Meandrele Congresului


Am participat şi eu, pentru prima oară, la Congresul Uniunii Baptiste din România. Ce mai freamăt, ce mai zbucium! Exagerez, desigur. A fost fain, eclatant aş putea spune. Nu m-am plictisit, aşa cum preconizam la un moment dat. Dimpotrivă, a fost un timp interesant, condimentat cu de toate.

Reflecţiile următoare descriu felul în care am perceput eu acest eveniment, prin ochii unui baptist de rând, niţel profan într-ale politicilor eclesiale, (prea) optimist în ce priveşte bunătatea şi moralitatea oamenilor care se pretind a fi ai Domnului.

Disclaimer: se înţelege că ultimul lucru pe care mi-l veţi putea pretinde este obiectivitatea. Tocmai de aceea sper că veţi fi îngăduitori faţă de remarcile pe care le voi face …

Să le luăm pe rând …

*

Intrarea în atmosfera congresului, a luptelor pentru poziţii, a început pentru mine cu un email mizerabil pe care l-am primit cu o seară înainte, de la o persoană necunoscută, în care eram făcut cu ou şi cu oţet pentru că m-aş fi luat de viaţa lui Paul Negruţ în articole de pe blogul meu. Dincolo de faptul că nu am avut nimic de-a face cu Negruţ în ceea ce am scris, decât cu totul indirect, prin referiri generale la Consiliul Uniunii, demersul mi s-a părut unul bizar prin efectul psihologic pe care am simţit că autorul îl sconta: aversiune faţă de cel supranumit Big Brother, în condiţiile în care, oricum, acesta nu avea contracandidaţi pentru funcţia de Vicepreşedinte cu educaţia. Am dat un scurt Reply de bine, apoi un Delete pe măsură, şi … la drum!

*

Deşi tema congresului a avut de-a face cu unitatea, din alocuţiuni am înţeles că subiectul care plutea cu adevărat în aer avea de-a face cu identitatea baptistă. Nu-i vorbă, cele două aspecte sunt strâns legate unul de celălalt. Totuşi, în timp ce discuţiile despre unitate sunt adesea sterile, în primul rând din pricina prăpastiei dintre teorie şi practică din rândurile evanghelicilor (nu numai baptişti), problema identităţii baptiste a scos la iveală un Vasile Talpoş trist, vorbind parcă unor vremuri pe care le regretă acum, un Paul Negruţ tăios, intransigent şi lipsit de orice fărâmă de simţ al umorului, în contrast cu un Daniel Brânzei savuros, dar parcă prea relaxat …

Două din moţiunile adoptate către final, în pripă, fără o cumpănire prealabilă, trântite mai degrabă în atenţia auditorilor chemaţi să valideze mecanic nişte decizii prin ridicări de mână, denotă aceeaşi preocupare pentru identitate: aprofundarea Mărturisirii de Credinţă şi aducerea ei în atenţia baptiştilor de rând (printr-o colaborare între cadre de la ITB Bucureşti şi Emanuel!), pentru a-şi cunoaşte crezul, şi prospectarea posibilităţii înfiinţării unul post de televiziune baptist, motivată de faptul că posturile TV existente acum pe piaţă prezintă emisiuni care intră în contradicţie cu credinţa şi practica baptistă. (Tudor Peţan, de la Alfa şi Omega, prezent şi el acolo, şi-o fi învăţat lecţia!)

*

Apropos de “credinţa şi practica bisericilor baptiste” din România, celebra expresie din comunicatul de îndepărtare a lui Ţon, se acceptă tot mai făţiş faptul că baptiştii de rând de la noi nu prea ştiu cu ce se mănâncă aceasta. A spus-o acelaşi Paul Negruţ, făcând referire la baptişti care fac nunţi cu “dansul miresei” şi/sau cu băutură, care poartă bijuterii sau care dau cozonaci la înmormântări, îndepărtându-se de … da, de “credinţa şi practica bisericilor baptiste” (a repetat această expresie de cel puţin cinci ori în câteva fraze). Aşadar, lucrurile sunt clare: noi, baptiştii de rând suntem încă în întuneric, habar nu avem, cine suntem şi încotro mergem. Ei, capii cultului, teologii, oamenii cu poveri şi responsabilităţi imense pe umeri, ştiu toate aceste lucruri. A venit, deci, vremea ca aceştia să-şi îndrepte şi privirile înspre noi şi să conceapă un manual de cateheză pentru a ne lămuri pe fiecare despre ce înseamnă să fi un baptist adevărat …

*

Există două tendinţe, sau mai bine zis abordări ale gestiunii problemelor Uniunii şi ale cultului în general, mai mult sau mai puţin sesizabile ascultându-i pe diverşii vorbitori care s-au perindat la microfon. Prima se focalizează pe revenirea la rânduială, la una presupusă ca fiind existentă cândva în trecut şi pierdută între timp pe drum. Viorel Iuga foloseşte de mai multe ori, în programul său vizionar tipărit, cuvântul restabilire. Ordinea, priorităţile, direcţia sau scopul asocierii trebuie restabilite. Asta înseamnă, desigur, că au existat odată în viaţa Uniunii şi că, sub vechea orânduire ele s-au diluat. Această primă direcţie este, prin excelenţă, una închisă. Ea se focalizează în primul rând pe baptişti, priviţi ca un cult monolitic, omogen, uniformizat, cu membri care urmează docili, fără dileme, instrucţiunile venite de sus.

Cealaltă tendinţă este una mai relaxată; ea vizează o diversitate (limitată, nu vă faceţi mari iluzii). Acceptă o marjă mai largă de perspective pe aceeaşi Mărturisire de credinţă. Deşi el face parte dintr-un cu totul alt “film”, Daniel Brânzei reflectă bine această tendinţă. Discursul său prin care acesta a promovat “unitatea în diversitate” a fost singurul aplaudat de către audienţă. Deschiderea înspre implicarea activă în comunitate este unul din atuurile acestei “aripi” baptiste.

