Un “erou” al timpului nostru: Suarez


Ce ziceam eu despre fotbal, că ne mai arată şi altceva decât vuvuzele, lacrimi şi durere? Finalul meciului dintre Uruguay şi Ghana ne oferă încă o lecţie de etică, una care ţine de onoare, de cavalerism, de coloană vertebrală şi de valori care transced cu mult miza unui trofeu, fie şi acela de Campionat Mondial.

Meciul ne-a arătat o echipă a Ghanei care, în spiritul unei nebunii tipic africane, presează în careul advers în ultimele secunde, ajungând chiar să lovescă balonul înspre poartă, cu perspectiva unui gol iminent. Portarul era depăşit iar mingea se îndrepta înspre gol, când … doi dintre fotbaliştii uruguaieni încearcă să oprească mingea în disperare de cauză cu mâna. Unul din ei reuşeşte astfel să lovească balonul, evitând un gol care ar fi însemnat sfârşitul pentru echipa sa. Normal, jucătorul este eliminat şi se acordă lovitură de penalty în favoarea Ghanei…

Ceea ce a urmat nu mai contează. Eu aduc în discuţie acum gestul acelui fotbalist, Suarez pe numele lui, care alege printr-un act incorect, conştient şi intenţionat, să oprească un gol cu mâna, ştiind că aceasta era singura soluţie pentru ca echipa lui să rămână în cărţile calificării. E adevărat, el suportă consecinţele “legale” ale gestului său dar … fapta rămâne. Suarez este considerat un erou în Uruguay … noi ce părere avem? După ce Rosetti a ratat şansa de a fi erou, judecând strâmb o fază afişată în toate detaliile ei pe două ecrane mari al stadionului, să fie jucătorul uruguaian eroul de care avem nevoie?

Nu vă voi ţine morală acum, nici predici, nici teorii despre etica seculară … Vă voi reproduce în continuare un fragment de text aparţinând lui Aurel Baranga ( ştiu, un personaj controversat al epocii ceauşiste ) şi publicat în 1977. Deşi scris într-un cu totul alt context, el este cât se poate de actual, chiar şi în problema fotbalistului uruguaian Suarez, cel care printr-un gest mişelesc a furat victoria ghanezilor …

“În Vieţile paralele, la capitolul închinat lui Alexandru cel Mare, Plutarch relatează un episod definitoriu pentru psihologia şi morala genialului strateg.
Înaintea unei bătălii decisive împotriva oştilor lui Darius, cifrate la un milion de oameni, căpeteniile militare macedoneene îl sfătuie pe Alexandru cel Mare să dea atacul în toil nopţii, întunericul fiind prielnic falangei, şi potrivnic perşilor.
Răspunsul lui Alexandru a fost: “Eu nu fur victoria.”, iar refuzul lui de a folosi arma feloniei fiind, poate, prima formulare augustă, de o înaltă valoare etică, a ceea ce umanitatea se va obişnui să numească, mai târziu, fair play.
În evul de mijloc, pe nedrept numit al tenebrelor, lupta cavalerească, deschisă şi cu armele onoarei, a fost ridicată la rang de cod.
Şi, atunci, cum să nu mă uimesc când observ că în epoca noastră, aşa-zisă: modernă, într-un timp al luminilor, atâtea competiţii, mari şi mici, se câştigă cu ajutorul vicleniei, perfidiei şi cuţitului înfipt pe la spate?
[…]
“Eu nu fur victoria”, a spus Alexandru cel Mare, şi a dat bătălia la lumina zilei, asumându-şi toate riscurile.
Orice mijloc este bun, când îţi aduce izbânda, par a spune strategii contemporani, specialişti în bombardamente nocturne asupra unor oraşe lipsite de apărare.
Mă gândesc că o întrebare gravă începe să se pună conştiinţelor noastre: ce s-a petrecut în sufletul omului în cele douăzeci şi trei de veacuri, câte s-au scurs din clipa în care Alexandru se afla la malurile Eufratului, faţă în faţă cu oştile fără de sfârşit ale lui Darius?
Ce cutremur a surpat temeliile înţelepciunii, ce cumplită, apocaliptică, revărsare de ape a înecat ca pe nişte cetăţi condamnate, meterezele onestităţii şi ale onoarei?”

