Sfinţii Părinţi despre originile şi destinul cosmosului şi omului (1)


Cu vreo doi-trei ani în urmă, sătul oarecum de sterilitatea conflictului dintre evoluționiști şi creaționiști, m-am gândit că nu mi-ar strica să arunc o privire şi în ograda ortodoxă pentru a vedea cum sunt puse problemele Creației în gândirea acestora. Poate că nu este cartea pe care mi-ar fi recomandat-o un ortodox ca bază de înțelegere pentru un astfel de subiect dar … zarurile au fost aruncate în acest fel. Sfinții părinți despre originile și destinul cosmosului și omului (Editura Deisis, Sibiu, 2003) este cartea care mi-a apărut prima în cale; pentru că ea încă este disponibilă în unele librării și pe Internet – la un preț modic – mă gândesc să v-o recomand și vouă, celor care doriți să mai citiți și altceva decât clișeele consacrate ale duelurilor evoluționisto-creaționiste.

Autorul principal al cărții este un teolog laic grec, Alexandros Kalomiros, care nu mai trăiește de vreo douăzeci de ani; în acest fel cartea este de fapt un dialog peste timp între acesta și ceilalți coautori: Andrei Kuraev, un diacon ortodox rus despre care am mai scris AICI, și doi preoți ortodocși români, Ioan Ică și Doru Costache. Kalomiros este un ortodox tradiționalist, lucru care iese în evidență mai ales în Împotriva falsei uniri bisericești, unde, pe lângă că va critica aspru Apusul pentru epistemologia sa raționalistă, va avea și cuvinte grele de rostit ortodocșilor care au început să-și abandoneze încet-încet tradițiile sub presiunea secularismului occidental. Stilul său este unul direct și precis. Erudiția sa este indiscutabilă, iar soliditatea aprofundării Patristicii nu cred i-o putem pune la îndoială. Uneori face afirmații uimitoare, asupra cărora mi-aș fi dorit să insiste, alteori repetă obsesiv aceeași idee; în nici un caz nu vă veți plictisi citindu-l.

Kuarev este prin excelență un apologet; stilul său este unul polemic, chiar și în secțiunile expozitive. Trebuie să vă spun că de pe poziții ortodoxe va ataca adesea fără milă creștinismul evanghelic, îndeosebi pe cel neoprotestant. El le impută acestora din urmă o credință parcelată: aici e Scriptura, aici e Adunarea, aici e sacrul, aici e profanul, aici e materia, aici e spiritul). Cu toate astea, spiritul său anti-ecumenic este suportabil și estompat de vitalitatea discursului pe care îl promovează.

Contribuția celor doi preoți români la materialul cărții contrastează oarecum, în plan expozitiv, cu cele ale primilor doi autori menționați mai sus. Ei încearcă mai degrabă să încadreze referatul lui Kalomiros într-un context ortodox care nu este deloc simplu. În ciuda aparentei unități în cele dogmatice, pentru care este apreciată adesea, orotodoxia nu oferă un răspuns unitar și limpede la problema Creației. Trebuie spus că în spațiul ortodox problema nu a prea fost dezbătută: s-a acceptat în mod tacit faptul că “Dumnezeu a făcut lumea”, în timp ce detaliile nu au prea contat. Apariției evoluționismului, majoritatea gânditorilor ortodocși i-au răspuns cu rezerve, obiecții și chiar respingeri fățișe ale acestuia. Deocamdată în lumea ortodoxă cei ce resping evoluționismul constituie, se pare, o majoritate destul de puternică (mă refer la lumea teologică).

