De ce nu am publicat scrisoarea fratelui Nicolae Rădoi despre Iosif Ţon (Updated)


Am primit şi eu, aseară pe la vreo 10 PM, scrisoarea fratelui Nicolae Radoi. În mesajul care o însoţea, autorul mă ruga să o public pe blogul meu spunând că m-a ales “stiind ca sunteti un om caruia ii pasa de adevar. o sa trimit materialul acesta si la alte bloguri, dar apreciez faptul ca il veti publica pe blogul pe care il intretineti cu material caracterizat de obiectivitate.”

În timp ce da, îmi pasă de adevăr, îmi mai pasă şi de o anumită deontologie de blogger evanghelic –încă în curs de cristalizare – motiv pentru care am ales să nu public scrisoarea.  Motivaţia deciziei mele aş sintetiza-o în felul următor: nu public depoziţii ale unor persoane pe care nu le cunosc, despre persoane pe care nu le cunosc, din locuri prin care nu am trecut, despre fapte pe care nu le pot investiga şi întâmplate la momente în care ori nu existam încă pe astă lume, ori nu aveam nici cea mai mică tangenţă cu creştinismul evanghelic. Aş putea să fac rabat, în anumite situaţii, la una sau maxim două din condiţiile de mai sus, când interesele ţării o cer; nu este cazul cu scrisoarea fratelui Nicolae Rădoi.

Am aplicat aceeaşi politică, atunci când a fost cazul, şi cu scrisoarea fratelui Iulian G. Necea care, tot aşa, mi-a fost transmisă cu drept de publicare. Şi atunci am luat aceeaşi decizie: nu intru în acest joc.

Voi spune deci vis a vis de această situaţie că nu am nici cea mai vagă idee despre veridicitatea mărturiei conţinută de această scrisoare. Paul Dan califică scrisoarea drept “O mărturie adevărată despre Iosif Ţon”. E dreptul domniei sale să pretindă o astfel de cunoaştere. Eu însă nu pot spune acelaşi lucru.

Nu este treaba mea să judec. Ar fi minunat ca cineva să poată descâlci iţele acelor evenimente de acum treizeci de ani. Sunt sceptic cu privire la faptul că aşa ceva se va întâmpla şi că se va face dreptate în vreun fel pe lumea asta.

Apreciez şi eu, cum o face şi Claudiu V. Dobra, tonul şi atitudinea din cuvintele fratelui Rădoi, diferite de ceea am văzut în alte scrisori de până acum. Fratele Dan Chiu, cel limpede în vorbire precum diamantul, poate lua fără nici o problemă lecţii de la mult mai puţin faimosul frate din Cransebeş (sau de unde este el acum).

Mi se pare destul de evident faptul că fratele Ţon a lăsat ceva tinichele în urmă, dacă e să adun tot ce se scoate la lumină în ultima perioadă pe bloguri. Nu cred însă că pentru rezolvarea lor blogurile oferă un cadru propice. Chiar nu se mai pot împlini nişte întâlniri frăţeşti, la o cafea şi un fursec ( sau pur şi simplu într-un cadru liniştit, ferit de indiscreţi), în care să se pună bărbăteşte totate cărţile pe masă şi să se rezolve odată mizeria asta? Mi-e groază să mă gândesc la faptul că unii poate chiar asta îşi doresc: rufe spălate în public cu orice preţ, într-o stahanovistă voluptate a ratingului şi a ieşirii din anonimatul ce-i învăluie necruţător pe evanghelicii români.

Blogosfera evanghelică românească este o imensă arenă romană, în care sufletele însetate după bârfe, calomnii, dezminţiri, clarificări şi comunicate îşi astămpără din plin pofta firească. Este o voluptate care depăşeşte până şi balele proorocilor lui Baal, scurse după tinerele închinătoare, greaua vorbă a fratelui Chiu … Motoul bloggerului evanghelic român este unul crunt şi patetic deopotrivă, dezonorant pentru fiecare dintre noi, cei care mai ieşim, măcar ocazional, şi prin lumea ortodoxă “păgână”: Denigrări voiesc, nu jertfe!

UPDATE:

Primesc în dimineaţa asta un email în care mi se spune că scrisoarea fr. Nicoale Rădoi este un fals. Dumnealui era un cioban cu patru clase în România şi nu ştie să se exprime în felul descris de acea scrisoare etc, etc. Mi se pare că şi Paul Dan preciza ceva asemănător în legătura cu fr. Rădoi.

