Caractere evanghelice: mitocanul


În termeni uzuali mitocănia este considerată expresia încălcării flagrante a unor legi nescrise (de obicei) a unor norme de convieţuire armonioasă între oameni. Ea viciază relaţiile, dinamitează liniştea celor atinşi de actul mitocănesc în sine şi ne lasă cu un gust amar cu privire la şansele omenirii de a progresa nu numai în cunoaştere ci şi în elementarul bun simţ pe care ar trebui să îl avem fiecare. Mitocanul este privit, din aceste cauze, ca un accident al naturii, ca unul care, fie din proastă creştere, fie din alte motive obscure, iese din peisajul normalităţii călcând cu nonşalanţă – adică cu neruşinare, ce să ne mai ferim de cuvinte – peste valori şi norme ale celor din jurul său.

Se înţelege că, identificat comform acestei definiţii, mitocanul este un personaj străin comunităţii evanghelice. Noi nu avem aşa ceva. Pocăiţii sunt cu toţii oameni drăguţi, politicoşi, amabili, serviabili, zâmbitori, blânzi (nu vi s-au umezit ochii?!?), bine-crescuţi, iubitori şi … lista poate continua la nesfârşit pe această direcţie … Mai plauzibilă mi se pare însă o altă variantă: poate că nu avem noi mitocani din aceia care să se rupă în figuri disgraţioase în faţa altor persoane. În loc de asta, s-ar putea ca mitocanul evanghelic să fie o specie de import (din lume, binenţeles!) adaptată însă rigorilor behavioriste “biblice”, ale unui ethos aparte, care merită o observare mai aprofundată decât aceea superficială pe care o vor oferi aceste rânduri.

Mitocanul evanghelic nu-şi mai poate permite arunce cu orice fel de invective înspre cei ce nu sunt într-un cuget şi simţiri cu el, deşi uneori va avea scăpări şi în această privinţă. În schimb va lovi cu măiestrie folosind sabia Cuvântului, aruncând cu versete alese pe sprânceană, ţintite abil în locurile cele mai dureroase ale oponeţilor. Dând dovadă de o perspicacitate judiciară exemplară, el va lega şi dezlega păcate grele, va spune cine merită să stea pe ultima bancă a adunării (ce har că mai este loc şi acolo!) şi cine poate să predice. De la înălţimea amvonului său, la care va ajunge în mod sigur, pentru că intransigenţa sa este foarte uşor citită de fraţi ca fiind evlavie, va pune etichete sfinte celor care se închină lui Christos în alte moduri; dacă va aprecia alte biserici, o va face condescendent, dându-ţi de înţels că a lăsat puţin de la el datorită harului divin care tocmai l-a copleşit cu toate bunătăţile din lume. Nu-i aşa că am uitat să vă spun că mitocanul evanghelic este un binecuvântat al Domnului? Are tot ce-i trebuie, datorită harului divin; va lăsa însă întotdeauna, direct sau indirect, să se înţeleagă că “Dumnezeu îi ajută pe cei ce se ajută singuri”, sugerând în acest fel bunătatea lui Domnului faţă de cei care, ca şi el, trăiesc o viaţă curată şi sfântă înaintea Lui. De pe o astfel de poziţie, binenţeles că va privi cu o anume superioritate la cei mai puţin binecuvântaţi decât el; cei oropsiţi şi necăjiţi îşi merită soarta, crede el, pentru că undeva au greşit în relaţia cu Creatorul lor.

Mitocanul evanghelic are întotdeauna dreptate. Fie ca vorbeşti cu el despre acoperirea femeii, fie că dezbaţi semnificaţiile tainice ale simbolurilor Apocalipsei, trebuie să fi pregătit pentru absolutizările sale năucitoare. Nici cele mai elementare argumente, nici un contraargument biblic scris negru pe alb nu îl vor zdruncina în convingerile lui, mai solide decât băncile elveţiene. Ai grijă însă, din cuvintele tale poţi fi găsit vinovat înaintea lui şi dacă ai călcat strâmb, adică fără a împărtăşi punctele sale de vedere, eşti pasibil de sacţiuni aspre.

Principiile acestui specimen de mitocan sunt atât de solide încât calcă totul în picioare, râul, ramul, oamenii din lume, fraţii din biserică şi, ca să arate că este consecvent până peste toţi sfinţii, nici membrii familiei sale nu vor fi scuţiţi de acest tăvălug spiritual. În urma lui rămân răni greu de vindecat, victime care abia vor mai putea face câte un pas în umblarea lor creştină, dar şi ziduri imposibil de escaladat, protejate cu sârma ghimpată a aroganţei şi mândriei de a fi creştin.

Am cunoscut un astfel de exemplar cu câţiva ani în urmă. Personalitate care impunea respect şi teamă datorită intransigenţei sale, a dominat prin bigotism şi printr-o nedisimulată infatuare nu numai biserica pe care o păstorea; umbra sa acoperea spaţii care depăşeau cu mult aria sa de responsabilitate. Toate astea până când o boală a venit peste el, tristă ca orice boală care ne aduce aminte nouă oamenilor despre ceea ce suntem, cel puţin cu privire la trupurile noastre. Deşi ne-am cunoscut foarte puţin, timp în care am simţit şi eu focul privirii sale depreciative, nu am putut să nu observ transformarea de pe chipul său, produsă de gândul iminenţei întâlnirii cu Dumnezeu. Devenise un om ca oricare altul; puteai acum chiar să simţi compasiune pentru el, lucru care înainte ar fi fost de neconceput.

Plecând de la această amintire aş sugera smerit că mitocănia este o boală vindecabilă. Aceasta este vestea bună. Vestea proastă este însă că nu putem şti cu certitudine preţul acestei vindecări. Dacă l-am cunoaşte dinainte, poate ne-am cutremura de groaza acestui cancer spiritual şi am căuta vindecarea mult mai repede, când încă drumul e întins înainintea noastră şi nu am produs pagube iremediabile …

Mitocănia creştină, rezultat al unui formalism inflexibil şi rece ca gheaţa, dar şi al unei monstruoase deformări a conceptului de credincioşie, se tratează cel mai bine cu viaţă, cu pasiune pentru Cuvânt şi cu dragoste de Dumnezeu şi de oameni. Ee nu va dispare dintre noi dacă vom continua să ne închidem în carapace, să ne izolăm (mai abili decât călugării) în mănăstirile noastre moderne, care ne ţin departe de “ceilalţi” … de cei ce se îndreaptă cu inconştienţă spre focul cel veşnic …

2 comentarii

  1. Intentionez sa alcatuiesc o miniserie cu astfel de caractere; ele nu vor fi neaparat negative. Ideea mi-a fost inspirata de Satiricele lui Aurel Baranga – o carte veche din epoca de trista amintire, cu privire la tipologii comuniste …

Dă o replică!

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s