Sunt ieri ce-am fost încă de mâine (1)


– Cum trebuie să-L iubim pe Dumnezeu, părinte?
– Iubindu-i pe oameni, fiule.
– Şi cum trebuie să-i iubim pe oameni?
– Străduindu-ne să îi aducem pe calea cea bună.
– Şi care-i calea cea bună?
– Aceea care urcă.

Nikos Kazantzakis, Hristos răstignit a doua oară

Adesea privim la timp ca la un inamic. Ne ordonează gândirea, ne brăzdează fruntea, ne stoarce de resurse. E zgârcit atunci când ne merge bine, reducând la minim durata clipelor frumoase ale vieţii, iar atunci când ne plictisim se dilatează cu neruşinare, mărindu-ne caznele dintre bucurii … Este un tiran nesupus; oricâte agende, calendare, planificări şi sistematizări am avea, el ne supune vieţile şi le ordonează după bunul plac.

M-a fascinat dintotdeauna ideea stăpânirii timpului, a modelării lui după gustul omului, măcar ca idee, dacă în practică acest lucru nu este posibil. De aceea m-au atras filme precum Babel şi 21 grams, opere în care timpul este captiv viziunii autorilor. Tot din acest motiv mi-am îngăduit să găsesc plăcere chiar şi într-un Undeva, cândva sau în mai recentul The lake house. Aş include, undeva între cele două perechi, şi un atipic Happy Accidents, film care speculează ideea că o acumulare foarte intensă de sentimente – bineţeles că de iubire, ce-aţi crezut? – poate să schimbe o istorie, măcar pentru o secundă. Câte lucruri groaznice sau, dimpotrivă, minunate, se pot pecetlui într-o singură secundă …

Evanghelia lui Ioan m-a cucerit, printre altele, şi prin felul în care, docil, timpul se supune liniei de argumentare a autorului. Când ai de mărturisit că Isus este Cristosul – pentru ca crezând în El oamenii să aibă viaţa veşnică – orele,  zilele şi lunile curg într-o cu totul altă albie, mânate de imperativul marelui adevăr, destinat nouă tuturor.

Observaţi că nu vorbesc despre trivialele călătorii în timp, ci despre idei. Pot ideile să supună timpul, să-i dea forme şi înţelesuri noi? Fără îndoială. Trebuie numai să laşi deoparte toată această obsesie a cauzalităţii naturaliste şi … spor la treabă! Ideile trăiesc parcă într-o altă lume, guvernată de legi diferite.Secvenţialitatea lor, dacă există vreuna, nu se întâmplă neapărat pe axa timpului. Se pot imagina sensuri noi, criterii noi de ordonare a mesajului. Cel ce stăpâneşte o idee este stăpân şi pe modul ei de reprezentare; dacă axa timpului a căzut în desuetudine, nimic nu îl împiedică pe om să aleagă alte repere pentru mesajul său.

Să-i luăm, de pildă, pe oameni. Îndeobşte le privim vieţile după secvenţele creionate de curgerea timpului peste ei: copilărie, adolescenţă, tinereţe, maturitate, bătrâneţe … Scriptura ne îndeamnă să privim cu atenţie la sfârşitul lor, al felului lor de vieţuire, asta după ce, până acolo, se înţelege că am fost într-o continuă alergare după cununa cerească.

În ciuda evidenţei lucrării timpului peste noi, a faptului că fiecare om este angajat de voie, de nevoie, pe o cale, există două metehne de care cu greu ne putem debarasa atunci când îi privim la alte persoane.

“Fotografierea”

Furăm instantanee ale parcursului oamenilor, de obicei în momente neprielnice, când sunt cu garda la pământ, învinşi, după o care o viaţă întreagă îi vom evalua plecând doar de la acea imagine. Nu credem că oamenii se pot schimba. Păcatele trecutului se ţin scai de ei – în minţile noastre! – şi le modelează relaţiile cu noi, cei care am pus fotografiile acolo unde le este locul, în arhiva noastră afectivă.

Oamenii ne surprind adesea: uneori ne uimesc, alteori ne provoacă groază. În tot ceea ce sunt ca gândire, simţire sau caracter, ei evoluează, se schimbă, se transformă. Anumite perspective suportă revizuiri, altele se cer aruncate la gunoi. Unele naivităţi şi uimiri se estompează, supuse tiraniei certitudinilor. Nu de puţine ori, concluzii care păreau că vor domni nezdruncinate forever after în perspectiva cuiva asupra lumii şi a vieţii sunt demolate de revelaţii şi acumulări ulterioare. Mai rar, asistăm la reveniri: idei prăfuite, considerate depăşite, sunt revalorificate, reîmprospătate.

Spunem adesea despre un anume gânditor că a susţinut sus şi tare o anume idee. Îl catalogăm, îi punem eticheta şi de-acum încolo ştim cu cine avem de-a face. Uităm să punem o întrebare esenţială atunci când este vorba despre oameni, despre gândurile şi faptele lor: când?

Privim la ei ca la nişte structuri monolitice încremenite într-o gândire modelată înainte de întemeierea lumii. Credem într-o predestinare culturală; Mozart a fost dintotdeauna optimistul, Van Gogh nebunul, Oscar Wilde destrăbălatul, Bunuel ateul sarcastic, Kazantzakis panteistul, Barth liberalul, Camus existenţialistul ateu … Este o perspectivă evident anacronică, iraţională: timpul în care o minte şi-a ordonat ideile, vremea căutărilor, durerea redefinirilor şi emoţia descoperirilor sunt criogenizate într-un cavou predefinit, imobil şi inflexibil. Această iraţionalitate îşi atinge punctul maxim de ridicol atunci când, în cazul unei schimbări de macaz, întregul parcurs intelectual al protagonistului este reinterpretat prin lentila noii sale direcţii. Este un exemplu cât se poate de viu despre puterea omului de a deforma timpul, de a-l supune şi modela după matriţa prezentului, tocmai visul omenesc pe care îl aminteam la început.