Fotbalul este doar un joc. Titlul câştigat este unul efemer. Iată că tocmai astfel de lucruri ne definesc la urma urmelor: mici găinării sau mari gafe, alegerile noastre. Astfel de momente ne arată că etica veacului nostru este profund impotentă: incapabilă să ne mai ofere eroi, ea ne propune paiaţe, caractere slabe şi oameni fără conştiiinţe. În acest fel, nu vom face altceva decât să culegem ce am semănat: paie în loc de bărbaţi integri, paparude în loc de femei evlavioase şi o generaţie nouă fără nici un rost pe această lume …

Reclame

16 gânduri despre “Un “erou” al timpului nostru: Suarez

  1. dincolo de fotbal si deviatiile sale (vezi „mîna lui dumnezeu” la golul lui maradona) se pracvtica „scopul scuză mijloacele” pentru ca tragem foloase… dar in lume totul este posibil atita timp cit unii au beneficii. dar ce ne facem cu biserica? paiatele de aici sunt mai ciudate, chiar grotesti.

    1. Să ştii că am găsit mentalităţi de genul acesta în Biserică … o etică extrem de fluidă, camelelonică, fără reazem în Scriptură …
      Etica creştină este un element de bază al unei Biserici sănătoase – mai ales în aplicarea punctului 7 din predica pe care ai avut-o la Maranata …

  2. Sa stii ca m am gindit la gestul individului dupa ce l am citit in ziare, si mai ales la latura lui moral-sportiva. Tin si eu foarte mult la fair play, la a recunoaste o minge in favoarea adversarului cind numai eu am vazut asta, si urasc jigodeniile de genul facute de Maradona cind a marcat cu mina, insa aici tind sa gindesc mai nuantat, mi e teama de ce am sa zic dar incerc sa fiu sincer.
    Care e diferenta intre a faulta in careu atacantul care se indreapta spre gol si a opri cu mina o minge care merge spre poarta? In ambele cazuri decizia e de genul, ma sacrific pe mine, pt ca stiu ca voi fi eliminat, „anulez” un gol dar mai dau o sansa ca portarul sa apere sau jucatorul sa rateze. Da, nu a fost fair play gestul respectiv, dar nu stiu daca a fost imoral prin prisma regulamentului. Sunt inca in dilema.

    1. Ei bine aceasta este de fapt marea dilema: regulamentul s-a aplicat cu corectitudine in cazul lui Suarez, dar … inseamna asta ca gestul sau a fost mai putin imoral?
      Este etica un domeniu al literei sau al spiritului unei activitati ( in cazul nostru competitia sportiva)?

      1. Dar atunci cum ramane cu Rossetti? Gestul lui, in litera legii cel putin, este moral sau imoral? Ceea ce a facut Suarez a fost imoral dar l-a transformat in erou si a fost imoral pentru ca a fost ilegal. Daca regulamentul ii permitea intr-o astfel de situatie sa opreasca mingea cu mana am mai fi avut subiect de discutie? Presupun ca nu. Deci, problema moralitatii, ramanand la fotbal, este determinata de respectarea sau incalcarea unei reguli. Si atunci de ce Rossetti este judecat atat de aspru? El a ales sa fie nu erou, ci in spiritul lui Alexandru cel Mare, sa arbitreze in litera legii, alegandu-si un reper moral, chiar daca imperfect si contestabil. Esenta unei convietuiri normale este tocmai respectarea unor standarde comune societatii in care „arbitram” chiar daca nu ne convin sau produc rezultate neplacute. Reversul ar fi anarhia. Pentru mine, Rossetti, cel sfasiat de remuscari dar hotarat sa ramana in litera regulamentului pe care l-a acceptat atunci cand a intrat pe teren, ramane un erou. Ca si Suarez.

