Aventuri carismatice (5)


Biserica Mana – Excentricităţi

Aşa cum am spus deja, charismele din Biserica Mana se manifestau la un nivel destul de scăzut în condiţii normale de temperatură şi presiune. De experienţe intense aveam parte doar ocazional, atunci când primeam vizitatori din afară, sau la evenimente pe care le organizam în parteneriat cu alte biserici. Acest episod este în întregime dedicat câtorva dintre acestea …

Bill Norton

Am auzit prima dată de el de la Pilu Hădărean, pastorul Bisericii Mana. Ne era prezentat drept un profet veritabil, care nu vorbeşte generalităţi ci te „scanează” din cap până în picioare. Pilu spunea că, atunci când a profeţit asupra lui, avea impresia că toată corespondenţa i-a fost citită de omul ăsta.

Prima dată l-a adus în Sighişoara prin iunie 2002 pentru a se întâlni cu un grup mai restrâns de lucrători ai bisericii. Eram adunaţi vreo 15 persoane; Bill era acolo cu fiul său şi ne vedea pentru întâia oară, fără să cunoască vreun detaliul cât de mic despre noi …

Omul era într-adevăr bun în ceea ce făcea. Adică, vreau să spun, le zicea cu o convingere dezarmantă şi cu o suspectă acurateţe. Eram obişnuit cu prooroci care ne scăldau în clişee, or acesta intra în probleme cât se poate de specifice. Mie mi-a confirmat că port în mine o rană a relaţiei cu tatăl meu ( într-un anume sens era adevărat ) şi că sunt chemat să fiu asistent de pastor, în condiţiile în care intrasem de vreo câteva luni în această slujbă. Când a zis asta atât eu cât şi Pilu am râs: omul nici măcar nu ştia cum mă cheamă dar le „brodise” bine. A mai profeţit că voi ajunge să scriu manuale biblice ( într-o anumită măsură s-a întâmplat şi încă se desfăşoară această lucrare ) şi că voi îmi voi aprofunda studiile teologice la o universitate străină ( aici nu le-a prea nimerit … încă ).

Sincer vorbind acum, întâlnirea cu Bill Norton m-a marcat destul de serios, măcar pentru o perioadă. Am început să fiu mai ordonat şi mai focalizat în ceea ce priveşte chemarea mea în slujire, pe două direcţii: asistenţa pastorală full-time în biserică şi studiul Scripturii. În iarna anului 2002 am început să pun bazele unui studiu biblic cu un grup de fraţi şi surori din biserică … Nu se poate spune că am fost nepăsător faţă de ce mi s-a încredinţat prin prorociile lui Bill Norton.

Din păcate, pe cât de precis era el ca proroc, pe atât de excentric – într-un sens negativ – era ca şi predicator. Biserica Mana a organizat în colaborare cu el o conferinţă în Sighişoara, câteva luni mai târziu. A venit cu o echipă de colaboratori şi împreună cu fiul său; erau nişte personaje de-a dreptul pitoreşti. Înainte de începerea conferinţei aceştia se rugau, plimbându-se printre scaune, pe hol, pe culoarele laterale, pe după boxe; am tras, curios fiind din fire, cu urechea la conversaţiile lor. Identificau duhuri aciuite prin colţurile sălii, mustrau prezenţele demonice din diferite zone şi proclamau fiecare bucată de scaun, de perete, de parchet ca fiind a lui Dumnezeu.

Această „pregătire” a conferinţei se reflecta într-o năucitoare explozie de adrenalină pe parcursul desfăşurării ei: în mod sigur nu te putea plictisi. Bill Norton vorbea ca un posedat, alternând vorbirea „normală” cu cea în limbi. Gesticula asemeni unui războinic indian din filmele americane; îi mai lipseau o pană de vultur la cap, două-trei dungi de vopsea pe faţă şi un foc în jurul căruia să-şi execute numărul. Când vorbea în limbi, o făcea sacadat, cu intonaţii vădit belicoase la adresa oricărui germene de îndoială că ceea ce se întâmpla acolo este de la Duhul Sfânt. Traducătoarea intrase şi ea în transă; din când în când îşi dădea ochii peste cap, asemeni preludiului unui leşin, după care, mult mai încet, ca să nu-l tulbure pe maestru, vorbea şi ea în limbi necunoscute. Unii din sală râdeau în pumni, neobişnuiţi cu astfel de ciudăţenii; am văzut la un moment dat nişte vizitatori intrând să vadă şi ei ce se întâmplă acolo, atraşi de tărăboiul care trebuie că se auzea până în cetatea Sighişoarei. Au stat câteva momente buimăciţi, fără să înţeleagă ce i-a lovit, după care au ieşit glonţ afară. Probabil că şi-au jurat să nu-şi mai satisfacă niciodată astfel de curiozităţi trecând pe aleea pietruită care duce la Turnul cu Ceas … Despre rugăciuni de umplere cu Duhul, căderi pe spate ( unele provocate în cel mai neruşinat mod cu putiinţă ) şi alte manifestări de acest gen nu vă mai povestesc. Eu unul am luat decizia de a sta deoparte; modul de lucru al acestui om era pentru mine ieşit din canoanele unui minim bun simţ şi ale unei absolut necesare sănătăţi mintale.

