Farmecul discret al isteriei


Asistăm de câteva zile la exacerbarea unui conflict în blogosfera evanghelică românească, unul din acelea în stare să ne determine să facem gestul – nu patriotic ci mai degrabă unul ruşinat – de a emigra unde vedem cu ochii. Uneori mocnit, sesizabil în rotunjimi ( fără aluzii aici! ) de frază bine ţintite, alteori răbufnind în delicateţuri trântite mocăneşte direct în plexul tuturor care “erau în trecere” pe acolo, conflictul a scos în ultima sa săptămână tot ( sper! ) ce mai era de scos la lumină despre condiţia mizeră a unei anumite zone a creştinismului evanghelic autohton.

Când am încercat, întrând în discuţie pe câteva din blogurile combatante, să fac un apel la bruma de bun simţ care ar trebui încă să ne mai adie în nări, cel puţin în două rânduri mi s-a sugerat că ar trebui să stau deoparte, că doar nu e treaba mea ce se întâmplă între Marius Cruceru şi Alin Cristea. Celor care citind aceste rânduri cred şi ei la fel, le voi răspunde că acest conflict nu ar fi trebuit să fie treaba nici unuia dintre noi; ar fi putut fi aşa dacă s-ar fi desfăşurat în cadru privat, pe telefon, pe messenger sau folosind porumbei călători. În acest caz cei doi ar fi avut prilejul să-şi regleze conturile până în veşnicie, dacă asta considerau că trebuie să facă, iar noi ne-am fi văzut frumuşel de treabă discutând mai departe despre batice, modă pocăiască, calvinism, statute, comitete şi comiţii … Dar nu, conflictul este afişat în toată splendoarea lui pe bloguri, aşa ca problema să nu mai fie doar a două persoane, şi prin recul a altora din anturajul dumnealor, ci el să devină problema noastră, a fraierilor, a romanticilor şi naivilor care îşi mai permit să creadă în mileniul trei că adevăraţii ucenici a lui Christos se cunosc prin dragostea ce şi-o poartă şi nu prin titlurile pe care şi le vântură în văzul tuturor.

Sunt atâtea lucruri de spus că poate ar fi fost mai bine să le înşir şi eu într-o listă, cum au procedat alţii. Nu voi face asta, ci voi lansa câteva întrebări celor care citesc aceste rânduri, împlicaţi sau nu în acest circ evanghelic. Măcar atât putem face, să ne examinăm pe noi în înşine şi să vedem cum o mai ducem cu sănătatea spirituală.

Ştiţi că şi noi creştinii vom da socoteală de orice cuvânt nefolositor pe care l-am lansat în atmosferă, fie ea reală sau virtuală? Prea mulţi au uitat acest adevăr şi aruncă cu invective şi cu expresii pe care nici monitoarele noastre nu le mai suportă. Cuvintele sunt făcute să rănească sau să promoveze brand-uri şi abia dacă mai vezi vreo încurajare, un îndemn, un sfat înţelept …Blogurile sunt, în acest caz, nişte imense toalete virtuale în care sunt ejectate fără ruşine toate resturile proastei procesări ale hranei spirituale de toate zilele ( nu este asta o dovada a unei proaste nutriţii printre evanghelicii autohotni? ).

Vă mai aduceţi aminte bărbaţilor de ceea ce înseamnă a avea un comportament civilizat faţă de femei? Nici măcar nu trebuie să fi creştin ca să-ţi dai seama că adresându-te unei femei cu apelative precum cel de “mahalagioaică” te-ai pus în rândul borfaşilor de cartier iar de creştinismul tău … ascunde-l undeva că te faci de râs. Inflaţia lipsei celor şapte ani de acasă musteşte pe blogurile pocăite; cel mai dezamăgitor este pentru mine să văd persoane cu studii care mai de care mai înalte eşuînd lamentabil la acest capitol al politeţii. Veţi zice, cum mi-a replicat Alin Cristea la un moment dat, că politeţea nu te duce în rai … dar dacă nici măcar pe aia nu o ai, ce să mai vorbim despre interior?

Ştiţi că Scriptura vorbeşte despre Christos că se va întoarce curând şi că ne vom întâlni cu El şi vom da socoteală de tot ce am făcut cu vieţile noastre?