Insist asupra faptului că aceste tendinţe nu sunt foarte bine individualizate, ci încă în curs de cristalizare. Şi, anticipând unele presupoziţii care ar putea apare aici, vă voi spune că ele nu se pliază perfect peste cei doi poli ai baptismului românesc, Bucureşti şi Oradea.

*

Nu au lipsit delimitările, uneori neelegante, de carismatici, de emergenţi, de Străjeri, de liberali … Aceştia au fost amestecaţi la grămadă cu branhamiştii (nu brahmanişti, cum în mod nostim îi referea fr. Talpoş), urmaşi ai carismaticului profet William M. Branham care predică o învăţătură ne-trinitariană şi un botez doar “în Numele lui Isus”. Expresia “ne doare despărţirea de Ţon”, pe buzele lui Paul Negruţ, avea farmecul unei flori de mătură amplasate graţios în mijlocul unui strat de arpagică proaspătă …

*

Acelaşi Paul Negruţ, vedeta incontestabilă a discursurilor din ziua a doua a congresului, a profitat de absenţa lui Daniel Brânzei din sală, chiar după pauza de masă, pentru a-i răspunde pe un ton lătrător, agresiv, discursului de dimineaţă al acestuia. Nu avem nevoie de glume (oare Negruţ ştie măcar să zâmbească? eu nu am văzut decât o prelungă încruntare pe faţa lui, pe tot parcursul zilei), nici de băşcălie; da, avem doi ochi, însă un singur trup, ochim cu un singur ochi, dar cu cel bun … atacul la adresa lui Brânzei era evident.

Poate sunt eu prea subiectiv; cineva îmi spunea că Paul Negruţ nu are nici un fel de reţineri în a şarja în acest fel, indiferent dacă persoana vizată este în sală sau nu. În acest caz, având în vedere absenţa adrisantului, gestul lui Big Brother mi s-a părut nedemn. Unde mai pui că el făcea parte din prezentarea Universităţii Emanuel, la aniversarea celor 20 de ani de existenţă! Mai bine vorbea despre Universitate în continuare; şi aşa discursul a fost scurt, reuşind performanţa de a vorbi despre istoria acestui proiect fără menţionarea, măcar în treacăt, a numelui “Ţon”.

*

Ajunşi la al 35-lea congres, baptiştii tot nu au învăţat cum se organizează o votare decentă. Întregul proces de vot a fost desăvârşit haos. S-au încurcat la distribuirea buletinelor de vot: au dat cu vreo 50 mai multe decât numărul de delegaţi cu drept de vot care, apropo, au fost fie 903, fie 896 … înţelegeţi voi ce vreţi. După ce s-au triat voturile valide pe baza ecusoanelor de participare, pentru a-i scoate din joc pe cei fără drept de vot (nişte nesimţiti în orice caz), au ieşit vreo 927 de voturi exprimate, lucru care este, evident, o anomalie. Ce mai contează? Vorba lui Daniel Brânzei: “Nu contează cine votează, contează cine numără”

În cazul votului pentru funcţia de secretar general adjunct diferenţa de voturi dintre candidaţi intră în marja matematică potrivit cărei cele douăzeci de voturi în plus ar fi putut răsturna situaţia. Nu mai contează, toate acestea se încadrează generos în acel difuz, dar ferm concept, de voie a Domnului, una care s-a împlinit din nou în Uniunea Baptistă, dincolo de insignifiantele distorsiuni electorale …

*

Vorbind oamenilor, Viorel Iuga nu şi-a prezentat deloc viziunea pe care o propune în ideea de a fi ales Preşedinte al Uniunii. Ne-a ameţit cu vorbe multe dintre care un singur lucru se referea la ce va face dacă va fi ales: nu îl vom găsi la birou. Te cred, va umbla prin toată ţara cu conferinţele sale binecunoscute pe teme de familie. Cam puţin frate Iuga, mult prea puţin.

Faptul că acesta, care alminteri poate fi un pastor respectabil şi un om de bine, a obţinut atât de multe voturi (433) a fost pentru mine surpriza neplăcută a procesului electiv. Nu conta evidenta lipsă de viziune – măcar Oti a articulat câteva direcţii, chiar dacă foarte generale – ci simpla sa persoană şi ceea ce reprezenta ea (sau, mai precis, pe cine reprezenta).

*

După cum ştiţi, Paul Negruţ a alergat de unul singur pentru postul său. Pe buletinul de vot se putea scrie în dreptul numelui său DA sau NU. Într-un anume sens, nu ştiu dacă ar fi existat o persoană mai potrivită pentru această funcţie (poate Marius Cruceru…). “Carisma” criogenizantă, cu aer mortuar, a acestuia poată să ne fie de folos în relaţie cu autorităţile seculare ale statului, în probleme de educaţie creştină. Totuşi, am scris NU pe buletinul de vot, ştiind că oricum va ieşi învingător (chiar dacă într-un meci doar cu sine însuşi); m-am gândit că nu i-ar strica să ştie că nu este King of the Hill, şi că mai sunt şi fraţi care nu a fost convinşi de limpezimea motivaţiilor sale din unele demersuri pe care l-a avut, mai ales în ultimii doi ani de zile.

Da, mi-am adus aminte: Negruţ mi-a smuls totuşi un zâmbet. M-a prins într-un moment de frivolitate, când tuna împotriva baptiştilor care se aseamănă cu lumea în tot felul de obiceiuri, şi am pufnit în râs când l-am auzit vorbindu-ne despre “frumuseţea nunţilor baptiste”. De ce? Poate odată o să scriu pe tema asta …

*

Ţipenie de carte de-a lui Ţon nu se putea găsi pe standurile din curtea Bisericii Betel din Timişoara. Cei de la Cartea Creştină trebuie că un fost puşi în gardă cu privire la prohibiţia ţonistă. În schimb, tronau pe standuri cărţi carismatice, cum ar fi Vocea lui Dumnezeu a lui Cindy Jacobs, acea autointitulată “profetesă pentru naţiuni” care i-a amăgit în trecut şi pe cei de la Agape …

*

Bottom line: a meritat să merg la Congres. Cu o singură excepţie, candidaţii votaţi de mine au ieşit victorioşi, semn că nu sunt chiar atât de excentric pe cât s-ar putea crede …

A fost fain. Pe când un remake?

