Cărarea spre regăsire – (8) Deep Purple – Child in time


Fost-am odată metalist. Adică vreau să spun: Metallica, Guns’n Roses, Panthera, Megadeath, Iron Maiden şi altele ca acestea … Rock-ul a intrat în viaţa mea odată cu revoluţia din 89’, când ne-au invadat toate genurile de muzică, la grămadă, prin radio şi televiziune, dar şi prin casetele care vindeau la liber, fără cea mai mică idee de protecţie a drepturilor de autor. Ştiam în Cluj un loc destul de central, undeva în zona Melody, unde mergeai cu propria casetă, pe care ţi se înregistra muzica aleasă dintr-un catalog impresionant: albume cu Jethro Tull, Great White, Foreigner, Fleetwood Mac, Skid Row sau cu formaţiile deja amintite la început, se găseau la discreţie, pe bani puţini.

Desigur, am fost un metalist atipic. Nu îmi plăcea să-mi scutur podoaba capilară, aşa cum făceau metaliştii normali; dacă totuşi făceam acest lucru, era pentru a parodia acest tip de comportament bizar, nu pentru a mă alinia unei comunităţi destul de anoste, în ciuda faptului că excentricitatea era căutată cu orice preţ în vorbă şi în port.

Genul meu preferat de muzică a fost dintotdeauna cel clasic. Nu îmi plăcea să ascult muzica, ci să o audiez într-o linişte deplină, aşezat într-un fotoliu sau întins pe pat. Din acest motiv, pot să spun că nu am priceput niciodată ideea de muzică ambientală, cum ar fi cea de genul celei care se cântă în timp ce mânânci într-un restaurant. Pe de altă parte, această cultură a audiţiei am aplicat-o şi muzicii rock, chiar şi genului heavy metal. Ascultam riff-urile lui Kirk Hammet cu reverenţa şi meticulozitatea specifice consumatorului de muzică clasică. Priveam albumele marilor formaţii ca realizări unitare, asemeni simfoniilor, motiv pentru care ele trebuiau audiate în ordinea lor originală. Găseam că există reale similitudini între cele două genuri de muzică, atât în contrucţia tematică, cât şi în promovarea unui anume standard artistic în ce priveşte calitatea instrumentiştilor. Va fi fost Paganini un mare violonist; este chiar o blasfemie să îl alături unei galerii de virtuozi precum Ritchie Blackmore sau Jeff Beck?

Dar despre trecutul meu presărat din plin cu solo-uri ameţitoare şi ritmuri nesfinte o să mai am ocazia să vă vorbesc. Mă voi opri acum asupra unei bijuterii muzicale, o operă de referinţă a istoriei muzicii secolului XX.

Child in time este una dintre puţinele piese rock străine pe care le-am ascultat în epoca ceauşistă. Pe atunci ne mulţumeam cu Iris, Compact, Kripton şi Celelalte Cuvinte. Nu ştiu prin ce mijloace, un coleg făcuse rost de o înregistrare pe bandă de magnetofon. Numele Deep Purple nu îmi spunea nimic. Chiar şi mai târziu acest nume a rămas în amintirea mea legat doar de această bucată muzicală (apoi am descoperit şi un interesant Hard lovin’ man …).

Circula printre noi şi o poveste, menită să încarce foarte mult emoţional conştiinţa celui ce audia cântecul: se spunea că ar fi fost inspirat de un accident în care un autocar al formaţiei a lovit mortal un copil, în timpul unei deplasări cu ocazia unui turneu în Asia. Intensitatea trăirilor redate de vocea lui Ian Gillan, zbuciumul nedisimulat din solo-ul lui Blackmore şi, nu în ultimul rând, versurile, contrbuiau din plin împreună cu această poveste – neconfirmată şi, probabil, falsă – la realizarea unei atmosfere unice pentru ascultător.

Versuri:

Sweet child in time, you’ll see the line
Line that’s drawn between the Good and the Bad
See the blind man, he’s shooting at the world
Bullets flying, ooh taking toll
If you’ve been bad – Oh Lord I bet you have
And you’ve not been hit oh by flying lead
You’d better close your eyes, you’d better bow your head
Wait for the ricochet

I’m cryin’ for you day and night
Oh, I wanna hear you sing..