Hm… Cel puţin pe Alin, nu îl cred. Ştiţi de ce? Pentru că se manifestă în spaţiul public al internetului ca şi cum Christos nu ar exista, aruncă cu versete încoace şi încolo, sau cu diverse calificative dezonorante, se pretinde evanghelic dar calcă în picioare şi bunul simţ al învăţăturii biblice …

Mai e speranţă pentru un pocăit să intre în Împărăţia Cerurilor? Nu şi dacă unii din “cei aleşi” vor închide uşa …

Mai ţineţi minte ce înseamnă iertarea? De fapt, aţi mai auzit cuvântul în ultima vreme? Ştiţi că iertarea este o poruncă şi că datoria noastră este să facem tot ce ne stă în puteri pentru a o împlini? Ştiţi că trebuie să ne iertăm unii pe alţii aşa cum ne-a iertat Christos?

Nu ştiţi că nu există război fără victime colaterale? Ce vină au cei ce intră pe blogurile voastre de doi bani, să fie expuşi acestor idiosincrasii adolescentine în care vă complaceţi? Ce zici domnule Alin Cristea, ai putea să le arăţi cu mândrie copiilor tăi cuvintele pe care aşa de uşor le-ai pleznit din tastatură la adresa celor care gândesc altfel decât tine? Ar avea ei ceva de învăţat din asta? Dar tinerii din bisericile noastre, ei ce modele să aleagă în viaţă? Asta este tot ceea ce putem să le oferim?
………………………….
Se mai pot pune şi alte întrebări. Dacă credeţi că sunt dur, nu am ce să vă fac: mi s-a cam făcut lehamite de toată chestiunea asta, din care nimeni nu are ceva de câştigat. Nu ştiu dacă Marius Cruceru şi-a propus ceva anume, o ţintă înspre care să se îndrepte în gestionarea acestui conflict, dar deocamdată cred că pierde şi el enorm; auzindu-l că se pregăteşte să predice duminică, mă întrebam cum poate să facă asta în condiţiile date. Asta o fi crucea lui, poate, cine ştie …

În cel priveşte pe Alin Cristea, el a avut o ţintă şi a reuşit ce şi-a propus prin acest scandal: chiar dânsul recunoştea că traficul pe blogurile sale creşte într-o veselie, că abia îi mai face faţă. Asta şi dorit, şi nimic altceva. Câteva mizerii aruncate acolo unde trebuie şi clicurile curg gârlă. Asta va ţine o vreme; nu vreau să mă gândesc la ce alte metode va recurge când, plictisiţi de acest subiect, vizitatorii se vor reîntoarce la lucruri mai serioase. Se poate mai mult decât atât? Sunt convins că da. Totuşi, şi din nou naivitatea mea iese la lumină, sper că nu va întinde coarda mai mult decât a făcut-o deja. Dar, poate că mă va dezamăgi din nou…

În ce mă priveşte pe mine, am decis în primul rând că nu voi mai intra pe România Evanghelică, un blog a dejecţiilor de tip vadimist, împletite cu cinice interferenţe becaliene. Acest blog este o ruşine a spaţiului blogosferic evanghelic românesc şi dacă nu putem face nimic pentru a-l opri de la terfelirea unui brand, putem măcar să-l boicotăm evitându-l, ba chiar mai mult, sfătuindu-i şi pe alţii să nu o facă ( printr-un baner de avertizare de pildă ). O a doua decizie este aceea de a urma sfatul unora care şi-au dorit monopolul asupra subiectului şi s-au ofuscat că le intră şi alţii în ciorbă: nu voi mai deranja petrecerea nimănui de-acum încolo. Oricum sunt convins că nu e nimic de câştigat acolo …

Voi încheia spunând şi cea de-a treia decizie pe care am luat-o, cea mai grea şi cea mai importantă: voi rămâne un fidel promotor şi veghetor asupra valorilor evanghelice, cu totul altele decât cele pe care România Evanghelică le promovează fără ruşine, împroşcând cu noroi în toate părţile. Voi crede în continuare, asumându-mi chiar şi cele mai năstruşnice culmi ale romantismului creştin, că Scriptura este relevantă pentru ceea ce trăim noi astăzi, că Christos transformă oameni după chipul Său şi că forţa propovăduirii noastre stă în unitatea Trupului prin Duhul Sfânt, Cel care ne prezintă în final Mirelui Ceresc drept Mireasa sfântă şi plăcută Lui.