Ca să vă dau o mostră din retorica halucinantă a acestui profet, a repetat de mai multe ori, când aduna colecta, că „Biserica din România a fost blestemată pentru că nu a practicat zeciuiala şi dărnicia”, o afirmaţie deplasată prin generalizare şi, mai grav, neadevărată, dacă e să mă gândesc doar la bisericile pe care le cunosc şi despre care ştiu că practică cu o disciplină cât se poate de bine pusă la punct, acest obicei.

Nu l-am văzut pe Pilu dispus să-şi împărtăşească un punct de vedere cu privire la ce s-a întâmplat în timpul acelei conferinţe. Aveam impresia că şi pentru el a fost prea mult, dovadă că nu a mai încercat niciodată o continuare a colaborării. A preferat eventual să meargă la Târgu Mureş, la evenimente organizate de alţii împreună cu Bill Norton, decât să îl mai aducă la Sighişoara. I-au trebuit ani de zile până să ajungă să recunoască faptul că acest om nu a adus în Biserica Mana binecuvântarea pe care o sperase, în ciuda prorociilor pe care le rostise peste unii dintre lideri, confirmate mai târziu de realitate.

Tabăra de la Vlăhiţa

Au fost vreo câteva tabere organizate de biserica noastră; evenimentul de la Vlăhiţa a fost cel mai carismatic dintre ele. Pe lângă biserica noastră a mai participat şi o biserică din Târgu Mureş, Flacăra Închinării, condusă de pastorul Ştefan Micliuc şi un grup de americani din Carolina de Nord, condus de Bob Watson. Acesta era fără îndoială un personaj pitoresc. I se spunea Big Bob, lucru de înteles, având în vedere statura sa; pe cât de impunător era prin aceasta, pe atât de blând şi simpatic era în felul de raportare la noi, un om calm şi totuşi înflăcărat în tot ce făcea, generos, care parcă nu dorea altceva decât să-i vadă pe cei din jurul său fericiţi … Era recunoscut ca şi profet şi învăţător în ale profeţiei. În mai mult rânduri a oferit învăţătură în biserica noastră, despre darul profeţiei, şi a profeţit adresându-se unor indivizi anume sau întregii adunări.

Din păcate, profeţiile sale levitau în sfera generalităţilor gen „Domnul aduce un sezon de binecuvântare peste viaţa ta …”, „Domnul îţi spune că Îşi găseşte plăcerea în tine …”, „Te voi face să fi o binecuvântare, zice Domnul …”. Benigne în conţinutul lor, ele se înscriau pe linia sa teologică după care „profeţiile întotdeauna trebuie să zidească”, motiv pentru care nu puteai auzi cuvinte decât „de bine” din gura lui Big Bob. Aceasta era un motiv în plus pentru ca el să fie iubit de biserică. Bill Norton nu se ferea să demaşte atitudini greşite şi chiar păcate sau să mustre prin proorocie; de aceea el era privit cu anume teamă. În schimb, de Bob Watson nu aveai de ce să te temi: ştiai că îţi va oferi un mesaj încurajator şi nu te va deranja cu provocări legate de caracterul tău sau de căile pe care ai umblat în ultima vreme.

Despre Flacăra Închinării pot să vă spun că la acea vreme era o biserică foarte, foarte tânără. Acest lucru explică dinamismul ei şi deschiderea pe care o manifestau în închinare. Aveau câţiva muzicieni talentaţi, între care strălucea Cristi Ungur, un adevărat profesionist după părerea mea. Era o plăcere să ne închinăm cu aceştia; timpul de închinare era cât se poate de flexibil, lipsit de constrăngeri temporale, şi totuşi nu ne lăsa sub nici o formă cu impresia de prea mult sau prea puţin.

