Când Iosif Ţon are dreptate …


Continuare a unei postari pe care o puteţi citi AICI.

Cu mai bine de zece ani în urmă la Sighişoara a avut loc un seminar intensiv de consiliere spirituală al organizaţiei americane Grace Ministries Internaţional (GMI). A fost prima mea participare la o instruire formală pe un domeniu biblic, cu un fundament teologic solid, iar impactul s-a dovedit a fi unul foarte putenic pentru mine. Lectorul principal,  Blake Rymer, era un învăţător înzestrat, carismatic (în sensul „nespiritual” al cuvântului) şi foarte deschis în a discuta cu noi pe marginea nelămuririlor sau chiar a diferenţelor de opinii care mai apăreau uneori.

O parte esenţială a cursului a fost legată de teologia crucii şi implicaţiile ei în ce priveşte mântuirea oamenilor. S-a întins pe durata a câteva zile, de dimineaţă până seara. Ghiciţi care a fost baza biblică folosită! Haideţi, nici nu este greu de anticipat: s-a predat exclusiv din Romani, începând cu capitolul 4 şi încheind magistral cu acele interogaţii din capitolul 8. S-a mers în detaliu, verset după verset. Nici o vorbuliţă din Evanghelii!

În conexiune cu GMI, sau pe aceeaşi linie cu ei, mai sunt şi alte organizaţii care, sub pretextul recuperării conceptului de har, pierdut cumva pe parcursul istoriei Bisericii, pun un accent mai mare pe epistolele pauline decât pe evanghelii. Un exemplu este Bill Gillham (fondator al Lifetime Guarantee) care consideră că Isus a trăit şi predicat sub Vechiul Legământ, încă în vigoare, motiv pentru care învăţăturile Noului Legământ nu pot găsite decât în epistole. Alţii, pe aceeaşi linie, sunt Steve McVay ( Grace Walk Ministries ) şi Bob George ( People to People ). Cartea acestuia din urmă, Creştinismul Classic, tradusă şi la noi, a produs destule valuri la vremea ei, pe la sfârşitul anilor ’90 …

V-am relatat această experienţă pentru a vă arăta că da, Iosif Ţon are dreptate să deplângă, împreună cu alţi predecesori, alunecarea dinspre Evanghelii  pe epistolele pauline, strâns legată de această înţelegere deformată a conceptului de har şi a teologiei mântuirii. “Once saved – allways saved” merge mână în mână, din păcate, cu această teologie focalizată pe Romani, Efeseni, Filipeni (pe porţiuni) şi Corinteni. Idei precum cea de statornicie, de veghiere până la capăt sau de ucenicie, mai profund stresate de Isus Cristos în învăţăturile sale, sunt evident incomode pentru unii dintre aceşti apostoli ai harului, aşa că s-au găsit tot felul de stratageme de evitare. ( Pentru a citi în întregime articolul lui Iosif Ţon, în care îşi recunoaşte limitele de spaţiu expozitiv, urmaţi acest LINK. )

21 de comentarii

  1. Mie îmi pare că și împărțirea asta (arbitrară) în liberali și conservatori are la bază diferențe de interpretare a teologiei pauline.
    Ambele tabere par să treacă nonșalant pe lângă mesajele prea tari pentru gustul lor din evanghelii

    1. Şi eu care credeam că liberalii au plonjat în istorie prin felul în care s-au raportat la Isus şi la mesajul Său! Sau poate că, mergând pe ideea ta, fiecare dintre cele două tabere a „sărit” peste evanghelii, doar ca prin metode diferite: liberalii l-au demontat pe Isus, mai ales în istoricitatea Sa, în timp ce conservatorii L-au plasat într-o altă dispensaţie. How convenient ….

      1. Nu asta era exact ideea mea dar sunt de acord cu interpretarea ta 🙂
        Practic nu există liberal pur și nici conservator sută la sută în viață.
        Ceea ce pare atitudine liberală sau conservatoare e probabil reacția unora sau altora la presiunea creată de evoluția exponențială a spiritului uman atunci când individul trebuie să se adapteze permanent o teologie aparent fixă.

