Evangelion modern 3:22-36


22 După aceea Modern şi adepţii lui au venit în America introducând aceste idei aici.

23 Iluministul încă mai propăşea în Europa, pentru că acolo erau încă multe răni imputabile religiei; şi tot mai mulţi oameni erau influenţaţi de el.

24 Căci Iluministul nu fusese încă considerat depăşit.

25 Între adepţii iluminismului şi un Credincios, s-a iscat o neînţelegere cu privire la cunoaştere.

26 Au venit deci la Iluminist şi l-au întrebat: “Gânditorule, Cel pe care îl anticipai, e dincolo de Ocean, şi tot mai mulţi îl urmează în gândirea lui.”

27 Drept răspuns, Iluministul a zis: ”Omul nu poate primi decât ce-i este determinat de la început.

28 Voi înşivă sunteţi martori că am zis: Eu nu voi aduce eliberare dar o preced.

29 Cine are cunoaştere, este puternic; dar cel ce învaţă despre cunoaştere se bucură foarte mult când ştiinţa triumfă: şi această bucurie, care este a mea, este deplină.

30 El va domina lumea, eu ies din scenă.

31 Cel ce vine dinafara temeiurilor şi absoluturilor e deasupra tuturor limitărilor; cel ce e încă întemeiat pe ceva, e limitat în ceea ce construieşte de însăşi propria-i temelie. Cel de dinafara temeiurilor nu este limitat de nimic.

32 El studiază şi interpretează lumea şi nimeni nu-L poate prinde în logica Sa.

33 Cine Îl urmează, acela confirmă că Natura este singura realitate.

34 Căci acela venit din Natură, e o autoreflectare a Naturii despre ea însăşi; nu sunt graniţe în această infinită reflexivitate.

35 Natura impunea acest stadiu al lucrurilor, şi pasul Modern, care are totul acum în mâinile Lui.

36 Cine Îl urmează e liber dar cine nu Îl urmează nu va fi liber ci Natura însăşi îl va ucide în propriile lui fantasme.

Reclame

Un gând despre “Evangelion modern 3:22-36

Dă o replică!

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s