Etica rosettiană şi spiritul secularismului


Dincolo de insipidele vuvuzele, de pasiuni irosite în goana după o minge pretinsă a avea rotunjimi (prea) perfecte, Campionatul Mondial de Fotbal ne propune şi probleme de etică, din cele care tratează problema literei şi spiritului legilor după care noi oamenii ne conducem vieţile.

Despre ce este însă vorba?

Într-o partidă dintre cele eliminatorii, la un moment dat, una dintre echipe reuşeşte să deschidă scorul. Faza, desfăşurată într-o viteză destul de mare, pare să fie cât se poate de clară, că atât centralul cât şi arbitrul de tuşă indică cu promptitudine punctul de la mijlocul terenului. Probabil că tocmai “claritatea” fazei îl păcăleşte pe responsabilul cu afişajul de pe cele două ecrane mari ale stadionului: este dată reluarea, în toată frumuseţea ei, şi uite aşa peste optzeci şi patru de mii de oameni, împreună cu cei doi arbitri pot să vadă un offside mare cât roata carului la autorul golului. Decizia pare logică în ochii noştri, ai naivilor care mai cred în vreun fair play al confruntărilor contemporane: anularea golului, dat fiind faptul că a fost înscris neregulamentar. Roberto Rosetti, arbitrul italian al partidei, după o consultare cu colegul său de pe margine, hotărăşte însă altceva, în ciuda evidenţei care i s-a adus pe ecrane. Va indica încă odată prin gesturi că golul este valabil, îndemnând totodată echipa păgubită să reia jocul de la mijlocul terenului. Binenţeles, decizia sa va provoca iritare atât pentru jucători cât şi pentru spectactori, va dezechilibra cursul jocului şi îşi va lăsa amprenta pe modul în care se vor desfăşura ostilităţile în continuare. Dar … acestea sunt faptele. Să vedem ce ne propune acest eveniment la nivelul eticii, după sugestia pompoasă pe care am făcut-o la începutul rândurilor de faţă.

La rece, fără sentimentalisme şi fără nici o altă speculaţie, vedem că domnul Rosetti a făcut o alegere acolo, în văzul unei lumi întregi: deşi ştia că golul a fost incorect marcat, deşi ştia că noi ştim că golul a fost incorect marcat, deşi ştia că noi ştim că el ştie care este adevărul, el ne spune că golul va fi validat şi ne propune să îl considerăm ca fiind corect. Adică, vaca de pe păşune este albă ca spuma laptelui, dar dacă Rosetti decide asta, ea va fi neagră pentru noi toţi cei ce privim la ea; dacă nu ne place, nu avem decât să butonăm telecomanda înspre alte poveşti mai “curate”. Paradoxul deciziei lui Rosetti constă în faptul că, deşi a luat o decizie incorectă (într-o perfectă cunoştinţă de cauză, nu dintr-o eroare!), el este acoperit de regulamentul FIFA, cel care nu lasă încă probele video să influenţeze în vreun fel arbitrajul jocurilor de fotbal. Aşadar, cei de la FIFA îi vor strânge călduros mâna, îl vor felicita şi îi vor achita onorariul, în timp ce noi vom rămâne în continuare cu gustul amar al sfidării evidenţei şi al călcării neruşinate în picioare a bunului simţ omenesc, atât de drag eticii seculare de astăzi. În ciuda faptului că ne-a prezentat un măgar drept armăsar, Rosetti este protejat de litera legii îndoielnice din scripturile forului fotbalistic international.

Ce ar fi putut face arbitrul italian, şi n-a avut curajul? Ar fi putut să revină asupra deciziei şi să anuleze golul. Nimeni din această lume nu l-ar fi putut opri. Ar fi încălcat atunci litera legii organismului tutelar al competiţiei dar am fi avut o decizie corectă, în spiritul unui autentic fair-play. E adevărat că, după meci, FIFA l-ar fi sancţionat exemplar şi probabil că i-ar fi pus punct carierei de arbitru ( deşi ar fi fost o proastă lovitură de imagine … poate că ar fi recurs la propriile lor stratageme de curăţire a basmalei … ). Nu am mai fi vorbit atunci despre arbitrul Rosetti, unul dintre cei mai apreciaţi până ieri în lumea fotbalului, ci despre un erou, despre un om care a ales să numească lucrurile aşa cum sunt ele şi nu să ne sfideze aşa cum a făcut-o în partida de aseară. Italianul a ratat o mare şansă, în acele momente, o şansă cu care probabil că nu se va mai întâlni vreodată, aceea de a fi un model de integritate pentru milioane de oameni.

