Cui îi e frică de emergenţi?


Lumea creştină a ultimului secol a fost aceea a trendurilor, a modelor eclesiale şi teologice. Gândiţi-vă numai la cele trei valuri ale carismaticilor, frumos repartizate pe parcursul câtorva zeci de ani, la evanghelia prosperităţii, la feminismul evanghelic şi, la una din ultimele găselniţe ale lumii evanghelice, deşi paradoxal născută ca o reacţie adversă la rigiditatea teologică a acesteia, şi anume biserica emergentă.

Fenomen nou, încă în vogă prin State, mişcarea emergenţilor a avut de întâmpinat scepticismul dar şi criticile unor personalităţi ale lumii evanghelice americane cum ar fi D.A. Carson şi Norman Geisler. La noi în România, deşi în spaţiul bisericilor independente se pot întâlni tentative care se aliniază cel puţin parţial acestui curent, fenomenul este încă puţin cunoscut; mai mult, denumirea de biserică emergentă provoacă a nume nesiguranţă, oamenii nu sunt siguri dacă vorbesc despre o biserică până la urmă sau de vreo societate conspirativă precum cea a masonilor. Prima tentativă de a aduce în atenţia publicului românesc ideile emergente este publicarea în anul 2007 a cărţii lui Steve Chalke, Mesajul pierdut al lui Isus. Cartea a fost primită cu răceală, chiar cu a anume ostilitate şi nu mă mir de asta: evanghelicii români au fost nevoiţi să suporte afrontul dădăcelii unuia care pretindea că Biserica a pierdut cumva, de-a lungul secolelor, esenţa mesajului lui Christos, iar el, Steve, ni-l va readuce în atenţie nealterat, aşa cum ni L-a dăruit Domnul Însuşi.

Paradoxal, deşi născut din spuma evanghelismul american, curentul emergent este mai uşor de pliat mentalităţii ortodoxe decât celei evanghelice. Acest lucru este evident în modul în care Chalke priveşte la conflictul de viziune antropologică dintre Biserica Răsăriteană şi Apusul care a urmat antropologia augustiniană, subliniind adeziunea sa la perspectiva esticilor. Autorul înfierează pesimismul depresiv al antropologiei apusene, efect al doctrinei păcatului originar moştenit asumată şi desăvârşită mai târziu de reformatori. De asemnea, ca rezultat al unei perspective ceva mai optimiste asupra condiţiei umane, se trece în plan secundar, dacă nu chiar se lasă complet deoparte, doctrina ispăşirii; moartea lui Isus este ponderată de Întrupare şi de lucrarea Domnului în timpul umblării Sale pământene.

Cum toate bizareriile vestului ajung până la urmă şi la noi, întrebarea este dacă să-i primim cu pâine şi cu sare sau să-i tratăm cu indiferenţă ( poate chiar ostilitate ! ). O excentricitate în plus, ce mai contează?

Haideţi să vedem câteva elemente pozitive şi negative pe care le vom primi în spaţiul nostru vital odată cu venirea acestor apostoli postmoderni ai unui mesaj vechi cât creştinismul.

Puncte tari

Emergenţii înţeleg că Biserica trebuie să fie orientată înspre cei care au nevoie de Christos, înspre comunitate, nu de pe poziţii autoritariste ci de pe poziţii de slujire în smerenie. Amin, pentru o astfel de perspectivă! Avem nevoie şi noi să înţelegem că nu am fost mântuiţi pentru a ne baricada în spatele cazematelor noastre ideologice şi nici pentru a ne bate cu pumnii în piept pentru că suntem singurii deţinători ai adevărului ( Ori ne deţine Adevărul pe noi … ori suntem pierduţi! )

Emergenţii pun un accent fundamental pe relaţii; sunt dedicaţi a primi bine pe străin şi, în loc să cheme pe cei pierduţi să vină la biserică ( vai, modelul de evanghelizare de prin bisericile noastre ! ) ei sunt cei ce se apropie de cei care au nevoie de Christos.

Emergenţii cultivă o cultură a interacţiunii şi părtăşiei ca formă de închinare prin mărturii personale, rugăciuni în grupe mici, întâlniri în grupe de casă, mese luate împreună etc. Pentru prea mulţi dintre noi interacţiunile din Biserică se întâmplă doar în cele zece minute de după programul de biserică de duminică dimineaţa.

