomeţii obrajilor sunt alungiţi iar cearcănele nu mai pot fi ascunse. Ele apar pe chipul omului care munceşte din greu în lucrarea Domnului, sacrificând totul până la ultima picătură de sudoare pentru a-I fi plăcut Lui. Ştie că Stăpânul său este unul exigent, greu de mulţumit, aşa că se va strădui să ţină cât mai sus ştacheta, în speranţa că va atinge perfecţiunea cerută de Isus Însuşi.

Zâmbet superior în colţul din stânga al gurii. Când vezi acest semn, ştii că ai de-a face cu unul care şi dat zeciuiala cu credincioşie, a participat la toate evenimentele bisericii şi este un model de comportament în adunare şi în afara ei. El nu este ca ceilalţi vecini ai săi, nu îşi face de lucru cu păcătoşii, ci duce o viaţă sfântă, curată făcând o bună impresie atât lui Dumnezeu cât şi celorlalţi neprihăniţi.

Tremur abia perceptibil al dinţilor; încearcă să mascheze acest lucru ţinând buzele strânse; simţi tremurul ochilor sub pleoape. Îmi pare rău pentru această persoană dar … a comis-o! Trebuie să fie vorba de vre-un păcat ascuns acolo sau de o recidivă a unui obicei prost de care credea că a scăpat.

Crispare; întreaga faţă este încordată într-o grimasă expresivă, semn al unei intense trăiri lăuntrice. Ai în faţa ta pe unul care se roagă cu credinţă. Chipul său exprimă intensitatea convingerii sale că Dumnezeu îl aude şi îi va răspunde în cel mai scurt timp posibil.

Zâmbet relaxat, odihnit, aproape vesel. Este semnul conştienţei iubirii lui Dumnezeu, prezenţa odihnei în mâinile Sale puternice şi blânde în acelaşi timp.

Colţurile gurii alungite în jos; sprâncenele arcuite ameninţător. Păzea! Mânia lui Dumnezeu, care se descoperă din cer împotriva oricărei necinstiri a lui Dumnezeu şi nelegiuri a oamenilor şi-a găsit în persoana aceasta un recipient prin care să înfiereze toate răutăţile umanităţii.

Nici o expresie detectabilă. Ceea ce ai în faţa ta este o persoană care a depăşit stadiul de fiinţă umană şi a ajuns înger deja … sau chiar mai sus. Nimic din ce înseamnă umblare cu Dumnezeu nu mai poate să producă vre-o emoţie, vre-un gest, ceva.

Ochii întredeschişi orientaţi în plan orizontal… Nici nu se gândeşte la Dumnezeu. Nu face altceva decât să inventarieze expresiile celor din jurul său.

Chiar, oameni buni? Oare cum arată chipul unui om care îşi lasă mintea să mediteze la Cel Preaînalt? Ne spune el ceva despre relaţia sa cu Tatăl ceresc?

Mai concret încă: cum arată propriul tău chip într-o astfel de fotografie?

Anunțuri

10 gânduri despre “Chipuri şi măşti ale gândirii despre Dumnezeu

  1. Cind am inceput sa citesc cele de mai sus, de la prima fraza mi-am imaginat pe Stefan, lovit de pietrele oamenilor dar fascinat de cerul care i se deschisese…doar pentru el…

    Apoi…mi-am imaginat pe Domnul Isus…om al suferintelor intr-un asa hal ca-ti intorceai privirea de la El, strigind de pe cruce „Dumnezeul Meu…pentruce m-ai parasit?”…si apoi mi-am adus aminte de cite ori am inchis ochii la ora de rugaciune si m-am gindit la lista lunga de lucruri de facut…trebuie sa admit ca mi s-a intimplat nu odata sa ma trezesc ca gindurile mi-au zburat aiurea. Oare cum arata o fata pe care se citeste rusinea?

    Daca as vrea sa arate ceva fata mea, as vrea sa arate recunostiinta si dragostea… Dar fata omului care se roaga este ca si oglinda sufletului…nu poate sa arate decit ce-i inauntru…

    1. Nici o secundă nu m-am gândit la cum am putea încorpi noi o faţă care „să arate bine”. Dacă acest exerciţiu v-a condus spre o constatare precum cea de sus, întrebarea este ( si pentru mine ): ce e de făcut? Ce putem face pentru a ne pune inimile, minţile şi trupurile în acord, în armonie cu inima lui Dumnezeu?
      Mă gândesc dacă răspunsul nu stă cumva într-o cunoaştere mai profundă, mai personală a Lui, bazată pe Cuvânt, dar şi pe o relaţie profundă cu El …

      Poate am fost pe alocuri sarcastic în acest post dar cred că este posibil ca atunci când un om îşi îndreaptă cu sinceritate şi smerenie gândurile spre Cel Preaînalt, faţa acelei persoane intră într-un proces de transformare, comparabil, respectând proporţiile, cu Schimbarea la Faţă a Domnului Isus.
      Exagerez cumva?

  2. Oh…am avut o astfel de fata de citeva ori in viata. Vorbesc de 100%…odata era fata mea cea mare pe moarte si odata eram eu. Cind ne merge bine, uitam citeodata sa ne rupem de ce este in jur, ca niste copii mici care zburda aiurea dar vin cu miinile ridicate sa fie luati in brate cind li-e foame, somn sau au vreo problema. Pina si necazurile in viata isi au rostul lor. Si asa cum o boala fizica are motivele ei si celelalte dureri , cel putin unele, isi au scopul lor, sa ne trezeasca, sa ne faca atenti, sa ne tina strins linga El…
    Cind am zis „sa aratam bine” poate nu m-am exprimat corect. Mai degraba trebuie sa fim „pe faza” sa rezonam , sa tinem legatura cu ceryl…sa avem o conversatie cu El… O zi buna…

  3. Dyo, poate te-apuci să faci poze! 🙂
    Există şi rugăciune cu lacrimi… legal psalmică şi… ghetsimanică. 🙂
    Există si oameni care au o deosebită lumină pe chip când se roagă.
    Sunt rari 🙂

    1. Din păcate nu am nici pe departe iscusinţa Alexandrei Sandu … poate totuşi cineva mai dăruit va prelua ideea.
      Ai dreptate, optiunile sunt mult mai diverse. Totuşi eu nu m-am gândit aşa mult la rugăciune, în sensul ei clasic, ci la o meditaţie: să închizi ochii şi să te gândeşti la Domnul tău. Acea lumină de care vorbeşti … ei bine, poate că n-o avem încă, dar e bine să sperăm să ajungem şi acolo … 🙂

  4. ” Oare cum arată chipul unui om care îşi lasă mintea să mediteze la Cel Preaînalt? Ne spune el ceva despre relaţia sa cu Tatăl ceresc”? (dyo)
    depinde ce mediteaza, ce concept sau imagine mintala isi creaza vis a vis de Dumnezeu!

    daca te uiti la un om ce are ochii inchisi (precum imaginea ta de mai sus), nu se vede (neaparat) din ea ca ar medita la Cel Preainalt; nu se vede nici contrariul;
    se vede un om linistit si multumit cu sine (in cazul tau) ce are ochii inchisi; 😀
    si se mai vede un om bine hranit si ingrijit care o duce destul de bine mersi 😀

Dă o replică!

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s