Credinţa adevarată 6


Partea a cincea

Pentru că a trecut ceva vreme de la ultimul episod vă aduc aminte premisele discuţiei teologice din cartea lui Iosif Ţon. Am văzut că de fapt el pune faţă în faţă o anume ortodoxie populară cu un neo-protestantism sintetizat în câteva principii de bază. Prin asta el face o mare nedreptate întregului discurs: trivializează credinţa “deformată” şi, în celaşi timp, evită cu delicateţe incomodul fapt că şi în credinţa “pocăiţilor” se poate vorbi despre o înţelegere populară, mai puţin teologică şi mai mult sentimentală, a propriului crez. ( Ce subiect generos pentru un studiu amănunţit! )

Paradigma preoţiei, pusă şi ea în discuţie, este cât se poate de şubredă. Iosif Ţon pleacă de la o abordare a preoţiei de jos în sus, adică preotul facilitează accesul omului la Dumnezeu. Aceasta este o abordare greşită după părerea mea. Cred că la fel de important, dacă nu cumva chiar esenţial, este să privim preoţia ca facilitare a comunicării cu Dumnezeu de sus în jos, prin slujirea în Cuvânt şi implicarea activă în materializarea voii lui Dumnezeu în adunare ( de plidă, prin îndeplinirea unor sacramente). Ortodocşii au o preoţie restrânsă, bine delimitată. Neo-protestanţii spun că toţi creştinii sunt preoţi. Judecaţi cele două afirmaţii prin prisma înţelegerii funcţiei preoţiei. Nu ştiu ( aici îmi recunosc ignoranţa ) ce spune manualul baptist despre cine poate să boteze, “să dea Cina”, să oficieze nunţi ( aici cred că ştiu! ) sau să predice de la amvon. Oricum ştiu că în credinţa baptistă populară doar pastorul are voie să îndeplinească aceste acte. Faptul că se numeşte pastor şi nu preot … ei bine, contează mai puţin; în orice caz argumentul lui Ţon şi-a pierdut mult din greutate …

Amintesc doar problema mântuirii prin credinţă sau prin fapte, pusă şi ea în mod distrosionat pe tapet de către autor. Nu mai repet argumentul meu; vă invit să recitiţi finalul părţii precedente dacă sunteţi interesaţi în această privinţă.

Astăzi voi aduce în discuţie una din principalele probleme pe care Iosif Ţon le ridică atunci când ia în discuţie un crez: problema sursei acestuia. De unde ne tragem crezul? ( Şi aici e loc de meditaţie pe diferite planuri. De pildă, asta se întâmplă cu un crez? Este el “tras” dintr-o sursă, fie ea o carte, un compendiu, o colecţie de lucruri transmise prin tradiţie? Este el încapsulat, aşa cum sunt teoremele în manualul de geometrie, aşteptând cuminte ca să fie citit şi clamat apoi ca o dogmă? Dacă e aşa, Duhul e şomer, dragii mei. Dacă însă crezul circulă relaţional, transmis prin modelare şi ucenicie, dacă însăşi Scriptura este o chemare la relaţie ( sub indispensabila călăuzire a Duhului Sfânt ) iar citirea ei este o aventură spirituală în părtăşia Sfintei Treimi şi dacă adevărul este mai degrabă legat de o Persoană decât de nişte litere atunci … nu noi ne tragem crezul ci el ne trage pe noi, ne învăluie inimile şi minţile, ne transformă după Chipul Celui care este Căpetenia desăvârşirii noastre. Dacă crezul e încapsulat într-o carte, ne luptăm pe cuvinte, pe traduceri, pe dicţionare şi altele ca acestea; dacă el este încapsulat într-o persoană atunci suntem provocaţi (şi nu ne place asta!) să modelăm, să ucenicizăm, să trăim adevărul, să umblăm în ascultare de Domnul şi să căutăm să îl cunoaştem tot mai mult pe Christos … Cer prea mult oare de la creştinismul acesta? )