Accentul pe trăirea unei mărturii încarnate a adevărului biblic prin implicare socială, ospitalitate, acte de generozitate şi întrajutorare etc. Dacă e este adevărat că Evanghelia este mai mult decât vorbe, atunci şi noi ar trebui să luăm în considerare aceste lucruri.

Biserica nu este o instituţie şi o comunitate frăţească. Uităm uneori acest lucru, îngropaţi între comitete şi comiţii, între funcţii şi ordinări; e bine să ne amintim că avem aceeaşi Uşă de acces spre Tatăl, şi că Dumnezeu chiar nu se uită la faţa omului ci la inimă.

Puncte slabe

Atitudinea faţă de Scriptură este una pur existenţială; o istorie de pe paginile Bibliei este relevantă numai în măsura în care cititorul se poate în vre-un fel relaţiona la ea. Mesajul unui text biblic nu mai are decât o relevanţă conjuncturală, nu se poate vorbi despre o relevanţă care să transceadă contextul istoric şi cultural al pasajului în sine.

Atitudinea faţă de creştinii ne-emergenţi este una totuşi de superioritate, în ciuda faptului că se pretinde smerenie în relaţii cu cei din afară. Faptul că, mai voalat sau mai direct, ni se spune că de fapt ei redescoperă un creştinism pierdut ( nu ştie cu exactitate când ), deci pe care noi nu l-am trait, nu îi va ajuta pe emergenţi să-şi facă prieteni printre evanghelici.

Fiind născută din dorinţa de relevanţă în faţa lumii postmoderne în care trăim, mişcarea emergentă a făcut un important rabat la acurateţea teologică şi a subminat în mod considerabil importanţa Scripturii în viaţa creştinului din zilele noastre. Nu poţi să nu sesizezi o  anume doză de compromis faţă de valorile lumii în care trăim, mai ales pe calea relativizării unor concepte care au rezistat de mii de ani în gândirea creştină.

Accentul pe relaţii ( care nu este rău în sine ) este făcut pe seama subminării importanţei mesajului Evangheliei. Uneori ai impresia că de fapt evanghelizarea se reduce la abilitatea de a-ţi face un prieten, de a pune bazele unei noi relaţii. Parcă se ruşinează cumva de Evanghelia lui Dumnezeu …

Prea au succes! Poate ne golesc bisericile …

Ce ziceţi? Să ne fie teamă de aceşti emergenţi, să-i privim de sus ca pe nişte ciudaţi sau să folosim această ocazie a contactului cu ei pentru a reexamina fundamentele credinţelor noastre?

12 comentarii

  1. De ce sa ne fie teama?

    Cu siguranta ca avem o buna ocazie de a ne reexamina fundamentele credintei noastre. In fiecare zi trebuie sa ne verificam credinta, daca suntem in credinta.

    Miscarea emergenta poate sa fie la fel de bine o miscare eretica pe adevarul si semnificatia reala a punctelor tari pe care le-ati prezentat.

  2. Se pare că o anume teamă există, mai ales în faţa atractivităţii felului în care emergenţii prezintă şi trăiesc viaţa creştină. E posibil ca cei sătui de atmosfera anostă din unele dintre bisericile noastre să pună teologia deoparte şi să-i urmeze pe aceştia.

    Să înţeleg ideea de erezie doar ca pe o posibilitate sau aveţi argumente pentru a susţine aşa ceva?

    1. Dupa roade ii veti cunoaste spune Cartea. Dupa cum i-ati prezentat au sanse mari la podium 🙂

      Poate un pom bun sa faca roade rele?
      Teologia e credinta filosofilor. Daca emergentii sau cine mai vine dupa ei ar invata lumea ca se poate salva prin ea insasi atunci nu ar mai fi religie. Again no worries, nu concureaza cu noi astia care am primit odata pentru totdeauna.
      Daca aceiasi inculpati s-ar prezenta ca unica solutie in opozitie cu restul lumii, again ar fi in impostura desi nu ar avea decat dezavantajul varstei fata de organizarile sau miscarile mai vechi.