Nu cred că profesia fr. Rădoi îl descalifică de la a emite nişte mărturii pertinente şi comforme cu adevărul. Pe de altă parte, dacă este şi el un fel de Mateaş de Bratca, folosit pe post de kamikadze în războiul împotriva lui Ţon … îmi pare rău, suntem mai nenorociţi decât am îndrăznit să cred vreodată.

Lucrurile se complica, fără un rost anume, şi asta nu spre folosul nostru, al evanghelicilor.

Iată un motiv în plus să-mi văd de treabă, să scriu despre alte lucruri mai folositoare …

Reclame

30 de gânduri despre “De ce nu am publicat scrisoarea fratelui Nicolae Rădoi despre Iosif Ţon (Updated)

  1. Blogosfera romaneasca nu este altceva decat o fidela reflectare a cancerului moral ce a napadit mioriticul spatiu carpato-danubiano-pontic (cu exceptiile de rigoare, ce confirma regula!). Aroma ce razbate dinspre aceasta cazemata virtuala ce pune uneori la adapost caractere nevolnice (un convenabil adapost pentru scuiparea veninului inspre pifanii ce se incumeta sa gandeasca altfel decat gloata) este una de tomberon, e adevarat, dar care nu difera cu nimic de parfumul intregii societati romanesti contemporane. Porcaiala generala si abordarile neanderthaliene au cuprins insa, si aici este ceea ce ne doare, si mediul evanghelic (personal am ales sa-mi sterg urmele pe Twitter si Facebook si am abandonat ideea unui blog teologic ce m-ar fi transformat cu siguranta in tinta unor mizerii de care nu am nevoie). Am intrat cu totii intr-o isterie patologica, intr-o hora a calomniilor, a zvonurilor si a marsaviilor, intr-un joc al ielelor scapate de sub control care ne submineaza bruma de credibilitate agonisita cu ani grei de puscarie si torturi securiste de catre inaintasii nostri in credinta. Libertatea post-decembrista a slobozit, pare-se toate umorile ancestrale ale adunaturii tribale care in 1918 s-a constituit intr-o natiune ce nu-si poate gasi coordonatele existentiale, bajbaind lamentabil in cautarea unei identitati pe care o intrezaresc tot mai mult a fi una schizofrenica. Suntem martorii unei voluptati a distrugerii caracterelor, a asasinatelor morale si a ridicarii gunoaielor la rangul de staruri pe urmele carora suntem indemnati sa pasim.La aceasta degringolada generala ne aducem, spuneam, si noi contributia, sarmani epigoni ai unei credinte de mult apuse, facandu-ne una cu ceilalti giboni de la zoo. Ma intreb daca pe undeva prin tara asta bantuita de fantasme indecente se mai gaseste vreun suflet pur care sa sune adunarea pentru cei inca lucizi si pana nu este prea tarziu sa mobilizeze tot ceea ce a mai ramas bun in societate si in biserica pentru a spulbera, in cele patru vanturi ale istoriei, gunoiul ce ne sufoca. Se ofera cineva?

  2. Am citit motivatia refuzului dvs. de a publica aceasta scrisoare.
    Apreciez atat tonul, cat si argumentatia acestui refuz.
    Si eu cred ca blogurile, oricare ar fi ele, nu sunt locuri de rezolvare a problemelor. S-a dovedit ca de cele mai multe ori ele contribuie la inflamarea unei anumite probleme. Disputele de idei sunt rare, ele fiind inlocuite de dispute cu puternice accente personale. Se produce o polarizare a celor ce dezbat o anumita problema, mai importanta fiind tabara din care faci parte, decat puterea argumentelor.
    Cu toate acestea nu sunt de acord cu dvs. intro privinta. Nu cred ca generalizarea este necesara. De fapt ea nici nu reflecta realitatea. Chiar daca in minoritate, in blogosfera evanghelica romaneasca exista si bloguri ce nu coboara la nivelul pe care il descrieti in ultima parte a articolului dvs.
    Insusi gestul dvs., de a nu va angrena in acest demers, este un argument in acest sens.
    Va urmaresc articolele, fiind abonat la fluxul acestui blog, si sper ca veti pastra aceasta atitudine principiala, cu toate ca asta nu va va avantaja in privinta popularitatii.
    Dar cred ca merita!

