Căderea în virtual (1)

Este un lucru îndeobşte acceptat în lumea informaţiei, atât la nivelul profesional media cât şi între amatori, că numele unui produs de comunicare reflectă (sau ar trebui să reflecte) caracterul acelui produs. Acest fapt este valabil pentru toate mijloacele de comunicare destinate publicului larg, deci şi pentru bloguri. Numele unui blog poate spune multe despre caracterul acestuia, despre viziunea proprietarului şi despre politica sa editorială. La asta se adaugă şi descrierea blogului, de obicei vizibilă pe frontispiciu; ea ne poate furniza informaţii suplimentare despre ceea ce se urmăreşte prin postările de pe acel blog.

Eu unul am luat cât se poate de serios atât ideea de nume pentru blogurile mele, cât şi cea descriptivă. Mi-am început cariera de bloger cu ἐσμέν, care se dorea a fi “o trimitere la disconfortul, pentru cei ce se culcă pe o ureche, al însăşi faptului că suntem aici, că nu putem fi ignoraţi, daţi deoparte, şterşi cu buretele, anexaţi unei note de subsol al unui appendice de dicţionar horticol.” ( din Rebranding: ἐσμέν îşi schimbă numele … dar năravul ba! ) Pe 25 noiembrie 2011, am procedat la schimbarea numelui; de atunci blogul se numeşte “Frică şi cutremur”. Motivaţiile alegerii acestui nume le puteţi găsi citind postarea indicată mai sus.

Mai complicate au fost lucrurile cu descrierea blogului; “Tabloid de simţire evanghelică, drept-credincioasă” i-a speriat pe unii şi chiar i-a scandalizat. Şi aici, cred că mi-am explicat cât se poate de clar demersul în “De ce tabloid?”. Dacă mai sunt nelămuriri în această privinţă citiţi acea pagină întâi şi eventual, dacă tot mai aveţi întrebări de pus, vă stau la dispoziţie.

Mă interesează prea puţin cu stau lucrurile în spaţiul blogosferic românesc la modul general; în schimb, sunt preocupat de starea celui evanghelic. I s-au evidenţiat adesea slăbiciunile, imaturitatea şi lipsa de coerenţă pe care ar fi putut să i-o dea unitatea în jurul unor valori, chiar inventariabile pe degete, ale creştinismului evanghelic. Blogosfera evanghelică românească este una foarte zgomotoasă, isterică pe alocuri, disproporţionat de infatuată faţă de aportul evanghelicilor români la viaţa “reală” a societăţii noastre. Ea reflectă neputiinţele noastre, groaza care ne însoţeşte cele mai negre coşmaruri dogmatice şi eşecul de a fi relevanţi în mărturisirea Evangheliei mediului ortodox în care trăim.

Sunt afirmaţii generale, ştiu, şi tocmai de aceea pericolul de a-i include în aceeaşi oală pe cei ce fac un blogging decent, de aceia care promovează spiritul de “mahala” (ca să folosesc un termen consacrat de Alin Cristea), este real. În plus, există în jur de o mie de bloguri evanghelice româneşti (chiar şi această noţiune este una asupra căreia nu suntem cu toţii de acord); e greu să poţi sintetiza, măcar în linii generale, trăsăturile principale ale unui spaţiu atât de împrăştiat.

Prezenta serie se doreşte a fi o încercare de evaluare a felului în care evanghelicii sunt prezenţi pe blogurile româneşti, atât ca deţinători de bloguri, cât şi în calitate de comentatori.

Ca să am un capăt de fir, un punct de plecare cât de cât realist, voi începe cu numele de bloguri, cu descrierile lor şi cu felul în care aceastea reflectă caracterul blogului, observabil în postări şi în comentariile acestora. Noblesse oblige. Cei ce s-au angajat într-un demers evanghelic şi l-au anunţat cu emfază printr-un titlu şi o descriere bine ţintite, s-au angajat faţă de opinia publică la o anumită calitate a comunicării lor. Haideţi să vedem cine respectă regula jocului şi cine nu!

Binenţeles, proprietarul unui blog poate să facă ce vrea pe domeniul său. Dacă vrea, poate să încalce orice regulă pofteşte, fără să ceară voie cuiva. Eu nu pot decât să observ, să evaluez, să încurajez şi să semnalez slăbiciuni. Nu îmi fac iluzii că voi schimba ceva prin asta. Totuşi, cred că măcar mie acest demers îmi va fi de folos.

Câteva “disclaimere” cred că sunt necesare în ce priveşte modul în care trebuie privită această intreprindere:

* Nu garantez obiectivitate absolută (cine poate oferi astfel de garanţii?). Voi încerca să fiu cât mai “fair” în aprecierile mele, asumându-mi riscul de a supăra pe partizani, şi, în acelaşi timp, să spun lucrurilor pe nume, asumându-mi riscul de a-i supăra pe narcisiştii delicaţi.

* Nu am o ordine anume de abordare a blogurilor. De fapt, nu voi pureca bloguri; voi începe cu cele mai influente dintre acestea, cu cele pe care le citesc eu în mod curent şi, mai apoi poate, voi adresa şi bloguri cu care sunt mai puţin familiarizat.

* Nu voi citi o mie de bloguri; nu am timp pentru aşa ceva. Vor fi foarte multe dintre ele care vor scăpa ochiului meu vigilent. Nici nu vă închipuiţi că voi pureca blogurile de la facerea lor. Reperul temporal principal de la care voi pleca este începutul anului 2010 dar probabil că voi face unele excepţii în cazul unor bloguri cu activitate mai restrânsă.

* Sunt deschis la sugestii, observaţii, aprecieri, încurajări şi la critici bine fundamentate.

Deocamdată pasul pe care îl fac acum este mic, chiar minuscul în raport cu “fenomenul” studiat; sper că el va constitui un semnal real, din partea mea şi a altora pe care îi ştiu că gândesc în mod asemănător mie, că măcar unii dintre evanghelici sunt dispuşi să-şi cerceteze oferta bloggeristică şi să şi-o evalueze în vederea îmbunătăţirii ei.