În săbii să ne luptăm sau în scrisorele să ne denigrăm?


Se încetăţeneşte tot mai mult un stil, un model dezonorant de a lupta pe câmpul minat al apologeticii confesionale. A început prin guest-posturi, timide, încă deficitar calibrate în raport cu dimensiunea duşmanilor atacaţi, după care s-a trecut la misive întinse pe câte douăsprezece pagini, sau porţionate pe episoade. Vorbesc binenţeles despre războiul scrisorelelor deschise, în toi pe blogosfera evanghelică românească, un război care modelează tot mai radical taberele combatante înspre idealul drăcesc al dezbinării totale.

Fără îndoială, acest mod de întreţinere a unei dispute şi de decontare a poliţelor restante oferă nişte avantaje celor ce recurg la el. În primul rând, îl pune pe găzduitor la adăpostul disclaimerelor şi al neasumării în totalitate a afirmaţiilor din scrisoarea găzduită. Convenabilă manevră de eschivare de la asumarea unei poziţii clare, bărbăteşti, într-o dispută … Spune că scrisoarea nu îl reprezintă, însă o publică, strecurând dacă se poate şi câteva finuţe tuşeuri de marketing (ex. precizia de diamant a afirmaţiilor autorului, bunul său simţ, coerenţa şi, nu în ultimul rând, titlurile acestuia)  Spune că nu este în totalitate de acord cu ea, dar numai bunul nostru Dumnezeu ştie ce aprobă el acolo şi ce nu; se aşteaptă însă de la cititori să facă distincţia asta, să citească printre rânduri şi să fie de acord cu el în ceea ce susţine împreună cu autorul scrisorii şi să treacă cu vederea derapajele acestuia, neglijabile în raport cu scopul nobil al mesajului transmis.

Un alt avantaj este acela că, de regulă, expeditorul scrisorii nu este adresabil şi nu poate fi confruntat cu privire la ceea ce a scris. Maurul şi-a făcut datoria: poa’ să stea deoparte, la cutie, de-acum încolo. Intră în prim plan găzduitorul; cu acesta nu prea ai ce să discuţi, din moment ce nu îşi asumă din misivă decât ce vrea el. Este o imensă caznă a răbdării argumentative să dialoghezi cu cineva care te joacă pe degete, folosindu-se de textul altuia. Îţi va spune că tu nu îl cunoşti pe autor, spre deosebire de el, ceea ce îi conferă încă un avantaj (nemeritat) în dezbatere: te poate expedia în doi timpi şi trei mişcări dacă se întâmplă ca tu să nu fi avut vreodată oacazia de a-ţi lega şireturile cu autorul scrisorii, în carne şi oase.

Tocmai pentru că atât autorul cât şi cel care publică scrisoarea sunt protejaţi de confruntarea reală a demersului lor, unul prin lipsă, celălalt prin eschivare, metoda aceasta oferă oportunitatea spunerii lucrurilor “pe bune”, fără perdea, fără o minimă preocupare pentru acurateţe în lansarea de “bombe” mediatice şi fără politeţurile (de lemn, e adevărat) din comunicatele oficiale emise de organismele de conducere cultice.

Am scris această postare pentru că am văzut că, din păcate, fenomenul proliferează; mai mult, el este rafinat şi perfecţionat iar arma atacului indirect este tot mai ingenios otrăvită de către utilizatorii ei. Ultima mostră în domeniu îi aparţine lui Petru Lascău, care publică şi el o scrisoare deschisă pe blogul său, cea a lui Gavrilă, un cioban penticostal din Poiana Sibiului. O puteţi citi AICI. Ea face parte din acelaşi joc pe care vi l-am descris mai sus, însă ridicat pe o treaptă superioară: avem de-a face cu un usturător pamflet, cinic, nemilos şi ambalat în pitorescul limbajului ţărănesc de prin zona de provenienţă a oierului. Aşa cum spuneam şi acolo, într-un comentariu, s-ar putea să merităm acea băşcălie care ni se administrează nouă baptiştilor de către badea Gavrilă. Poate că trebuie să simţim şi noi, măcar un pic, cât de dureros este să fi luat cu fulgi cu tot de către cei ce ţi se pretindeau “fraţi” până acum. Totuşi, Petru Lascău nu ar fi trebuit să publice aşa ceva pe blogul său. A căzut şi el în capcană. Poate că atât a putut duce şi el. A cedat ispitei de a nu mai întoarce celălalt obraz; în schimb, şi-a încleştat cu furie pumnul şi i-a lovit în plin plex pe aceşti nevrednici, invidioşi şi neduhovniceşti baptişti.

