Aventuri carismatice (1) – Grupul de la Rhema


Motivaţiune

Poate că unii dintre voi ştiţi deja că am avut şi eu porţia mea de experimentare a fenomenului carismatic. Dacă nu, aflaţi că timp de aproape un deceniu am slujit într-o astfel de biserică, în administrare, în conducere, în studiu biblic, în predicare şi misiune. Când am plecat mi-am pus şi eu întrebarea aceea pe care îl frământă pe orice om care încheie un sezon: “S-a meritat?”. Voi evita deocamdată să vă furnizez un răspuns; consider însă că din experienţa acelui deceniu pot să beneficieze şi alţii. De aceea am hotărât să scriu această serie. Scopul meu nu este unul vindicativ, motiv pentru care voi evita să nominalizez unele persoane şi voi evita să aduc în lumină detalii neziditoare. Cu toate acestea nu vă aşteptaţi la o poveste romanţată; voi prezenta lucrurile aşa cum le-am trăit încercând pe cât posibil să evit înfloriturile pasionale, lucru pe care credeţi-mă că o să-l pot face, mai ales că au trecut aproape trei ani de când am ieşit din acest context.

Să începem însă, pe îndelete, să depănăm istorioara noastră …

Grupul de la Rhema

Când am venit în Sighişoara în 1995, după ce îmi încheiasem studiile în Cluj şi a trebuit să las în urmă biserica Baptistă din Mănăştur, am găsit un oraş dezolant din toate punctele de vedere, mai puţin cel al frumuseţii cetăţii medievale. Sărăcia era la ea acasă; din cauza că se baza pe o industrie preponderent uşoară – textile, confecţii, ceramice – exista o rată mare a şomajului la bărbaţi. În ciuda frumuseţii sale, turismul era la pământ: funcţiona un singur hotel în oraş, şi acela o moştenire prost administrată a Epocii de Aur. Zidurile cetăţii erau împânzite cu mesaje sataniste de tot felul; multe case considerate monumente istorice gemeau în paragină pentru că proprietarii nu-şi puteau permite întreţinerea lor.

Bisericile nu puteau face excepţie de la atmosfera generală, depresivă, care pusese stăpânire pe locuitorii urbei. Unii oaspeţi chiar m-au întrebat cum se face că sighişorenii par aşa deprimaţi, apăsaţi, funebri chiar. Starea spirituală a lor le putea fi citită pe feţe. Legalismul între neoprotestanţi era proverbial. Când intrai într-o adunare – nici măcar nu contează denominaţiunea – te întâmpina o mare de batice pe stânga şi o pădure de costume, mult mai rarefiată totuşi, pe dreapta; apoi cântecele lălăite, exprimările fandosite de la amvon, debilităţile hermeneutice ale predicatorilor, puse alături de duşmăniile dintre diverse clanuri, atât interdenominaţionale cât şi în cadrul aceleiaşi biserici, erau tot atâtea semnale de alarmă cu privire la starea unei biserici corupte de întunecimea în care trăia oraşul ca întreg. Fiecare biserică ţinea cu dinţii de propria parceluţă şi nu era loc pentru concesii făcute “celorlalţi”. De la amvon, hrana care se servea enoriaşilor conţinea porţii de “e un păcat să-ţi serbezi ziua de naştere”, “femeia când e în acele zile delicate să nu se apropie de Cină”, “Domnul Isus a prefăcut apa în must”, “bărbaţii să se tundă (era specificată şi dimensiunea maxim permisă a firului de păr!) iar femeile să-şi lase podoaba capilară netunsă” şi altele ca acestea.

Înţelegeţi acum de ce, în aceste condiţii, grupul de studiu biblic care se întâlnea săptămânal la Fundaţia Rhema, undeva pe un deal al Sighişoarei, era o mană cerească pentru cei însetaţi după viaţă şi nu după forme. Pentru unul ca mine, crescut între ortodocşi formali şi întors la Domnul într-o biserică baptistă, nu se punea problema unei adeziuni la rituri, forme şi tradiţii omeneşti. De acolo am plecat. Nu mi-am dorit nici o clipă să le înlociesc cu altele, baptiste sau ce vor fi fost ele. Când pastorul acela, care prin predica sa m-a convins să mă pocăiesc, promitea că Isus îmi va dărui viaţă îmbelşugată eu chiar l-am crezut. Asta îmi doream, viaţă şi nu forme!