Ştefi Micliuc avea lipici la tineri şi se vede că lucra cu ei, prin ucenicizare. Din păcate, nu ştiu cât era el de focalizat de a planta în ei sămânţa Cuvântului lui Dumnezeu. Aveam să constat destul de repede că unii dintre ei erau prost pregătiţi pe teren biblic, îndopaţi cu şabloane carismatice şi nimic mai mult. În plus, pe cât de molipsitori erau aceşti tineri în închinare şi rugăciune, pe atât de lumeşti i-am dibuit pe terenul de joacă, în timpul unui banal meci de fotbal. Unii dintre ei şi-au ieşit din fire şi şi-au dat drumul într-un mod nepermis la gură. Nu ştiau să-şi stăpânească mânia şi, la fel de grav, erau gata pentru o insipidă minge ieşită în aut să înceapă ditamai bătaia. Deşi li s-au atras atenţia liderilor de tabără despre faptul că ceva e putred în toată povestea asta, faptele s-au muşamalizat rapid cu nişte strângeri de mână mai în lehamite şi cu încă un … timp de închinare împreună!

Punctul culminant l-a constituit însă una dintre serile acelei tabere când, într-un mod misterios s-a luat decizia că urmează să se întâmple o minune. De mai mulţi ani aveam în biserică o tânără fată imobilizată pe un scaun cu rotile, din pricina unei distrofii musculare. Tânăra era un caracter de excepţie; adesea am fost eu însumi smerit de credincioşia ei în tot ceea ce făcea şi, faţă de care, mă simţeam ca un netrebnic fariseu. În ciuda condiţiei sale de invalidă, avea pe buze numai laudă la adresa lui Dumnezeu. Desfăşura o neobosită activitate epistolară cu puşcăriaşi, prezentându-le Evanghelia şi susţinând cursuri biblice prin corespondenţă.

Aşadar a venit şi vremea ei! După ce s-a predicat atâta despre puterea lui Dumnezeu care face minuni astăzi prin cei credincioşi, prin cei ce lasă Duhul Sfânt să lucreze, era vremea să se treacă la fapte. Ce mărturie mai înaltă a puterii lui Dumnezeu puteam noi să avem acolo decât aceea că această fată, după atâţia ani de chin, se va ridica din scaunul ei cu rotile şi va începe să umble singură?

Au adus-o deci în faţă, după care au chemat mai mulţi oameni ai rugăciunii să se strângă în jurul ei, pe lângă Big Bob, Ştefi şi Pilu Hădărean, pastorul nostru. Vă mărturisesc că, în ciuda profeţiilor preliminare rostite de Big Bob şi confirmate de ceilalţi, că „astăzi se va întâmpla minunea”, eu eram sceptic. Totuşi, dacă e vorba să aibă loc o minune, nu o să stau eu în calea acesteia, aşa că, împreună cu ceilalţi din adunare m-am rugat şi eu pentru această fată.

Nu ştiu cum a putut să treacă timpul atât de repede. La un moment dat, când am deschis ochii, am constatat că publicul din sală se rărise substanţial, în timp ce rugăciunile din jurul scaunului cu rotile nu încetau. Îl auzeam la un moment dat pe Pilu poruncind sinapselor, ramificaţiilor nervoase şi muşchilor din corpul fetei să îşi înceapă lucrarea motrice. Apoi, când rugăciunea lui s-a încheiat, i-au testat efectul încurajând-o să se ridice. Părea că se ridică, unii chiar o ajutau puţin, dar … degeaba: sinapsele, nervii şi muşchii se încăpăţânau să rămână inerte … Nu au renunţat însă, ci au reluat rugăciunile, cu mai multă pasiune.

Cu ochii injectaţi, frunzărind pe undeva prin Ieremia, unul dintre tinerii de la Flacăra Închinării s-a apropiat de mine: „Este undeva pe aici o proorocie despre nişte oase uscate. Nu ştii unde o găsesc?”. Mi-era milă de el aşa că i-am arătat pasajul din Ezechiel 37. Am regretat însă acest lucru când l-am văzut proclamând textul acelei proorocii peste biata fată. Am început să mă rog şi eu, pentru ea, pentru inima ei pe care o vedeam supusă unor cazne teribile în timp ce, adunându-şi puterile, încerca din nou să se ridice … Apoi am ieşit afară.

Trecuseră ore bune de când a început toată această luptă teribilă. Era noapte deja. În lumina reflectorului de la intrarea din capelă au apărut cu toţii, grupul celor care luptaseră pe genunchi pentru o minune. Undeva în spatele bravilor oameni ai credinţei, căruciorul continua să îşi facă datoria faţă de trupul firav al fetei. Minunea nu avusese loc.

