Sunt liber, deci nedumerit (4)


Pe blogul Trezire Spirituală găsesc următoarea afirmaţie legată de naştere din nou şi credinţă, una care necesită unele explicaţii din partea celor ce o afirmă şi o cred.

Nașterea din nou provoacă credința și pocăință însă această experiență [a botezului cu Duhul, nota mea] a fost întotdeauna o consecință a credinței.

( Este botezul cu Duhul Sfant similar cu regenerarea?Trerzire Spirituală, pct. 10, sublinierea îmi aparţine )

L-am auzit şi pe Norman Geisler taxând această anomalie a soteriologiei calviniste: faptul că regenerarea precede credinţa, lucru care nu poate fi demonstrat biblic ci mai degrabă este o speculaţie menită să facă sistemul calvinist de cinci puncte cât de cât consistent.

Dacă naşterea din nou nu este precedată de credinţă atunci sola fide devine o talangă fals zângănitoare la gâtul creştinismului care se mai pretinde a fi evanghelic în ziua de astăzi. Poate cunoscătorii în ale lui Calvin ne pot lămuri: a susţinut vreodată marele reformator vreo astfel de teologie?

Până când vor veni, sper, nişte lămuriri, întrebarea mea este simplă: mai suntem mântuiţi prin credinţă sau nu?

Reclame

6 gânduri despre “Sunt liber, deci nedumerit (4)

  1. Dyo,
    am doua intrebari.

    1. Este omul stricat in totalitate sau doar partial? Daca este depravat total, ratacit, impietrit, rau si rebel fata de Dumnezeu, cum ar putea sa creada?

    2. De unde vine credinta? De la om sau de sus? De la om , sigur nu. Daca vine de sus inseamna ca este o capacitate uimitoare a unei fiinte regenerate. Nu?

    1. Marius
      Welcome back!
      1. Mi-e teama ca nu vom putea noi sa rezolvam problema depravarii umane, dintr-un motiv foarte simplu: nu avem o definitie a termenului cu care sa ne putem pune de acord. Dar, ca sa nu evit dialogul, spune-mi te rog ce intelegi prin acest concept. Abia apoi o sa pot sa iti raspund…
      2. Si aici avem nevoie de o definitie, ca sa putem discuta. Cand vorbim despre credinta vorbim ca despre ceva material, ca despre un obiect transferabil asa cum transferam, sa zicem banii de la unul la altul? Daca ea este o „incredere neclintita”, cum am putea intelege aceasta venire a ei de sus?

  2. Prin stricaciune totala , inteleg incapacitatea totala de a face ceva pentru mantuire. Si mai inteleg si dezinteres, rebeliune si nesupunere fata de Dumnezeu.

    „Nu este nici un om neprihănit, niciunul măcar.Nu este nici unul care să caute cu tot dinadinsul pe Dumnezeu. Toţi s’au abătut, şi au ajuns nişte netrebnici. Nu este niciunul care să facă binele, niciunul măcar. Frica de Dumnezeu nu este înaintea ochilor lor.“
    Romani 3: 10-12,18

    „Omul firesc nu primeşte lucrurile Duhului lui Dumnezeu, căci, pentru el, sînt o nebunie; şi nici nu le poate înţelege, pentrucă trebuiesc judecate duhovniceşte.” 1Corinteni 2:14

    In acest context, pozitia monergista asupra regenerarii mi se pare cea mai corecta. Singurul agent si unicul Agent activ in regenerarea unui om este Duhul Sfant prin intermediul Cuvantului.

    Tot ceea ce i-ar putea cere Dumnezeu omului (credinta, pocainta si dragoste suprema), nu se regaseste in om. Omul nu le are. I le da Dumnezeu.

    Duhul Sfant produce regenerarea prin intermediul Cuvantului.
    Duhul Sfant prin Cuvant il capaciteaza pe om sa creada si il lumineaza in constiinta lui adormita sa se pocaiasca, intorcandu-se la Cristos.

