Cărarea spre regăsire – (4) Legendele Olimpului


O istorie romanţată a unor pribegii şi a urmelor lăsate pe cale …

Am fost un copil destul de obişnuit al vremurilor comuniste. Nu am crescut cu Biblia la îndemână, nici cu Capitalul lui Marx. M-a prins Revoluţia ştiind despre Scriptură că este o colecţie de povestiri mitologice, ritualuri şi reţete culinare.

În schimb am savurat, laolaltă cu alţi şoimi ai patriei, magia antologiilor lui Alexandru Mitru. Legendele Olimpului, primul volum, şi Din marile legende ale lumii au fost preferatele mele. Le-am citit până am ajuns să le ştiu aproape pe de rost. Marele merit al autorului era acela al dramatizării povestirilor; Mitru ştia să emoţioneze, să încarce fiecare eveniment cu semnificaţii, chiar dacă unele texte miroseau de la o poştă a dădăceală de grădiniţă.

Istoria Olimpului cu toate picanteriile sale era pentru mine palpitantă, care nu lăsa timp de plictis. Mânaţi de interese şi pasiuni cât se poate de omeneşti, zeii luptau pentru putere, înşelau, se bucurau, se întristau, se mâniau, comploteau, trădau și iubeau întocmai ca noi, oamenii. Da, erau înzestraţi cu puteri neobişnuite şi aveau rosturi bine stabilite în economia istoriei pământene, puteau trişa natura şi îşi creeau adesea avantaje strigătoare la cer, când erau provocaţi de oameni, dar … în faţa complicatelor iţe pe care relaţiile interpersonale le crează, erau la fel de vulnerabili. Sufereau din iubire, din gelozie sau din invidie, pătimeau din sete de putere sau din dorinţă de răzbunare. Nimic din ceea ce, omeneşte vorbind, caracterizează convieţuirea dintre oameni, cu bune şi cu rele, nu era străin societăţii olimpiene. Zeii sunt magnifici, de temut și puternici dar adânc în fiinţele lor mustesc a umanitate, ascund doruri și patimi pe care fiecare dintre noi le cunoaștem destul de bine  …

Abia intuita corupţie a naturii umane, atât cât era ea înţeleasă de un băieţel de şcoală primară, nu iertase Olimpul. Învăţasem deja, încă din fragedă pruncie, că oamenii sunt răi, egoişti, invidioşi şi nedrepţi. Deja sorbisem din paharul amărăciunilor vieţuirii între fiinţe asemănătoare mie. Olimpul nu era mai bun. Cartea lui Alexandru Mitru mi-a spulberat foarte devreme orice reverie paradisiacă, orice iluzie cu privire la existenţa unei lumi mai bune. Dacă până şi zeii, cu întreaga lor societate, sunt corupţi şi supuşi oarbei fatalităţi izvorâte din haosul primordial, ce speranţe mai putem avea noi oamenii într-o lume cu adevărat mai bună?

Reclame

2 gânduri despre “Cărarea spre regăsire – (4) Legendele Olimpului

  1. atunci

    „..ce sperante mai putem avea noi oamenii intr-o lume cu adevarat mai buna ?”

    Iata o intrebare la care Immanuel Kant isi exprima parerea : „…datoria morala este
    ca oamenii sa caute binele suprem (SUMMUM BONUM),care este unirea dintre
    VIRTUTE si FERICIRE,dar acest lucru nu e posibil in viata de aici,pentru ca si atunci
    cand cineva isi face datoria nu obtine intodeauna maximul de fericire.De aceea Dumnezeu si o viata viitoare sant doua postulate care conform principiilor ratiunii pure,sant
    inseparabile….” (Filoz.religiei-Norman L.Geisler)

  2. „Cartea lui Alexandru Mitru mi-a spulberat foarte devreme orice reverie paradisiacă, orice iluzie cu privire la existenţa unei lumi mai bune. Dacă până şi zeii, cu întreaga lor societate, sunt corupţi şi supuşi oarbei fatalităţi izvorâte din haosul primordial, ce speranţe mai putem avea noi oamenii într-o lume cu adevărat mai bună”?
    Dar ti-ai revenit intre timp, nu-i asa?

Dă o replică!

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s