95 de comentarii

  1. chiar ma gindeam cind vedeam cit de mic e procentul tau de „happy” ca esti la congres 🙂

    ai descris totul de parca as fi participat. e bine ca e un congres al clerului, condus de cler, in care se alege tot clerul. doar ca marturisirea zice ca baptistii nu are cler. in rest, acelasi paul ranchiunos si neiertator ce se putea constata mai demult. pacat ca nu a intrebat nimeni ce a facut el in timpul celor doua mandate de baptistii de rind sunt pe niciunde. sau ce a facut scoala lui timp de 20 de ani… a, a luptat cu ton. sa fie primit!
    viorel iuga parca a scris o carte despre familie aproape imediat dupa nunta, ceea ce il transforma imediat in specialist. fiecare cu visurile sale…
    daca se face revizuirea marturisirii mai incet cu specialistii de la cele doua scoli, ca parca acum sunt mai multi specialisti baptisti pe dinafara lor. eu nu ma includ, nu ma declar baptist.decit cu asa lideri, mai bine fara!

    1. Ca baptistii nu are cler … este un mit despre care am mai vorbit candva, mi se pare ca in timp ce combateam, cu simt de raspundere, Credinta adevarata a lui Iosif Ton …

    2. pt pasarea phoenix..
      Doar am picat asa pe aici.. nu vorbi usor omule impotriva liderilor, mai ales in public. Exista un impotrivitor, un subminator de autoritate. Nu ii face slujba, trezeste-te. Si nu baga pe toti liderii in aceeasi oala. Sau iti permiti pt ca esti mai bun ca toti acesti lideri?

  2. Ca veni vorba de „meandrele” congresului … „Să ne ancorăm în sinergia faptelor, fără a eluda meandrele concretului ” (I.Iliescu) 🙂

    Interesanta retrospectiva a congresului. Obiectiv si deloc plictisitor !

    1. Chestia cu sinergia nu a prea functionat la congres, din pacate. Merge mai bine fabula cu racul, broasca si stiuca … 🙂

  3. 1. daca tot s-a pomenit de marturisirea de credinta baptista, sau crezul baptist, care e aceasta?
    Exista o singura marturisire de credinta sau sunt mai multe?

    2. Daniel B. vorbeste despre „unitate in diversitate”; nice!
    In ce anume zice el, ca ar consta aceasta unitate, ca altfel, suna destul de elevat si simandicos!

    PS am fost si eu la citeva congrese baptiste din america, ceva mai demult, si pe acelasi tipar descris mai sus; aceiasi iluzie de mare fratie mare. Conlucrare intre biserici?
    Desigur, daca este in interesul direct al bisericilor b. respective.
    Vis a vis de dogma, adica de ce se predica concret, asta e la discretia pastorului ales de adunare. In final, fiecare biserica este stat in stat; decide pentru sine ce sa creada si ce sa faca, uniunea fiind o chestiune de decor sau sa zicem ca suntem uniti.
    Sunt si eu fata de pastor baptist, ingineri amindoi in romania, si cite nu mi-au auzit urechile de prin cele culise baptiste!

    1. Exista o marturisire de credinta a baptistilor din Romania. Nu am un link acum la dispozitie, dar cred ca se poate gasi usor cu un „goagăl”.
      Pe plan international sunt mai multe; una dintre cele mai cunoscute este cea de la Londra (1689) care, din fericire zic eu, nu concorda in unele puncte cu cea romaneasca …
      Daniel Branzei a avut desigur un mesaj mai elaborat; am redat doar ideea de principiu, una extrem de importanta, cu care, se pare, nu este toata lumea de acord …
      Culise? Se gasesc peste tot, cam de pe la Ierusalim incoace ele au asigurat sarea si piperul sinoadelor/conciliilor/adunarilor/congreselor crestine de-a lungul veacurilor. Ce plictiseala ar fi in absenta lor!

  4. Cu precizarea ca Vasile Talos n-a fost la Congres, ci Vasile Talpos, care vine in urma unei probleme serioase de sanatate, m-am uitat „de sus” la tine si mi-a parut bine sa te vad. Mi-a parut rau ca nu te-am si intalnit. Despre restul, mult mai tarziu….

    1. De unde se vede si calitatea de „profan” in ale baptismului, care imi insoteste prezenta … Merci de corectie.
      Si eu te-am vazut; ce sa-i faci, ne-am plasat in lumi diferite: tu mai aproape de ingeri, eu mai aproape de …

      … sa nu te gandesti la ceva rau! Vroiam sa zic: de sfinti, desigur 😉

  5. Vorba lui Daniel Brânzei: “Nu contează cine votează, contează cine numără” …
    Cu privire la procesul de votare, au avut de la cine sa invete sa numere…poate ca tocmai acesta a fost motivul pentru care John Upton, preşedinte al Alianţei Baptiste Mondiale, însoţit de Cristi Dugulescu, deputat al Parlamentului şi Mihnea Dumitru, consilier.
    Alaturi de o delegaţie din Uniunea Baptistă Română (Otniel Bunaciu, preşedintele, Ionel Tutac, secretarul general, Irinel Cazacu, membru al Consiliului Uniunii Baptiste şi Ruben Ologeanu, Editor Crestinul Azi) sau intalnit cu presedinta camerei deputatilor, doamna Roberta Anastase.

      1. le-a dat sfaturi la intalnirea din timpul saptamanii cum să numere voturile…

  6. Nu ma surprinde D. Brinzei, intotdeauna l-am considerat un „class act”. Un fel de „Pustan” al baptistilor….

    1. Merci de corectie. L-am scris dupa oboseala calatoriei; l-am corectat mai tarziu … si tot mi-au mai scapat unele chiftelute …

  7. Cu voturile numarate cum au fost numarate, tare miroase a frauda… Cum a fost si in urma cu patru ani…

      1. Se numara opt sute si ceva de delegati. Apoi se impart exact opt sute si ceva de bilete de vot, dupa care se mai cer cateva zeci??? Bun, asta o mai pot intelege, dar sa se si imparta cele cateva zeci de buletine… asta n-o mai inteleg. Frauda pe fata si nimeni n-a zis nimic. Seamana cu actiunile de gen „Autocarul” din politica romaneasca.

