Poarta cetăţii … poarta spre inima ei … cu ce să încep?


Următoarele două versete fac parte din folclorul antic iudaic, exprimând la unison un ideal cu privire la bărbatul acelor vremuri.

Primul este din Psalmul 127: “Căci ei nu vor rămâne de ruşine, când vor vorbi cu vrăjmaşii lor la poartă.” Este vorba de bărbaţii care şi-au dobândit fii încă de la tinereţe, adică şi-au umplut la timpul potrivit tolba cu feciori de nădejde.

Cel de-al doilea este din Proverbe 31. Da, este din acel capitol infam care o descrie pe super-femeia cea mai de preţ decât mărgăritarele: “Bărbatul ei este bine văzut la porţi, când stă cu bătrânii ţării.”

Aşadar avem înaintea ochilor o problemă profund  bărbătească. Atenţie, deci, fraţilor! Aceste rânduri vi se adresează. Suratele noastre, dacă vor, pot să arunce şi ele o privire; poate că nu le strică să cunoască o fărâmă din acest mister, nu foarte adânc, nici teribil de complicat, al inimii unui bărbat…

Haideţi să observăm, înainte de orice, cât importante sunt pentru acesta porţile. Vorbim binenţeles, în cultura vremii, de porţile cetăţii, de locul unde bărbatul se întâlnea cu ceilalţi şi interacţiona pe diverse teme, încheia afaceri sau lega prietenii şi înţelegeri. Acolo el dădea proba bărbăţiei sale, a înţelepciunii, a influenţei, a puterii şi a relevanţei sale în comunitate.  La poarta unei cetăţi a avut loc acel ciudat târg dintre Avraam şi Efron, pentru locul de îngropăciune al Sarei, în care patriarhul a făcut dovada tactului şi diplomaţiei sale, în acord cu obiceiurile neobişnuite de negociere ale acelor timpuri. Tot la poarta unei cetăţi, cea a Betleemului, Boaz a răscumpărat-o pe Ruth, în prezenţa bătrânilor acelui loc, după un alt obicei ciudat al antichităţii orientale.

Cu toate astea, cele două versete de mai sus par să ne spună că demnitatea unui bărbat, aşa cum va fi ea afirmată la porţi, nu atârnă prea mult de el, ci de alte persoane, în primul rând de nevasta lui. De ea, de comportamentul ei, de felul în care îşi administrează casa dar şi de fertilitatea ei, depindea faptul că bărbatul se va întoarce acasă demn, sau, dimpotrivă, va veni cu capul plecat şi cu coada între picioare, făcut de ruşine între cei de-o seamă cu el din comunitate. Cu ce-s de vină eu, ar fi putut să se întrebe, dacă nevasta mea nu are copii, dacă nu-i place să facă cămăşi, nu pune mâna pe furcă şi nu târguieşte ogoare? S-o oblig să pună mâna pe lână şi pe in? Ce vină am eu, sau chiar ea, dacă nu ne-a dat Domnul nişte băieţi?

Ia priviţi-l pe unul dintre aceştia intrând obidit pe uşă. Poate că nevasta nu e chiar leneşă cum ne-am putea închipui: i-a făcut nişte turte delicioase, să te lingi pe buze, nu alta! El însă împinge blidul laoparte, fără nici un chef. Restul … nu mai contează. Reproşuri. Frustrări. Amintiri dureroase, redepănate pentru a nu ştiu câta oară. De ce nu poţi fi ca nevasta lui Eliazar? Sau ca a lui Elimelec? Care e problema cu tine, femeie? De ce nu m-oi fi însurat eu cu Abigail?

După ce-şi va fi vărsat năduful pe biata femeie, omul nostru va ieşi în răcoarea asfinţitului să se liniştească. Uşa trântită în urma lui este un semn suficient de clar că nu mai e loc pentru alte discuţii. Ajunge!

Cine e de vină? Ea? Poate Domnul? Parcă toate îi sunt împotrivă. Un bărbat în toată firea, puternic şi priceput ca el, nu e de găsit pe toate drumurile. Multe din fiicele acelei cetăţi l-au visat de soţ. A luat-o pe ea. Aşa-i trebuie! Şi-a făcut-o cu mâna lui …

Iubitul meu s-a pogorât la grădina lui, la stratul de miresme,

ca să-şi pască turma în grădini şi să culeagă crini.

Îşi aminti cum la nuntă ea îi recitase aceste cuvinte din Cântarea Cântărilor; vocea-i limpede şi privirea-i plină de dragoste îi înmuiaseră genunchii … Ce s-a întâmplat cu fata aceea? Dar cu Tine Doamne … mai sunt în graţiile tale? Ai vreun răspuns pentru mine?

Multe întrebări, puţine răspunsuri … Apropiindu-se de grajd, îşi vede la un moment dat chipul reflectat pe lama plugului, proaspăt curăţat şi pus frumos la locul lui, alături de celelalte unelte. Nu are prea multe ocazii, în această viaţă plină de necazuri, să se privească în tihnă într-o oglindă. Acum însă, nu-l zoreşte nimeni.

Şi eu m-am schimbat … Ce s-a întâmplat cu mine?

*

A doua zi, de sus de la poartă, bărbaţii cetăţii, tineri şi vârstnici, puteau observa pe unul de-al lor traversând în grabă spre casă cu un buchet imens de crini în mână. Unii au zâmbit, alţii au încercat câte o glumă, alţii au plecat privirile în pământ … Ce l-a apucat, ce s-a întâmplat cu el, nu se ştie exact. Cert este că din acea zi bărbatul nostru nu s-a mai întors acasă obidit, împovărat de lipsa unui rost recunoscut între fraţii lui; în faţa bătrânilor cetăţii, chiar şi în faţa duşmanilor acesteia, stătea acum un om demn, respectat şi respectabil, un exemplu de cap de familie şi un viitor înţelept de bază al comunităţii …

(Publicat în Picături de libertate, februarie 2011)

Reclame

2 gânduri despre “Poarta cetăţii … poarta spre inima ei … cu ce să încep?

Dă o replică!

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s