    PS Cu toate ca am o varsta mai inaintata decat a dvs., mesajul meu nu are conotatii moralizatoare.

    1. Imi dau seama ca generalizand sunt nedrept fata de cei ce se straduiesc sa mentina un nivel decent si constructiv discursurilor pe blog. De regula cand scriu astfel, pe un ton acid si incomod (si pe care, recunosc, trebuie eu insumi sa mi-l temperez in mod constient), mizez pe faptul ca cei ce au atata maturitate incat sa mearga pe carari drepte in activitatea lor pe bloguri vor sti sa se autoexcluda din imaginea care nu ii viza pe ei. Rostul generalizarilor, am mai spus-o cu alta ocazie, este sa fie niste ca niste oglinzi in care sa ne putem autoevalua. Daca imaginea pe care o sugeram nu se potriveste activitatii dvs pe blog – am intrat pe blogul dvs si apreciez calitatea demersului pe care l-ati initiat – ferice de dvs!
      In principiu, nu resping sfaturile si observatiile care mi se fac, ci incerc sa invat de la fiecare …

  3. de obicei liderii calca ii in picioare pe toti cei ce sunt mai jos ca ei si nu le folosesc la ceva. in plus intre lideri exista resentimente ce nu au fost rezolvate nici in urma cu trei zeci de ani. sunt si ei oameni, nu?

    in concluzie, cred ca ai procedat bine, despre liderii morti numai bine! cei in viata mai pot sa se disculpe, sa isi ceara (public) iertare, sa se scuze sau sa isi faca sepuku de rusine. sa vedem si minunea asta in spatiul evanghelic românesc!!!

    1. Mergeam la gradinita pe vremurile acelea; mi-e greu sa inteleg cum nu s-au putut rezolva astfel de probleme in toti acesti ani?
      Iar pe fratele Nicoale pot sa il intreb, cum i-am mai intrebat si pe altii in situatii similare: de ce ies la iveala aceste lucruri tocmai acum?

  4. „În timp ce da, îmi pasă de adevăr, îmi mai pasă şi de o anumită deontologie de blogger evanghelic –încă în curs de cristalizare – motiv pentru care am ales să nu public scrisoarea. Motivaţia deciziei mele aş sintetiza-o în felul următor: nu public depoziţii ale unor persoane pe care nu le cunosc, despre persoane pe care nu le cunosc, din locuri prin care nu am trecut, despre fapte pe care nu le pot investiga şi întâmplate la momente în care ori nu existam încă pe astă lume, ori nu aveam nici cea mai mică tangenţă cu creştinismul evanghelic. Aş putea să fac rabat, în anumite situaţii, la una sau maxim două din condiţiile de mai sus, când interesele ţării o cer; nu este cazul cu scrisoarea fratelui Nicolae Rădoi.”

    Stimate Dyo,

    La cele de mai sus, aş avea câteva întrebări:

    Cât de imparţial poate fi un istoric (vezi părerea lui N. Geisler) ? Dar un blogger, fie el chiar evanghelic?
    Hai să fim serioşi: toţi avem un dram de simpatie sau antipatie, funcţie de anumite experienţe, interese sau dependenţe!

    Cât de consecvent şi intransigent ai fost în aplicarea celor de mai sus la toate apelurile de publicare a diverselor comentarii/articole?

    Şi când ai făcut rabat în anumite situaţii, în baza căror argumente obiective le-ai făcut?

    Ce însemană efectiv „interesele ţării o cer”?

    Cu tot respectul pe care ţi-l port (ca frate în Domnul), totuţi nu mă pot abţine în a remarca că , dacă nu „joci la două capete”, cel puţin „umbli pe coardă”, încercând o oarecare echilibristică în cazul Ţon.