        Pentru mine liberalii așa cum îi întâlnim în grupurile deja oficializate sunt prea puțin liberali pentru că nu reușesc să fie și naturali.
        Un liberal sau un conservator ajuns la desăvârșire (sic!) e unul care nu se va raporta niciodată la cel de alături. Utopie evidentă 🙂

      2. Si eu cred, macar uitandu-ma la mine, ca in dinamica interactiunilor si sedimentarii ideilor in capsoarele noastre suntem – fara sa recunoastem, desigur – conservatori, liberali, fundamentalisti, neo-ortodocsi, calvinisti, arminieni, pelagianisti, augustinieni … dupa cum interesele „patriei” o cer …
        D’aia, in general, nu-mi plac etichetarile. Daca, de pilda, mi se spune ca sunt amilenist, ma simt obligat sa intreb: când?
        http://rastalmaciu.wordpress.com/2010/12/11/care-este-credinta-lui-iosif-ton-astazi/

  2. Liberali? Păi baptiştii conservatori nu sunt foarte, foarte puţin liberali dacă admit (sau gândesc măcar fără cuvinte) că sfârşitul evangheliei lui Marcu e puţin dubios? Uite, şi pe Dyo îl credeam liberal, când colo e chiar conservator în ce alege!

    1. Dyo … conservator! Este încă o eticheta interesantă de adăgat într-un palmares tot mai bogat … Oricum eu o desfid, atât în crez cît şi în praxis … 😉

  3. Totusi, parerea mea e ca nici ‘once saved, always saved’ nu duce in mod inevitabil la antinomianism. Nu trebuie uitat ca doctrina calvinista a predestinarii este insotita in mod necesar de ideea ‘perseverarii sfintilor’ si a sfintirii progresive. A te intoarce inapoi la pacat odata ce ai fost matuit inseamna nu ca ai pierdut mantuirea, cat mai degraba ca te-ai autoinselat, nefiind crestin cu adevarat niciodata. Nu observa oare Max Weber ca ceea ce motiva pe calvinisti la o viata morala si la o disciplina economica (care sa duca si la o binecuvantare materiala…!) era tocmai ideea ca, odata ce ai primit mantuirea, faptul de a face parte din numarul celor alesi trebuie confirmat printr-o viata transformata ? (P.S. Nu inseamna ca daca iau apararea calvinilor neaparat subscriu la doctrina lor – si nici ca daca m-as dezice de ei as fi automat un metodist…mie lucrurile, din cate vad eu marturia Scripturii, mi se par ceva mai misterioase…de exemplu daca citesti capitolul 9 din Romani (cel putin partea din mijloc), poti deveni calvinist, daca citesti capitolul 11 (tot partea din mijloc) poti deveni metodist; totusi ambele capitole fac parte din aceeasi carte si dezbat aceeasi problema – soarta Israelului in calitate de popor ales…)…

    1. Lucrurile se complică de pildă într-o abordare cum este cea a lui Beni Fărăgău. Când îl întrebi dacă se pierde mântuirea el îti va dovedi că se poate pierde credinţa ( să te ţii când Beni îţi dovedeşte ceva cu Scriptura!) şi te lasă pe tine să tragi concluzia. El crede oricum într-un concept de siguranţă a mântuirii dinamic, eşti sigur de mântuirea ta din pricina căii pe care umbli şi nu din pricina unui moment în trecut … mărturisesc că pe aici înclină şi crezul meu …

      1. E valabil şi pentru campionii credinţei, care umblă pe căi foarte grele şi periculoase? Probabil, că altfel ar alege altfel de căi, mai puţin riscante, mai căldicele. Ca exemple notorii, îmi vin acum în minte Ignaţiu de Loyola, Luther, Marius Cruceru, Iosif Ţon şi Alin Cristea. Paul Negruţ nu, nu mi se pare că riscă ceva. Dar poate mă înşel.

      2. Cui i s-a dat mult … i se cere mult. Unii dintre noi nu am vrea sa fim in pielea lui Iosif Ton, care va fi bulversat vietile multora in ultimele doua luni prin ceea ce a facut si a zis.
        Probabil ca parabola soferului, prezenta la un moment dat pe blogul lui Marius, ilustreaza dimensiunea riscului dar mai ales a responsabilitatii pe care o au „campionii” de care vorbesti, fata de oitele pe care le pastoresc.

      1. Ma gandesc ca nu se poate veni la Cristos cu premisa: Tu ai har, ma iubesti, trebuie sa-mi dai mantuirea, iar daca mi-ai dat-o, nu mi-o mai poti lua. De regula pocainta se traduce in: Sunt un nenorocit, Tu esti singura mea speranta … Intri apoi pe cale cu frica si cutremur, stiind ca doar la capat de drum, adica la sfarsitul tau de vietuire iti primesti cununa, tremuri uneori pentru ea, te gandesti precum Pavel ca nu cumva dupa toate cate le faci pentru Domnul tocmai tu sa nu fi lasat deoparte … paradoxal, la sfarsit, cand se va trage linie vei vedea ca viata ta a fost in tot acest timp in siguranta, in mana Domnului … e diferenta pe care o face Bonhoeffer intre premisa si rezultat … E parerea mea … nu am pretentii de „ortodoxie” …

  4. scuze,nu a aparut tot textul…oricum, se refera la” pierderea mantuirii”.
    „A te intoarece inapoi la pacat odata ce ai fost mantuit…..”