Ok … m-am trezit … pe unde eram? A, da, crezul … De unde îl avem? Asta este întrebarea de bază şi, e adevărat, răspunsul este evident diferit în Ortodoxie şi Protestantism. Acesta este un fapt pe care trebuie să-l luăm aşa cum este; ceea ce mă deranjează este un lucru pe care l-am observat nu numai la Iosif Ţon ci şi la alţi autori evanghelici. În timp ce clamează că Scriptura este singura sursă a crezului lor, ei evită şi trec sub o totală tăcere felul în care această Scriptură le-a fost dată. Am observat aceasta în mai multe cărţi care se ocupă de istoria Bisericii sau de problematica Scripturii; dintre cele traduse pe la noi de pildă, cartea lui Cairns – altfel destul de bine documentată – face acelaşi gest de evitare a subiectului, la fel şi Povestea Bisericii apărută la editura Discipolul cu câţiva ani în urmă. (McDowell devine astfel un erou!) Ce face Iosif Ţon deci? Menţionez că exact acelaşi lucru ( mă întreb dacă nu e cumva un copy-paste ) îl va repeta zece ani mai târziu în Să ne cunoaştem crezul. Vorbind de Scriptură, el menţionează destul de succint despre felul în care a ajuns Vechiul Testament la noi, mai ales datorită cărturarului Ezra. În privinţa Noului Testament lucrurile sunt evidente: el a căzut pur şi simplu din cer, apostolii l-au găsit şi ni l-au dăruit nouă. Ba nu, un arhanghel a mers în călătorie pe la câteva persoane importante din Biserica Primară şi le-a dictat cele douăzeci şi şapte de cărţi. Nu cumva a fost o adunare a tuturor apostolilor care s-au hotărât să scrie împreună tot ceea ce ştiu că să nu se piardă fundamentele propovăduirii lor? Oricât de ridicole vi s-ar părea aceste ipoteze, eu cred că la fel de ridicol este să nu spui nimic. Ar avea ceva de pierdut Iosif Ţon dacă ar menţiona câteva ceva despre rolul Bisericii în fundamentarea Canonului Noului Testament? Binenţeles că da, nu dă bine la argumentarea sa demolatoare, în care a făcut eforturi uriaşe să evite orice reper comun între cele două credinţe, ca acum să recunoască rolul acestor oameni ai Bisericii – cei ce cu neruşinare au introdus atâtea practici nebiblice în creştinism, cum ar fi botezul copiilor mici – în a stabili un canon, asta într-o perioadă care numai uşoară nu era pentru creştinism în general.

Vă las ca temă de casă să meditaţi puţin la problema Canonului. Din partea mea, cred că orice alte cuvinte sunt deocamdată de prisos …

Cărţile apologetice sunt nedrepte, prin natura lor, nu-i aşa? Am putea măcar să fim oneşti şi deschişi când apărăm cu îndârjire ceea ce credem că este adevărul nostru? Să nu ne fie teamă să argumentăm cu toate cărţile pe faţă? Cred că cine nu poate face acest lucru, poate să facă orice alte lucruri numai apologetică nu. În privinţa asta, dragă frate Ţon, tare mă tem că ar fi fost mai bine să perseveraţi în alte domenii ale slujirii creştine ( în care ştiu că aţi excelat ) şi să lăsaţi genul acesta de discursuri unor oameni mai dăruiţi pentru aşa ceva …