Nu a fost pentru prima oară când am văzut între carismatici afirmaţii hazardate, triumfaliste, contrazise apoi de realitatea imediată. Pentru mine ceva nu era în ordine. Paradoxal însă, aceşti oameni aveau un har deosebit de a se comporta ca şi cum nimic nu s-a întâmplat. Continuau să predice cu aceeaşi încredinţare despre lucrurile pe care însăşi experienţa lor le contrazicea. Saltul iraţional al credinţei, blamat adesea de Francis Schaeffer ca o boală a modernităţii noastre, îşi găsea în ei o nefericită şi vulgară ilustrare.

Fata din scaunul cu rotile nu a fost vindecată atunci, nici în perioada următoare. Mai mult, câţiva ani mai târziu ea a trecut printr-o puternică criză, ajungând ca de pe buza morţii să fie o extraordinară mărturie între cadrele medicale din spitalul Târgu Mureş, apoi şi-a pierdut vederea şi a ajuns să depindă de un aparat de respirat. Ea a rămas aceeaşi credincioasă slujitoare lui Dumnezeu prin ceea ce putea să facă în activitatea de corespondenţă, ajutată fiind şi de fratele său. Nu ştiu de ce – de fapt, cred că ştiu ! – dar adevărata putere a lui Dumnezeu se arăta în viaţa ei pe o cu totul altă cale, străină de excentricităţile bombastice ale acestor apostoli ai semnelor şi minunilor cu care vor adesea să ne fure privirile …

(va urma)

Reclame

30 de gânduri despre “Aventuri carismatice (5)

  1. Interesant si plin de invataminte ceea ce ai scris aici. Ce vad eu, printre altele, este faptul ca fratii carismatici (cel putin cei din Romania) nu sunt nici demoni, nici ingeri. O parere care o aveam si pana acum, dar pe care postarea de mai sus mi-o reconfirma…

    1. In linii mari, cam asta e ideea: exista aiuriti peste tot, la unii mai multi, la altii mai putini. Cu un pic de discernamant poti gasi lucruri bune la fiecare, si la carismatici, si la „ne”; chestia e sa vrem, sa nu Il punem de Dumnezeu in cutiute si sa acceptam ca El este Cel care decide cum sa lucreze in Biserica Sa. Noi doar confirmam sau infirmam ceea ce ni se ofera …
      Multumesc pentru feed-back; inseamna ca nu am tocit tastatura degeaba. 🙂

  2. Dyo,de ce ai plecat din bis.Mana?E doar o curiozitate tersonala.
    Cat despre vindecarea acelei fete,ce sa zic avem credinta mica cand punem in practica.
    noi majoritatea crestinilor stam f.bine si bine zic la capitolul teorie,insa la punerea in practica suferim mult.Darurile sunt mult trambitate,dar testul da la iveala in ce forma se afla.
    Pt cei care nu sufera e mult mai usoara trecerea peste un esec,nevindecare,dar cine poate cuoaste,simti cu adevarat inima suferindului?
    Imi aduc aminte de un vers:
    „mai mult decat asteapta bolnavul vindecarea…”
    Slavit sa fie Isus ,care simte si vine in ajutor,vindecand.
    Ma intreb si eu de ce nu se intampla si cu mine natural acea promisiune din marcu 16…Iata semnele care-i vor insoti.
    Nu-i acuz pe altii, dar ma insotesc si pe mine f.rar
    Chiar astazi ascultam um mesaj in care se vorbea despre doi tineri moravieni,care s-au vandut ca si sclavi,renuntand la viata pentru a duce evanghelia altor 3000 de aclavi de pe o insula.
    Marturisesc ca:stau si ma gandesc daca nu cumva noi crestinii acestor timpuri avem capul mare „ca la bulgari”,de atata cunostinta si suntem cu muschii atrofiati ca sa punem in practica.
    Dumnezeu sa aibe mila de noi.
    Sunt si in aceste vremi titani ai credintei,insa eu cu rusine o spun,ma numar intre cei slabi.
    Bun in teorie si fara mari si dese biruinti in largirea Imparatiei lui Dumnezeu.
    Ichei cu obrazul rosu de rusine:”Suntem lei in interiorul cladirii bisericii si niste pisici in afara ei”
    Dumnezeu sa ne schimbe!