Grupul era compus din creştini din diferite denominaţiuni: penticostali, baptişti, creştini după Evanghelie iar mai târziu ni s-au alăturat şi nişte independenţi. Ceea ce nu era posibil în oraş, era posibil în grupul nostru: închinare liberă prin cântec lipsită de constrângeri temporale sau priviri piezişe pline de răutate, studiu biblic inductiv pe cărţi, părtăşie şi nu de puţine ori rugăciune unii pentru alţii. Chiar şi astăzi, la ani de zile de la dizolvarea grupului, unii dintre foştii participanţi îmi spun că a fost una dintre cele mai bogate perioade spirituale ale vieţii lor …

Mai are rost să insist asupra faptului că pastorii locali nu au văzut deloc cu ochi buni asocierea noastră? Că s-au încercat forme din ce în ce mai agresive de manipulare, apoi chiar de abuz, împotriva enoriaşilor care mergeau “în rătăcire” la cel grup de studiu de la Rhema?

Nu se vorbea în limbi în grupul nostru; au fost situaţii cu totul şi cu totul excepţionale când unii dintre penticostali au făcut acest lucru. Închinarea, fiind mai liberă, dădea voie omului să bată din palme, să cadă pe genunchi în rugăciune şi să se exprime înaintea lui Dumnezeu fără a fi încorsetat de îngustul cadru pe care îl ofereau, din păcate, majoritatea bisericilor evanghelice de pe la noi. Simţeam şi noi ce înseamnă bucuria părtăşiei reale sau cea a buchisirii Scripturilor, a apropierii de tainele lui Cristos. ( De aceea nu am nimic împotriva francheţii cu care Iosif Ţon îşi exprimă propria sa bucurie în apropiere de Cuvânt şi în părtăşia Sfintei Treimi … chiar nu văd nimic rău în asta.) Nu am auzit profeţii în sensul în care erau ele înţelese mai ales prin bisericile penticostale şi carismatice despre care apăreau tot mai multe informaţii.

Era multă simţire în ceea ce se întâmpla acolo, recunosc; începeam întotdeauna cu un timp de laudă şi închinare, viu, autentic şi … emoţionant. După aceea însă, venea rândul Scripturii. Cu inimile deschise ne apropiam de Cuvânt, fără a lăsa deoparte dicţionarele, concordanţele, enciclopediile şi materialele ajutătoare absolut necesare. Credeam că Dumnezeau vrea şi poate să ne vorbească. Pot să o spun fără ezitare şi fără teama de a greşi că ceea ce am învăţat în acei ani din studiul, de pildă, al Epistolei lui Pavel către Galateni a făcut mai mult decât toate predicile ulterioare pe care le-am auzit şi răsauzit despre harul lui Dumnezeu, atât de răstălmăcit, batjocorit şi călcat în picioare de prea mulţi predicatori ai zilelor noastre …

Când la grupul nostru s-a alăturat şi câţiva romi de la o biserică independentă carismatică din oraş, atmosfera a prins şi mai multă culoare. La început au avut unele probleme de acomodare: se pare că aşteptările noastre cu privire la închinare difereau. Ei erau mai dinamici şi mai sentimentali în acelaşi timp. Cu toate astea lucrurile s-au armonizat frumos odată cu trecerea timpului.

Să nu credeţi că am fost o bisericuţă a deziluzionaţilor acolo, nici să nu credeţi că nu am fost sprijiniţi ca şi grup, măcar din punct de vedere spiritual. Reinhard şi Birgit Hammerle, un cuplu din Tineri Pentru Misiune (Youth With A Mission – YWAM) ne vizita regulat. Când o făceau nu veneau cu mâna goală: întotdeauna ţineau un seminar de hermeneutică pe un anumit tip de carte din Scriptură, naraţiune, carte profetică, epistolă etc. Astfel eram înarmaţi cu deprinderi şi cunoştinţe necesare unui studiu cât mai bine pus la punct al Cuvântului lui Dumnezeu.