6 comentarii

  1. dyo, cred ca ai ales varianta cea mai eleganta fata de unele figuri geometrice. eu din principiu nu dau pe la figurile plane. caut si ceva profunzime (nu ca as avea-o eu) si nu o gasesc dincolo de vorbe. incerc sa o gasesc prin alte parti.
    dar tot in pricipiu, cred ca am ajuns la dilema cu nebunul din VT. sa-i vorbesti? te faci ca el. sa nu-i vorbesti? dai impresia ca el are dreptate. si cind nu mai induri te apuci de scris.
    in alta ordine de idei, cum pe fiecare dintre cei vizati de tine ii cunosc destul de bine (un fost prieten si coleg si altul un fost student), cred ca ar trebui sa fi impartial sau echilateral, altfel se va spune ca favorizezi una dintre parti. dar asta nu mai e problema mea. Apropo, n-am idee despre ce se iau cap cei doi, ma gindesc la ei ca la jing si jang, dar cred ca impreuna sunt mai degraba un junghi. 🙂

    1. Spre deosebire de tine eu am (dez)avantajul de a nu-i cunoaşte în mod direct nici pe cei doi, nici pe cei care au luat poziţii în tranşeele acestei dispute. Poţi să interpretezi luarea mea de poziţie ca a unuia care, accidental, încercând să ajunga la o oază în deşert, s-a trezit aruncat pe un câmp de bătălie iar obuzele se perindă ameninţător pe deasupra capului. Tocmai pentru că sunt la distanţă de focul luptei … nu cred că pot fi acuzat de părtinire. Cred că s-a greşit de ambele părţi dar cred şi că Alin Cristea a ieşit puternic în decor cu buldozerul său, lucru care explică înverşunarea mea cu privire la felul său de a înţelege să se exprime pe spaţiul public al net-ului ( aşa o fi făcând şi în viaţa „reala”?).
      Ai dreptate cu nebunul … motiv pentru care o să stau deoparte şi o să mă las însufleţit de alte probleme … mai frumoase, din categoria celor vrednice de primit …

  2. Dyo – apreciez in primul rind ca n-ai raspuns prin …tacere. Citeodata mai trebuie sa ia cineva si atitudine. Si apoi apreciez cuvintele intelepte pe care le-ai avut la subiect.

    1. Tare mi-e teamă că nu prea mai contează … s-au vorbit atâtea despre România Evanghelică dar nu s-a realizat nimic, nici o conştientizare, nici o părere de rău … chiar nimic. Teamă mi-e că dimpotrivă, Alin Cristea va deveni un fel de erou-martir, sacrificat pe altarul adevărului şi al dreptăţii creştine … un apostol al dreptei credinţe.

  3. Salut Dyo. Am intrat si eu pe la tine sa vad ce mai ai pe aici. Acum poate intelegi de ce nu mai vreau sa intru pe net. Un motiv este conflictul asta. Eu sunt mult mai dezamagit de la Cruceru de la care aveam pretenti. Nici eu nu ii cunosc, nici nu vreau sa-i cunosc. Mi-a fost o data atat de rau cand am citit articole de pe Cruceru in care Alin facea scandal si injura pe acolo ca mi-a venit sa vomit. Gandul ca necrestinii ar putea sa intre si sa citeasca aceste mesaje m-a facut sa ii dispretuiesc foarte mult pe autori. Felul in care vorbeau cu femeile m-a socat. De aceea am multe luni de cand nu mai intru pe blogurile lor si sper ca Domnul sa ma ajute sa nu o mai fac nici in viitor, de fapt nu prea mai intru pe bloguri evanghelice romanesti pt ca nu prea am ce invata in materie de dragoste si respect, de fapt intru pe Sacciv la ortodoxi care cred ca este in atitudine mult mai crestin ca cei ce se (z)bat in acest conflict.

    Doamne ai mila!

    1. Împărtăşesc şi eu dezgustul faţă de anumite bloguri; totuşi cred că, de pilda, Romania Evanghelică nu ar trebui să reprezinte în aşa mare măsură blogosfera creştină românească. Acest lucru depinde şi de noi ceilalţi care putem promova altfel de bloguri … şi ne putem încuraja în acest sens.

Dă o replică!

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s