Sweet child in time, you’ll see the line
Line that’s drawn between the Good and the Bad
See the blind man, he’s shooting at the world
Bullets flying, mm taking toll
If you’ve been bad – Lord I bet you have
And you’ve not been hit oh not been hit by flying lead
You’d better close your eyes, you’d better bow your head
Wait for the ricochet

Oh, I gotta hear you sing..

Oh..God oh no..oh God no..oh..ah..no ah..AAh..oh..AAWAAH!!..oh

Restul … e de nepovestit. Tânărul liceean, încă ordonat, uşor naiv, ateu convins, găsea în această emoţionantă rugăciune o expresie a înfrângerii omului în faţa unui destin orb, lipsit de sens. Viaţa nu are un scop anume. Toate câte ni se întâmplă, bune sau rele, vin peste noi fără să ne ceară voie. Fericirea omului este într-o foarte mare măsură o chestiune de şansă. Aş fi putut plânge pentru acel copil dar … ce folos? Mâine s-ar putea să îmi vină mie rândul. Îi pasă cuiva de asta?

Strigătele lui Gillan şi disperarea sa îmi sugerau că orice speranţă metafizică este ridicolă şi nefolositoare. Crescusem încă de mic cu Moartea lui Fulger, strigătul lui Coşbuc în faţa tragediei morţii, aşa că mesajul transmis de Deep Purple nu făcea decât să îmi confirme o perspectivă existenţialistă pesimistă asupra vieţii.

Poate de aceea momentele în care ascultam această piesă erau aşa speciale pentru mine. Solo-ul de chitară al lui Ritchie Blackmore, unul dintre cele mai spectaculoase din istoria muzicii rock, îmi îngheţa sângele în vene. Implorările din final, dramatice dar neputiincioase în faţa inevitabilului, ştampilau în mintea mea drama omului aruncat în chip nedrept să trăiscă într-o lume ostilă.

Am mai ascultat Child in time, ocazional, chiar şi după ce m-am întors la Domnul. Niciodată nu am mai retrăit intensitatea acelor audiţii din tinereţe, de dinainte de ’89. M-am cuminţit, inima mi s-a domesticit mult în ultimii ani ai studenţiei. La un moment dat, cu vreo doi ani în urmă, reauzind piesa, am reglat nivelul sonor către mai în surdină; mi se părea prea zgomotoasă toată povestea asta …

Iat-o, mai jos. Sunt nevoit să vă avertizez că nu este deloc o piesă “pocăiască”. Vreau să zic, dacă nu vă plac astfel de expresii muzicale excentrice, mai bine nu o ascultaţi. Într-un anume sens, deşi o apreciez în continuare ca pe o capodoperă, cred că cel ce alege să nu o asculte … nu pierde, paradoxal, mare lucru …

Anunțuri

29 de gânduri despre “Cărarea spre regăsire – (8) Deep Purple – Child in time

  1. Mi-ati starnit amintiri.
    Pana la mijlocul anilor 80 aveam si eu alta directie.
    Imi placea muzica anilor 70, 80 si Deep Purple era formatia mea preferata.
    Cred ca au fost un grup de exceptie, cu personalitati muzicale remarcabile, fie ca e vorba de Ian Gillan, Ritchie Blackmore, Jon Lord sau David Coverdale mai tarziu.
    Era pe vremea cand muzica o faceau mai mult oamenii decat masinile.
    Trebuie sa recunosc ca si astazi se face muzica, insa comercialul e mai puternic decat arta.
    Daca e vreo lectie de invatat de atunci, de la acele grupuri, e pasiunea cu care faceau muzica si profesionalismul lor.
    Child in Time e o mostra.
    Treaba cu accidentul e doar o poveste, poate atat de credibila tocmai datorita intensitatii emotionale a acestei piese.
    Vocea lui Gillan, in atmosfera magiei orgii lui Lord, dar si „plansul” chitarii lui Blackmore, sunt remarcabile.
    Roger Glover (bass) si Ian Pace (tobe) contribuie la aceasta capodopera muzicala rock.

