Neînţeleasa cercetare


„A venit la ai Săi …”

Ioan 1:11

Cele mai comode lucruri pentru noi oamenii rămân cele abstracte sau transcendente realității imediate. Mult îndepărtate de ifosele zilei, matematicile, ideile, conceptele şi dogmele sunt în primul rând bune pentru a fi dezbătute de savanți și pentru a-i chinui pe elevi la școală. Consensul general, tacit acceptat, este că ele ne aparțin, că sunt tezaurul nostru pe care noi l-am creat și pe care noi îl administrăm după posibilitățile deloc neglijabile pe care ni le oferă rațiunea. În acest sens, noi venim înspre aceste lucruri după bunul nostru plac.

Dacă Cuvântul este de dincolo de ceea ce eu pot concepe și abstractiza atunci e de bun simț să admit că El nu îmi aparține. Nu eu Îl descopăr pe El, ci El, dacă binevoiește, mi se descoperă mie. Nu am nici un fel de control asupra Lui și oricum aș încerca să-L prind în chingile imaginației mele este în zadar. Nu voi putea cuprinde sensul și profunzimea Cuvântului cu ceea ce mintea mea e în stare să gândească, așa cum cu o furcă nu o să pot niciodată să-mi pun zahăr în cafeluța cea de toate zilele.

Cum ar fi atunci să  ne spună cineva că matematica a venit la el? În sens figurat am putea da un înțeles „rezonabil” acestei afirmații, dar nu despre asta vorbesc eu acum. Cum ar fi să ne spună cineva că matematica a venit literal la el, că s-a trezit într-o zi dând mâna cu o persoană care i s-a recomandat: „Bună, eu sunt geometria pe care ai studiat-o în școală atâția ani. Îmi pare bine de cunoștință.”? Fantastică experiență nu-i așa? Disciplina aceea aridă și abstractă, dătătoare de dureri de cap în anii de liceu pentru atâția elevi sau, dimpotrivă, obiect al pasiunii celor cuceriți de forme și teoreme, poate sta la o cafea cu omul, împărtășind cu el nebănuite taine ale frumuseții geometrice, vorba lui Noica, acea altfel de frumusețe a lumii decât cea a firescului și a biologiei comune.

Mai mult, cum ar fi ca nu geometria să ne aparțină nouă, ci noi să fim ai ei? La drept vorbind, acest lucru nici nu e atât de excentric rațiunii noastre: nu facem altceva decât să-i descoperim frumusețea și nu ne putem aroga pretenții de creatori, nici măcar de modelatori, ai legilor care o guvernează.

Dacă lucrurile stau astfel cu matematicile noastre, profund umane atât în forma cât și în conținutul lor, cu cât mai uimitor este să vină la noi Cel de departe, de dincolo de spațiul, de timpul și de ordinea din mințile noastre, cel datorită căruia existăm și suntem altfel – nu știu cum, dar intuiesc asta – decât stelele, decât natura sau chiar animalele din jurul nostru!

Întrebarea este dacă mai avem capacitatea de a experimenta o astfel de uimire sau dacă vom întoarce spatele unei astfel de minuni, pentru simplul fapt că suntem prea maturi ca să mai credem în astfel de povești …

Anunțuri

Dă o replică!

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s