Vorbim aşa de uşor despre gândirea unui Augustin, Pelagius, Calvin, Bonhoeffer sau C.S. Lewis, fără să ţinem cont de procesul în care ideile fiecăruia dintre aceştia s-au copt. În care din scrierile lui Bonhoeffer putem detecta acele tendinţe liberale care îi deranjează pe unii evanghelici? De unde şi când a apărut acel citat care probează pentru unii anihilaţionismul lui John Stott? Sunt cei ce citesc literatura produsă de C.S. Lewis avizaţi de repoziţionările şi nuanţările marelui scriitor britanic faţă de unele probleme teologice delicate?

Pot spune teologii tineri de astăzi că nu vor mai mai avea redefiniri dogmatice pe parcursul vieţilor lor? Oare procesul de creştere, de maturizare creştină, nu înseamnă tocmai această continuă luptă cu forme gata făcute şi explorare prin credinţă a bogăţiilor pe care gândirea creştină le aşterne în faţa celui ce se apropie de Cristos?

Atât de puternic s-a lipit de noi această încremenire în portrete statice, că ne este foarte greu să ne putem debarasa de o astfel de meteahnă. Ne este la fel de comună ca şi respiraţia. Andrei Pleşu deplângea, pe bună dreptate, felul în care reducem vieţile unor oameni – în esenţa lor nişte parcursuri în timp – la dihotomii riguros feliate şi categorisite până la ultimul detaliu:

“De aceea pretind că ori de câte ori intră în funcţiune dihotomiile, în odaia lumii se face întuneric: nu se mai vede nimic, se aude doar ţăcănitul  mecanic al unei bombe cu ceas. […] Una este identitatea unei găleţi, alta este identitatea lui Gheorghe. Evident, A = A şi A ≠ non-A. Dar în cazul lui Gheorghe lucrurile sunt mai complicate. Identitatea omului încape mai greu în această ecuaţie. Ea este suma tuturor ipostazelor temporale pe care un individ le parcurge evoluând, depăşindu-se, revizuindu-se. Identitatea “A” a unui om este o variabilă, un grafic care se dezvoltă în timp. În ea intră opţiunile individuale (deci o sumedenie de identităţi virtuale abandonate), salturile interioare, procesele de creştere organică şi sufletească. Fiecare episod al vieţii mele e o noutate faţă de episodul anterior, e un “non-A”, “identic” totuşi, formal identic, cu “A”. Şansa omului este uriaşul rezervor de “non-A” care stă la dispoziţia identităţii sale “A”. Fără posibilitatea echivalenţei între “A” şi “non-A” nu există libertate, nu există înnoire, nu există viaţă.”

Andrei Pleşu, Despre îngeri

Ar trebui să ne formăm şi să acceptăm între noi această cultură a parcursului, în care îi privim pe oameni înscrişi pe traiectorii, nu cimentaţi în categorii predefinite. Spunem prea uşor “Cutare este răutăcios”, sau “needucat”, “apostat”, “superficial”, “bun”, “prost”, “de doi bani”, “inuman”, “uşuratic”, “violent”, “blând”, “mincinos” … Lipseşte elementul de temporalitate, de reflectare a unei progresii sau al unui declin. În acest caz, aceste afirmaţii au un caracter ontologic pentru că implică permanenţa acestor stigmate peste vieţile lor. Mult mai corect este să observăm că oamenii au momente în care dau dovadă de prostie sau răutate şi că ei le pot alterna cu surprize uimitoare. Am avut harul, credeţi-mă, să văd tineri asimilaţi categoriei dracilor, din cauza comportamentului lor reprobabil, transformaţi, chiar şi numai pentru scurte momente în îngeri, capabili să manifeste trăsături ale sfinţenie pe care rareori le vezi chiar în mediul “normalizat” al bisericilor noastre.

Nu fotografiaţi oamenii; lăsaţi-i să respire, să vă surprindă, să crească, să scadă, să triumfe şi să piardă. Dacă îşi pun uneori piedici şi nu vor să îţi accepte mâna întinsă pentru a ajuta, lăsaţi-i să se ridice singuri. Lăsaţi-i să facă paşi înspre propria redescoperire, înspre definirea albiilor în care vor să curgă în continuare. Lăsaţi-i să fie tineri, da, lăsaţi-i ca, în ciuda perilor albi, să exploreze în continuare dulcea nebunie a libertăţii.

Mai presus de toate, puneţi-vă încrederea în Dumnezeu, în Cel ce vrea şi poate să ne modeleze pe fiecare, după chipul Fiului Său …

Continuare AICI.

Anunțuri

6 gânduri despre “Sunt ieri ce-am fost încă de mâine (1)

  1. Extraordinar. Acum vă citesc prima oară şi mi-a plăcut tare, tare. Şi hmmm, Undeva Cândva chiar că a fost un film care mi-a lăsat amprentă în suflet.

      1. Ah, nu desigur. Keanu Reeves are un anume fel de a-şi trăi rolul că reuşeşte să transmită foarte uşor celor ce îl privesc emoţiile personajului său. Dar Undeva Cândva pentru mine a fost primul film de acest gen şi poate de aceea…

  2. M-a cutremurat articolul dumneavoastră, domnul meu. Trebuie să mă adun și să-mi caut cuvintele prin mine și prin toți cei câți or mai fi prin mine, numai să vă spun că m-ați impresionat. Am să revin cu sufletu-mi și mintea mai limpede, pentru a vă mai lăsa un gând.

Dă o replică!

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s