Va primi aplauze pentru asta. Va avea un rating nemaipomenit pentru blogul său, oricum unul de frunte între cele româneşti. Totuşi, nu face altceva decât să contribuie şi el la adâncirea dezbinării dintre evanghelicii români. O povară grea şi crudă este asta; Petru Lascău nu avea nevoie de ea. Am apreciat echilibrul şi moderaţia reacţiiilor sale, atât cât puteau fi ele prezente în atitudinile pe care le-a avut în chestiunea Răscumpărării Memoriei şi în cazul Străjerii; de data asta fratele Lascău a călcat din plin în străchini. Păcat.

E de la sine înţeles că nu îşi va asuma conţinutul producţiei muştruluitoare a lui badea Gavrilă. Se va ascunde sub motivaţii predictibile cum ar fi, într-un chip ultra-reducţionist listate aici: “e un pamflet”, “să vedeţi şi voi cum e”, “cei care mă cunosc ştiu că eu nu gândesc aşa”, “ce, voi nu ştiţi de glumă?” şamd. La fel, nu văd cum ar putea conta cineva pe un răspuns pertinent din partea ciobanului din Poiana Sibiului perplexităţii cu care îi privim această copodoperă de băşcălie spirituală.

Am pretenţia că sunt unul dintre evanghelicii suficient de inteligenţi (şi călăuziţi de Duhul Sfânt!) pentru a nu mă lăsa furat de gestul lui Petru Lascău. Vor mai fi mulţi alţii care să nu “muşte” momeala dezbinării. Sunt destui însă aceia care nu vor pricepe altceva din cuvintele lui Gavrilă decât că brânza baptistă s-a împuţit aşa de tare că trebuie să separăm tarebele şi să ne vindem marfa despărţiţi unii de alţii. Despre aceştia nu pot să sper decât că Domnul îi va avea în paza Sa; în privinţa păstorilor lor … speranţele sunt tot mai firave.

Revenind la titlul postării de faţă … hm … cred că până şi o luptă în săbii ar fi mai onorabilă aceleia care se duce acum prin scrisorelele pierdute ale acestor personaje inodore din evanghelismul românesc. Ar curge sânge, am avea răniţi, ar cădea poate şi câteva capete dar măcar am putea spune la sfârşit că am luptat cu onoare, în spiritul unui necesar cavalerism creştinesc şi dând dovadă de ceea ce vedem tot mai puţin prin biserici în comparaţie  cu stadioanele (păgâne) de fotbal: fair play.

Reclame

28 de gânduri despre “În săbii să ne luptăm sau în scrisorele să ne denigrăm?

  1. Draga Dyo,
    Cred ca te-ai pacalit de data asta.
    Daca ai sti cit de sugubat e Petrica, ti-ai fi dat seama ca ‘scrisoarea’ este o fictiune si face parte dintr-o serie de pamflete publicate de el pe blog.
    Se mai intimpla.

    1. Nici macar pentru o secunda nu m-am gandit ca fratele Petrica a preluat scrisoarea de la un cioban de prin zona Sibiului, stand cu laptopul pe capita de fan si citind pe bloguri. De aceea spuneam ca el a „rafinat” metoda folosita de predecesorii sai … Fictiunea in spatele careia se ascunde de data asta este tot o metoda fofilare, de diluare a asumarii unei pozitii limpezi …
      Nu m-am inselat deloc … din pacate …

      1. Frate Dyo
        Scrisoarea lui Gavrilă nu este invenţia mea ci a unui tânăr de origine din Poiana Sibiului şi care locuieşte actual în America. Este un contribuabil la blogurile evanghelice. Scrie bine şi pamfletul lui mi s-a părut reuşit. După cum ştiţi, sunt două feluri de oameni care au simţul umorului şi victimele lor.
        Dacă sunteţi atent, pamfletul nu îşi „bate joc de lucruri încă sfinte pentru unii evanghelici”. Care sunt moaştele acelea atât de sfinte care au fost şifonate de scrisoarea lui Gavrilă?

