Despre Boc, numai într-o românească curată! (R)


Aud azi la ştiri că s-a înaintat moţiunea împotriva guvernului Boc. Asta e – vom vedea ce va ieşi. O expresie a prezentatorului TV mi s-a părut interesantă în timp ce relata informaţia: “… s-a înaintat o moţiune de cenzură a Guvernului Boc, acuzat de incompetenţă …”. Acum, din câte ştiu eu, o persoană sau o instituţie poate fi acuzată şi făcută responsabilă pentru fapte comise; de pildă, ar putea fi acuzată de fraudă, de abuz, de dezinformare, de promovarea clientelismului şi altele de felul acesta. Incompetenţa, ca şi prostia, sau urâţenia, sau lipsa de perspectivă, este un dat ontologic; nu poţi să acuzi un om că este prost sau urât – dezavantajat din punct de vedere estetic, cum s-ar zice în limbajul politic corect, deşi nu mă refer la urâţenie fizică aici – ci  poţi doar să observi aceste caracteristici la o persoană. Nu-l putem acuza pe Boc că este incompetent, aşa cum nu-l putem acuza că este mic la stat ( se pare însă că şi la sfat!).

De aceea găsesc expresia folosită de prezentatorul ProTv ca fiind cât se poate de nefericită. Trebuie să îl corectăm. Ce aţi zice de “… Guvernul Boc acuzat de proastă gestionare a ţării, datorată incompetenţei miniştrilor care îl compun, în frunte cu al său conducător”? Parcă sună mai corect din punct de vedere al exprimării, nu-i aşa?

Asta ca să nu mai vorbesc despre cealaltă perspectivă, cea pe care o simte fiecare pe pielea lui …

Reclame

Un gând despre “Despre Boc, numai într-o românească curată! (R)

Dă o replică!

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s