Un Dumnezeu prea mare faţă de un literalism atât de mic


Paul Tilich este unul din teologii despre care nu este bine să vorbeşti în casa evanghelicului, mai ales a celui conservator. De ce? Păi, a fost un existenţialist de extremă, unul care a împins consecinţele asumării preocupărilor intime ale fiinţei umane până dincolo de limita obişnuită nouă, creştinilor “normali”.

Citesc Dinamica credinţei, una din lucrările sale adresate publicului larg, şi acum cred că înţeleg de ce nu ar fi de iubit Tillich. În sub-capitolul dedicat simbolurilor şi miturilor el atacă fără milă literalismul, considerat ca fiind o “rezistenţă împotriva demitologizării”.

Aşa cum înţeleg eu lucrurile, un mit poate conduce înspre substitute ştiinţifice, prin asumarea literală a textului sfânt, sau înspre simboluri. Se înţelege că ei, noii teologi, aduc eliberarea religiei de tirania vechilor tipare din jugul sistemelor autoritariste, religioase sau politice care îşi controlează oamenii din scurt, oferindu-le o iluzorie siguranţă.

Urmează săritura peste cal. Urmăriţi-o; este savuroasă, piatră de încercare pentru toleranţa oricărui drept-credincios:

Rezistenţa împotriva demitologizării se exprimă în “literalism”. Simbolurile şi miturile sunt înţelese în sensul lor imediat. Materialul, luat din natură şi din istorie, este folosit în sensul său propriu. […] Creaţia este luată ca un act magic care s-a petrecut odinioară. Căderea lui Adam este identificată într-un loc geografic special şi atribuită unui individ uman. Naşterea din Fecioară a lui Mesia este înţeleasă în termeni biologici, învierea şi înălţarea sunt înţelese ca evenimente fizice, a doua venire a lui Hristos ca un eveniment teluric, sau cosmic, ca o catastrofă.

Mai sunteţi pe aici? Da, acesta este literalismul. Ştim asta. Şi ce dacă?

Păi:

Literalismul Îl lipseşte pe Dumnezeu de caracterul Său ultim şi, în termeni religioşi, de măreţia sa. Îl coboară la nivelul a ceea ce nu este ultim, la nivelul finitului şi condiţionatului.

Este clar că Tillich gândeşte aici în afara unui sens teologic al unei Întrupări (literale!). Întruparea este tocmai invazia Celui de nepătruns în lumea noastră finită şi condiţionată! Dar – scuzaţi! – chestiunea nu mai are vreun sens pentru teologul existenţialist din moment ce şi acest eveniment esenţial al credinţei creştine este “înălţat” la rangul de simbol, fără vreo conotaţie istorică anume.

Literalismul, aşadar, îl micşorează pe Dumnezeu. Încă şi mai tare:

“Credinţa, dacă îşi înţelege simbolurile în mod literal, devine idolatră!

Dacă simţiti cum se umflă în voi orezul de la amiază, sunteţi pe calea cea bună, adică credincioşi de viţă veche.

Dacă nu … may God have mercy of your souls!

12 comentarii

  1. Nu inteleg ce vreti sa spuneti. Nu cred ca Tillich are dreptate cand spune ca, intelegand simbolurile in mod literal, credinta devine idolatra. De la Hegel incoace, toate simbolurile au nevoie de un aspect istoric de vreme ce se refera la realitatea existentei umane, dar asta nu inseamna ca dincolo de simbol exista o realitate ontologica. O fi existand una spirituala, dar asta e tot umana; n-are nimic a face cu cea dumnezeiasca.

    1. Nu se poate sa nu fi observat tenta ironica in care, intentionat, am tratat chestiunea. Pentru ca da, nici eu nu cred ca Tillich are dreptate, desi el se apropie, pe alta linie, de motivatiile care i-au condus pe Parintii Bisericii inspre abordarea apofatica.
      Asadar, nu ne contrazicem in mod necesar vis a vis de acest subiect … Mi s-a parut o chestie interesanta de rumegat intr-o dupa-amiaza de inceput de iunie, nimic mai mult.