    1. Draga barthimeu (scuze, dar mi se pare prea protocolar sa ma adresez cu „simate” in acest cadru pe nu il doresc foarte formal)
      In primul rand eu nu am pretentii de impartialitate; binenteles ca am si eu oarece preferinte. Incerc insa sa nu ma las orbit de ele si sa judec lucrurile intr-un mod cat mai nepartinitor cu putiinta. Nu am pretentia ca intotdeauna reusesc acest lucru.
      Am spus ca deontologia mea de blogger este in formare; asa inseamna ca am facut si greseli. Probabil ca o sa mai fac si altele. Important este pentru mine sa invat din greseli nu sa persist in ele sau sa fiu consecvent in prostie, de dragul consecventei in sine. Stiu ca au fost comentarii pe blogul meu care au trecut prea usor prin filtru. Prefer sa fiu numit inconsecvent, dar sa invat ceva din ceea ce fac, decat sa incremenesc in niste tipare slabe, doar de dragul de a nu ma auto-contrazice. Numai cine nu creste in gandire si in fapta, si ramane incremenit in propria-i dreptate, este protejat de riscul inconsecventei …
      Totusi, pana acum nu am publicat nici o terta scrisoare a cuiva dintre cele care se potrivesc grilei pe care am pomenit-o mai sus.
      Nu pretind „argumente obiective” pentru rabatul pe care l-am facut in unele situatii. Unii, precum Marius Cruceru, au sugerat ca sunt ahtiat de trafic pe blog, altii ca pur si simplu rastalmacesc lucrurile dupa cum imi place (Paul Dan). Altii m-au facut pro-tonist, altii m-au mustruluit ca m-am luat prea tare de acesta. Am argumente pentru fiecare dintre deciziile pe care le-am luat pana acum; catalogheaza-le cum vrei, dar eu stiu ca sunt argumente bune. Sunt ale mele.
      „Interesele tarii” – nu stiu ce inseamna! Simt eu ca vor fi situatii in care va trebui sa fiu ceva mai flexibil. Nu pot sa construiesc o istorie acum, de dragul demonstratiei. Daca va apare una, o sa-ti dau de stire.
      „Echilibristica” zici? Dimpotriva, eu as numi-o dezechilibristica, dar, ma rog, fiecare cu perspectiva lui. Eu zic ca am taxat teologia lui Ton ca fiind destul de subred argumentata, pe deoparte, si reactia liderilor baptisti fata de el ca fiind neinteleapta, de cealalta parte. In toate astea cam tot eu am pierdut. Ma intreb daca, de pilda, as vrea sa urmez ITB-ul de la Bucuresti (ipotetic vorbind, cel putin deocamdata): am sanse reale sa fiu considerat indezirabil pe acolo, cine stie …

  5. Se poate ca ideile sa fie ale fratelui Radoi, dar scrisoarea sigur nu a fost scrisa de el. Poate el a comunicat ideile, dar cu siguranta altcineva a fost editorul final. Ca sa te convingi de asta e suficient sa dati o cautare pe Google cu numele lui si sa ascultati cateva din discursurile tinute de el: fie referitoare la relatia sa cu Iosif Ton, fie tinute cu ocazia demonstratiei anticomuniste de la Timisoara din 1990. Coerenta si exprimarea din scrisoarea citata intra in clara contradictie cu incoerenta limbajului sau normal.

    1. Exact asta mi s-a spus si prin emailul pe care l-am primit azi dimineata. Ceea ce nu exclude ipoteza ca cineva a editat materialul brut furnizat de fratele Radoi …

  6. citeodata un lider isi manifesta personalitatea in asa fel incit nuimeni nu ii contesta deciziile sau afirmatiile sau faptele. citeodata avem impresia ca face un lucru bun, inspirat cind de fapt greseste. mie imi ia mult timp sa ma prind sau daca nu imi ia nu am curajul sa ii spun „frate, ai dat-o in bara!” si iak-sha se pune de o kestie peste care timpul isi asterne patina.
    de obicei iese la suprafata intr-un alt context, dar care are legatura cu tipul faptei sau cu persoana implicata initial.

    la noi la românii evanghelici, nu exista decit cu mici exceptii, in ciuda accentului pus pe scriptura, rezolvarea conflictului unu-la-unu. la asta liderii sunt cei mai deficitari pt ca fac cea mai proasta publicitate, iar masele concura la asta prin birfa, ce a devenit un fel de sport national.

    1. Imagineaza-ti un unu-la-unu intre Paul Negrut si Iosif Ton! Cred ca s-ar face o colecta pentru cea mai performata aparatura de spionaj, numai sa nu fie ratat momentul in toata splendoarea lui … Ok, treci peste aceasta ironie … nu-i asa ca ar fi un vis?

  7. Negrut-Ton? O confruntare ratata din start! Am avea in fata (sau in auz) doua posturi ce emit simultan pe frecvente diferite dar care totusi, paradoxal, reusesc sa se bruieze suficient incat sa rezulte o cacofonie ideatica. Lasati-i mai bine sa scrie.