Partea a şaptea

7 gânduri despre “Credinţa adevarată 6

  1. la baptisti a existat o mica evolutie in privinta cui da cina. inainte de revolutie putea si diaconul care mergea pe la bolnavi. acum parca nu mai poate, doar presbiterul si pastorul. cind te gindesti ca la catolicii cu secole in urma botezul putea sa fie administrat de preot, in lipsa lui de un barbat şi in lipsa barbatului (mare grozavie), de o …femeie! ca botezul e important la ei. probabil ca la baptisti nu e asa de important…

    strict vorbind despre tema principala, crezul, in FA exista sintagma preluata mai apoi de conciliile ecumenice „Căci s-a părut nimerit Duhului Sfânt şi nouă… “ (Faptele apostolilor 15:28) atunci cînd s-a hotărît ceva. in ciuda mitului arhanghelilor, a dictarii mot-a-mot şi a scrierii fara greseala a celor ce au spus receptorii, trebuie sa amintim ca evangheliile au circulat mult timp pe cale orală. (de ce oare?) vorbind despre canon chiar pavel pomeneste de una dintre scrisorile lui ce nu a fost acceptata in canon (pierduta, neacceptata, cam tot aia).
    erorile de sistem apar din cauză ca unii au impresia ca teoria este prioritară practicii. practica este cea ce generează teoria (dogma) nu invers. deci viata bisericii, credinta ei in actiune, imitindu-l pe isus cristos ar trebui sa duca la definirea teoriei, nu invers. un crez fără acoperire practică este periculos.

  2. Ei bine, nu este peste tot la fel; ar fi nedrept, de pilda, sa nu mentionez ca mie mi s-a dat voie sa predic (de la amvon!) in unele biserici desi nu sunt nici pastor, nici diacon … doar un simplu laic.
    Cred ca intr-o anumita masura asa au inceput lucrurile: doctrina sa dezvoltat in viata Bisericii, odata cu provocarile care au aparut pe parcurs. Scriptura este produsul unei Biserici credincioase si este strans legata de istoria ei, de framantarile sale …
    Gasesti ca ar exista speranta pentru o altfel de atitudine fata de trecutul nostru, al celor care ne numim crestini?