    1. De ce am plecat? Dupa cum vezi, articolul cere o continuare, pe care nu am scris-o inca. Este partea cea mai grea si de aceea am amanat-o tot mai mult …
      Va veni si vremea ei …

  3. Acel profet, Bill Norton, spui ca nu se ferea sa dezvaluie pacatele ascunse ale celor din adunare…asta inseamna ca lucra cu Duhul Sfant chiar daca avea unele influente gresite. Satana niciodata nu dezvaluie pacatul, pentru ca orice pacat este opera demonica si Satana nu lupta contra lui insusi.

  4. Hristos nu a facut niciodata asa ceva; a fost delicatetea personificata.
    Nu darea pe fata a tainei altuia vindeca pe om de boala lui spirituala ci il umileste si-l indeparteaza de Dumnezeu. Nu prin frica se pocaieste careva.
    Cel ce a fost direct interesat de dezvaluirea publica a pacatelor altora a fost cel rau: a dus la umilirea celui in cauza si la sperirera celorlalti prezenti.
    Dar apropo, acest Bill N. si-a dezvaluit public pacatele lui inainte de a indatora pe cei din sala?

    1. Eu personal nu am prins aceea perioada cu Bill Norton … din fericire.

      Ana O : Hristos nu a facut niciodata asa ceva; a fost delicatetea personificata.

      Ioan 2 : 12 – 17 episodul cu izgonirea din Templu a vanzatorilor.
      Ioan 8 : 41Voi faceţi faptele tatălui vostru.”
      44 Voi aveţi de tată pe diavolul;

      Ma intreb Isus cat de delicat a fost cu Iudeii in aceste situatii ?
      Stelica

  5. si cum vroiai sa faca? sa-i ia pe fiecare, in particular sa nu auda nimeni, la casele lor, sa le explice ce au gresit inaintea Domnului? nu exista timpul necesar pentru asa ceva!

    1. Daca veti citi cu atentie, veti observa ca eu nu am mentionat dezvaluirea de pacate; in orice caz, daca a facut asa ceva, nu a fost in public. Poate ca eram noi atat de curati, ca n-a fost nevoie … 😉
      A scos insa la lumina temeri, dorinte neimplnite si rani ale trecutului, repet, cu o foarte provocatoare acuratete …

  6. „si cum vroiai sa faca? sa-i ia pe fiecare, in particular sa nu auda nimeni, la casele lor, sa le explice ce au gresit inaintea Domnului? nu exista timpul necesar pentru asa ceva”! (radu)
    nu, ci sa se duca acasa la el si sa-si vada de treaba ca nu l-a rugat nimeni sa dezvaluie pacatele altora in public si sa faca pe marele profet!
    Dar poate sa si le dezvaluie pe ale lui daca vrea sa procedeze ca la Carte; e si o porunca in acest sens in NT daca iti aduci aminte.

  7. acest frate are o perspectiva biblica asupra vorbirii in limbi; ce imi place este ca semnaleaza acele erori fatale pe care carismaticii le au si anume vorbirea in limbi in biserica, toti impreuna, fara ca nimeni sa talmaceasca (ceea ce apostolul Pavel interzice) sau faptul ca ei cred ca daca nu ai vorbit in limbi nu esti salvat, sau ca toti trebuie sa vorbeasca in limbi macar o data, ca sa demonstreze ca au primit botezul cu Duhul desi Pavel spune ca nu toti vorbesc in limbi si nu precizeaza ca fiecare crestin trebuie sa aiba limba lui in care sa vorbeasca in momentul cand primeste botezul cu Duhul. De asemenea, alt aspect care mi-a placut a fost acela ca carismaticii nu primesc limbi care sa fie intelese de ce nemantuiti (dupa modelul Penticostei) ci numai bolboroseli, desi de multe ori e cazul sa se mai si priceapa ce se spune…

  8. „De asemenea, alt aspect care mi-a placut a fost acela ca carismaticii nu primesc limbi care sa fie intelese de ce nemantuiti (dupa modelul Penticostei) ci numai bolboroseli, desi de multe ori e cazul sa se mai si priceapa ce se spune…”, (radu)
    nu se prea intelege ce nume ti-a placut in aspectul mentionat mai sus?!