  8. Bună Dyo,

    M-am întrebat de ce nu a-ţi publicat scrisoarea îndreptată către Iosif Ţon, şi alţi bloggeri au făcut-o, nemaistând pe gânduri. Nu-mi place Ţon, că spune o grămadă de neadevăruri faţă de teologia răsăriteană. Când argumentează nu aminteşte de Georges Florovsky, Lossky, Evdokimov, Stăniloae, Ţuţea, Steihardt, ci se foloseşte de autori , uneori atei cum a fost marele istoric Iorga. Nu mi se pare cinstit.
    Oricum, cazul lui e ,cred eu, asemănător creştinilor din primele veacuri; unii erau mai slabi, şi cădeau trădându-şi fraţii. Însă erau reprimiţi in comunitate dacă se pocăiau.
    Acum mă întreb dacă domnul Ţon, sau oricare dintre noi aflaţi în locul lui, s-ar mai întoarce într-o comunitate care parcă jubilează că a căzut, se publică mult pe la ziare, pe bloguri de toţi pocăiţii. Penticostalii l-au primit, cum spune şi domul Ţon, cei care m-au iubit. Eu cred că ambele grupări au acţionat necreştineşte. Unii oarecum s-a bucurat de căderea lui, pe când trebuia să-l aştepte acasă ca pe fiul risipitor, ceilalţi l-au primit că doar îi de-a lor, că doar vorbeşte-n limbi. Eroriile astea s-au mai făcut în istoria creştinismului, şi penticostalii care îl invită pe domnul Ţon la conferinţă imi aduce aminte de Ciprian care punea accentul pe unitatea Bisericii în detrimentul sfinţirii.

    Numai bine.

    1. Nu am publicat scrisoarea din motive pe care le-am explicat in postare; nu mai revin asupra lor. Sunt de acord cu tine in ce priveste modul de argumentare al lui Iosif Ton, destul de subtire adesea.
      Totusi, cred ca apelul sau la sfintire nu este de ignorat, chiar daca alunecarea pe panta demonologiei nu este cea mai buna sustinere a a demersului sau. Mi se pare interesant si faptul ca, desi baptistii isi trag seva dintr-un izvor destul de puternic calvinist, in Romania Iosif Ton impreuna cu alte personalitati baptiste si cu masa de credinciosi au mers mai degraba pe arminianism. Nu e nici calvinist, nici cesationist, dar e carismatic si cu tendinte pelagianiste, pe un fond anabaptist … De aia este asa de greu de luat la bani marunti …
      Cine sa il mai inteleaga?

      1. Eu cred ca teologi ca Iosif Ton si Beniamin Faragau, care pun accent pe responsabilitatea omului in detrimetriul suveranitatii lui Dumnezeu , au fost influentati de teologia rasariteana fara sa vrea. Asa se crede pe aici.
        Romania e intalnirea celor doua culturi, si lumi am putea zice. Si cred ca a avut dreptatea Staniloae cand a zis ca suntem si latini si bizantini totodata; suntem in echilibru. Imi place tare imaginea foarfecii facuta de C.S.Lewis; ii o intrebare ne-la-locul ei sa intrebam care parte a foarfecii lucreaza mai mult.
        Responsabilitatea omului si suveranitatea lui Dumnezeu, o taina , cum spun rasaritenii.

        Numai bine

      2. Macar lui Beni Faragau i se poate acorda creditul unui studiu sistematic pe carti al Scripturii, in urma caruia a ajuns la o astfel de perspectiva; in timp ce apreciaza niste calvinisti precum John Stott sau David Gooding (cu care este si prieten) el articuleaza o teologie bine fundamentata, adesea in contradictie cu acestia.
        Intr-adevar CS Lewis (un anglican) a gasit o formula ingenioasa de a impaca si capra si varza …

      3. Din cate am citit din John Stott (cam tot ce s-a tradus la noi) si David Gooding vad la ei ceva asemanator; cauta echilibrul intre cele doua extreme.
        Ai dreptate, Beniamin Faragau e un William Barclay autohton, adica doar cu el ne putem lauda ca avem si noi un comentator pe Scripturi.