S-o spunem, cartea lui Kalomiros nu merge pe această pistă. Premisele sale sunt diferite și incitante, cu atât mai mult cu cât el pretinde că germeni a gândirii evoluționiste se găsesc în Sfinții Părinți, ceea ce înseamnă că ortodoxia nu este neapărat în contradicție cu știința evoluționistă. De pe această poziție, în care Dumnezeu rămâne Creator, Kalomiros afirmă că evoluția este procesul prin care în Universul creat a apărut viața și, ulterior, omul. Bineînțeles, asta înseamnă că primul capitol al Genesei nu este abordat în sens literal. Nimic nou sub soare, veți zice. E adevărat, dar aventura începe de abia de-acum încolo, când, pentru fiecare imagine a Creației din primele două capitole ale Genesei, grecul ne va copleși cu citate din Patristică prin care va susține, printre altele, că abordarea evoluționistă nici măcar nu a fost inventată de Darwin.

Referatul Genesei, în primele două capitole, trebuie citit ca pe o taină care se deschide omului duhovnicesc în lumina Revelației Harului ce ni s-a arătat în Domnul nostru Iisus Hristos (voi folosi în continuare modul ortodox de scriere pentru numele Mântuitorului). “Ziua una” – nu “întâi” cum citim noi la repezeală – este o icoană a veșniciei; mai provocator, cea de-a șasea zi e încă în derulare până la jertfa lui Hristos (adevăratul sfârșit al creerii omului ) în timp ce în Sabat nu au intrat decât credincioșii, asta în acord cu imaginea Sabatului din Epistola către Evrei.

Abordarea capitolului doi din Genesa este tot profetică; textul este interpretat prin prisma istoriei mântuirii, în care sunt identificate Cincizecimea, Sângele lui Hristos și Biserica… Am zis istoria mântuirii? Am greșit; de fapt ea devine o istorie a creației, o istorie a felului în care Dumnezeu ne modelează și ne conduce înspre ceea ce Și-a dorit cu privire la noi atunci când ne-a proiectat. Și aici citatele din Patristică abundă. Trebuie să recunosc că unele dintre acestea sunt pur și simplu uluitoare, cel puțin atunci când sunt privite din perspectiva unui fel de gândire al primelor secole de creștinism. Tot aici, la om, Kalomiros va deosebi foarte interesant câteva reminiscențe păgâne (grecești) ce afectează gândirea noastră cu privire la suflet, îndeosebi în alunecoasa problemă a nemuririi lui. Conceptul de “persoană” opus celui de suflet, înțeles după canoanele anticilor greci, își găsește implicații rapide în modul de înțelegere al relației noastre cu Dumnezeu, pe care Îl cunoaștem ca Persoană și nu ca natură – se evită astfel o confuzie populară, una ce se poate întâlni mai ales în cercurile carismatice …

Elementul esențial înțelegerii demersului lui Kalomiros este acela de “prefigurare”. Primele două capitole din Genesa nu au fost scrise ca să ni se spună cum a fost creată lumea, ci pentru a ne descrie, în temeni adecvați comunicării unor taine, planul lui Dumnezeu desfășurat în Hristos de creare a omului, căruia Fiul Întrupat îi este prototip. Așadar, Kalomiros nu împărtășește opinia potrivit cărei Geneza relatează simbolic o istorie a Creației, care se poate plia pe calendarul evenimentelor așa cum îl propun evoluționiștii, ci, în timp ce recunoaște rolul de Creator pentru Dumnezeu, ne propune să privim aceste prime două capitole ale Scripturii ca la un tablou al întregii istorii ale omenirii. În același timp, spune el, modul în care a ales Dumnezeu să lucreze este în timp, în sezoane, prin dezvoltare, creștere și … evoluție. Există un sens al desfășurării lucrurilor în acest Univers; teologii vorbesc despre mântuire, sociologii despre progres, iar oamenii de știință despre evoluție. Sunt termeni diferiți, adresând arii diferite ale vieții, dar care pot coexista în deplină coerență dacă le sunt înțelese rosturile …

Partea a doua

Anunțuri

11 gânduri despre “Sfinţii Părinţi despre originile şi destinul cosmosului şi omului (1)

  1. De mult nu m-am mai bucurat de o recenzie asa cum ma bucur acum, citind acest articol!
    Mi se pare o carte de referinta pentru cineva care vrea sa abordeze problema in discutie sine ira et studio. Felicitari pentru ideea de a o recenza! Il cunosc personal pe Doru Costache, este un teolog foarte competent si deschis dialogului. Cand locuia inca in Romania a fost un apropiat al grupului nostru din Ploiesti.
    Inca o data, felicitari!