    1. Sunt necesare cateva nuantari aici; in mod normal ele vor veni la sfarsitul acestui serial dar anticipez putin, pentru ca vad ca e nevoie.
      Fenomenul carismatic este suficient de diversificat pentru a include si bune, si rele, si lucruri bune, si uscaturi …
      Am cunoscut si carismatici de mare caracter, crestini reali, dedicati, iubitori de Dumnezeu si de oameni. Din pacate, ca si in alte denominatii, ei sunt adesea sufocati de cei mai zgomotosi, cei care au pus mana pe putere etc. Aceste precizari mi se par importante avand in vedere afirmatia generalizatoare pe care ai facut-o mai sus.
      Hm… e cazul sa mai scriu un episod 😉

      1. John MacArthur: „Ceea ce face ca mișcarea carismatică să fie vrednică de interes este faptul că credincioșii carismatici Îl iubesc cu adevărat pe Isus și Scripturile.” (Carismaticii. O perspectivă doctrinară, p. 10)

        Peter Masters & John C. Whitcomb: „Pe lângă extremismul și excesele caracteristice, trebuie să recunoaștem că în interiorul mișcării carismaice se regăsesc și oameni care sunt niște ucenici adevărați și dedicați ai Domnului. De asemenea, se pot întâlni grupuri carismatice de închinare care s-au păstrat neatinse de aspectele lumești, superficialitatea, trucurile și afirmațiile nesincere care îi caracterizează în general pe carismatici.” (Fenomenul carismatic, p. 10)

  9. Da, sigur, asa este, nu toti (100%) sunt rai, insa majoritatea au motivatii gresite, si tonul este dat de majoritatea. In plus de asta, in adunarile carismatice sunt la lucru duhuri demonice care arunca la pamant, provoaca convulsii, tremuraturi, rasete nefiresti si altele asemenea. Asteptam cu drag un nou episod.

      1. Radu, pentru informarea ta…merg la o adunare carismatica de 8 ani si inca nu am intalnit situatiile descrise de tine.

        Admit ca in unele biserici carismatice se intampla astfel de fenomene…dar totusi nu cred ca trebuie sa le catalogam automat ca fiind lucrari ale celui rau, ci pur si simplu trebuie sa le judecam in lumina Sfintelor Scripturi.

        Cred ca e intelept sa nu ne facem o doctrina pe baza unei experiente sau a unui zvon.
        Stelica

  10. Alin: „John MacArthur: “Ceea ce face ca mișcarea carismatică să fie vrednică de interes este faptul că credincioșii carismatici Îl iubesc cu adevărat pe Isus și Scripturile.”
    Radu: „Aline, ce ai scris tu acolo se aplica tuturor confesiunilor”.

    Vis a vis de Scriptura, toate confesiunile crestine cred diferit unele de altele chiar daca nu in toate punctele; adica interpreteaza diferit Scriptura unii de altii si prin urmare, o aplica diferit (dat fiind ca teoria precede practica in sine).
    Deci, in ce mod anume toate confesiunile, sau mai degraba, cei din confesiunile crestine, Il iubesc cu adevarat pe Hristos si Scripturile?
    Cumva dragostea de Hristos este numai o chestiune ce tine de emotionalism sau intentie?
    In ce anume consta dragostea de Hristos si ce zice El vis a vis de asta?

  11. exact asa erau multi si pe tinpul lui Isus care nu faceau nimic altceva decat sa comenteze cea ce faceau ucenici dar ei nu faceau nimic altceva an afara de a barfi.Este ma usor si mai sinplu sa nu faci nimic din cea ce scrie in biblie si nici macar sa incerci si tu sa faci un bine dar de bagat de vina suntem buni toti.Cred ca este tinpul toti cei ce cred in isus sa faca si ei ceva practic la cea ce este chemat toti acei care cred in El.Stim bine ce scrie in biblie despre cei care cred in Isus ce trbuie sa faca atat carismatici cat si celelalte confesiuni care spun ca cred in Isus.Si in legatura cu Bill Norton este cu adevarat un profet a lui Dumnezeu,pt ca el nu numai ca profeteste dar El si ajuta multi orfani aici in Romania si in alte natiuni cea ce este un lucru onorabil si respectat de Dumnezeu .Asa ca ce-i care-l barfesc sa aibe grija ce fac ca acest om este un slujitor adevarat a lui Dumnezeu.Cine vrea sa-i vada roadele poate sa vina la Deva sa vada ce sa realizat in urma profetiilor care au venit prin el.Prin profetiile lui au luat fiinta mai multe orfelinate si biserici in tara noastra.Cei care au vorbit despre felul lui de lucru in domeniul profetic inseamna ca ei nu au studiat destul biblia sa vada cum a lucrat Isus si ucenici.Isus a vindecat un orb intrun mod ciudat punindui scuipat pe ochi si noroi.Daca bill ar fifacut asa ce parere a-ti fi avut?