  3. Buna intrebare. Implicit daca ne consideram crestini autentici raspunsul e din partea a 2 a intebarii. atunci mai vin cu una: e ok sa fac un fault tehnic de joc la mijlocul terenului sa rup actiunea?

    1. Nu cred … Totusi suntem mai ingaduitori cu astfel de fapte, pentru ca nu par asa de evidente precum un hent pe linia portii … Ma gandesc ca si eu rasuflam usurat cand Galca, Munteanu sau Filipescu mai faceau cate una din asta, prevenind un contra-atac ce ar fi putut crea probleme Romaniei noastre … la fel cum ne-am bucurat si noi de concesii din partea arbitrilor, socotind erorile lor ca daruri divine ( golul lui Goian din offside cu Olanda, care ne-a calificat la europene ) …
      Deh … ispita e mare, oameni suntem si noi …
      Spun doar ca Suarez, ca si Rosetti, devine un model de erou; aici este partea intr-adevar trista a lucrurilor … ce vor invata copii nostri de la acestia?

      1. ok, acum am priceput nuanta cu eroul. mda…ce sa invete copiii nostri…nu prea multe.
        Chiar ma gindeam azi si la Maradona…nu inteleg de ce unii si au pus mari sperante in Argentina din cauza lui…cea mai importanta calitatea a unui lider (antrenor) e caracterul pt ca asta iti da forta si ii atrage pe jucatori spre tine si le da incredere. Apoi, din cite stiu eu Maradona nu a demontrat ceva cu o echip a de club, si stau si ma intreb cum de a ajuns la nationala….

      2. Maradona a facut multe lucruri spectaculoase la viata lui … pana si-a dat cu firma in cap cu acel gol ( auzi colo, cu mana lui Dumnezeu! ) in meciul cu Anglia din 86′. Ar fi fost prea frumos ca langa calificativul „geniu” sa stea si acela de „om de caracter” … mult prea frumos … utopic aproape.

  4. @ Fan Rossetti

    Ok, deci avem opinii divergente … dovadă că etica îşi are într-adevăr taine încă greu de armonizat cu neprevăzutul situaţiilor din viaţa de toate zilele.
    Iată cum văd eu lucrurile (presupun că ai citit şi postarea pe care am scris-o despre gestul lui Rosetti – dacă nu, ea este aici https://dyobodiu.wordpress.com/2010/06/28/etica-rosettiana-si-spiritul-secularismului/ ):
    El a avut o evidenţă înaintea ochilor săi, împreună cu alţi 84.000 de oameni, cum că golul a fost INCORECT. Nu voi înţelege niciodată ce fel de eroism este acesta, să negi evidenţa, de dragul unei normative metodologice din reglementul FIFA. În acel moment el era suveran în teren, şi orice decizie ar fi luat, ar fi fost validă – nimeni nu i-ar mai fi putut-o modifica.
    Cum ar fi să spui ca 2+2 fac 5 de dragul unei legi pe care ar da-o Boc astăzi? Are legea prevalenţă peste bunul simţ şi spiritul activităţii reglementate sau nu?
    Sunt interesat să văd care este opinia ta în această privinţă …

    1. Dyo, am citit cu atentie postarile tale si cred ca ai o perspectiva foarte viabila si interesanta asupra celor doua personaje. Inclin intr-o foarte mare proportie sa-ti dau dreptate. As dori sa raman, inca putin, in postura de avocat al diavolului si sa te provoc sa-ti imaginezi, dincolo de aspectul incalcarii unei reguli FIFA (buna, rea, cum o fi!) ce ar fi insemnat schimbarea deciziei pe baza unei reluari video. Nu numai ca ar fi creat un precedent periculos in sensul unei presiuni incorecte asupra organismului ce reglementeaza jocul insa ar fi deschis calea unor posibile manipulari video, a unor fragmentari nejustificate ale jocului sau unor pretentii ridicole (citeste sicane) din partea jucatorilor sau staff-ului echipelor. Lista ar putea continua dar ramanand aici ma intreb cine s-ar incumeta sa devina erou in astfel de conditii, miza fiind, totusi, relativ, nesemnificativa…