    1. Cam tot ce se produce astazi este adanc modelat de sfera comercialului, inclusiv muzica crestina … Am auzit, deunazi, cat a costat un CD cu muzica lui Michael V. Smith ( de pe la Brasov, pe undeva) … cantarea pentru Domnul tot pe bani buni se vinde, vezi bine!

  2. fiecare epoca cu muzica ei. exista pe you tube o inregistrare a sweet child in time cu public intr-un studio tv in care oamenii nu pricepeau ce aud. cam asa era si atitudinea parintilor mei fata de ce ascultam eu. si acum imi mai place sa ascult uanţ in a uail aşa ceva. acum eu nu mai pricep muzica ce o asculta fiul meu mai mare 🙂

    1. Am vazut-o si pe asta; am ascultat de prea multe ori versiunea de studio ca sa ma pot deslipi de ea in detrimentul uneia „de concert”. Desi am auzit la un moment dat ca pe undeva prin Rusia au dat o interpretare de zile mari …

  3. Down the memory lane … Ce vremuri! Între două predici, duminica ascultam emisiunea cu muzică rock de la Europa Liberă.

    N-am fost niciodată un mare fan Deep Purple, am optat pentru Pink Floyd. În mod interesant, acum nu mai am răbdare să ascult muzica rock pe care o ascultam în adolescenţă – cu o excepţie: Pink Floyd. Mă întreb de ce?

    1. In afara de Child in time si Hard lovin’ man nu pot sa spun ca am fost impresionat de alte piese de-ale lor …
      Pink Floyd, hm … le va veni si lor randul, desi mi-e cam teama …
      Ne-am înţelepţit între timp? 🙂

  4. Îmi place seria ta de posturi cu regăsirea.

    You can make a difference when you tell of your life experiences as if you don’t care if there is somebody to listen. Then you are most sincere therefore most helpful towards your neighbour (myself included :))

  5. Daca ai ascultat muzica rock inseamna ca stii despre ce e vorba… Ma intreb cum ti se pare afirmatia unor evanghelici ca rockul ar fi satanic. De exemplu, aici au comentat doar „les connaisseurs”.

    1. am citit o carte a unui american, nu mai stiu cum il cheama, foarte buna pentru anii 60+ si 80 mai ales pentru cei nou convertiti. un fel de abc-ul vietii crestine. compara omul cu o casa care are diferite incaperi in care sunt plasate domenii: cum arati, cum gindesti, convingeri, relatii, etc. avea un sub-capitol despre nocivitatea rockului si printre altele mentiona rockul psihadelic, sunetele distorsionate si mesajele cintecelor rock, de cele mai multe provenind de la formatii precum black sabath, ac/dc, sex pistols, etc. si implicind droguri, crime, sexul liber si alte chestii de genul asta. cita declaratii ale unor membrii unor formatii care se declarau satanisti, declaratii belicoase la adresa bisericii, a distrugerii societatii, etc. fara a mai spune ca unele trupe chiar s/au declarat sataniste si au afisat simboluri de tip satanic. la inceputul capitolului insa un alt american (cartea fusese introdusa ilegal in rom) scrisese cu pixul ca blamarea rockului ca fiind satanic nu mai este valabila, citind un autor, si ceva de genul „rock music reconsidered… ” aparuse intre timp rockul crestin care atragea tineretul si rockul devenise „respectabil”. asa ca dupa cum vezi, unii il satanizeaza, altii il folosesc in inchinare. probabil ca muzica e ca banul: depinde ce urmaresti sa faci cu ea. in sine nu exista muzica crestina pt ca biblia nu a fost scrisa pe note si nici isus nu si-a cintat mesajul. restul e conventie.