  9. Mi-a plăcut foarte mult articolul, așa că voi lăsa și eu câteva cuvinte drept comment, nu prea multe. Ceea ce am remarcat este faptul că administratorul blogului are o poziție extrem de pertinentă, neutră, nu ca unii dintre noi, cărora atât de mult ne place uneori să fim critici… În ceea ce privește pe fratele Iosif Țon, mi se pare întrucâtva că situația domniei sale se aseamănă cu situația descrisă de fratele Vasilică Croitor în „Răscumpărarea memoriei”. Sigur, poate comparația este un pic forțată, dar cred că astfel de lucruri s-ar fi putut foarte bine rezolva pe cale pașnică, printr-un „proces” intrabisericesc (nu extra-), fără ca rufele murdare să fie spălate în public. Lăsând la o parte lucrurile bune (multe) pe care fratele Țon le-a făcut pentru lumea evanghelică, nu cred că ar fi meritat o atare excludere din cult, așa cum Biserica Penticostală (prin cele două mari organizații ale sale: Cultul Penticostal și Adunările lui Dumnezeu) nu ar fi meritat marea pată de pe obraz dezvăluită de fratele Croitor. Rămân stupefiat și de faptul că unii care-și zic „copii ai Domnului” se pretează să trimită documente false pe adresa de e-mail a unor persoane de bun simț și cu coloană vertebrală cum mi se pare că este fratele care administrează acest blog. Este o atenționare pentru noi toți! În rest, Domnul să vă binecuvânteze pe toți!

    1. Domnule pucheadorel,

      Sa inteleg ca documentele au fost chiar false? Vorbiti de scrisoarea trimisa pe bloguri,nu?
      Ce dovezi aveti ca era falsa ?
      Faptul ca era scrisa de altcineva nu inseamna ca era falsa. Doar si „Scrisoarea catre romani” a fost scrisa de Tehul(sper sa nu i gresesc numele scribului) insa a fost a lui Pavel.
      Sa doar credeti ca a fost falsa?

  10. Scrisoarea a fost scrisa intr-adevar de fratele Radoi: de fapt fr. Radoi a comunicat ideile, iar altcineva a facut editarea finala. Spune chiar el insusi acest lucru pe unul din bloguri (motivul ptr care a facut asta e aceea ca isi recunoaste limitele in exprimare si nevoia de ajutor in acest sens). Problema cu aceasta scrisoare nu este pana la urma cine a scris-o – cat timp ideile sunt ale fr. Radoi. Faptele pe care fr. Radoi le enumera acolo cred ca sunt adevarate. Mult mai problematica, cred eu, este interpretarea pe care el o da acelor fapte…

    1. Cel putin la fel de problematica este, pentru mine, identitatea celor care au scris chiar la dictare scrisoarea fr. Radoi. Vorba aia, tradare sa fie, dar sa o stim cu totii. Sa stiu si eu cu cine am de-a face!

  11. Cred ca inainte de toate trebuie sa analizam motivatia acelor evenimente, iar daca luam Sfanta Scriptura ca si ajutor in analiza, vom gasi doua variante acceptabile. Altele nu isi au rostul. Ne uitam la atitudinea lui Petru, scoatem „sabia”, lovim (pe buna dreptate), nu ne intereseaza consecintele, sau privim la acelasi eveniment, dar prin ochii Domnului Isus care spune ” cine scoate sabia, de sabie va pieri”. Ca unul care am cunoscut evenimentele destul de aproape ( faptic sunt adevarate asa cum sunt descrise, doar ca as adauga ca acest frate, N Radoi, nu este asa de „cioban” cum domnia sa, sau altii au incercat sa-l zugraveasca, omul are o inteligenta naturala care se vede de la distanta) ,pot spune ca atitudinea acestor credinciosi a fost ca a lui Petru. Ei au vrut sa-si faca legea cu pumnul. Nu-i pot vedea eroi care au suferit pentru credinta, desi aparent asa se pare. Oamenii au suferit ca au scos „sabia”, iar in felul acesta au produs multa rusine, atat lor ca si credinciosi, cat si celorlalti credinciosi evanghelici din oras.
    Sigur, eu vorbesc din punctul meu de vedere. Din punctul Tau de vedere, ai luat o decizie corecta, inteligenta. Nu cred ca era necesar ca acest subiect sa fie adus din nou pe tapet, cu atat mai mult cu cat acuzatiile nu-si prea au un suport faptic. (ma refer la persoana lui Iosif Ton).

  12. Draga Petru Anghel: sa introduci pe blogul meu un comentariu de-al tau, semnat „Dyo” – e numele meu, nu stiai? – este prea mult, ca sa nu mai vorbim de continutul vitriolic al acestuia.
    Pas.

Dă o replică!

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s