    „caci slova omoara dar Duhul da viata” 2 Cor. 3:6

    „Evanghelia noastră v’a fost propovăduită nu numai cu vorbe, ci cu putere, cu Duhul Sfînt şi cu o mare îndrăsneală.” 1 Tesaloniceni 1:5

    „God freely offereth unto sinners life and salvation by Jesus Christ; requiring of them faith in him, that they may be saved, and promising to give unto all those that are ordained unto eternal life his Holy Spirit, to make them willing, and able to believe.”

    – Westminster Confession of Faith CHAP. VII. – Of God’s Covenant with Man III

    1. Bun, atunci comform definitiei tale eu spun ca da, un om decazut, asa cum il descrii mai sus, poate sa creada Evanghelia; binenteles este o problema de vointa, daca va dori sa se pocaiasca, sa renunte la viata sa de pacat etc. Asta nu inseamna ca omul face ceva pentru mantuire ci, pur si simplu, o primeste prin credinta, in conditiile in care Dumnezeu face totul …

  3. atîta vreme cît cele două poziţii au o sumedenie de aderenţi, vom putea dezbate zi de vară pînă-n seară fără nici un rezultat. probabil că există o via media sau că experinţele unora confirmă prima abordare, experienţele altora cea de-a doua. în definitiv s-ar putea să avem şi al treilea tip de abordare, în lipsa celor două, şi atunci să ne ţinem dacă avem de ce…
    calvin parcă zicea că de la dumnezeu avem totul, credinţa, faptele etc, pt. că, nu-i aşa suntem atât de depravaţi că nimic bun nu sălăşuieşte în noi. cam tot ce facem noi i se atibuie lui, aşa că suntem în lojă!

    totuşi referitor la afirmaţia de sus de tot, parca mai logic ar fi ca sa avem de-a face cu un proces mai complex in care credinta iti mareste credinta si o oarecare farima de credinta sa provoace procesul nasterii din nou (whatever this means, see gospels & paul), calvin ar spune ca si farima aia vine de la dumnezeu ca noi suntem total incapabili sa facem ceva bun. si iar îşi înhaţă ciinele propria sa coada.

    de fapt fiecare teologie are cel putin un punct mort, un paradox, etc. cam ca si cu ineranta: inerantă, inerantă dar plină de greşeli de traducere, sintaxă, etc.!
    vorba aia: dacă lucrurile ar fi fost mai clare, n-ar mai fi existat atâtta teologie de 2000 de ani şi nici noi n-am mai fi stat de vorba azi. probabil cu asta ar fi trebuit sa incep 🙂

    1. In general nu consider ca genul acesta de dezbateri este neaparat fauritor de comori; cred ca depinde mult de combatanti. Eu am avut dialoguri interesante cu calvinisti pe youtube, chiar daca eram in inferioritate (mai am de lucrat la limba engleza). Cred ca mi-au folosit, chiar daca nu m-au convins …
      Nedumerirea mea nu vine in contextul disputei calvinism-arminianism ci se refera strict la ceea ce am gasit ieri pe Trezire spirituala (blogul a fost trecut pe privat astazi si nu mai este vizitabil!), anume faptul ca nasterea din nou, sinonima cu regenerarea, nu se intampla prin credinta ci precede credinta. Pentru mine asta inseamna ca sola fide nu mai are nici un sens; suntem mantuiti fara sa ne dam seama, pur si simplu datorita faptului ca am fost suficient de norocosi sa ne puna Dumnezeu mana in cap! Or, restul Evangheliei lui Ioan – ca aici era si clenciul – imi spune ca credinta este o conditie absolut necesara pentru a avea viata vesnica (de pilda, vezi in Ioan 20:20-21, scopul cu care a scris Ioan cartea). Nu vreau luna de pe cer ci doar sa fiu lamurit in aceasta privinta: unde intra credinta in ecuatia mantuirii, la Calvin, la cei ce au formulta TULIP sau la noi astazi?
      Inca ceva: N. Geisler pretindea ca J. Calvin nu a sustinut niciodata limited atonement. Este acest lucru adevarat? Asta ar insemna ca TULIP nu este calvinism real ci o epigonica deformare a invataturilor teologului din Geneva.

Dă o replică!

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s