    2. Ma gandesc sa scriu o serie de postari despre muzica rock in diversele ei exprimari, atat cat am gustat si eu. Cred ca daca tot se emit atatea opinii contardictorii – si categorice! – macar atat pot sa ofer: o tratare cat de cat obiectiva a fenomenului …
      … desi obiectivitatea mea este, pentru cunoscatori, subiectivism de esenta tare 🙂

  6. rock respectabil, ha?
    predispune la meditatie, nu-i asa?

    iar textele Bibliei se cintau (un fel de chanting) in sinagogile evreiesti (se cinta si acum?)
    Richard Wurmbrand. ne-a cintat primele versete din cartea Genezei, asa cum se cinta in sinagogile evreiesti; suna straniu de…bizantin!
    sau mai bine zis, muzica bizantina suna precum cea din sinagogile evreiesti;
    la urma urmei, Biserica NT a fost grefata pe cea a VT, nu invers;

  7. In viata fiecarei persoane este o carare de regasire ,insa unii sint atit de mult prinsi in puterea fariseica ,inchit sint prea mindrii sa accepte si sa recunoasca !!Unii de fapt si acum in pretentii se expun ca ingeri de lumina si cu pretentie de sfintire ,iar chind lumina este aprinsa in personalitatea lor si se descopera partea patata si pacatoasa incep cu negari si cu dezvinovatiri!!!Si nu au putere de recunoastere si sa zica macar ;”am gresit ,imi pare rau”Interesant este ca multi nu stiu ca;”Cam tot ce se produce astazi este adanc modelat de sfera comercialului, inclusiv muzica crestina …”si se poate continua nu numai cu muzica ,dar si cu predica si multe alte acte asa zis caritabile!!Un subiect sensibil si cu descrieri aparte!!!!!Fiinca chind apare interesul reclamei in mod firesc automat apare rezultatul comercialului ce expune dorinta de putere,dorinta de chistig si lux!!!Si cine azi ajunge sa circule si sa se deplaseze prin anumite locuri si la anumite persoane vede cu ochiul liber realizarea care se pretinde ca este o mare binecuvintare!!!!Insa adevarata binecuvintare pentru domnul ISUS HRISTOS ,ucenici si primii crestini ,in ce a constat binecuvintarea si SFINTELE SCRIPTURI de ce redeau mesajul din matei 6 cu 19 la 34?Este mesajul demodat?Depasit?Ori subiectul acesta nu se mai doreste sa se cunoasca?Este prea sensibil si (este atac la persoana)!!!Muzica expusa la fel ar parea sa aduca ce-l mai mare pacat si subiecte de atac cu partide liberale si conservatoare!!!!Multi uita ca tinerii vrem nu vrem sint prinshi in un val aparte ,dupa cum si noi eram fata de parintii nostrii!Multi chiar uita sa incerce sa fie realisti si dupa programul tinerilor de vinerea seara sa vada pe unde ii vor gasi pe tineri si ce muzica asculta si cu cine intra in contact !!!Poate anumite poze postate i-ar trezi la realitate si fara putere de desvinovatire!!!Insa sincer sa fiu am dat multe pagini de accesare cu multe dovezi si chiar daca au fost dovezi din partea justitiei se neaga si se evita alte comentarii fiinca se stie ca pacatul intrece valoarea lucrurilor care azi sint aprins discutate si fac o mare senzatie in sfera virtuala a internetului in domeniul spiritual!Poate acum va urma o noua explozie cu un subiect mai fericit ,sa vedem ce pioni se scot in lupta si cine ajunge in sacrificiu !!!!Ori cum daca o Biserica este sanatoasa si detine membrii maturi alaturi de un lider matur se indreapta spre meditare asupra mesajului ;
    „Sweet child in time, you’ll see the line
    Line that’s drawn between the Good and the Bad
    See the blind man, he’s shooting at the world
    Bullets flying, mm taking toll
    If you’ve been bad – Lord I bet you have
    And you’ve not been hit oh not been hit by flying lead
    You’d better close your eyes, you’d better bow your head
    Wait for the ricochet..”Mediteaza si asupra mesajului plin de putere din 1 Ioan 3 cu 1la 10;
    „7Copilaşilor, nimeni să nu vă înşele! Cine trăieşte în neprihănire, este neprihănit, cum El însuş este neprihănit.
    8Cine păcătuieşte, este dela diavolul, căci diavolul păcătuieşte dela început. Fiul lui Dumnezeu S’a arătat ca să nimicească lucrările diavolului.
    9Oricine este născut din Dumnezeu, nu păcătuieşte, pentrucă sămînţa Lui rămîne în el; şi nu poate păcătui, fiindcă este născut din Dumnezeu.
    10Prin aceasta se cunosc copiii lui Dumnezeu şi copiii diavolului. Oricine nu trăieşte în neprihănire, nu este dela Dumnezeu; nici cine nu iubeşte pe fratele său.”Ar fi bine pentru multi sa apara astfel de subiecte si sa ajunga la cararea ce duce spre regasire si de la pretentii sa ajunga la o adevarata traire!!!Si prin slujirile care ajung sa fie in domeniul spiritual de la domnie sa se ajunga la o adevarata slujire;Matei 20 cu 25 la 28.Iar de la strategiile de judecata sa se ajunga la pace si unitate!!!Dorim si noi sa detinem pasiunea pe care muzicienii o prezinta prin operele lor?Sau inca talentul si pasiunea noastra este nedefinita si prin o complexistate de subiecte aparte dorim sa ne facem personalitatea cunoscuta ,fiinca in Biserica au ajuns doar o categorie de persoane sa ne asculte si sa ne aprobe in o stare de somnolenta si cu un confort aparte pe scaun?