      1. Ei, problema realizarii unui precedent este intr-adevar foarte serioasa. Dar, ma gandesc, poate ca ar fi fost o buna ocazie sa punem pe tapet subiectul si sa vedem daca putem schimba ceva in aceasta privinta. S-a mai discutat si inainte despre folosirea tehnicii video in arbitraj – inca FIFA nu doreste sa faca pasul acesta. Or fi motive pertinente pentru asta … cine stie.
        Asa, subiectul este inchis, mexicanii raman cu o amintire urata de la acest Mondial (oare noi romanii cum am fi reactionat daca ni s-ar fi intamplat noua?), Argentina cu o victorie pe care nu o pot clama ca fiind corecta …
        Ia sa privim lucrurile si astfel:
        Ma intreb, eu ca sportiv, daca vad pe video, live, ca se ia o decizie incorecta in favoarea mea si in vazul a mii de oameni, cum ma voi simti eu vis a vis de eventuala victorie pe care o voi obtine? Nu voi putea pretinde niciodata ca au fost doar calitatile mele cele care mi-au adus izbanda … eu nu m-as putea bucura de o astfel de victorie …
        Revenind la ce spuneai, poate ca e bine ca uneori, cum sugera Kierkegaard, ontologicul sa suspende eticul in anumite momente … indiferent de marimea mizei … dar poate ca danezul a gandit prea complicat lucrurile …

  5. Nu ştiu dacă mai urmează un articol despre finală… Eu unul ţineam cu Olanda, dar când am văzut cât de murdar şi cinic joacă, vă spun drept că mi s-a făcut lehamite. Practic, dacă Olanda juca în 6 jucători după prima repriză ar fi fost absolut după dreptate. Iar De Jong trebuia pur şi simplu arestat. Arbitrul a încercat să nu facă praf meciul, dar orice compromis are o limită. Toată lumea e de conivenţă ca să curgă lucrurile spre deznodământul cel cu multe milioane. Aşa ceva mai e sport? Fără respectul faţă de adversar şi faţă de propria condiţie de om?
    În privinţa lui Suarez nu cred că trebuie exagerat în a spiritualiza regulamentul şi jocul. Riscurile sunt cunoscute de toată lumea, iar regulamentul nu prevede păstrarea jocului în limitele moralităţii, ci doar în limitele sportivităţii – vag definite, din păcate. Suarez s-a sacrificat pentru echipă, şi a face din asta ceva imoral este puţin forţat. Nu se compară cu golul de handbal al lui Maradona: în mod normal, un sportiv adevărat ar recunoaşte, şi nu ar accepta un gol obţinut prin furt. Dar la un campionat arbitrat de ugandezi şi kirghizi, cu un gol anulat la care mingea a intrat o jumătate de metru în poartă şi multe acordate din offside, mă tem că şi Suarez a sperat că nu l-a văzut arbitrul…

  6. Se cer niste adaugiri materialului pe care l-am postat, poate ca nu am fost suficient de clar in exprimarea mea:

    Eu NU am spus ca gestul lui Suarez a fost imoral.
    Daca veti (re)citi cu atentie, veti vedea ca eu provoc modelul de erou numit Suarez, un anumit tip de conduita in lupta, in contrast cu valorile pe care Baranga ni le reaminteste prin exemplul lui Alexandru cel Mare.
    Desi multi il considera erou pe acest fotbalist, eu nu il vad in acest fel … asta e opinia mea.

    Daca sunt alte opinii, altele decat ale uruguaienilor 🙂 … sunt gata sa le ascult …
    Este Suarez un model sau nu? Sa le aduc aminte copiilor mei despre el, din cand in cand? (L-au si uitat deja …)

Dă o replică!

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s