      la modul serios, exista un nivel al intelegerii lumii spirituale care transcende detaliile noastre de furnici ingrijorate. Subconstientul meu imi spune ca pe acolo se intampla adevarata judecata si nu aici si acum

      1. Fost-am eu prea blând cu ei, deci?
        Părerea mea este că avem unele dezechilibre în modul nostru ( generalizez acum ) de a ne trăi vieţile înaintea lui Dumnezeu. Punem accente pe unele aspecte şi uităm de altele. Scriptura, rugăciunea, închinarea, generozitatea, relaţiile, doctrina, adunarea, ritualurile … toate sunt lucruri care îşi au locul şi rostul lor; dezechilibrele în exprimarea acestora au fost întotdeauna păguboase pentru Biserică.
        Dezechilibrul emergenţilor este, după mine, în impozarea relaţiilor deasupra doctrinei şi suprasimplificarea, pana la un reducţionism de-a dreptul suspect, a semnificaţiilor şi rosturilor lucrării lui Christos pentru mântuirea noastră.
        Datoria noastră nu este să ne pretindem neapărat accesul la nivelul de înţelegere sugerat de dvs ci să păstram ce este bine şi să ne ferim de orice ni se pare rău.

  3. Mici doze de erezie – de fapt urăsc sincer termenul ăsta – parcă am decelat şi eu la Steve Chalke. Mi se pare un lucru suficient de grav să propui trecerea chestiunii naturii divine a lui Cristos pe planul secund, numai de dragul de a nu-i şoca pe cei pe care vrei să-i atragi în conversaţie. Din acest moment, Isus cel istoric poate fi orice, numai Mântuitor nu, iar credinţa tinde să devină gândire pozitivă. În rest, orice fel de prilej de cercetare este bun, după părerea mea, dacă nu cumva se pleacă la drum cu idei preconcepute şi ţinte previzibile.
    Nu ştiu dacă aţi conversat deja cu singurul emergent român de care am cunoştiinţă – Florin Paladie. Găsiţi blogurile lui la mine în roll.

    1. Să înţeleg că cei ce au tipărit în România cartea lui Chalke nu au nimic de-a face cu emergenţii ci doar au încercat piaţa? Voi urmări oricum opiniile de pe blogul sugerat de tine, aşa pentru variaţie şi mai bună documentare.
      Acum, cu trecerea naturii divine a lui Christos în plan secund … asta nu înseamnă neapărat negarea acestei doctrine, deşi miroase a compromis şi … nici asta nu e bine. E adevărat, ei intră pe un teritoriu extrem de periculos, dar s-ar putea ca asta să fie doar expresia unui mod de abordare a misiunii – posibil unul greşit, sunt de acord …
      E interesant să vezi strategia lui Pavel de propovăduire în sinagogi: întâi dovedea din Scripturi ce fel de lucrare va avea Christosul ( la modul general ) şi, după ce conversaţia era deschisă, Îl identifica pe acel Christos cu Isus Nazarineanul, fiul Mariei şi al lui Iosif. Strategiile sunt întotdeauna discutabile; ar fi important de ştiut dacă emergenţii derivă cumva în învăţătura lor o concluzie care ar impieta divinităţii Mântuitorului nostru.

      1. Sunt nuanţe subtile, probabil că nici măcar nu este un curent foarte coerent sau răspândit – mişcarea emergentă nu pare deocamdată ceva închegat şi rigid.
        Scot McKnight evocă următoarele trăsături esenţiale ale Emerging Church: discurs profetic sau cel puţin provocator (pt. că biserica trebuie schimbată), postmodernism, pragmatism sau orientare spre misiune şi acţiune (unii ar spune chiar fapte), atitudine de protest faţă de teologia sistematică şi exclusivism (considerate ca trăsături negative ale evanghelicilor), angajare politică (de stânga).
        Câteva idei din articolul lui Scot http://www.christianitytoday.com/ct/2007/february/11.35.html?start=2:

        Discursul de tip profetic al emergenţilor este deseori exagerat, dar nu trebuie ignorată nevoia de schimbare în biserică.