Ca în cazul oricărui lucru bun, boala care a măcinat grupul nu a venit din afară, nu de la cei ce dispreţuiau demersul nostru, ci tot de la creştini. A fost perioada în care YWAM a pătruns agresiv în România; agresivitatea acestuia asupra grupului s-a materializat în imprimarea unei viziuni pe care nu am avut-o la început şi pe care mulţi nu au dorit să o adopte din mers. Majoritatea eram oameni ai muncii cu normă întreagă şi doream să ne întâlnim pentru a învăţa lucruri care să ne fie de folos în mărturia noastră ca şi creştini în societate. YWAM dorea însă să imprime o viziune străină de aspiraţiile noastre, calea misionarismului, a trăirii “prin credinţă” ( adică prin suport material venit de la persoane binevoitoare şi nu prin salariu – nu am înţeles niciodată de ce omul care muncea pentru pâinea pe care o punea pe masa familiei sale nu trăia prin credinţă …). În plus YWAM a adus în România o treaptă mai adâncă a “charismei” despre care tot auzeam că există în Vest, un format de ucenicizare numit DTS care atenta şi el la însăşi fundamentul grupului nostru – participarea benevolă la o părtăşie între egali – şi, cel mai dificil până la urmă de ingurgitat în spaţiul evanghelic românesc, profund conservator, feminismul evanghelic … Din grupul prosper şi plin de viaţă al anilor 96’-98’ s-a ales praful şi fiecare ne-am împrăştiat pe căi proprii … Cu toate resursele de care dispunea, umane şi materiale, YWAM nu a reuşit să mai pună pe picioare, în Sighişoara, o astfel de părtăşie; nu-i vorbă, nici nu cred că şi-a dorit vreodată acest lucru.

Ca să trag o linie concluzivă asupra acestei etape din viaţa mea şi acelor ce făceam parte din acest grup aş spune că am fost mai mistici decât a fost Iosif Ţon vreodată în cărţile sale şi cel puţin la fel de integri descoperirii Cuvântului, aşa cum este el, precum sunt şi baptiştii conservatori ai zilelor noastre.

(va urma)

22 de comentarii

  1. interesant!
    ce pacat ca toate lucrurile bune se termina. de cele mai multe ori tin de trecut.
    oare nu cumva pretuiesc mai mult trecutul decit prezentul? eu nu prea mai apuc sa fac nici un lucru bun avind in vedere viitorul.

    1. Mi-a facut placere sa fac o mica incursiune intr-un trecut care creste si el cu repeziciune in urma mea …
      In ce priveste viitorul, suntem tineri in masura in care mai indraznim sa privim frumos inainte; ai dreptate, este tot mai greu …

    1. Ai dreptate, ceea ce s-a cladit atunci, in cei mai multi dintre noi, nu cred ca s-a pierdut. In ce priveste experienta, e cam periculos sa vorbim in zilele astea despre asa ceva …

  2. interesant,o sa trec si la celelalte cronici sa vad.
    Oricum din ceea ce am cunoscut in tine te-am vazut si raman la parerea ca esti un om cu potential.Cred ca toate de pana acum nu au fost la voia intamplarii,ci au lucrat in tine

  3. am dat recent de acest blog si nu ma mira de ce citesc 🙂
    Citeva comentarii (ca ortodoxa ce sunt, fosta baptista) vis a vis de cele scrise mai sus:

    1. Grupul format la Fundatia Rhema din crestini de diferite denominatii nu avea cum sa reziste: mai devreme sau mai tirziu tot se ajungea la punctele de divergenta sau deosebire de interpretare a scripturii, in pofida acceptarii de catre toti a celui mai mic numitor comun in materie de credinta; exista si verset in acest sens, numai sa vrei sa-l gasesti; np sunt prin excelenta sofisti.

    2. Acea „multa simtire” din cadrul grupului aduce a emotionalism decit a spiritualitate, fie ea si de gen np.
    Ma asteptam la fraza dvs, ” boala care a măcinat grupul nu a venit din afară… ci tot de la creştini”; adica dinlauntrul grupului.
    Asta pentru ca v-ati facut iluzii vis a vis de spiritualitatea si obiectivismul grupului.

    3. afirmati ca, ” pentru unul ca mine, crescut între ortodocşi formali şi întors la Domnul într-o biserică baptistă, nu se punea problema unei adeziuni la rituri, forme şi tradiţii omeneşti”; va dati seama, sper, ca ati inlocuit traditii ortodoxe nefamiliare dvs cu cele np; traditia specifica a grupului mentionat mai sus se deosebea de traditiile celorlalte denom prin insasi modul de inchinare sau interpretare a scripturii; asta pina la dizolvarea noului grup np.