      2. Nu mi se pare ca s-au facut eforturi pentru a organiza o votare in conditii normale; eu pus asta pe seama amatorismului. A organiza deliberat o astfel de brambureala necesita un bob de har (dez)organizatoric. Inca sper ca nu e cazul aici.
        In orice caz, cei care au votat fara sa fi fost delegati cu drept de vot sunt mari nesimtiti, o adevarata rusine de pe obrazul baptist pe care incearca sa il apere fratele Negrut.

      3. Fratilor, aveti doar grija ca oricine poate folosi aceste detalii pentru a-si bate joc de Domnul nostru. …si-ar fi mare pacat.

      4. Draga robert, aceste detalii sunt rodul unei crase nepasari fata de o randuiala care ar fi trebuit sa caracterizeze un proces electiv de o asa importanta. Nu s-a votat un sef de scara la bloc, ci un presedinte de cult.
        Eu nu insinuez o frauda, insa mi-e clar ca ne-a fi prins tuturor tare bine ca votul sa fi fost organizat cum trebuie, fara sa lase loc de carcoteli. Acum este prea tarziu: va trebui sa mergem mai departe, in ciuda oricaror suspiciuni, obiectii etc…

      5. Probabil ca era greu sa fi instalat cateva urne pentru a putea vota civilizat… Era un minim de decenta. Oricum multe se puteau face pentru o mai buna organizare. De exemplu rapoartele si toate celelalte informatii cu privire la buget, statistici puteau fi puse la dispozitia participantilor online, sau trimise pe email pentru a le putea studia inainte nu in timpul congresului. Oricum rusine cultului baptist. In anul 2011 suntem tot sub 100,000 de membri. Si ne-am si mandrit cu asta…

  8. Dyo,

    Poate gresesc dar dintre toti candidatii singurul care a prezentat o viziune a fost Marcel Cordos. Sigur, omul a avut emotii si nu a stiut sa o comunice tinand cont de locul si momentul in care ne gaseam dar chiar a avut niste puncte faine si a aratat ca vrea sa faca ceva. In rest ceilalti candidati viziune 0. Nimic! Am auzit doar de unde provin, familii de baptisti cu bunici si strabunici baptisti, de parca asta i-ar califica pentru functiile respective. Am vazut doar oameni orientati inspre trecut si nimic despre viitor. Doar orgolii si politicieni de prima clasa in adevaratul sens al cuvantului. Doamne indura-te de noi.

    1. L-am votat pe Cordos; e singurul care nu a iesit victorios dintre cei ce au primit DA-ul meu …
      Lipsa de viziune a majoritatii candidatilor a fost pentru mine cel mai suparator lucru al procesului electiv; a depasit chiar si maniera stangace de a organiza votarea.
      Pe de alta parte sistemul, pomenit si de Branzei in seara anterioara, nu pare a fi pregatit pentru schimbare; cine isi propune sa aduca o transformare reala in modul de functionare al Uniunii se lupta cu morile de vant.

      1. Sincer sa fiu am venit la Congres fara nici un fel de asteptari. Asta si dupa ce am citit in Crestinul Azi viziunile celor doi prezidentiabili. Insa cu toate ca in mare lucrurile s-au cam intimplat asa cum m-am asteptat totusi m-am intors acasa un pic mai optimist. Cele aproape 200 de voturi pe care le-a primit Big Brother impotriva plus cele 200 de voturi pe care le-a primit Marcel Cordos mie imi spune ca suntem cam 20% din cultul acesta care ne dorim schimbare. Suntem mai multi decat m-am asteptat si asta m-a facut sa vin acasa mai optimist. Am votat exact ca si tine :). Insa am votat nu pentru ca am asteptari mari de la aceasta noua conducere ci am votat impotriva sistemului ticalosit instaurat de Paul Negrut & company. Am votat impotriva listei cu care au venit cei de la Oradea pregatiti. Dar revin la acel procentaj de 20%. Peste patru ani cred ca vom fi mai multi si chiar daca azi ne luptam cu morile de vant pot s-aud la distanta un sunet… Este sunetul schimbarii!

      2. Nu stiu, auzeam opinii care il puneau pe Iuga viitor Presedinte, in conditiile in care Oti nu va mai candida si nu se intrevede un alt contracandidat cu greutate. Atunci va fi plansul si scrasnirea dintilor …

  9. un alt blog m-a trimis aici.
    scuze pentru deranj,caci nu sunt nici credincioasa nici in tema discutiei.
    dar articolul este EXCELENT.L-AM SAVURAT…!!
    ma intreb ; de ce nu ati candidat ??

      1. Hahaha! Vei avea votul meu daca stii sa vorbesti in public la fel de bine cum scrii pe blog. Si eu l-am votat pe Marcel Cordos, pe care-l cunosc destul de bine si mi se pare ca are stofa de lider. Cu Marcel si cu inca 4-5 ca el in conducere vom avea sanse de schimbare in bine. In rest, cei pe care i-am votat eu n-au prea iesit. Deci, se pare ca tu le ai cu ale baptismului mai abitir ca mine, care, dupa cum bine stii, sunt mai baptist decat tine. Ne vedem acolo la voi, unde domneste… aerul proaspat si laptele bun.

  10. DA, se vehiculeaza iuga ales la viitorul congres.

    intrebarea mea este de ce bucurestiul cu membrii care ii are a avut atitia delegati??? adica cam 170.

    in concluzie a fost realeasa sectia geriatrie a cultului baptist. mie imi miroase a sidrom comunist. peste 4 ani toata lumea va fi cu 4 ani mai batrin.

    @ bogdan, exact chestia asta cu 200+200 am sesizat-o si eu. ar mai fi iesit inca citeva sute daca exista un contracandidat.