        Postmodernismul nu poate fi considerat o simplă respingere a adevărului, ci ar putea avea chiar afinităţi cu epistemologia augustiniană.
        (“Postmodernity cannot be reduced to the denial of truth. Instead, it is the collapse of inherited metanarratives (overarching explanations of life) like those of science or Marxism. Why have they collapsed? Because of the impossibility of getting outside their assumptions.”)
        Nu toţi contemporanii şi urmaşii noştri sunt sau vor fi postmoderni, dar cei care sunt sau vor deveni au dreptul la Cuvânt (a se citi în două sensuri: ascultare, interpretare).
        (“Living as a Christian in a postmodern context means different things to different people. Some … will minister to postmoderns, others with postmoderns, and still others as postmoderns.”)
        Emergenţii care “sar(e) în ochi” şi stârnesc scandal sunt cei care au ales să militeze de pe poziţii postmoderniste. În general, aceştia au probleme cu acceptarea adevărurilor de tip triumfalist, căutând Adevărul fără a deveni mistici, neîncrezători în limbajul omenesc.
        (“The truly infinite God of Christian faith is beyond all our linguistic grasping, as all the great theologians from Irenaeus to Calvin have insisted, and so the struggle to capture God in our finite propositional structures is nothing short of linguistic idolatry.”)

        Emergenţii pun în primul plan vieţuirea creştină (închinare, ortopraxie, misiune), în detrimentul ortodoxiei egocentriste.
        (“Jesus declared that we will be judged according to how we treat the least of these (Matt. 25:31-46) and that the wise man is the one who practices the words of Jesus (Matt. 7:24-27). In addition, every judgment scene in the Bible is portrayed as a judgment based on works; no judgment scene looks like a theological articulation test.”)

        Emergenţii nu au foarte mare încredere în teologia sistematică. Argumente: diversitatea teologică (semn de nesiguranţă), divergenţele şi slaba speranţă de consens, imposibilitatea de a-L “prinde” pe Dumnezeu în cuvintele vreunei limbi omeneşti.
        (“The emerging movement tends to be suspicious of systematic theology. Why? Not because we don’t read systematics, but because the diversity of theologies alarms us, no genuine consensus has been achieved, God didn’t reveal a systematic theology but a storied narrative, and no language is capable of capturing the Absolute Truth who alone is God. Frankly, the emerging movement loves ideas and theology. It just doesn’t have an airtight system or statement of faith. We believe the Great Tradition offers various ways for telling the truth about God’s redemption in Christ, but we don’t believe any one theology gets it absolutely right.”)

        Acceptarea în cercul candidaţilor la mântuire trebuie să fie mai relaxa(n)tă.
        (“Some emerging Christians point to the words of Jesus: “Whoever is not against us is for us” (Mark 9:40). Others, borrowing the words of the old hymn, point to a “wideness in God’s mercy.” Still others take postmodernity’s crushing of metanarratives and extend that to master theological narratives—like Christianity. They say what really matters is orthopraxy and that it doesn’t matter which religion one belongs to, as long as one loves God and one’s neighbor as one’s self.”)
        O idee care mi s-a părut interesantă şi parţial corectă, aparţinând unui antiemergent:
        “At the grassroots level, the movement is fueled by a lot of dislike of uncool fundamentalism and its “culture” (or lack thereof).” — mişcarea emergentă este alimentată involuntar şi de fundamentalismul literalist, cel cu oroare pentru apologetică, nuanţe şi variante.