    1. Lucrurile sunt ceva mai complexe. Sa le luam pe indelete:
      1) In Grupul de la Rhema, desi am avut unele puncte de divergenta, nu am avut niciodata probleme in a ne accepta unii pe altii. Asadar nu vad care ar fi problema aici: pareri divergente in probleme scripturale exista si in ortodoxie. Par. Doru Costache, pe care il apreciez mult, o stie foarte bine …
      2) Suntem rationali si emotionali in acelasi timp. Asa ne-a facut Dumnezeu … si asa este bine.
      Nu ati citit cu atentie: boala a venit tot de la crestini dar … din afara, adica de la Tineri Pentru Misiune, o organizatie care a patruns agresiv in spatiul romanesc prin anii 96-99 … Asadar, in aceasta privinta, iluziile va apartin.
      3) Traditii exista in orice grup, religios sau laic. Problema nu consta in faptul ca alegem sa urmam traditii diferite, ci in impunerea unor traditii ca „Traditie”.
      Sunt suficient de familiarizat cu mediul ortodox, prin nastere si prin relatii, pentru a putea spune ca probleme de genul celor pe care le-am experimentat noi la Rhema apar si intre ortodocsi.

      In ceva: eu nu sunt np ci evanghelic. Daca nu cunoasteti diferenta dintre acestea, voi bucuros sa v-o explic in detaliu …

  4. 1) – intotdeauna lucrurile sunt complexe 🙂
    – inteleg ca existat acceptare in interiorul grupului, chestiune comuna in toate grupurile de orisice culoare denominationala, ceea ce nu valideaza corectitudinea interpretarii scripturii din interiorul grupului respectiv; deci depinde de care grup vorbim.
    – in ortodoxie exista probleme divergente intre oameni, ca peste tot, insa BO are aceleasi dogme si aceiasi inchinare pretutindeni si dintotdeauna; cel putin stii la ce sa te intorci daca te ratacesti.
    Si in sec I erau probleme divergente intre oameni ba chiar si biserici locale (vezi Apoc.) dar invatatura apostolica era aceiasi in toate bisericile locale existente la ora aceea, chestiune ce nu o vei gasi printre evanghelici care tot np sunt si ei; toti evanghelicii sunt np dar nu toti np sunt evanghelici; ar fi interesant sa stiu ce diferente vedeti intre np si evanghelici.
    2) „boala” a venit dinafara si a afectat grupul, de vreme ce aceasta s-a dizolvat intre timp; mi se pare ca v-ati facut ceva iluzii vis a vis de spiritualitatea grupului, daca nu ma insel; vi s-a parut cerul pe pamint din ce reiese din ce scrieti.
    3) traditii au toate denominatiile crestine, ceva ce le deosebesc de celelelte grupari crestine; un baptist nu va adopta traditii penticostale daca va vrea sa ramina la baptisti, si viceversa la fel. Deci traditiile specifice se impun de la sine in interiorul fiecarei deno. crestine.
    Nice talking to you.

    1. Nu am intentia de a te convinge de ceva anume; eu stiu prin ce am trecut si pentru ce depun marturie. Fiecare se bucura, pe cat poate, de istoria pe care i-a asternut-o Domnul inainte, nu mai mult 😉
      Doar cateva mici precizari:
      – nu, evanghelicii nu sunt np ( cu ocazia asta m-ai convins ca trebuie sa abordez aceasta tema intr-o postare viitoare …); cele doua notiuni au elemente comune dar si deosebiri esentiale. De aceea, repet, sunt evanghelic si nu np.
      – a fost cerul pe pamant; faptul ca astfel de lucruri totusi nu rezista este cat se poate de normal la urma urmelor: arata-mi ce s-a ales de minunata biserica din Smirna, de pilda, daca se mai poate … Si bisericile pot sa moara, nu-i asa?
      – vei gasi cu greu ortodocsi care sa fie atat de incomozi pentru evanghelicii romani, asa cum sunt eu; nu le cant in struna, nu le vad pe toate-n roz, fluturii nu zboara pe deasupra pajistilor … Iti recomand sa citesti, pentru a intelege despre ce este vorba https://dyobodiu.wordpress.com/2010/09/23/de-ce-sunt-inca-evanghelic/ si alte articole din Metehne evanghelice
      You’re preaching to the choir …
      Esti oricand binevenita pe aici. Nu tin neaparat sa am cititori care sa-mi cante in struna … nu ca m-ar lauda prea multi 😉

  5. Dyo,
    citeva remarci pe marginea ultimului tau mesaj:
    – ramin la parerea ca evanghelicii sunt np cu toate ca nu toti np sunt evanghelici; dar sunt curioasa sa vad cum argumentezi contrariul.
    Amintesc ca din Biserica istorica a primului mileniu s-a desprins Biserica de Roma (actuala BC) si asta la Marea Schisma; din BC s-au desprins protestantii (la Reforma) si din p. s-au desprins, prin scindari succesive, np de astazi.
    Deci, dintre crestini, cine nu e ortodox, catolic sau protestant, e np!
    Daca vrei sa consideri evanghelicii o schisma (sau mai multe) din np-tism, e Ok cu mine, nu te contrazic.
    – o biserica locala poate muri (la propriu si figurat) nu si Biserica unica a lui Hristos, in totalitate. Pot pierde piciorul si fara sa dispar in neant dar nici pisica nu devin.
    – n-am citit decit o parte din cea ce ai scris dar din cite am citit, pot zice ca nu esti departe de Imparatia lui Dumnezeu!
    Ai doi baieti draguti. E greu sa accept ca unii pot fi mai tineri decit mine! 🙂