    1. Mi se pare suspect sa ai un post la acest nivel cu un singur candidat in cursa. Oare chiar nu se mai gaseste un alt frate care, macar pentru farmecul competitiei, daca nu pentru a alege ce este mai bun, sa poata concura pe postul de vicepresedinte cu educatia?
      Inseamna ca tare rau am ajuns …

  11. Eu nu reusesc sa-mi dau seama ce sistem ticalosit a instaurat Paul Negrut. De patru ani se ocupa de sistem Otniel Bunaciu si nu prea l-a deticalosit, daca Paul Negrut l-ar fi ticalosit. Apoi, chiar nu vad ce schimbare poate face cineva de sus, de la varful UBR, daca bisericile se complac in starea de blegeala ce le caracterizeaza.

    1. Ei haide, vorbesti de parca Oradea este o Gradina a Edeneului iar cei de la Bucuresti sunt niste cruciati care inca nu au reusit sa treaca marea si sa puna mana pe tezaurul emanuelist …
      Dar, cumva, pot sa merg pe aceeaşi linie cu tine: nu reuşeşte Oti să pună la punct, câte dărâmă Paul Negruţ …

      1. Ati inteles exact pe dos… Nu-l apar eu pe Negrut, dar de Oti nu-mi place deloc (ca presedinte UBR). Nu cred ca are ce cauta la conducerea UBR din motive pe care nu le discut aici. Incepe sa ma deranjeze cuvantul „emanuelist” (e ca si cum am spune „dumnezeist” sau mai stiu eu cum). E o nefericita inventie alincristeasca preluata prea lejer de unii… Desigur, parerea mea. In privinta fazei „Autocarul” intrebati-l pe Nelu Tutac. Unora – vad – li s-a pus pata pe Paul Negrut. Foarte bine, sa dea Dumnezeu sa nu mai aiba nici o functie in UBR; atunci o sa vedem cat il tin curelele pe Oti Bunaciu et co. De bine, de rau la Oradea exista o universitate de sine statatoare, care exista de ani buni fara sprijin financiar de la stat. La Bucuresti, Oti e decan peste o facultate baptista finantata de la bugetul de stat in conditiile in care baptistii nu iau bani de la stat (in mod traditional, ca in mod – sa-i zicem curent – iau, de cand cu Oti si Tutac la conducere). Nu zic ca nu-i dreptul lui Oti sa infiinteze si sa conduca o astfel de facultate; dar s-o faca in afara cultului. Intrebare: de ce a fost nevoie de facultatea din cadrul UB cand exista Institutul Teologic in acelasi oras? Intreb si eu… In rest, astept exemple de daramaturi cauzate de Negrut si care nu pot fi puse la punct de Oti.

      2. Eu nu pun in discutie „placeri” aici, ca nu-i concurs de frumusete. Cand am spus ca a fost un vot al compromisului asumat, cred ca s-a putut înţelege că nu am fost totalmente convins de nici unul dintre candidaţi …
        Mie nu mi s-a pus pata pe Negruţ – desfid o astfel de exprimare – ci mi-am exprimat nişte opinii critice despre comportamentul sau de la congres, uşor de citit pentru oricine a avut ochi să vadă şi urechi de auzit. Am voie să am parerea mea în această privinţă, sau nu?
        Dărâmături? Cea aruncată peste capul lui Ţon este un ilustru exemplu … Ce repede s-a uitat!

      3. Ton are pacatele lui si, dupa cum aveti dreptul la pareri personale, am si eu. Nu stiu ce bine facea mentionarea contributiei lui in raportul despre UEO. Ton a plecat de la UEO in 1996, adica in urma cu 15 ani, dupa ce a stat acolo 6 ani. Si nu a facut pentru UEO (Institutul Biblic Baptist pe vremea aceea) ceea ce spun unii (sau el insusi) ca ar fi facut. Ton a cules ce-a semanat. Normal ca s-a uitat usor ce i s-a facut pentru ca nu merita valva ce s-a iscat in jurul problemei care oricum s-a stins in mai putin de doua luni. Asta ca dovada ca era lipsita de importanta.

      4. Chiar crezi ca s-a stins? Eu nu m-as lasa amagit de aparenta liniste ce s-a facut in jurul numelui sau …
        S-a ajuns la tratarea lui cu indiferenta … asta e tot.

  12. Eu cred c-ar fi cazul sa revenim cu picioarele pe pamant si nu mai dam vina pe Paul Negrut. I se acorda prea mult „credit” pentru ticalosirea sistemului. Ne tot plangem ca nu sunt alesi tinerii, dar astia n-au nici o sansa inca de la primul stadiu, adica de la alegerile pe comunitati. Hai sa fim seriosi, ce are Paul Negrut cu astea? De patru ani de zile Paul Negrut e pe pozitii diferite fata de Otniel Bunaciu, care cam face ce vrea in cult indiferent ca Paul Negrut da sau nu declaratii in nume propriu. Problema nu e la Negrut si nici macar la Bunaciu (desi il prefer pe primul oricand celui de-al doilea), ci e la noi, la cei din biserici, care din comoditate (iar la unii din frica de-a dreptul prosteasca de genul „Oare ce-o zice lumea daca nu-l votez pe cutare?”) votam cum voteaza turma, la gramada si fara sa ne pese. Apoi, ne plangem pe bloguri ca n-au iesit lucrurile cum am fi vrut noi. Iertaciune, dar eu cam asa vad lucrurile… Si chiar daca am spune tot ce am avea de spus la alegerile de la nivelul comunitatilor, cam tot asa s-ar vota. Fratietatea asta a noastra ii prefera pe cei pe care ii stie, nu pe noii veniti. Corect, nu? Din pacate… Multi tineri prefera sa stea deoparte pentru ca functiile centrale ii tin si mai mult departe de familii, de parca pastorala n-ar fi destul de priceputa la asa ceva.

    1. Eu unul nu mă plâng decât de un lucru: pentru a-mi exercita dreptul la vot a trebuit să fac un compromis, să las de la mine, sa – scuzati – aleg răul mai mic …
      Vom ajunge oare vreodata sa ne fie greu sa cantarim calitatile candidatilor, in loc sa alegem pe cel cu potential distructiv mai mic?