  3. De predicat poate predica orice barbat , de dat cina si de botezat doar pastorul .
    Asa e stipulat in statut. Oricum e evident , oricum am sucio noi ca pastorul(presbiterul) e echivalentul , omologul , reflexia preotului din ortodoxie. Sigur pastorul nu sacrificator , unul care aduce jertfa trupul si sangele Domnului la impartasanie , cum cred ortodocsii de popii lor si nici nu e unul care are o trecere mai mare la Dumnezeu datorita functiei.
    Dar in afara de asta nu exista nicio diferenta intre preotul ortodox si pastorul evanghelic . Si unul si altul boteaza , dau cina , cununa , ingroapa , conduc biserica , predica(preotii mai putin din pacate).
    La noi e mai accentuata ideea asta a preotiei tuturor credinciosilor , in sensul ca oricine i se poate inchina la Dumnezeu , il poate sluji chiar daca nu in acelasi fel , iar unele slujbe sunt rezervate unor anumitor persoane(de exemplu doar barbatii pot fi pastori) . Dar chestia asta exista teoretic si la ortodocsi , conceptul de preotie a tuturor credinciosilor o au si ei.
    Doar ca nu prea vorbesc de ea.
    Si adesea preotul e privit ca omul care face (contra cost adeseori) toate chestiile religioase , tu doar le primesti si e OK. Nu trebuie sa iti bati capul sa traiesti credinta , sa incerci sa descoperi voia lui Dumnezeu. :Le face popa pt. tine toate astea.
    Lasand la o parte toate presupozitiile si prejudecatile si informatiile gresite ale lui Iosif Ton despre ortodoxie , cateva lucruri sunt clare : in ortodoxie in majoritatea ei Biblia nu e studiata la nivelul maselor foarte serios , nu prea se tin predici(desi ,,impartasirea din cuvant” sau liturghia cuvantului ar trebuii cf. canoanelor sa preceada liturghia euharistica) . Si cand se studiaza totusi , e studiata aproape exclusiv in cadrele fixate de traditie(parintii bisericii , concilii ecumenice) , ori traditia pe langa multe elemente pozitive , care se potrivesc cu Scriptura are si multe aberatii , paganisme. Iei nu fac o separare in cadrul trecutului , sa renunte la chestiile care nu sunt OK cf. Scripturii.
    Biblia e interpretata prin ochelarii unei Traditii aparute cu mult dupa aparitia Bibliei , Traditie care contine elemente specifice religiilor pagane greco-romane si a filosofiei antice grecesti. Daca ar studia Biblia fara acesti ochelari , ci pur si simplu la nivelul textului , prin studiu istorico-gramatical , ar ajunge la niste concluzii care ar respinge concluziile Traditiei.
    Ei nu reusesc sa , le este greu sa ia din conciliul de la Niceea doar crezul si restul sa il respinga de exemplu , sau de la nu stiu ce parinte al bisericii sa ia doar chestiile care se potrivesc cu Biblia . La ei e totul sau nimic , cu merele bune trebuie sa le inghiti si pe alea cu viermi si ba mai mult trebuie sa te faci si ca de fapt merele nu au niciun un vierme.
    Traditia trebuie interpretata prin ochelarii Bibliei (care o precede si este cuvantul revelat al lui Dumnezeu transmis prin profeti si apostoli. Sf. Parintii oricat de sfinti au fost ei nu au fost apostoli si nici profeti ci niste teologi iar cartile lor sunt ca si cartile de teologie ale oricarui teolog ca si ale lui Ton sau Beni Faragau. Ele vorbesc despre Scriptura dar nu sunt Scriptura insasi si deci sunt supuse greselilor) si nu Biblia prin ochelarii Traditiei.
    Evident ca , Canonul s-a format in timp , in sute de ani , adica colectia de carti care azi o numim Noul Testament. Dar fiecare din cartile care formeaza canonul , individul erau utilizate in biserici din cele mai vechi timpuri , erau considerate scriptura(Petru zice de scrierile lui Pavel ca sunt scripturi) . Sigur erau unele carti disputate , care nu erau recunoscute in toate bisericile din cauza ca pe vremea aia circulau multe asa-zise evanghelii (ale gnosticilor) si crestinii vroiau sa fie siguri ca o anumita carte chiar a fost scrisa de apostolul caruia i se atribuie. Pana la urma toate cartile din NT au recunoscute ca fiind autentice .
    Dar cartile astea (Apocalipsa , 2 petru , 2 si 3 Ioan , Iuda) nu provocau minusuri prea mari in viata spirituala a crestinilor care nu le-au acceptat initial , adica important e sa stii cine e Domnul Isus , ce a facut si ce trebuie sa faci tu , nu sa intelegi nu stiu ce chestie din Apocalipsa. Sigur e bine sa stii apocalipsa dar necunoasterea ei nu te va duce in iad. In schimb daca nu stii Evangheliile , ai cam incurcato , ca acolo e miezul crestinismului.
    Deci Scriptura exista inaintea Canonului , care doar a oficializat o situatie de fapt , o uniformizare cartilor considerate sfinte si dovedite ca fiind sfinte prin studierea lor , prin comparatie cu cartile din Vechiul testament . Criteriul cel mai important fiind acela ca intre carti si in interiorul cartilor sa nu existe contradictii.
    Ori chestia nu exista in patristica sau in hotararile conciliilor , acolo pe multe subiecte cati parinti exista , atatea pareri , contrarii. Unul zice o chestie , altul dupa cateva secole zice pe dos. Asta se intampla pt. ca in multe cazuri parintii nu trateaza subiectele prin studierea bibliei , ci prin investigatii filosofice . Ori filosofia te poate purta prin multe directii , fara sa ajungi la o concluzie unanim acceptata.
    Cartile din Biblie nu fac asta , nu se contrazic una pe alta , se completeaza , adauga elemente noi la ce a spus cealalta carte dar nu se Contrazic .
    Astea is minusurile ortodoxiei.
    Plusurile ar fi o disciplina bisericeasca mai buna ca a noastra , o claritate a rolului si rostului slujitorilor bisericii, memorie istorica .
    Nu sunt chiar asa de negri cum ii prezinta Iosif Ton dar nici albi ingerasi nu sunt . Au si chestii pozitive , dar si negative. Bine ar fi sa scape de alea negative cat de curand . Si noi la fel cu ale noastre.
    Totusi la nivel calitativ trebuie sa recunoastem o anumita superioritate a noastra a evanghelicilor , a teologiei noastre , suntem mult mai infipti in Scriptura ca ei. Asta nu trebuie insa sa fie un motiv de aroganta , sa zicem uita ma ce sfinti si perfecti suntem noi si ce rai sunteti voi. Adica sa recunoastem ce avem in plus fata de ei dar sa nu facem din asta o parada zilnica , cu surle si trambite si sa ne consideram deja in rai de pe acuma. Suntem cu un pas inaintea lor dar pana la sfarsitul alergarii , pana la incheierea procesului manturii si a desavarsirii noastre mai este drum lung de parcurs.

