Cărarea spre regăsire – (9) Adrian Păunescu


O istorie romanțată a unor pribegii, dar și a urmelor lăsate pe cale …

Este greu de găsit o persoană care și-a trăit cea mai mare parte a adolescenței în perioada comunistă și să dețină în bagajul său cultural-afectiv și o porție de Cenaclul Flacăra. Cântecele și poeziile promovate de acesta, atât cât puteau fi ele auzite la radio, dar mai ales concertele de pe stadioane, dintre care am prins și eu două exemplare, au adus în experiența multora o brumă de culoare în cenușiul apăsător al vremurilor.

De departe, dincolo de tot ce oferea Cenaclul, cel mai influent ingredient al său era liderul său. Carismatic, fie numai prin vocea sa, și înfipt cam în tot și în toate, el a devenit un simbol și un model pentru mulți pretinși lideri de opinie, de promotori ai culturii maselor și chiar de închinare în biserici evanghelice (cunosc eu pe cineva care îl imită în închinare pe Păunescu la perfecție!).

L-am întâlnit pe Adrian Păunescu în perioada de dizgrație când, intrat într-un concediu pe termen nedefinit, s-a retras la Năsăud în găzduirea familiei Vaida. Doamna casei era și profesoara pe care am avut-o la matematică în liceu. Pe atunci eram un olimpic la matematici; participasem cu rezultate notabile la unele concursuri zonale, iar perspectivele păreau promițătoare. Cu toate astea, o anume lipsă de ambiție era adesea reclamată de profesoară la adresa mea. Încerca să mă motiveze, să cer mai mult de la matematică și de la școală în general, așa că dânsa a ținut neapărat să mă prezinte maestrului. Poate îmi va spune o vorbă de duh, ceva memorabil care să mă impulsioneze pentru viitorul ce mi se așternea înainte …

Familia Vaida avea un adevărat cult pentru Păunescu. Se simțea asta mai ales din felul în care doamna profesoară ne povestea despre dânsul. Cuvântul “geniu” era un nelipsit de pe buzele dânsei, atât în ce privește poezia acestuia, cât și în ce privința felului său de a gândi.

Trebuie să vă spun că și pentru mine acest om era un monument. De la statura adolescentină a viziunii mele despre viață, încă în comunism, priveam la Păunescu ca la un zeu, un om care trăia deasupra mizerabilelor noastre frustrări, traduse în cotidienele cozi la lapte și pâine, întreruperi de curent și programe TV dedicate iubitului conducător.

Așadar, aveam să-l întâlnesc pe acest om în carne și oase! Chiar dacă nu mai era în centrul atenției, iar zvonurile despre felul în care fusese închis Cenaclul erau tot mai fanteziste, de undeva din umbră acest om încă ne marca existențele. Cântecele și poeziile sale trăiau în continuare printre noi.

Am intrat cu emoție în încăpere. Păunescu stătea tolănit într-un fotoliu, îmbrăcat sumar, cu un picior întins pe un scaun în fața sa, în timp ce un maseur de la echipa de fotbal locală Chimia Năsăud îl frecționa de zor. Era departe de imaginea pe care mi-o făcusem despre el văzându-l pe stadioane: avea privirea obosită, se îngrășase mult, iar părul și barba, dezordonate și neîngrijite, completau o imagine dezolantă a unui personaj care îmi sugera mai degrabă o insectă uriașă (tocmai îl descoperisem pe Kafka), așezată leneș pe spate, în incapacitate de a se mișca.

Abia dacă s-a uitat la mine; era mult mai preocupat ca maseurul să insiste pe gambele-i unsuroase. A îndrugat, după o clipă de reflecție, un “Excepțional”, cu privire la rezultatele mele într-ale matematicii, înșirate cu mândrie de dna. Vaida, apoi și-a ridicat piciorul de poet de pe scaun, oferindu-i credinciosului maseur harul de a se ocupa  și de celălalt.

Vorba de duh, care ar fi trebuit să-mi potențeze energiile în alergarea mea și mai determinată înspre zenit, n-a mai venit. A mai cerut ceva răcoritor la un moment dat, l-a îndemnat pe maseur să nu aibă milă de coapsele lui, să fie energic, și mi-a urat succes în continuare în activitatea școlară. Se pare că în absența reflectoarelor, a microfoanelor și a publicului captiv, maestrul nu avea chef să-și irosească inspirația.

Am întâlnit oameni obişnuiți, fără grozave pretenții intelectuale și artistice, care au lăsat amprente semnificative în viața mea, fără să-mi fi rostit mai mult de două fraze. Fiind crescut fără tată, am sorbit întotdeauna povețele bărbaților maturi pe care i-am întâlnit în copilăria mea, profesori, vecini, părinți ai unor prieteni. Însă în acea întâlnire providențială și plină de speranțe, Păunescu nu mi-a oferit nimic.

A fost pentru mine cea mai profundă demolare a unui edificiu emoțional și afectiv din adolescență. Dezamăgirea pe care am experimentat-o atunci nu poate fi exprimată în cuvinte. Aveam cărți de-ale lui Păunescu în bibliotecă, discuri de pick-up cu Cenaclul sau cu alți rapsozi care îi cântau versurile. Credeam că din acest om realmente curge înțelepciune, viață, libertate. Când colo, nu am văzut la el altceva decât o plictiseală de artist frustrat, excesiv preocupat de propria-i bunăstare de moment.

Cum a zis-o și el …

Contabilul

Cineva mă salută distrat,
Altcineva mă iubește distrat,
Altcineva mă omoară distrat,
Și celălalt mă îngroapă distrat.

Viermele prim mă privește distrat,
Al doilea vizite-mi face distrat,
Însumi – ce sînt – îmi duc moartea distrat.

Mama afară mă plânge distrat.
Și numai contabilul nostru stimat
Se uită la toate preocupat.

5 comentarii

  1. a.p. era un monument de ipocrizie. in 22 dec 89 oamenii erau sa il linseze pe strada. facea pe dizidentul. era doar cazut in disgratie. cu tot talentul, e trist ca s-a balacarit cu sistemul comunist. un alt fel de iliescu, sergiu nicolaescu, etc.

  2. e ceva in neregula cu proverbul asta popular!
    burduful ar fi omul, asa cum a fost el creat de Dumnezeu; gol, nevinovat si ferice, dupa chipul si asemanarea cu El;
    ce pune omul in ce a dat Dumnezeu pe gratis si cu generozitate, e alta poveste;
    care esti lingvist pe aici sa vi cu o varianta corecta? 🙂

Dă o replică!

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s