  2. Apropo de intorsul celuilalt obraz: Unde n-am invata fiecare sa raspundem in felul acesta, cu o gluma sau un pamflet la tonul grav care tradeaza si panica si dispret, afisat de mai marii baptistilor? Va este greu sa raspundeti razand la rautatile si nedreptatile vietii de fiecare zi, nu-i asa? De ce vedeti neaparat in utilizarea umorului o arma de temut si nu o „alifie” care sa reduca din frecusurile dintre scortoasele comunicate, decizii si somatii publice ale stafului baptist, si reactiile celor vizati si acuzati?

    1. Sunt convins ca au fost destui care s-au spart de râs citind pamfletul lui Petru Lascău şi şi-au „uns” din plin inimile cu alifiile ciobanului sibian. Nu am aprobat ieşirile în decor ale mai marilor baptişti, la care faci referire, dar nici astfel de beşteleli nu o sa ingurgitez.
      Să râzi în faţa greutătilor vieţii este una; să îţi baţi joc de lucruri încă sfinte pentru unii evanghelici, este o cu totul altă mâncare de peşte. Mediul evanghelic din Romania nu este pregatit să-şi desacralizeze unele obsesii în care se complace de prea multa vreme; zeflemeaua la adresa acestora nu va face decât să adâncească şi mai mult încremenirea în proiecte omeneşti.

  3. Nu crezi ca s-a ajuns unde s-a ajuns din prea mult fair play?
    Din punctul asta de vedere cred ca ar trebui sa fim (crestinii) radicalisti. Ori adevarul absolut, ori mai bine nimic!
    Din punctul asta de vedere ii inteleg pe cei care „tin cu dintii” de fiecare bucata de teren. (Asta facand abstractie de interesele personale, motivatiile, pozitiile si functiile pe care gasesc cu cale sa le apere unii mai mult decat valorile crestine).
    Apropo de vandutul marfii, mi-a „cazut” in mana o carte, pare traducere recenta, am gasit-o din intamplare pe net, (iti trimit link-ul pe mail nu vreau sa fac abuz de blog, il publici tu daca vrei) citind-o am inteles de ce se fereste lumea ca de lepra de aluatul carismaticilor.

    1. Nu, nu cred, pentru ca acest fair play nu a existat până acum. Sunt de acord cu ideea de totul sau nimic dar … nu pe palier etic. Adevarul nu se apara prin minciuna, nici prin defaimare, nici prin batjocura; scopul nu scuza mijloacele. Răzbunarea e a Domnului, numai a Lui.
      Am primit materialul, multumesc. O sa-l citesc pe indelete si, daca e relevant pentru cauza noastra, il voi prezenta si pe blog … Pana atunci, sper sa pot cat mai repede sa vin cu inca un episod din Aventuri Carismatice. Cred ca o sa merite asteptarea … 😉

      1. Încerc, deși pentru prima afirmație nu am argumente, e doar părerea pe care mi-am format-o citindu-ți cu plăcere o parte articolele de pe blog. Pentru partea a doua a opiniei, sunt mai multe care se adună:
        -o mică laudă de sine în penultimul paragraf
        -textul publicat de fr. Lascău e o satiră (blîndă în comparație cu motivele care au generat-o) adresată unor conducători baptiști. Tu ai luat-o ca un atac împotriva baptiștilor și ai catalogat textul drept usturător, cinic, lovitură aplicată baptiștilor etc. La fel ca primul comentator, am impresia că nu ai înțeles bine textul
        -insinuarea cu fr. Lascău și căpetenia duhurilor tinde înspre prost gust. Ce ai vrut să spui de fapt? Că Petru Lascău va ajunge în iad? Că s-a pus în slujba diavolului?
        -în mare, mi s-a părut că ai pretenția (de arbitru) că știi mai bine decît fr. Lascău ce ar trebui să publice și ce nu. Avînd în vedere activitatea dînsului, cred că e doar pretenție 🙂

    1. Ok Adi, voi încerca să îţi răspund, fără să omit nimic din argumentaţia ta:

      Lauda de sine … mda, este reală. Ia-o ca pe o mică slăbiciune, nu sunt sfânt … sunt blogger 🙂

      Textul publicat de Fr. Lascău este un pamflet, cum şi Danut a remarcat. Pamfletul prin natura lui este o arma de înfierare (de lupta, ce mai) a unor aspecte negative ale unui grup, persoane etc. Dă-mi voie, ca oiţă baptistă ce sunt, să îţi spun în ce fel mă lezează o astfel de joacă precum cea a fratelui Lascau, şi în ce fel îi lezează pe alţi fraţi ai mei, tot din staulul baptist. Sper că am acest drept de a-mi comunica ofensa faţă de o glumă care nu îşi are rostul într-un context deja tensionat.