    1. Cu privire la cine are voie si cine nu sa indeplineasca anumite „acte” bisericesti … am reflectat doar ce am auzit prin bisericile pe care le cunosc, adica vorbesc despre o credinta populara.
      Cu privire la Scriptura, opinia mea este putin diferita: eu cred ca unii dintre autori nu realizau in timp ce scriau epistole ca „scriu Scriptura”. Epistolele si-au inceput destinul ca simple scrisori pastorale … De aceea NT este intim legat de viata Bisercii primului secol, de problemele si framantarile ei …
      Nu stiu cand a inceput Traditia, astazi putem da cu presupusul dar nu cred ca originile ei pot fi fixate in timp, pentru ca vorbim de ceva greu de quantificat.
      Nu sunt de acord cu minimalizarea meritului celor care au rezistat multor tentatii atunci cand au recunoscut Canonul – pe de o parte, cum ziceai, erau evangheliile gnostice, de cealalta o serie intreaga de apocalipse, scrisori si scrisorele dintre care, din fericire, multe s-au pierdut.
      Superioritate teologica? Nu stiu, ma feresc sa spun cuvinte mari, dar mi-aduc aminte de la Beni lectia ca singurul care face o teologie adevarata, fiind si proprietarul ei, este Duhul Sfant. Asadar miza nu este in hermeneutica, inteligenta, nici chiar in epistemologia care ne conduce ( desi este si asta foarte importanta) ci in relatia cu Christos Domnul si cu Tatal Ceresc, prin Duhul Sfant.

  4. Si eu sunt de acord ca atunci cand vorbim de ortodocsi sa zicem si chestiile pozitive , cate or fi , putine multe nu conteaza . Dar sa fim cat de cat echilibrati si corecti in aprecieri.
    Nici protestantismul nu e perfect , nu trebuie ridicat pe un piedestal . E forma de crestinism mai buna decat ortodoxia , dar poate ca mai exista si altele mai bune ca protestantismul , mai apropiate de litera si spiritul Scripturii. Sau vor aparea in viitor astfel de forme denominationale. De exemplu gruparea evreilor mesianici (exista la Oradea , Bucuresti , Iasi) ar putea fi o forma superioara protestantismului evanghelic , daca isi clarifica unele chestii (si apostolii au fost evreii ). Sau cine stie ce noua miscare de reforma va mai aparea in biserica in viitor. Biserica trebuie sa se reformeze continuu , conservand chestiile biblice descoperite pana acum , dar nu trebuie sa ramana pe loc . Ci sa caute sa se imbunatateasca si mai mult prin puterea Duhului Sfant .
    Daca stam pe loc si ne ocupam doar sa le aratam cartonase rosii la ortodocsi nu mai progresam . Ba s-ar putea sa se intample o minune la ei si sa ne intreaca cat timp noi stam si ii huiduim .

Dă o replică!

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s