  12. Cand vine vorba despre darul vorbirii in limbi, apare o problema. M-am intrebat de multe ori cum au putu avea loc atatea derapaje in ceeace priveste vorbirea in limbi la carismatici sau penticostali, cu toate ca darul vorbirii in limbi a fost mentionat de Domnul Isus Hristos.
    Din cercetarile mele pana acum, mi-am dat seama ca fiecare dar dat de Duhul Sfant are un scop rational si se aplica bisericii: 1 Corinteni 12:7
    Şi fiecăruia i se dă arătarea Duhului spre folosul altora.
    Problema este desigur de interpretarea Scripturii vis-a-vis de aceste lucruri.
    Daca analizam fiecare dar in parte vom vedea ca scopul este rational si logic, iar folosirea intareste biserica, potrivit cu felul darului dat de Duhul Sfant.
    In momentul in care introduci ideea ca vorbirea in limbi de la Rusalii nu este un dar ci doar un semn si ca nu i se aplica ca lege spirituala 1 Corinteni 12:7 ACOLO APARE DERAPAJUL.
    Faptele apostolilor 2:4
    Şi toţi s-au umplut de Duh Sfânt şi au început să vorbească în alte limbi, după cum le DĂDEA Duhul să vorbească.
    In momentul cand Duhul Sfant iti da ceva, atunci acel lucru nu poate fi decat un dar. Deci din start se face o distinctie nebiblica in ceea ce priveste darul vorbirii in limbi din biserica si darul vorbirii in limbi de la Rusalii pe care penticostalii si carismaticii nu il vad ca pe un dar ci ca pe un semn, sau ca a fost un altfel de daral vorbirii in limbi, ceea ce nu e clarificat in Biblie.
    De ce este important acest amanunt? Pentru ca, face introducerea asa-numitei vorbiri in limbi ingeresti, ca a doua forma a manifestarii darului vorbirii in limbi.
    Aceasta a doua manifestare este nebiblica si total gresita.
    La Rusalii vorbirea in limbi a avut un scop logic si rational, iar vorbirea in alte limbi putea fi testata.
    Evreii care erau in Ierusalim si locuiau in alte tari vecine Israelului, pe langa limba aramaica mai vorbeau si limbile popoarelor in care locuiau in acea perioada.
    Fiecare dintre ei au auzit in propria limba rugaciunile pe care le faceau apostolii in acele limbi.
    SCOPUL este ceea ce le scapa penticostalilor si carismaticilor, facand interpretarea darului vorbirii in alte limbi nebiblic si acesta se gaseste aici:
    1 Corinteni 14: 20-22
    20 Fraţilor, nu fiţi copii la minte; ci la răutate fiţi prunci; iar la minte fiţi oameni mari.
    21 În Lege este scris: „Voi vorbi norodului acestuia prin altă limbă şi prin buze străine; şi nici aşa nu Mă vor asculta, zice Domnul.”
    22 Prin urmare, limbile sunt un semn nu pentru cei credincioşi, ci pentru cei necredincioşi. Prorocia, dimpotrivă, este un semn nu pentru cei necredincioşi, ci pentru cei credincioşi.
    Versetele de mai sus trebuie interpretate asa cum se interpreteaza intreaga Biblie: IN CONTEXT
    În Lege este scris: „Voi vorbi norodului acestuia prin altă limbă şi prin buze străine; şi nici aşa nu Mă vor asculta, zice Domnul.”
    La ce se refera oare? La aceste versete:
    Isaia 28: 8-11
    8Toate mesele sunt pline de vărsături murdare şi nu mai este niciun loc curat. –
    9 Ei zic: „Pe cine vrea el să înveţe înţelepciunea? Cui vrea să dea învăţături? Unor copii înţărcaţi de curând, luaţi de la ţâţă?
    10 Căci dă învăţătură peste învăţătură, învăţătură peste învăţătură, poruncă peste poruncă, poruncă peste poruncă, puţin aici, puţin acolo.” –
    11 Ei bine! Prin nişte oameni cu buze bâlbâitoare şi cu vorbirea străină va vorbi poporului acestuia, Domnul.
    La cine se refera acel semn? LA EVREII CREDINCIOSI SAU NECREDINCIOSI CARE NU CREDEAU IN MANTUIREA NEAMURILOR. PRINTRE ACESTIA S-A NUMARAT SI PETRU CARE A AVUT VEDENIA CU MASA PLINA DE BUCATE SPURCATE.
    Care era scopul darului vorbirii in alte limbi? De a convinge pe evrei si pe neamuri ca mantuirea este universala, ca Dumnezeu nu uraste neamurile ca nu le mai considera necurate. Ca jertfa Domnului Isus Hristos a altoit neamurile in poporul lui Dumnezeu, iar Dumnezeu a tinut sa faca vizibil acest fapt printr-un SEMN de netagaduit printre evrei.
    Cum poti sa crezi ca esti superiori neamurilor ca evreu si sa ai un dar care sa vorbeasca limba spurcata a unui neam inferior? Acest semn le aducea in permanenta aminte ca neamurile si poporul evreu in Hristos sunt UNA.
    Cat despre vorbirea in limbi ingereste nu zic ca nu este posibila. O fi… dar in ceea ce priveste legea spirituala din 1 Corinteni 14: 20-22 ea nu ARE NICI UN SENS. Asa ca din aceste motive nu de putine ori, in bisericile carismatice si penticostale au loc vorbiri in alte limbi, care se vor a fi limbi ingeresti dar de fapt sunt o insulta la adresa Domnului si uneori sunt chiar demonice, deoarece despre vorbirea in limbi ingeresti Dumnezeu nu ne da nici un mod de utilizare si nici o explicatie logica pentru care artrebui sa ne dorim acest lucru in folosul bisericii.
    Nu va mai lasati inselati si manipulati… vorbirea in limbi de la Rusalii este aceeasi cu darul vorbirii in limbi din biserica. Daca el exista, atunci EL POATE FI PROBAT SI ESTE FOLOSIT PENTRU BISERICA CA SCOP PRECIS, ASA CUM A FOST FOLOSIT LA RUSALII.
    Cred in Botezul cu Duhul Sfant sau in Botezul in Duhul Sfant sau umplerea cu Duhul Sfant, dar aceasta este o experienta care nu este insotita neaparat de vorbirea in limbi… pentru ca aceasta ESTE DOAR UN DAR si are valoare de semn asa cum am aratat mai sus si nimic mai mult