  2. ce nu se poate crede, devine simbol; ceva usor de manevrat; ne-mandatoriu; te mintui si fara simboluri;
    Botezul e simbol, Cina Euharistica e simbol; punerea miinilor (hirotonirea) e simbol; Intruparea, invierea si inaltarea la cer a lui Hristos sunt simboluri; nu pentru toti, fireste;
    nici o legatura intre abordarea teologica lui Tillich cu apofatismul sf. Parinti ai Bisericii;
    erezia seamana a apofatism dar nu rasare; Arius nu a facut afirmatii apofatice ci eretice;

    1. Tillich este unul dintre multi alti teologi care a crezut ca Dumnezeu nu poate fi „prins” in mod semnificativ in concepte si cuvinte, fara sa-I fie stirbita maretia. In acest sens, el a mers inspre apofatism, dar a deviat rusinos, din pricina proastei fundamentarii a invataturilor sale, inspre un existentialism neconvingator.

      1. Dupa parerea mea, pentru Tillich NU exista Dumnezeu decat la nivel conceptual. Greu de spus daca omul chiar credea intr-o entitate care sa poate fi numita Dumnezeu desi, dupa mintea mea, raspunsul este negativ. De aceea, nu se poate vorbi despre maretie (in acceptiunea clasica a cuvantului) cu referire la Dumnezeu in teologia lui Tillich si nici despre apofatism. Acesta din urma presupune o abordare negativa (de genul, Dumnezeu nu este finit, Dumnezeu nu este sursa raului etc.) Dar asta inseamna ca Dumnezeu exista; doar modul in care il cunoastem poate fi negativ (de pilda, intelepciunea lui Dumnezeu este de nepatruns). Nu e cazul la Tillich…

  3. De-literalizarea Scripturii inseamna pur si simplu relativizarea ei conceptuala. Odata facut acest pas, ordinea dispare si haosul revine printre noi in forma sa existential-liberala. Nu ma pot abtine sa nu concluzionez revenind la o obsesie veche de-a mea: „Totul se explica prin efortul neobosit al oamenilor de a se elibera de sub autoritatea Divina.” Ce demitologizare, ce simbolism, ce imanenta? Sa nu ne imbatam cu apa rece. Asistam pur si simplu la o serie nesfarsita de tentative de exacerbare a autonomiei umane printr-o multime de „isme” dubioase care nu au alta menire decat aceea de a mai marca un punct in conflictul milenar cu Creatorul care se incapataneaza sa ramana Suveran Absolut. Faptul ca omul pierde fiecare batalie cu Dumnezeu nu pare sa-l opreasca din aceasta nebuna confruntare. Asta pentru ca strategul din umbra al fiecarui teolog fara Dumnezeu e Diavolul insusi.

  4. Este de remarcat totusi faptul ca alti ganditori existentialisti crestini, precum Sören Kierkegaard si Karl Barth, desi au negat ca putem dovedi rational adevarul doctrinelor crestine, au acceptat insa deplin adevarul lor, si l-au considerat esential pentru credinta.

    1. Intradevar, spre deosebire de acestia, Tillich a iesit practic din istorie. El incearca o teologie conceptualizata la maxim, independenta de realitatea istorica, de stiinta, de o revelatie in sens clasic … Cam mult.

  5. e mortal literalismul pînă la un punct. cred că metafora, nu simbolul este cheia. simbolul are putere trecătoare, și oricărui simbol i se opune un alt simbol sau mai multe. ce are relevanță și ne mîntuie contează, fie literă, fie simbol. în ultimă instanță dumnezeu nu acționează simbolic cînd vindecă și iubește, ci practic și la obiect.
    dar după cum spuneau în evul mediu, e greu de înțeles cu dumnezeu is totaly other și în același timp mon ami. poate ajungem să discutăm și despre communicatio idiomatum…

Dă o replică!

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s