    2. Shifule,

      Cine a urlat si a racnit la congres la un mesaj frumos pe care l-a adus Daniel Branzei? Omul asta chiar a vorbit, biblic din inima si fara motivatii ascunse. Nu a candidat la nici o functie. De ce PN nu s-a putut abtine si a trebuit sa vina sa faca iar pe desteptul ca si cum el ar fi Papa si noi intr-un cor trebuie sa spunem toti amin atunci cand el racneste ceva. Plus ca multe din problemele pe care el le-a ridicat in raportul sau pe activitate tin strict de legalismul care balteste in el si nu de ceea ce spune biblia. Suntem mai interesati de ceea ce spune traditia baptista decat de ceea ce spune Biblia.

      1. Bogdane, unde am zis eu ca a racnit cineva la congres la mesajul lui Branzei? Am zis ca s-a facut scandal acum patru ani, la congresul de la Cluj, unde s-au numarat voturile pana cand au iesit cum au vrut Oti, Tutac si Iuga (pe atunci contra Paul Negrut; nu ca astazi ar fi altfel…). Branzei a vorbit cum a vorbit de le-a muiat pe toate; nimic n-a mai fost serios dupa discursul lui… O fi Negrut legalist, dar nu stiu cati din cultul baptist cunosc Biblia mai abitir decat el. Asta ca sa recunoastem partea care i se cuvine. Ca are bubele lui, am zis eu ca-i sfantul sfintilor? Repet: il prefer pe Negrut multora din cei alesi acum, si cu siguranta il prefer lui Bunaciu si Tutac. De ce il prefer pe Negrut? Ca asa legalist cum e, e mai biblic decat Bunaciu si Tutac; macar el stii ce hram poarta. Cu astialalti, ce sa zic? Iti urez succes. Defineste „traditia baptista” ca sa stiu si eu la ce te referi. In ultima instanta insa, da, ma intereseaza ce spune traditia baptista pentru ca e cea mai apropiata de sensul pe care il socotesc corect al Scripturii. De aia sunt baptist si nu altceva.

  13. Cred ca “unitatea in diversitate” presupune trairea intr-o oarecare tensiune, in contextul careia pastrarea identitatii confesionale ramane o problema sensibila. Ar fi minunat ca baptistii nostri sa o puna in practica, dar ma indoiesc ca au maturitatea necesara. Evanghelicii americani se zbat de jumatate de secol si inca aluneca in separatismul si artagul doctrinar specifice fundamentalismului de dupa ’30.

    1. Si eu sunt sceptic. Prea multa perspectiva monolitica in „credinta si practica bisericilor baptiste din Romania” … Niste dinamita, ceva?

  14. “frumuseţea nunţilor baptiste” – in afara de cateva la care am avut ocazie sa merg, care au fost organizate extrem de bine si de interactiv, dar cu siguranta fratele PN nu se referea la acestea, si dupa care au fost nepocaiti care au mers la organizatori si au zis cu o oarecare surpriza „Nu stiam ca si pocaitii se pot distra fara dans si bautura” cred ca fratele se referea la farmecul cu care se casca pe la restul de nunti si la starea de plictis si uneori dezgust cu care nepocaitii pleaca de la astfel de nunti….ca doar versetul „Mergand sa faceti ucenici” nu se aplica si la nuntile fratilor baptisti.

      1. Și cînd s-a declarat Nicolae Rădoi… blogger?

        Ce, băgăm pe oricine în seamă?

        Întîi să-și cîștige locul în blogosferă (ceea ce nici măcar Paul Negruț nu a fost în stare), abia apoi să își ridice nasul din textele lui de tip cearșafuri…

  15. sunt dezgustat de lucrurile pe care le-am citit despre congres ca ar fi tabere de putere intre frati de credinta cui foloseste aceste tabere indiferent cum sar numi ele oare sa slujeasca banului puteri ce legatura au aceste lupte cu invatatura biblia unde ne sunt modele de urmat din aceast congres unde? unde este modelul cristic lau uitat toti pe isus in timp ce pierdem teren in fata tinerilor nostri ca nu avem modele de urmat pentru ei si se pierd in lume uni se bat pentru putere trebui o reforma totala o biserici si sa ne inoarcem la biblie sa le lasam pe cele lumesti in bisericile au devenit cluburi de intilniri nu de rugaciuni surorile nu mai sunt smierite ci sunt sexy fuste scurte fardate pentruca nu mai se predica dar in schimb fiecare isi vede de viata lui viata de credinta este o forma de inchinare sau una traita demna de urmat??

    1. Întotdeauna am recomandat lămîi celor… dezgustați.

      Dyo, nu înțeleg de ce trebuie să citim ȘI LA TINE astfel de comentarii de mahala evanghelică.

      Vrei să te trec în grupa asta? Nici o problemă, nu am astfel de… dezgust!

      1. Intai de toate imi cer scuze pentru gresesile gramaticale . as vrea sa va intreb nu am voie sa fiu dezgustat pentru felul cum sa facut acest vot? nu am voie sa imi pun un semn de intrebare cu privire la lideri cultului nostru ? eu va intreb cu tot respectul este bine sa jigniti ?

    2. miller, probabil ca ai reusit sa scrii acest comentariu fara sa respiri, altfel nu se explica punctuatia sa complicata … poate revii cu un mesaj mai structurat dupa modelul clasic, consacrat: propozitii cu subiect si predicat, prepozitii, virgule, puncte etc. Cred ca i-a fost greu si lui Alin sa-ti buchiseasca opiniile …

  16. @”Totuşi, am scris NU pe buletinul de vot, ştiind că oricum va ieşi învingător (chiar dacă într-un meci doar cu sine însuşi);”

    Sa inteleg ca ati fost delegat. Eu traiesc cu iluzia ca delegatii reflecta decizia fratilor pe care-i reprezinta nu voteaza ca sa demonstreze cuiva ceva si nici fiindca orice ar vota nu ar schimba rezultatul. In plus, daca stiati deznodamantul, de ce v-ati mai dus?