  8. „Child in time este una dintre puţinele piese rock străine pe care le-am ascultat în epoca ceauşistă.”

    Dionis dragă, unde ai crescut tu de n-ai fost expus la mai multă muzică bună, frate? 😀 În anii de liceu, ascultam la greu în mahala, în aer liber, printre pui de găină și de curcă, cu boxele la maxim, acasă la un prieten cu „mag” concerte live cu Led Zeppelin, Beatles, Queen, Deep Purple, Pink Floyd, Rolling Stones, Janis Joplin, Jimi Hendrix, Bob Dylan, Chick Corea și o grămadă de nume care azi nu mai sunt știute decât de cunoscători. Printre prietenii mei cei mai buni din acei ani se număra un băiat care avea o colecție impresionantă de viniluri originale… nu le împrumuta dar făceam audiții periodic la el acasă 🙂 Omul era o adevărată enciclopedie în materie de muzică rock, știa pe dinafară ce albume și în ce an au fost lansate, știa cum / când și cine a format fiecare formație, cum a evoluat componența, etc… Omul a devenit pictor de biserici, asta înainte de revoluție și ultima oară când l-am văzut, prin 1995, era la fel de pasionat de muzica rock.

    Și fiindcă am fost crescut în familie NP pot să spun că rock „creștin” a existat cam dintotdeauna. Dirijorul orchestrei din biserica noastră, om cu o vastă cultură muzicală clasică, dar și cu rude în Vest, nu se sfia să ne pună să mai ascultăm câte o piesă sfântă de-a lui Cliff Richard. Ce-i drept, mintea noastră îngustă nu prea înțelegea ce căuta Sir Cliff prin Top10 UK, evident cu muzică seculară, top pe care îl ascultam cu pasiune pe la radio șanț. Cam asta făceam în acei ani… ziua ascultam rock prin vecini, noaptea adormeam cu emisiunile muzicale de la Europa Liberă iar duminica cântam la mandolină în orchestra bisericii. 😀

    Mărturisesc că și acum, când sunt melancolic, mai ascult Angie cu Rolling Stones, vreo piesă cu Beatles sau chiar The Wall cu Pink Floyd. Muzică bună ca asta n-o să se mai facă 😀

    Na că m-ai provocat să-mi deșert desaga!

    1. Din The Wall – Pink Floyd:

      ”We don’t need no education
      We don’t need no thought control
      No dark sarcasm in the classroom
      Teachers leave those kids alone
      Hey! Teachers! Leave those kids alone
      All in all you’re just another brick in the wall
      All in all you’re just another brick in the wall”

      La voi probabil asta înseamnă cultură?