        Emergenţa pledează pentru acceptarea lui ŞI. Fundamentalismul este ORI-ORI (sau exclusiv). Nu a apărut încă o logică care să unifice toţi operatorii într-unul singur, acceptabil de toate taberele. Domnul ne cere să facem ŞI-ŞI, dar trebuie să alegem calea corectă, ORI e de rău. În consecinţă, pentru mulţi singurul operator corect rămâne DAR-ul aplicat la infinit.
        Ambele tabere (pentru simplificare, fundamentalistă şi emergentă) se acuză reciproc de ne- sau falsă smerenie. Emergenţii spun despre ceilalţi că au trufia deţinerii adevărului absolut, fundamentaliştii spun că emergenţii — pe care în general îi cam bagă în aceeaşi oală cu PoMo (postmoderniştii, cu un apelativ jignitor prin rezonanţă) — au falsa smerenie de a nu fi siguri pe propriile arme epistemologice.
        Cred că una dintre cele mai rele acuzaţii care se pot arunca asupra cuiva este aceea de falsă smerenie — rea este intenţia acuzatorului şi rea este şi falsa smerenie. Pentru a demonstra că smerenia nu e falsă trebuie să arăţi că aveai o putere sau o valoare la care ai renunţat, pentru a deveni smerit. Dar clamând valoarea şi demonstrând puterea cazi din smerenie (cum ar fi fost dacă Isus chiar s-ar fi dat jos de pe cruce?). Este deci o acuzaţie de care un adevărat smerit nu va putea să se spele. Dacă omul este rău (şi dacă aţi citit sau scris pe acest blog, ştiţi că este), şi îi negi până şi speranţa de a se smeri cu adevărat, predându-se sincer Celui care-i poate şterge păcatele, practic îi aplici o formă extremă de judecată. Rămâne deci, ca toată smerenia să se arate în faţa Unuia care o poate vedea.

        Scuze pentru lungimea comentariului!

  4. Am citit şi eu articolul lui Scot McKnight, o sinteză foarte bună a specificului abordării emergente. În ciuda lungimii, am citit cu interes recenzia ta la acest articol, şi o consider binevenită.
    Legat de dilema cu ŞI /ORI am o observaţie: îmi pare că Isus, poate coborându-se la nivelul intelectual şi cultural al epocii în care a trăit, a folosit retorica lui ORI. De pildă cum ar fi sunat principiul din Matei 7:18 „Pomul bun nu poate face roade rele , nici pomul rău nu poate face roade bune.” – elementar ca abecedarul de clasa întâi – în abordarea ŞI? Confuzie totală, nu-i aşa? Logica lui ORI este demolatoare de absolute iar Isus nu a gândit aşa: oamenii au nevoie de temelii solide în vieţile lor, expuse, proclamate iar apoi trăite pe viu ( aşa cum se şi încheie Matei 7 ).
    Pe blogul lui Fl. Paladie am sesizat acea tendinţă de a promova o gândire unificatoare gen adevărul este atât absolut cât şi relativ, dar, aşa cum am şi menţionat acolo în comentariu, argumentul prin care susţine această aserţiune pleacă de la premise incorecte, care demolează până la urmă întreaga argumentare.
    Alminteri, subscriu cu bucurie la unele din ideile pe care le susţine acolo …