    In alta ordine de idei, iata ce mi se pare mie problematic:
    1. Numararea voturilor (am inteles ca au fost tot felul de numere). Pai daca nu a fost clar, trebuiau anulate. Deocamdata, din informatiile pe care le am, consider votul ca fiind unul nelegitim. Nu am fost acolo, nu prea ma intereseaza, dar nici nu sunt indiferent.
    2. Cum sa nu ai ecusoane pentru toti? O astfel de organizare ar fi trebuit taxata. Si va asigur ca stiu foarte bine ce inseamna organizarea a diverse evenimente.
    3. Ciudat ca Viorel Iuga nu a prezentat o viziune, cum spuneati.
    4. Inteleg ca eu existat persoane care au vrut sa voteze (sau chiar au votat) fara sa aiba dreptul. Asta mi se pare deja prea mult. Cred ca nesimtirea de care vorbeati este doar un eufemism in cazul acesta.

    Din articolele citite pe net am inteles ca nici macar comisia de numarare a voturilor nu a fost in stare sa spuna lucrurilor pe nume: ca numarul de buletine de vot validate in urma procesului de votare este aberant. Am inteles ca a fost si presa pe acolo. Tot numai pentru ecusoane?

    1. E ingrijorator de-a binelea… Dyo a fost elegant cand a vorbit despre nesimtire. A fost frauda pe fata, chiar daca nu s-ar fi intentionat asa ceva. Problema este ca, din cate se pare, chiar s-a vrut fraudarea voturilor de vreme ce, in ultimele zile, varianta cu autobuzele sau microbuzele (lansata se pare in gluma) devine o posibilitate tot mai apropiata de realitate, iar numele lui Nelu Tutac apare cam de fiecare data in chestiunea in cauza. Avem de-a face cu scarnavii dintre cele mai dezgustatoare, facute de oameni care ar trebui pusi acolo sa ne reprezinte… si probabil chiar ne reprezinta de vreme ce nu se face nimic in aceasta privinta. Eu incep sa cred ca unii tocmai pe asta se bizuie: ca nimeni nu poate si nici nu face nimic, iar daca am dreptate, asta e bataie de joc in toata regula (ca de frica de Dumnezeu nu mai poate fi vorba de mult).

    2. Ok, sa le luam pe rand:
      M-am dus pentru ca am considerat ca votul meu isi are importanta sa. E adevarat, nu aveam de unde sa stiu ca votarea va fi prejudiciata de o proasta organizare.
      Da, delegatii reprezinta vointa fratilor, dar aceasta vointa nu se traduce intr-un nume specific; nu mi-a spus nimeni din Targu Mures cu cine sa votez. Daca comitetul bisericii a avut incredere in felul in care ii voi reprezenta, nu vad de ce ar fi o problema ca prin votul meu i-am transmis un (foarte mic) avertisment lui Paul Negrut.
      1. Votul a fost prejudiciat, asa cum am mai spus, de proasta organizare. Ilegitimitatea lui trebuie decisa de forul statutar. Daca acest lucru nu s-a intamplat … nu stiu ce se mai poate face.
      2. De acord. Asta a fost partea de-a dreptul jenanta …
      3. V.Iuga nu imi dadea impresia unui om care vrea sa castige. A fost moale; parca il impingeau altii din spate …
      4. Nu am gasit alta rima 😦 Chestia asta chiar m-a scandalizat. Ce folos?
      Trebuie sa ne fie clar ca voturile in plus nu puteau intra in saculeti fara complicitatea unora din cei desemnati ca „numaratori”: odata cu votul, trebuia sa predai si ecusonul. Daca s-au strans mai putine ecusoane decat voturi este clar ca unii dintre numaratori au fentat meciul. Rusine sa le fie …
      Presa a fost invitata afara, la un moment dat. Anunt redundant din moment ce in sala a putut sa intre si sa iasa oricine iar oamenii de ordine instalati (prea tarziu) erau tare moi …

      1. data viitoare sa fie votul si adeneul delegatului sa nu mai fie confuzii. de parca s-ar vota viitorul omenirii sau cine sa il mosteneasca pe cel mai bogat om de pe planeta! mai repede pare un moft de copii de gradinita.

      2. Puteti sa transmiteti ce avertisment vreti, cui vreti. Eu nu v-am tras la raspundere. Votul dvs. este al dvs. si delegarea de responsabilitate va priveste. Mi s-a parut insa putin deplasata atitudinea. Eu doar mi-am exprimat parerea fata de o reactie publica. Nu sunt de acord, dupa cum am mentionat – daca nu scriati despre asta, ramanea, probabil, un secret de-al dvs.

        1. Atunci tot mai multi baptisti vor ocoli Uniunea si tot ce inseamna ea. Poate nu direct, dar cel putin in inima, ceea ce va avea repercursiuni asupra mai multor aspecte. Dreptatea si transparenta sunt esentiale. Conducatorul care imparte drept, care nu ia mita si care nu judeca stramb aduce rarorire oaselor si voie buna inimii. Inselaciunea are acelasi nume si daca e facuta la concresul baptist. Daca e asa (nu stiu, eu nu acuz pe nimeni) cum se spune trebuie remediat. Daca se trece cu vederea (indiferent ca ar ramane situatie neschimbata sau nu cu cei alesi) valoarea si puterea acestor oameni va scadea dramatic. Impactul il vom vedea in curand. Astfel de chestiuni nici nu trebuie dezbatute – daca e asa cum se spune, votul trebuie reluat, iar vina o poarta cel putin organizatorii, ca deaia si-au luat o responsabilitate. Altfel…

        4. Deci, cine a ramas in sala? Doar cei care au votat (ma refer la ce s-a spus, nu la realitate – cine trebuia sa ramana, conform cu ce s-a cerut din fata?)