      Caută și ai să vezi că NU drogurile, ateismul, rockul, libertinismul, senzualismul, ocultismul, satanismul…toate astea împreună…au educat o societate.

      Creștinismul, cel autentic, a fost cel care a dus la mari progrese în educație [implicit știință].

      Fiindcă nu e loc de polemici [ca scop al postării], vă îndemn să vă reverificați valorile după care judecați lucrurile. Momentan, judecați din perspectivă pragmatico-artistică: nu face rău, deci e bun/bunicel.

      Nota Bene: NU contest o mare parte din valoarea muzicală a multor piese rock [din trecut-majoritar].
      Pe lîngă acei „grei” ai rockului, „creștinii rockeri” [o cacofonie] sînd doar niște mahalagii.

      1. We don’t need no education trebuie înțeles într-un anume context, unul totalitar, represiv. În afara acelui context e loc doar pentru aberații, la fel cum ar fi, de pildă, dacă aș scoate cuvintele „zdrobește-le dinții din gură” în afara contextului psalmului din care fac parte (58). Același lucru e valabil pentru aproape toată cartea Eclesiastul și pentru secțiuni consistente din Iov. Nu uita de context, prietene … 😉
        Găsesc îndemnurile și apostrofările tale off topic, motiv pentru care nici măcar nu mă obosesc a le răspunde.

      2. yeah… de hei rupism ideologic mi-a fost lehamite dintotdeauna… Ăla „creștinesc” e cel mai nenorocit.

        noi am crescut cu educația sănătoasă, cum că nu trebuie să arunci zoaiele din albie împreună cu pruncul îmbăiat… pe principiul acesta cântam în bise melodia de la Oda Bucuriei, compusă de ateul Bietu Vână… 🙂

        Așa și în context Pink Floyd… pentru noi, „We don’t need no thought control” avea un mesaj ideologic profund, legat de îndoctrinările marxiste la care eram violentați… puțin ne păsa ce gândiseră composerii, la fel cum puțin ne păsa ce gândise Beethoven.

        Dar, csf? ncsf… cu talibanii nu te joci 🙂

      3. @ DYO
        Te citez:
        „We don’t need no education trebuie înțeles într-un anume context, unul totalitar, represiv. În afara acelui context e loc doar pentru aberații, ”

        Arată-mi cumva că sistemul în care s-a dezvoltat muzica rock era TOTALITAR și REPRESIV.
        Tocmai democrația a lăsat loc de asemenea manifestări [mă refer la ideologia rock în general].

        Ca să fiu „on topic”:
        Piesa de care zici arată lipsa de speranță. Acele strigăte [demonice aș zice] nu fac decît să arate lipsa de speranță după moarte. Doar un „neant” de chin, inevitabil pentru cei nemîntuiți.

        Nu te obosi să răspunzi [primul răspuns nu îți era destinat]. 🙂

  9. Mihai C.
    Adevărat, am citit ceea ce spune despre problema lui Waters cu școala…
    Subscriu unei rezistențe contra conformismului.
    DAR promovarea opoziției pe alte căi, decît cele creștine (cu pace), nu este calea de urmat a celui credincios.(apropo, ești născut din nou?…sau voi toți ceilalți care sînteți de acord cu rock-ul)
    DECI nici nu se pune problema ca să și asculți asemenea compoziții.

    Ref. la Beethoven, nu suportă comparație cu muzica rock.

    1. XL… să știi că eu sunt XXL 🙂
      După mesajul tău, mi te și închipui la porțile Împărăției, controlând certificatele de naștere (din nou) 🙂 Să știi că trufia spirituală e năucitoare în rândul celor din categoria care consideră că ei și cu Dumnezeu formează majoritatea.

      Legat de Beethoven și paralela cu muzica rock, un corifeu al evanghelicilor români, pe vremea când era încă cu picioarele pe pământ, avea o vorbă: „rafinamentul diferă”.

Dă o replică!

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s