  5. În primul rând, îmi cer scuze: din cauză că eram pe fugă, nu am mai menţionat faptul că am făcut copy-paste dintr-un comentariu avut pe blogul lui Marius Cruceru, la http://mariuscruceru.ro/2009/04/05/de-la-emerging-church-la-a-guided-tour-of-hell/.
    Tot de pe acel blog am să aduc continuarea discuţiei pe marginea logicilor ORI-ORI + ŞI-ŞI. Normal, ele nu se pot aplica simultan, dar am impresia că stă în firea lui Dumnezeu să ne sfideze nouă logica. Deci, o replică de demult, de la http://mariuscruceru.ro/2009/04/08/si-daca-se-rupe-ce-este-un-fundamentalist/
    Am ascultat mesajul (e primul şoc) [mesaj IRIS al lui MC despre ORI-ORI], şi deşi e despre radicalismul lui Isus, mi se pare foarte potrivit în (partea care mă interesează din) discuţia de aici.
    Cred că problema nu e dacă oamenii consideră fundamentalismul, sau biserica emergentă, sau altceva ca fiind bune sau rele, ci cum îi judecă Isus pe cei care aderă şi le profesează. Fiecare parte consideră că Isus aprobă opţiunea lor, eventual respingând-o pe cealaltă, împreună sau nu cu multe alte opţiuni manifeste în credinţă. Încă o dată, ar trebui să vorbim doar despre oameni care chiar vor să meargă pe calea cea strâmtă, care consideră că Isus este acea cale, adevărul şi viaţa. Şi să luăm aminte că toţi termenii pe care îi folosim, oricât de bine i-am preciza, sunt de fapt abstracţiuni — realitatea e a oamenilor care gândesc şi acţionează extrem de variat şi deseori incoerent, dar influenţaţi de ele.
    Spuneţi, pe bună dreptate, că mesajul Evangheliei este radical: ORI-ORI. Dar cred că predica pe care am ascultat-o ar trebui imediat urmată de o alta, axată pe desăvârşire (sunt aproape sigur că aveţi o astfel de predică). Domnul ne cere, radical, să alegem ORI viaţa ORI moartea, dar ne cere, fundamental, ŞI desăvârşirea, iar asta este logica lui ŞI-ŞI-ŞI-… Este logica tuturor detaliilor, a baticelor, a cerceilor, a fiecărei vorbe spuse, a fiecărei priviri, a fiecărui gând, a faptelor şi atitudinilor orientate toate, toate, şi iar toate spre El şi voia Tatălui. Nu este însă logica unei selecţii nete şi finite de detalii.
    Prea puţină lume moare la câteva clipe după ce s-a născut din nou, şi după câteva ceasuri are de trăit în lume, la fel şi după câteva zile, şi după câţiva ani. De aceea, ce a spus doamna Viorica mi s-a părut important în această discuţie.
    Îl alegem pe El, da. Dar nu ne putem odihni nicicând în această alegere, trebuie s-o facem la fel de corect şi de clar în fiecare clipă. Iar asta nu este la fel de simplu ca prima alegere, când am aflat că vrem şi trebuie să mergem pe calea Lui. El ne-a demonstrat ce înseamnă Legea din inima Sa, care trebuie să fie şi în inima noastră. De aceea listele de lucruri esenţiale şi importante încep cu Decalogul dar nu se pot sfârşi niciodată, şi nu pot fi niciodată destul de corecte, pentru că în clipa următoare scrierii ultimului rând suntem încercaţi cu ceva nou, cu un caz poate nescris în Lege, care ne cere alegerea unei soluţii după voia Tatălui. Şi trebuie să arătăm că nu am învăţat Legea pe dinafară, că putem fi ca El în a judeca Legea şi a o găsi mereu imperfectă, pentru că există ceva chiar mai aproape de inima şi gândul lui Dumnezeu.
    Da, nu suntem desăvârşiţi, nu putem fi, dar ceea ce ne poate duce la viaţă, la El — limita, acel punct de care te apropii continuu şi tot mai există un pas până acolo — este ŞI alegerea corectă a acestei clipe, ŞI a următoarei clipe, ŞI, ŞI, ŞI… Nu putem intra în rutina mântuirii, nu există aşa ceva, chiar dacă ni se pare că alegerea de acum a mai fost făcută odată, trebuie să o refacem pentru că noi suntem acum altfel, şi Legea e aceeaşi chiar dacă noi suntem mai plictisiţi, mai neatenţi, mai asemănători lui Adam când a întins mâna după măr.
    Radicali trebuie să fim cu toţii, altfel eliminăm acel ORI-ORI esenţial. Conservatori, la fel, dar să păstrăm doar ce e bun — cum judecăm, contează sau nu contextul de ACUM, s-a schimbat oare ceva esenţial, ne încearcă oare El altfel, nu cumva vrea să vadă dacă ne-am prins că trebuie să abandonăm totul şi să fugim ca tânărul din Ghetsimani, fără nimic pe noi? Dar Isus a făcut şi lucruri noi, nu trebuie la rândul nostru să scotocim prin visterie? Oare ar trebui sau nu să fim cu toţii fundamentalişti în anumite momente (modelul rămâne de discutat)? Oare ar trebui să fim toate astea, dar să trecem de la una la alta atunci când — şi numai dacă — trebuie? Înseamnă toate întrebările astea, toată frământarea pe care o implică imposibila desăvârşire, că suntem contra Lui? Că nu L-am ales? Mi-e greu să cred asta, dar mi se pare că e una din luptele punctului în care am ajuns cu toţii, în această lume în care mesajele dumneavoastră vor să ne poziţioneze de partea cea bună a ORIului. ŞI îndeamnă la păstrarea acestei opţiuni…
    Calea ni se pare strâmtă pentru că trebuie să abandonăm şi să suferim multe, dar mersul pe ea e ca pe sârmă, pentru că fiecare pas contează, cu Isus ca plasă de siguranţă.
    Sunt convins că radicalismul, conservatorismul şi fundamentalismul (dar şi liberalismul, toleranţa fatală, dragostea distorsionată şi altele) sunt nişte puncte nodale ale omului religios, nişte poli care ne atrag uneori irezistibil. Putem ieşi “din trup”, pentru a ne vedea din afară, pentru a ne evalua cu alţi ochi — ideal ar fi s-o facem cu ochii Lui? Ne putem ajuta unii pe alţii s-o facem? Acceptăm ideile şi sugestiile care ne deschid ochii, sau ne refugiem în iluziile noastre călduţe?