      Chestia cu căpetenia duhurilor este o reacţie deplasată care îmi aparţine, motiv pentru care o voi scoate din postare. Oricum nu am implicat că Fr. Lascau va ajunge în iad ci doar că face, binenţeles involuntar, jocurile duşmanului sufletelor noastre.

      Cu tot respectul pentru activitatea fr. Lascău, el nu a fost uns ca şi Papă al evanghelicilor. Nu este infailibil şi sper ca i se poate atrage atenţia asupra greşelilor pe care le face. Că nu este de acord cu „mustrarea” mea … asta este o alta problemă … Nu cred ca există om pe planeta asta care să fie deasupra oricarei atenţionari şi deasupra oricărei evaluari din partea noastră, a muritorilor de rând.

      Totusi, apreciez faptul ca Fr. Lascău nu mi-a contestat „pretenţia” ci doar mi-a comunicat dezacordul pe care îl are faţă de feed-backul pe care i l-am transmis.

      Dacă am vreo pretentie, atunci este aceea de a discuta cu cărţile pe faţă, bune sau rele, intr-un spirit constructiv. Pentru că mai sar şi eu peste cal, şi îmi recunosc limitele, mult mai joase decât ale unui Petru Lascau sau Iosif Ton, sunt gata să îmi corectez derapajele. Dacă măcar acest spirit reuşesc să îl transmit şi altor blogeri evanghelici, cred că nu mi-am tocit degetele degeaba pe tastatura …

      1. Dacă pot să glumesc, apreciez modificarea postării ca “un pas spre normalitate“ 🙂 Eu sunt mai puțin afectat de tot scandalul – nefiind nici baptist, nici penticostal -, așa că nu am pretenția că înțeleg deplin de ce unii se simt jigniți mai mult sau mai puțin.

  4. cred ca mai interesant e ceea ce spune fiecare despre sine, nu unul despre altul.

    a fost acum citeva seri pt tvr2 „fara onoare” sau in original „four feathers”. cred ca ti-ar fi placut. un film din care noi crestinii am putea invata. intrebarea e daca chiar mai suntem instare sa invatam ce ne spune altcineva de cit ne tot auto-invatam si nu dam socoteala nimanui.

  5. Eu cred că ar trebui să vă împăcaţi cu ideea unei „escalade” din ce în ce mai vertiginoase, până sus, pe marginea prăpastiei… Acum, zău aşa, nu ştiu la ce te-ai fi aşteptat. Replica iniţială la texte teologice a fost pastorală, dat fiind că răspunsurile lui Iosif Ţon fuseseră dezamorsate în avans ca incompetente. Când a intervenit competentul şi echilibratul Vaişamar, nu a fost bine primit, pentru că a răspuns academic unei scrisori de diletant. Şi atunci, cine şi ce să răspundă din tabăra penticostală? Nu vezi că, deşi s-a tras dinspre baptişti cu toate tunurile de calibru teologic, cel mai rău i-a încolţit Florin Puşcaş cu întrebarea despre glosolalie de la Vaişamar? Pe teren teologic, penticostalii mai au nişte rezerve cu doctorate, dar nu ştiu dacă fac faţă tirului încrucişat (şi lipsei de fair play, aş zice). Pe teren pastoral, până la scrisoarea ciobanului sibian cred că punctaseră semnificativ… Meciul se încinge, se faultează, nimeni nu se cere afară…

  6. Frate Lascau
    Identitatea religioasa a unei persoane este pentru multi un element vecin ca sacrul; acest lucru e si bun si rau in acelasi timp. Asa suntem noi oamenii construiti: nu ne place sa fie batjocorita familia noastra de catre cei ce se considera in afara ei (valabil si pentru familia „reala” cat si pentru alte asocieri in care apartenenta noastra este asimilata acestui concept). A trivializa credinta cuiva, a o transforma in subiect de pamflet nu este un gest intelept … in nici un caz in contextul actual.
    Asa cum Alex Nadaban sugera, este mult mai intelept ca fiecare sa priveasca in ograda proprie; problemele abunda si la unii si la altii … chiar nu vad cine poate spune ca e vrednic sa arunce cu piatra in opozantii sai dogmatici.
    Pamfletul este o impecabila realizare literara dar o proasta idee de pus pe masa in mijlocul unui conflict ca acesta. Nu face decat sa impinga lucrurile si mai mult inspre dezbinare.
    Spuneti-mi un lucru ziditor pe care acel pamflet il ofera cititorilor sai. Puteti face asta?

