Gata cu Răstâlmaciu!


Unii poate ştiţi, alţii aflaţi abia acum la spartul târgului, că eu am de fapt două bloguri.

Răstâlmaciu a apărut pe la început de august 2010 . Exista un plan (nu vi-l spun, că mi-l furaţi!), o idee frumoasă, zic eu, pentru un blog fără pretenţii evanghelice. Am constatat însă destul de repede că nu am timp pentru a face din acest blog ceea ce mi-am propus. Nu ştiu dacă o să ajung vreodată să am acest timp la dispoziţie, la pensie … poate.

Vorba e, Răstâlmaciu dormitează, agonizează de moarte, iar mie nu-mi place lucrul ăsta. Vreau să îi pun cruce cât mai repede. Nu am scris prea multe pe el; totuşi vor fi unele postări pe care nu le vreau pierdute în haznaua virtuală.

De aceea, în zilele următoare o să public pe Frică şi cutremur câteva din puţinele articole de pe Răstâlmaciu. Ele vor fi indentificate cu însemnul (R), fapt care vă va sugera, cu umilinţă, să fiţi îngăduitori cu eventuala lipsă de actualitate a lor.  După ce voi considera că am salvat de pe Răstâlmaciu ceea ce era de salvat … delete blog.

And that’s the way the (R) crumbles!

8 comentarii

  1. O decizie inteleapta, Dyo. Si eu am realizat repede ca nu am vreme de mai mult de un blog. Cel putin nu cita vreme lucrez pentru WV si calatoresc ca acum.

    1. De ce ar avea careva două sau mai multe bloguri? – Ce întrebare mai e și asta?

      Să spun eu de ce am 70 de bloguri? – Am audiență pentru explicațiuni? Există urechi care vor să audă?

      Mai bine menționez doar că pe Facebook am următoarele conturi:

      – Alin Cristea (3.600 de legături), 50 de albume cu imagini
      – România Evanghelică (3.100)
      – Oradea Evanghelică (370)
      – Oradea Culturală (1.450)
      – Thymos Romania (200)

      S-a aprins vreun bec?

  2. s-au aprins mai multe;
    deci 70 de bloguri, maiculita Doamne, tine-ma!
    la lumina celor multe becuri prevad ca esti neinsurat (de inteles), fara copii si ceva supragreutate
    sezutul pe scaun prelungit nu e benefic sanatatii! 🙂

    1. M-am mai întîlnit cu astfel de presupoziții stupide.

      Dimpotrivă, sînt căsătorit de 20 de ani (vă solicit să ne adresăm unul altuia cu pronumele de politețe), am o fetiță care acum termină clasa I-a, iar cei care au văzut pe Facebook SUTELE de poze cu ea din parc, din Turnul Primăriei din Oradea, de pe scaunul primarului – în altă zi, de la Liceul de Artă, de la biserică sau de la evenimente (dar și alte sute de imagini cu animale, flori, biserici, oameni, evenimente, reviste, cărți etc.) or fi înțeles RAPID că nu stau pe scaun toată ziua! Ce o fi așa de greu de produs presupoziții mai inteligente? (Apropo, în seara asta eu am fost la cumpărături în 5 mall-uri, m-a trimis nevastă-mea, că a zis că eu am răbdare. Și așa e. Numai să vreau!)

      Ridicînd chestiunea la un nivel superior (ca să nu mai vorbesc de faptul că subiectul în discuție nu era cît stă șezutul meu pe scaun, ci: de ce și-ar face cineva mai MULTE bloguri), prind acest moment să remarc modul inept în care proiectăm asupra altor persoane parametrii NOȘTRI de existență.

      Continuînd tot așa, nu vom pricepe NICIODATĂ cum a devenit Nicolae Iorga cel mai mare poligraf al românilor – a scris circa 1.250 de volume și 25.000 de articole.

      Și, probabil, nu vom înțelege importanța faptului pe care îl remarca un istoric: proiectul României moderne a fost pornit de maxim 100 de români, pașoptiști, care și-au dedicat viața țării.

      Am deplîns în numeroase rînduri și deplîng în continuare lipsa de solidaritate a românilor (și a evanghelicilor). Cu gura știm să zicem multe, inclusiv pe bloguri, dar de făcut ceva SEMNIFICATIV pentru semenii noștri, s-avem pardon, sîntem cam nătăfleți la acest capitol.

      Să nu uit să precizez: ÎNAINTE de a avea aceste 70 de bloguri am avut alte proiecte, dintre care unele sînt în derulare. Revista electronică Confesionala a rezistat 8 ani, și, dacă nu ar trebui să fac astfel de precizări pe bloguri, poate că aș scoate mai repede încă două numere pe anul ăsta, al 9-lea.

  3. mda, trebuie sa recunosc ca parametrul MEU de existenta e destul de limitat la a proiecta ideile mele pe blogul altuia ; nici macar un blog, acolo, proprietate personala!

Dă o replică!

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s