    1. E adevarat, obiectiv vorbind nu cadem (din perspectiva calvinista) de nicaieri; dar am putea avea initial de a face cu o asa-zisa convertire si credinta (corelata convertirii) care, fenomenologic vorbind, ar putea semana cu credinta si convertirea autentice. Daca as fi calvinist, cam asa as argumenta. Dar subscriu si eu la ideea (lui Beni si a altora), de ‘siguranta a mantuirii din cauza caii pe care umblam’. De altfel, cred ca aceasta idee poate fi armonizata si cu perspectiva ‘mantuirea se pierde’, si cu cealalta perspectiva: ‘mantuirea nu se pierde’.

  5. „pierderea” mintuirii si „caderea” din har ilustreaza folosirea unor termeni inadecvati in teologie.

    mintuirea nu e ceva ce se poate „pierde”. e o exprimare gresita. mintuirea nu e un lucru care sa-ti cada din buzunar si surpriza, cind sa o produci la un control, n-o mai ai, precum abonamentul de tramvai uitat acasa. daca ajungi sa nu te intereseze, sa nu iti mai pese, sa traiesti pe calea cea larga nu pe cea ingusta, e alegerea ta sau a mea, tine de liberul arbitru, este, sa zic asa pro-activa, chiar daca cindva, undeva ai spus ca isus cristos e domnul (whatever this means for everybody).

    la fel si harul. nu exista undeva o trapa ce se deschide sub tine fara nici o avertizare si buf, ai cazut in bazinul de dedesubt plin cu crocodili care te devoreaza. nu se cade din har, se iese. este un proces constient, personal si responsabil.

    in ambele cazuri ramine de discutat ce se intimpla cu cei indusi in eroare de eretici, mai ales ca din punctul de vedere a unora mai istorici, noi suntem un fel de eretici…

    parerea mea.

    in ceea ce priveste rymer, la intilnirea de la vlahita (cred) au existat unele efecte benefice si i-a convins pe unii, dar orice crestin cu capul pe umeri si cu biblia in buzunar so to speak isi da seama ca „numai harul” este unul dintre aspectele mintuirii. cine citeste calvin stie despre ce e vorba. harul e bun, e divin, are efect, dar nu este decit o parte a „povestii”.

    interesant ca dupa vlahita am mai participat la o intilnire de citeva zile (unde am fost catalogat „liberal”) cu si despre consiliere si in final individul era cam nervos si agitat spunind „I don’t know what happen to you people! you don’t understand…” ca apoi sa spuna ca pt a fi crestin trebuie sa faci neaparat citeva lucruri (ceea ce mie mi sa parut ca era total arbitrar): existau citeva trebuie(must), in ciuda harului. a fost ultima data cind am mai dat pe la afacerea respectiva.

    scuzati lungimea comentariului.

    1. Absolut de acord cu ceea ce spui – gand la gand cu bucurie ! – despre mantuire si har. Nu cumva ai dat un copy-paste de pe undeva din mintea mea? 🙂
      Cei de la GM, Rymer si Grady, au avut fara indoiala un rol important in acea perioada a vietii mele; din pacate este destul de greu să gaseşti o invatatura echilibrata in astfel de probleme „fierbinţi”. Nu pot sa spun ca am gasit pe cineva care sa combata excesele celor care merg pe „numai harul”, fara sa cada in cealalta extrema, a legalismului … Poate Beni Faragau, uneori …
      Mda, harul este gratis, el doboara orice reguli si legi, dar trebuie, e musai sa crezi doctrinele harului pentru a avea parte de el … Bonhoeffer s-ar răsuci în mormânt dacă m-ar auzi ce spun …

    2. Am putea atunci traduce, conform analogiei propuse – apropo de matuire si calea cea ingusta – , expresia traditional evanghelica ‘mantuirea se pierde’ cu ‘posibilitatea indepartarii de calea ingusta’, iar expresia corelata ‘mantuirea nu se pierde’ cu ‘imposibilitatea indepartarii de calea ingusta’ ?

  6. un crestin ratacit si mort in pacat e nemintuit in final.

    un crestin sau un necrestin ajuns in ultima clipa pe calea cea ingusta ca si tilharul de pe cruce e un crestin mintuit.

    daca stai pe cale, logic nu te pierzi. daca te indepartezi, esti pierdut.

    in final strigarea catalogului ca sa ii zicem asa sus in cer ii revine lui dumnezeu nu noua. pt unii din pacate pt altii din fericire. ramine sa ne identificam.

Dă o replică!

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s