Babel (2006)


Mi-am dorit de mai mult timp să văd acest film. Când a fost difuzat, destul de recent, pe ProTv am hotărât să nu mă uit, ştiind că aceştia au prostul obicei de a tăia filmele. L-am găsit zilele trecute  pe DVD într-un supermarket, la 3.99 lei, aşa că de data asta nu am mai ratat ocazia.

Cu câţiva ani în urmă văzusem de acelaşi autor – Alejandro González Iñárritu  – filmul 21 grams (realizat în 2003). Nu s-a schimbat nimic de atunci în tehnica sa de relatare unei poveşti pe peliculă; evenimentele filmului, concentrate pe durata a doar două-trei zile, implică de la bun început mai multe poveşti paralele, istorii cât mai excentrice una faţă de cealaltă, dar care, accidental sau nu, se intersectează la un moment dat în moduri cât mai imprevizibile posibil. Dacă mai adăugăm şi lipsa de preocupare cronologică în relatarea faptelor, înţelegem că un astfel de film este de fapt un puzzle; privitorul care rămâne dedicat până la final descoperirii imaginii de ansamblu va fi răsplătit, zic eu, regeşte pentru efortul depus.

Îndrăznesc a spune că, pentru mine, 21 grams oferea o imagine a sufletului omenesc, privit nu ca o componentă a alcătuirii omului – în sens dihotomic sau trihotomic – ci ca esenţă a sa, în ciuda faptului că este şi cea mai uşor de neglijat şi contestat ca prezenţă ( poate voi reveni asupra acestui film, cândva … ). Care să fie imaginea din Babel?

Titlul filmului ne sugerează un mod de a privi lucrurile: ni se oferă o reîntoarcere la povestirea biblică, la episodul încurcării limbilor. De atunci încolo unitatea oamenilor în jurul unui proiect comun a fost iremediabil zădărnicită de Dumnezeu. Totuşi filmul lui Alejandro González ne sugerează mai mult de atât: consecinţa episodului în sine nu este faptul că folosim limbi diferite, că folosim sunete diferite pentru a adresa aceleaşi lucruri, problemă uşor de rezolvat alminteri prin folosirea unui translator, ci că acolo, la Babel, ni s-au încurcat existenţele noastre în întregul lor, cu concepţii, cu percepţii, cu judecăţi şi cu prejudecăţi, cu tot ce adunăm laolaltă în acest întreg greu definibil pe care îl numim viaţă. Nu doar că nu vorbim aceeaşi limbă, dar nici nu mai simţim la fel, nu ne bucurăm la fel, nu ne exprimăm în aceleaşi moduri trăirile similare, nu împărtăşim aceleaşi anxietăţi, nu iubim cu acelaşi fel de dragoste şi nu ne punem încrederea în aceeaşi providență. Pentru astfel de încâlceli nu există translatori. Atunci când viaţa te împinge la limită şi te lasă să depinzi de bunătatea şi îndurarea aproapelui tău, roagă-te mult, căci ai intrat într-o mare belea; nimeni nu te va înţelege, nimeni nu va simţi ce simţi tu şi chiar dacă te vei afla într-o situaţie de viaţă şi de moarte, prioritară va fi pentru ceilalţi propria lor siguranţă pe cale. Ce viaţă!

Pierdut în lume, omul trăieşte într-o înfricoşătoare pustietate, fie că vorbim de pustiul Marocului, de cel de la graniţa americanilor cu Mexicul, sau de cel dintr-o mare aglomerare urbană japoneză. Lumea este un mediu ostil. Nu doar semenii nu îi sunt aproape omului: natura îi este la fel de potrivnică. Căldura prea mare, praful, sterpiciunea şi întinderile monotone ale deşerturilor sunt provocări care îi pot răpune pe cei nepregătiţi să le înfrunte. Lumea este prea mică; suntem prea mulţi oameni, prea multe dorinţe, prea multe capricii şi prea puţină fericire disponibilă. Unora nu le va ajunge niciodată rândul la o porţie de împlinire … Mai mult: lumea în care trăim este atât de strâns legată în încâlceala sa că, în chip nebănuit şi cu o uimitoare repeziciune, joaca unuia devine drama celuilalt … inconştienţa unui părinte care își lasă copiii să se joace cu o armă – ce rău li s-ar putea întâmpla în pustiu? – conduce la necazul unei alte familii, ruptă şi aceasta în alte direcţii de prostia naivă a unei îngrijitoare mexicane, aciuită ilegal în America.

Iată cum, din nou, apare tema coliziunilor, a ciocnirilor interumane. Babel este de fapt un Crash la o scară mai largă ( pentru mine a fost o surpriză să constat că cele două filme au autori diferiţi ). Nu mai suntem într-un oraş de mărimea Los Angelesului, ci ni se oferă ca scenă o lume întinsă din inima Americii, trecând prin Maroc şi până în Japonia. Un cadru mai mare, cel puţin la fel de divers, dar în care vedem aceleaşi probleme, aceeaşi înstrăinare, acelaşi gen de suferinţă, una gratuită, fără orizont şi fără o raţiune a prezenţei ei în viaţa omului.

Prea multă suferinţă fără scop în această lume, în acest film al lui Alejandro González. Suferinţa nu este o valoare în sine: ceea ce o înobilează este motivaţia ei, pasiunea care îl ajută pe om să şi-o asume ca mijloc către împlinirea unui destin. În Babel, oamenii suferă, se luptă unii cu alţii sau cu ei înşişi, şi, din cauză că suferinţa lor este lipsită de orice perspectivă (alta decât cea a coliziunilor necontrolate, fataliste), îşi trăiesc crâmpeiele de fericire în porţii mici, în gesturi de câteva clipite, îmbrăţişări semnificative sau evenimente speciale, cum ar fi nunţile, ale căror rosturi sunt tocmai acestea: să ne ofere mici luminiţe de binecuvântare într-o lume tare întunecată şi lipsită de speranţă.

Intenţionata joacă cu timpul, refuzul de a relata evenimentele în paralel şi de a recurge la ideea de simultaneitate nu fac decât să amplifice sentimentul de înstrăinare de pe întreg parcursul filmului. Simultaneitatea nu are sens decât în relaţii; ce importanţă are pentru cineva faptul că în timp ce unii nuntesc, alţii luptă războaie grele iar alţii merg la şcoală? Suntem prea îndepărtaţi unii de alţii ca să putem afirma cu relevanţă că am făcut ceva “în acelaşi timp”. De fapt, trăim timpuri distincte, suntem asemeni unor corpuri cereşti lansate în direcţii diferite; distanţele dintre noi sunt atât de mari încât viteza luminii nu ne mai ajută să împărtăşim acelaşi calendar.

Babel, în ciuda unor scene crude, pe care sunt sigur că unii nu le vor aprecia, este un film care merită văzut de pe DVD, în linişte, fără înteruperi de reclame …

Ratings (1-5): Artistic 4,5; Moralitate 2,5; Relevanţă 4,5; Apreciere generală 4

2 comentarii

Dă o replică!

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s