  7. Inca ceva, frate Lascau:
    In conditiile in care Marius Cruceru si-a cerut scuze fratilor penticostali, dvs ce veti face in continuare? Veti persista in aceasta greseala sau veti face pasul necesar al aplanarii, macar temporare, a spiritelor?
    „Inchiderea” acelei postari ar fi un foarte frumos gest de curtoazie crestineasca … ati deveni aproape erou …

  8. [Am scris aceste randuri si pe blogul fratelui Petrica, unde este un duplicat al primului tau comentariu cu privire la (auto)pacalirea mea in interpretarea postarii acestuia.]
    Draga Danut
    Sunt neplacut surprins de faptul ca m-ai crezut chiar atat de naiv pe cat sugerezi in comentariul tau (asta ca sa folosesc un cuvant bland …).
    Te iert totusi: mi-ai dovedit ca pana si tu te poti insela in aprecierile pe care le faci uneori prea in pripa …

  9. Înţeleg supărarea ripostei ciobanului Găvrilă. Este o replică acidă, mai mult sau mai puţin voalată. Pe de altă parte, nu trebuie să ne mirăm că sunt replici la asemenea atitudini. Şi ..dacă baciul Gavrilă…e de sorginte becaliană…un pic de umor nu ne strică. Şi apoi , ca să fie ” bătaia egală” poate că după ce Marius Cruceru a venit cu ” cererea de iertare” …înţelepciunea baciului din Poiana Sibiului o să-l determine să vină cu o ” blana de oaie ” într-un băţ…solicitând încetarea ostilităţilor. Dă Doamne , Trezire…( şi la ei şi la noi)…că altfel riscăm să ne afundăm într-un somn adânc …din care s-ar putea să ne trezească ” strajerul” Domnului când va suna din trâmbiţă…” pregătiţi-vă că vine nunta Mielului”!

  10. Am citit din nou pamfleta si am incercat sa vad unde sint jigniri: babtisti sint ciobani, penticostalii sint ciobani, ei sint oi , noi sintem oi,( biblia ne numeste oi) , noi sintem mai multi, ei sint mai putini, ei spun ca sint mai buni teologi noi ca nu stim asa de bine biblia, noi avem mai multi converti, noi vorbim in alte limbi , in afara de folosirea numelui Negrut, nu vad nimic care ar aduce a jugnire.Este numai o transpunere a realitatii in vocabular ciobanesc. Acuma daca faptul ca compararea dv. cu niste ciobani va jigneste, pe mine nu, ca am cunoscut citiva, si drept sa- ti spun sint oameni cinstiti care lucra din greu ptr. cistigarea existentei de zi cu zi.Ca au dat cu botele dupa fr. Ton e o realitate, nu e minciuna.V-a supara adevarul dupa cum vad. Data viitoare o sa se foloseasca ” scrisoarea academicianului Popescu” , sa nu va cada cu tronc, sa fie la nivelul dv. intelectual.
    Ps am folosit “ei si noi” ptr economisire de spatiu.

    1. Dragă Gabi
      Nu ai înţeles nimic din obiecţia mea la pamfletul lui Petrică Lascău şi, îndrăznesc să spun, nici „pamfleta”. Nu mă deranjeaza scrisorica în sine ci obiectez asupra valorii sale „ziditoare” în acest context. Care va să zică este ZERO.
      Nu ma deranjează adevarul; te desfid să-mi demostrezi o asemenea inepţie, dacă te ţin cu adevărat curelele, într-o argumetare deschisă, nu prin astfel de iscălituri necugetate.
      Că vă place să vă asumaţi roluri neacademice doar pentru a va da în stambă privind chiorâş la cei mai studioşi … e fix problema voastră … Joacă de copii, nu altceva.

Dă o replică!

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s