  13. Dyo, spui că: „Bill Norton nu se ferea să demaşte atitudini greşite şi chiar păcate sau să mustre prin proorocie . . .”.
    Apoi, mai spui: fiind „curios din fire”, ai tras cu urechea la conversaţiile celor ce veniseră la „pregătirea” conferinței (o echipă de colaboratori, împreună cu fiul lui Bill Norton), iar aceștia: „Identificau duhuri aciuite prin colţurile sălii, mustrau prezenţele demonice din diferite zone şi proclamau fiecare bucată de scaun, de perete, de parchet ca fiind a lui Dumnezeu.”
    Este foarte bine că ai fost sincer și ai scris despre ceea ce s-a întâmplat acolo, astfel de lucruri trebuiesc osândite (demascate), exact așa cum spune Biblia: Cercetaţi ce este plăcut înaintea Domnului şi nu luaţi deloc parte la lucrările neroditoare ale întunericului, ba încă mai degrabă osândiţi-le. (Efeseni 5:10-11)
    Dar, nu este de mirare să afli (probabil, ai aflat deja) că sunt foarte mulți din rândul celor ce-și zic că sunt creștini și sunt pastori sau învățători (predicatori, în general), care spun că învață cuvântul lui Dumnezeu și îndrumă oamenii spre rai, dar care de fapt, „strecoară pe furiş erezii nimicitoare”, așa cum este spus la 2 Petru 2:1.
    Iar, ceea ce este și mai grav, este faptul că mai toți cei care-i ascultă (Proverbe 17:4) nu văd nimic, sau se prefac că nu văd și spun că totul este bine.
    Dacă, cineva le-ar spune că „cel ce a vorbit” (aici includ nu numai pe cei ce vin din străinătate ci și pe cei din Romania, ba chiar și pe pastorul bisericii), nu a vorbit cuvintele lui Dumnezeu (1 Petru 4:11a), sau o ia înainte şi nu rămâne în învăţătura lui Hristos (2 Ioan 1:9), atunci ei (cei ce ascultă), în loc să cerceteze toate lucrurile și să se ferească de orice se pare rău (1 Tesaloniceni 5:22), ca să meargă pe calea îngustă (Matei 7:14), ei dimpotrivă, vor căuta să-i apere pe acești învățători mincinoși. De aceea „calea adevărului” este vorbita de rău.

    Mulţi îi vor urma în destrăbălările lor. Şi, din pricina lor, calea adevărului va fi vorbită de rău. (2 Petru 2:2)

Dă o replică!

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

w

Conectare la %s