  2. Desi am citit cartea , nu cred ca autorii sunt evolutionisti . Poate ca cred ca creatia a ,,evoluat” dar asta nu ii face evolutionisti. Nici Parintii bisericii nu au fost evolutionisti in sens modern al termenului.
    Nu prea poti fi crestin , sa crezi ca Dumnezeu e creatorul si evolutionist in acelasi timp.
    Cei care zic ca sunt si crestini si evolutionisti teisti , de fapt sunt creationisti long age( adica cred ca zilele din Genesa sunt ere de milioane de ani) . Evolutionismul prin natura sa respinge pe Dumnezeu ca si cauza prima a universului. De altfel marii oameni de stiinta evolutionisti resping ideea ca ar putea exista un evolutionism teist. Pentru ei a fi evolutionist inseamna a fi ateu .
    Richard Dawchins marele ateu si biolog britanic nu ar recunoaste statutul de evolutionist pentru autorii cartii de exemplu.Pentru el a amesteca evolutia si religia e o erezie.
    Chiar si Darwin inventatorul acestei teorii a respins sau neglijat pe Dumnezeu ca si sursa a existentei lumii.
    Teoria aceasta a evolutiei ghidate de Dumnezeu e o inventie a unor teologi care vor sa se puna bine cu societatea moderna si incearca sa convinga ateii evolutionisti ca de fapt poti ,,combina” cele doua lucruri: evolutia si Dumnezeu. E o incercare de a fi in rand cu lumea, de a evita ironiile si batjocurile si acuzele de fanatism religios.
    Problema e ca tocmai evolutionistii nu ii vor pe acesti teologi , afirmand clar ca intre evolutie si religie nu poate exista niciun compromis.
    Asa ca de ce ne-am straduii noi crestinii sa fim pe placul evolutionistilor daca oricum nu ne apreciaza efortul. Sigur putem sa acceptam ideea ca Dumnezeu a creat lumea in mai multe milioane de ani , si ca in acest timp a existat o transformare a elementelor creatiei. Dar aceasta convingere trebuie sa se bazeze pe informatiile Scripturii coroborate cu descoperirile stiintifice (care nu au dovedit in mod absolut evolutia ca fiind reala) si nu pe dorinta de a placea secularilor moderni.

    1. Nu, nu avem de-a face cu evolutionisti. De aceea am subliniat faptul ca Al.Kalomiros nu interpreteaza Genesa precum creationistii long age, ci merge pe o cu totul alta linie. In acelasi timp se afirma, mai putin de catre Kalomiros cat de ceilati autori, ca acest mod de intelegere nu este in contradictie cu teoria evolutionista. Nu mi se pare ca in vreun fel ar „impinge” teoria lui Darwin in fata …
      In timp ce ei nu exclud evolutionismul ca fapt stiintific conciliabil cu gandirea crestina, ai observat poate cat de transanti sunt – mai ales Kuraev, care practic sistematizeaza o intreaga polemica – fata de creationismul clasic ( lumea creata in sase zile literale, univers tanar etc.).
      Kalomiros nu incearca sa impace conceptii divergente; dimpotriva, ii va ataca si pe creationisti si pe atei (presupusi a fi oricum evolutionisti).
      Ma opresc aici; va mai urma un episod. Sper ca s-a inteles ca nu fac o apologie aici ci o prezentare a unui punct de vedere cu care nu e musai sa fim de acord dar care, cred eu, merita macar sa reflectam asupra lui, atat dpdv al ideilor enuntate cat si dpdv al modelului epistemologic cu care ne provoaca.

Dă o replică!

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s