      3. Dupa cum vezi, nu prea stiu sa-mi pastrez secretele 😦
        Eu v-am spus ce am facut si ce m-a motivat … restul e istorie acum.
        1. Eu nu zic ca a fost inselaciune, ci le acord organizatorilor prezumtia, subtire, ca au dovedit carente administrative. La urma urmelor nu au fost in stare sa ne ofere o apa minerala, desi era foarte cald; de cafea ce sa mai vorbesc …
        Uite ca dupa tot ce s-a intamplat … eu nu ocolesc Uniunea. Ce vor face altii, e problema lor.
        2. S-a cerut ramanerea doar a delegatilor cu drept de vot. E drept, unii stateau pe hol, urmarind congresul pe monitoare in timp ce sala era ticsita pana la refuz.
        Deoarece am stat in fata (randul trei) nu pot sa spun ce s-a intamplat in spate. Drept este ca delegatii din nordul Moldovei trebuiau sa prinda trenul la cinci jumate’, asa ca cei de la tribuna au grabit intregul proces, intarziat oricum nepermis de mult din cauza numaratorilor contradictorii ( Iti dai seama ca s-a inceput numaratoarea delegatilor, de la balcon, in sitemul de la gradinita, fiecare zicandu-si numarul „unu, doi, trei …”? Noroc ca le-a venit mintea la cap …)
        Deci, da, in sala -teoretic – trebuiau sa raman doar votantii. Dar este evident ca erau mai mult de 900 de persoane acolo, din moment ce multi nu aveau loc iar aceasta era si capacitatea salii …

      4. Pai sa-si faca niste baptisti o firma de organizare (sau organizatie non-profit) si sa organizeze aceste evenimente mai bine…

        La nivelul de astazi se poate face si vot electronic… dar dupaia existau discutii cu semnul fiarei…

      5. De regula, cine vine cu propunerea … trebuie sa o si puna in practica. Daca vrei, te ajut … 🙂

  17. Buna Dyo,
    Nu as vrea ca ceea ce scriu sa fie public de aceea te rog comunica-mi o adresa de mail pe care poti sa-ti scriu.

  18. “IULIANO … revino cand o sa inveti sa te exprimi decent … Pana atunci …NU.”

    Scuză-mă Dyo!
    Ştiu că nu se face ca şi „musafir la tine acasă”…
    Dar de dragul (speratei) consecvenţe, fraza de mai sus e valabilă pentru toţi (inclusiv pentru AC) sau …unii sunt „mai egali decât alţii”?

  19. „Dyo, nu înțeleg de ce trebuie să citim ȘI LA TINE astfel de comentarii de mahala evanghelică.Vrei să te trec în grupa asta? Nici o problemă, nu am astfel de… dezgust!”

    Dyo dragă…e grav!
    Circumstanţe atenunate la intervenţiile anglicanului pe blogg-ul tău am înţeles…
    Dar la bădărăniile celui de mai sus …nu mai înţeleg!
    Rişti să fii compromis…prin pasivitate!
    Părerea mea!

    1. Am adresat chestiunea respectiva cu Alin pe privat. Cand imi va raspunde, si daca va fi necesar, va voi da de stire. Pana atunci prefer sa lucrez in pierdere. Am facut asta nu numai cu Danut, ci si cu Marius Cruceru … dar poate a trecut mult de atunci si ati uitat …

      1. Dyo, nu are rpst să aștepți ceva de la mine pe privat în privința chestiunii în discuție.

        Faci postări despre alții?

        Bine. Și eu fac postări despre tine.

        Și, mai ales, despre Mahalale Evanghelice.

      2. Nu mai astept nimic … din pacate.
        Asadar, fiecare isi vede de treaba lui …
        Fine for me.

  20. Dyo,

    Eu nu am spus: „Fiecare își vede de treaba lui…”

    Modul în care arunci o astfel de expresie în public nu produce semnificație.

    Ai putea, mai bine, să lași să treacă 24 de ore pînă dai replici unor comentarii mai… hotărîte, așa, ca ale mele. 🙂

    Nu ți-am aplicat un alt tratament decît cel pe care l-am aplicat celorlalți bloggeri evanghelici care au permis, într-o măsură mai mare sau mai mică, infiltrarea comentariilor de tip mahala.

    Asta e, la mine, parte din fișa postului… 🙂

    1. „Fiecare isi vede de treaba lui” este concluzia mea, nu ţi-am atribuit-o ţie. Semnificaţiile ei vor fi judecate de cei ce ştiu să citească. Mi le asum.
      Consider discuţia dintre noi intrată suficient de mult în derizoriu pentru a-i pune punct aici.

      1. Discuției „noastre” nu i se poate pune așa ușor punct (de către unul dintre preopinenți). 🙂

        E o discuție publică, de lungă durată, care, din partea mea, are parte de o strategie puternică.

        Așadar nu e „intrată suficient de mult în derizoriu”.

        Dimpotrivă. 🙂

  21. Paul Negruț e un tip hâtru de felul lui; dacă apuci să-i stai prin preajmă ceva mai multă vreme, îți dai seama. Omul e în stare să spună glume până pici pe spate și nu le spune oricum, ci una după alta. Problema lui – dacă se poate numi așa – e că este foarte, foarte serios când vine vorba despre biserică. Despre asta nu glumește. De aici impresia de rigiditate pe care o lasă unora. În rest, om normal ca toți oamenii, dar foarte, foarte serios cu biserica și Cuvântul lui Dumnezeu.

    1. Imi pare rau: eu sunt unul dintre nefericitii care nu au avut sansa de a pica pe spate, nici la glumele lui Negrut, nici la giumbuslucurile carismatice, nici macar din greseala … nu vreau, si pace! 😦

      1. Nici nu trebuie; nici sa picati pe spate, nici sa va placa. Zic doar ca omul nu-i exact asa cum il vedeti dumneavoastra sau altii. Are si o latura care nu sare in ochi din prima. Atat.

      2. Mi s-a parut nostima aceasta asociere de cuvinte „Paul Negrut hatru” … Nu o contrazic, daca il cunosti mai bine, si spui ca asa este el … te cred.

  22. Dupa cum vedeti, se asterne tacerea peste toate astea. E metoda cea mai perfida de eludare a unei probleme: sa te faci ca nu o vezi, sa nu reactionezi, sa te faci ca ploua.
    Sa lasi cainii sa latre … ca doar caravana isi vede de drumul ei …

Lasă un răspuns către Dyo Anulează răspunsul