    1. Noţiunea de “evanghelic” este una care transcende graniţele confesionale. Are de-a face, pentru mine, cu modul în care înţeleg rostul Evangheliei, în particular, şi al Scripturii, în general, în viaţa de credinţă.
      Astfel, de pildă, un ortodox precum Ioan Alexandru este şi evanghelic. La fel, şi Serafim Rose. Sunt pasaje în cărţile lui Steinhard mai evanghelice decât tot ce a scris Iosif Ţon vreodată. La polul opus, i-aş situa pe Kuraev si pe Kalomiros, alminteri nişte autori pentru care am tot respectul.
      Citeşte Ortodoxie şi evanghelism; vei înţelege mai bine despre ce vorbesc.

  6. Am luat nota de avertismentul tau Alin si, in buna traditie ce imi caracterizeaza metehnele … ma voi incapatana din nou, pentru o vreme, sa o tin pe-a mea cale. Ce-o iesi … vom mai vedea.
    Ideea cu ghiseul nu e rea … 😉

  7. Dyo, te citez: „Noţiunea de “evanghelic” este una care transcende graniţele confesionale. Are de-a face, pentru mine, cu modul în care înţeleg rostul Evangheliei, în particular, şi al Scripturii, în general, în viaţa de credinţă”.
    Deci discutam aici semantica: ce intelegem fiecare prin acest termen, aparut acum citeva decenii pe piata np.
    Americanii nu folosesc termenul de „np” ci numai cel de „evanghelic” sau „traditionalist” , doua grupari in cadrul np-tismului, prima dintre ele fiind ceva mai „deschisa” ideilor noi aparute in np-tism.

    Altfel, desigur ca, in sensul larg al cuvintului, toti crestinii sunt evanghelici: toti „înţeleg rostul Evangheliei, în particular, şi al Scripturii, în general, în viaţa de credinţă”, indiferent de modul in care interpreteaza Evangheliile sau NT in genere; definim acest „rost” ca fiind important (sic).
    Daca se intra in detalii (ce credem vis a vis de textele NT), deosebirile sunt de substanta nu numai in cadrul evanghelicilor np cit si intre evanghelicii np si Biserica istorica.
    Deci termenul de „evanghelic” are anume conotatie si anume cea de np.
    Esti np, esti evanghelic; esti ortodox, nu esti evanghelic cu toate ca si ortodocsii considera NT (inclusiv Evangheliile) ca fiind de inspiratie divina.

    PS a face evanghelizare nu inseamna a fi si evanghelic!

    1. Inutil sa mai insist; mai bine citeste cartea pe care ti-am recomandat-o. Vei vedea ca nu este vorba de semantica, ci de un mod asumare a credintei crestine.
      Din partea mea, poti sa crezi ce vrei; nu am de gand sa mai petrec timp pe acest subiect … vremea e tare scurta!

    2. Inca ceva: nu toti crestinii sunt evanghelici, in sensul definitiei mele. Dovada sta puzderia de ortodocsi care habar nu au sa deosebeasca cele doua Testamente, pentru ca nu au citit in viata lor un verset din Biblie. Daca iti spun ca am intalnit preoti care abia faceau deosebirea intre o epistola si o evanghelie … jenant!

  8. nici nu discutam de acei „ortodocsi” precum nu discutam de evanghelicii prinsi cu fofirlica vis a vis de morala crestina; ca sa nu mai spun ca ortodocsii nominali nu fac evanghelizari; in aceasta privinta sunt consegventi cu modul lor de vietuire!
    Adica arata cine sunt, nu pacalesc pe nimeni.

    1. Interesant! Totusi, la vremea respectiva habar nu aveam de asa ceva – Simple Church – iar cei mai multi dintre noi erau membrii activi in biserici „clasice” din oras.
      Pentru ca asa ceva sa functioneze ar trebui ca Duhul Sfant sa aiba un control deplin peste Biserica, lucru pe care, mi-e teama, omul nu este dispus sa il cedeze …

Dă o replică!

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s