Rosetti a ales, cu laşitate, să ţină de literă şi a călcat în picioare spiritul sportivităţii şi al dreptei cumpăniri în arbitraj. Nu va primi nici o mustrare din partea FIFA pentru o decizie greşită dar va fi multă vreme zgâriat pe conştiinţă de momentul acela în care, sinucigaş, a întins mâna spre punctul de la mijlocul terenului. Nu va avea ce povesti nepoţilor, nu va avea vreo lecţie practică pentru mai tinerii aspiranţi în ale arbitrajului: el nu este unul dintre arbitrii care în decursul carierei lor au făcut câte o greşeală (câte dintre acestea nu au fost complet spălate în marea deşertăciunii?) ci este unul care cu bună ştiinţă a hotărât să cântarească strâmb, în văzul şi în ciuda noastră a tuturor.

Observaţi că nici nu am menţionat echipele combatante, nici rezultatul partidei. Deşi “beneficiara” deciziei italianului era favorita mea, acum chiar că nu îmi mai pasă. Inidferent de ce va face în continuare, nu pot să scap de imaginea lui Rosetti, acest Liar Liar al fotbalului mondial, dar mai ales de groaza cu privire la felul în care un organism de talia FIFA va muşamaliza totul ( pe site-ul oficial este tăcere totală! ) de dragul evitării unui precedent. Iată un precedent pe care l-aş fi aplaudat din inimă: luarea unei decizii drepte şi de bun simţ, oricare ar fi fost preţul de plătit ulterior.

Ieri, prin decizia luată de arbitrul Rosetti, cei ce iubesc principiile aride şi reci ale normelor metodologice au câstigat o importantă bătălie; în acelaşi timp omenirea a pierdut un erou iar onoarea moralei seculare a vremurilor noastre rămâne mai departe “nereperată” …

… las’ c-o reperează Conu’ Blătică!

6 gânduri despre “Etica rosettiană şi spiritul secularismului

  1. imi pare bine ca pui punctul pe i. despre asta e vorba si in viata mea: sa recunosc ca am gresit. e greu, mai ales cind reparatia costa ceva. la reluare e clar dar de cele mai multe ori aduc argumente impotriva repararii greselii, ca e mai usor sa traiesc cu ea si sa aduc argumente pro decit sa admit ca am gresit.

    1. Ce sa mai spunem ca daca un arbitru ar fi revenit asupra deciziei sale, dovedita ca fiind eronata, nu ar fi aratat altceva decat ca este omeneste sa mai si gresim. Dar … de acord, ceea ce spui este valabil indiferent de natura greselii, fie ca este rod al finitudinii noastre sau al aluatului inca nepus la punct din inimile noastre …
      Imi dau seama ca ar fi ridicol sa sugerez ce as fi facut eu in acel caz specific; ACUM stiu … dar atunci sub presiune …

  2. FIFA e o cocina , o grupare de crima organizata mai degraba decat una sportiva.
    Am vazut acum cateva luni un documentar facut de o televiziune engleza despre coruptia din FIFA, secretarul-general a luat mita de la diferite mari companii internationale de publicitate in schimbul acordarii de contracte de publicitate . Deasemenea a luat mita de la televiziuni pt. a le da drepturile de difuzare a meciurilor de la campionatul mondial.
    Deci arbitrul asta e un sfant pe langa sefii din FIFA.
    Adesea in Romania ne-am intrebat de ce Mircea Sandu e inca presdinte al FRF , pai e evident , the big boss de la FIFA doreste un sef peste fotbalul romanesc dupa chipul si asemanarea sa.

  3. Mda, ai dreptate. Daca tot s-a consultat cu tusierul avea tot suportul sa spuna ca dupa consultari si a dat seama ca a gresti si sa anuleze golul.
    Nu pot decit sa zic si eu ca numari coruptia poate explica de ce Fifa nu apeleaza la probe video. Se practica in fotbalul american, in hockey, cred ca baseball si in tenis sigur. E evident ca viteza jocului s a marit si vom vedea pe viitor din ce in ce mai multe asemenea gesturi.
    Pai daca Nasu e tolerat in forurile UEFA apoi ce o fi la nivele si mai inalte decit ale lui, va si amar. Culmea e ca pina la urma tot o sa implementeze sistemul si cind se vor vedea beneficiile toata lumea o sa se intrebe ce ne a luat asa de mult.
    Cind despre „albitru” ne arata ca din ce in ce mai putin suntem dispusi sa traim dupa „A living dog is better than a dead lion”.

    1. FIFA este un caz interesant de paienjenis al metehnelor romanesti pentru care – doar de data asta! – noi romanii nu suntem vinovati … De ce oare nu ma simt mai bine stiind acest lucru?

Dă o replică!

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s