  6. vasile cel mare a organizat miscarea monastica, ramureanu afirmind ca a readus-o in sinul ortodoxiei. prin anii 70 in marea britanie a inceput home church. a fost extrem de populara pina cineva s-a gindit sa o organizeze. si asa a ramas. emergentii se vor organiza sau o vor lua pe linia liderilor guru. ca o chestie de inceput are lipici, pune la bataie unele practici marginalizate in nt si marginalizeaza altele ce sunt importante pt altii. dupa cum merg lucrurile in lumea asta in care eu am devenit pesimist, vom afla si despre ei lucruri mai putin atractive, scandaluri, deviatii, etc, ca mai despre toate cele venite din us. poate biserica nu ar trebui organizata atita si atunci nu ar mai fi atitea probleme. dar dupa ce 2000 de ani ne-am omorit din cauza doctrinelor e normal ca unii sa le minimalizeze.
    analiza buna, totusi nu cred ca ei sunt cauza pt care ni se vor goli bisericile. sunt destul de goale (la propriu si la figurat) si fara ca emergentii sa activeze pe aici. daca emergentii provin tot din biserici, e aceiasi marie cu alta palarie. ce-am pierdut si ce au cistigat? din partea mea sa mearga toti unde le este locul si biserica sa devina ceea ce a fost intentia lui isus.
    n-am inteles de ce „prea au succes” e un punct slab. poate al celorlalti?

    1. Nici eu nu cred că emergenţii ne vor goli bisericile dar cred că trendul lor va ţine ceva vreme, suficient pentru a influenţa felul în care evanghelicii înţeleg la nivel teologic şi practic viaţa creştină. Factorul determinant în acest sens este modul mult mai „friendly” de raportare al acestei tinere mişcări la secularismul post-modern.
      … ceea ce mă conduce la problema succesului: am adăugat-o la ‘puncte slabe’ deoarece este vorba de un succes superficial, ceva în genul ‘succesului’ lui Isus în faţa iudeilor, relatat în Ioan 6 sau 8. Oamenii vin la El, Îl caută, cred în El, dar la un scrutin mai detaliat se vede că nu era profunzime acolo ci doar baloane de săpun, iar Isus a scos acest lucru, fără milă, în evidenţă.
      Emergenţii vor avea succes ( în anumite locuri deja este un fapt ) dar mă întreb dacă, în lipsa unei temelii solide în Revelaţie, acest succes nu este cumva lemn, fân şi trestie iar nu o zidire care să rămână în veac drept mărturie pentru Adevăr …

  7. e ca o fronda, e ca o rezistenta din exterior, un curent care pare sa tina o vreme exact cum afirmi. de ce e nevoie de ceva nou si nu de redescoperirea a ceea ce era la origine? biblia face apel la pocainta nu la curente, fiecare avind sansa pocaintei indiferent unde se inscrie ca doctrina. in acelasi timp, de ce o fi dat isus cele mai bune exemple din afara israelului? stiu raspunsul clasic, nu prea ma satisface. impactul pocaintei crestinilor asupra lumii este mult mai mare decit inventarea unei alte denominatii care sa arate ca lucrurile nu merg bine cu toate celelalte 99 de oite. pocainta, readucerea, regasirea (in cele din urma chiar a israelului) este leitmotivul nu descoperirea unei noi cai. isus nu a condus poporul spre alt tarim al fagaduintei, nici nu a ridicat un alt templu. dezvoltarea istorica a dus biserica dincolo de iudaism sau iudaismul a deviat pina cind nu a mai avut contact cu ecclesia. depinde de perspectiva.

Dă o replică!

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s