Laodicea – o lecţie de viaţă sub cerul (prea) senin al Turciei


Una din dorinţele noastre cele mai arzătoare din timpul vizitei pe care am făcut-o în Turcia a fost aceea de a vedea, pe cât posibil, ce a mai rămas din cele şapte oraşe pomenite în capitolele doi şi trei ale Apocalipsei lui Ioan. Astfel am ajuns şi în Laodicea, în drum spre Pamukkale. Vizitarea acestui spaţiu, greu încercat în istoria sa, a fost o experienţă tulburătoare mai ales prin prisma cuvintelor Domnului nostru adresate Bisericii de aici (Apocalipsa 3:14-22).

“… nu eşti nici rece, nici în clocot …”

Intrarea în situl arheologic, care încă conţine zone aflate în excavaţie, este cât se poate de anostă, pe un drum prost asfaltat şi fără loc de parcare. La intrare o tăblie rudimentar plasată te direcţionează înspre punctul de taxare; acolo, nişte gardieni care n-au habar de vreo limbă de circulaţie internaţională vor încerca să ia şi pielea de pe tine ca să te lase înăuntru. Exagerez puţin, dar realmente primele impresii nu te fac să te simţi chiar binevenit. În acelaşi timp … o mare linişte te învăluie, mai ales într-o după-amiază de august cu vreo 35 de grade la umbră …

“… sunt bogat, m-am îmbogăţit şi nu duc lipsă de nimic …”

Plimbarea pe strada principală a metropolei te introduce cumva în atmosfera unui oraş renumit, mai ales în perioada romană, pentru prosperitatea locuitorilor săi. Aceasta este pusă parţial pe seama fertilităţii unor terenuri din zonă, combinată cu extraordinarele rezerve de piatră, de diverse tipuri şi compoziţii, pe care au folosit-o din beşug în construcţii somptuoase. Cu toate acestea, Laodiceea are reputaţia unui oraş frecvent vizitat de cutremure; vreo nouă dintre acestea sunt menţionate detaliat în tăbliţa de prezentare a istoricului acestor locuri.

În mod special este amintit cutremurul din anul 60, din perioada lui Nero, care a distrus în totalitate oraşul – asta ca să nu mai pomenim de imensele pierderi de vieţi omeneşti. Pentru un astfel de oraş, un dezastru ca acesta însemna sfârşitul. Nu şi pentru Laodiceea însă. Din ambiţia, perseverenţa, hărnicia, dar şi din mândria laodiceenilor – au refuzat orice ajutor imperial pentru reconstrucţie! – oraşul a renăscut, redevenind în scurt timp un simbol al prosperităţii şi al împlinirii.

“… am să te vărs din gura Mea …”

Când Domnul îi transmitea cuvintele înregistrate de Ioan în Apocalipsa, oraşul ajunsese din nou la un apogeu al dezvoltării sale. Cele două amfiteatre, deosebite ca “cel mare” şi “cel mic” – deşi ambele mi s-au părut la fel de mari şi de impresionante – o Agora de o mărime considerabilă şi stadionul, stau mărturie pentru un oraş care ştia să-şi trăiască viaţa, cu toate bucuriile ei. Este foarte posibil că spiritul acesta al “mândriei de a fi laodiceean” a pătruns şi în Biserica de acolo. La fel ca şi concetăţenii lor, creştinii din oraş se considerau suficient de puternici şi de înzestraţi pentru a nu depinde de nimeni, de resurse externe, şi, cel mai grav, de Dumnezeu Însuşi. Pe la începutul secolului al doilea însă, un alt cutremur va trezi din autosuficienţă atât oraşul, cât şi Biserica, pregătindu-le pentru o perioadă în care, încet dar sigur, numele de Laodiceea îşi va pierde tot mai mult din prestigiu.

“… te sfătuiesc să cumperi de la Mine … doftorie pentru ochi, ca să-ţi ungi ochii şi să vezi.”

Totuşi Laodiceea a avut o contribuţie majoră în istoria Bisericii, pe care o sesizăm mai greu în umbra marilor Sinoade ecumenice care au început cu anul 325. Ea a găzduit un sinod oarecum local, undeva prin anii 360-370; orice veţi zice, importanţa unora dintre deciziile luate, confirmate la scară mai largă de sinodul de la Constantinopol, este extraordinară. Să ne gândim numai la înlocuirea oficială a Sabatului ca zi a Domnului şi adoptarea duminicii în locul acestuia. Sau, mai important, la adoptarea Canonului Scripturilor, din care făceau parte toate cărţile pe care le avem noi astăzi, cu excepţia – aţi ghicit? – a Apocalipsei lui Ioan.

“Fii plin de râvnă dar şi pocăieşte-te!”
În faţa unor basoreliefuri cu motive păgâne, a coloanelor provenite din templele închinate zeilor greci, şi a zidurilor semeţe ridicate în perioada “creştină” a aşezării, te cuprinde inevitabil o anume tristeţe. Reginele locului sunt acum şopârlele care ies pe pietre să se încălzească la soare. Unele sunt foarte mari, de mărimea unor şobolani; nu-i vorbă, sunt foarte fricoase şi cum simt că ne apropiem, dispar în ascunzişuri. Destinul acestor pietre, unele având funcţiuni “sacre” în închinarea păgână, le-a condus iată înspre o nebănuită întrebuinţare: încălzirea unor reptile în puternicul şi nemilosul soare al Asiei Mici …

“Iată Eu stau la uşă şi bat …”

Nu, nu mai bate nimeni în vreun fel la uşa Laodiceei. Până şi turiştii o ocolesc – am întâlnit vreo trei în tot timpul vizitei noastre. Minunăţiile de piatră de la Pamukkale, aflate la vreo 10 km distanţă, atrag într-o singură oră mai mulţi vizitatori decât Laodiceea într-un an întreg, Efesul de asemenea. Străzile pustii şi măreţele-i coloane, cele două amfiteatre, dar şi sculpturile măiestre, ne spun însă o poveste pe care nimeni dintre noi nu are voie să o uite. Este o poveste despre mândrie, măreţie şi autosuficienţă, despre un Dumnezeu care doreşte să fie El în totalitate sursa noastră de viaţă, bucurie şi împlinire, dar şi despre căutarea şi adunarea adevăratelor comori în umblarea noastră, acelea care nu vor rugini sau mucegăi, şi nici hoţii nu le vor putea fura vreodată.

“… dacă aude cineva glasul Meu şi deschide uşa, voi intra la el, voi cina cu el, şi el cu Mine.”

7 gânduri despre “Laodicea – o lecţie de viaţă sub cerul (prea) senin al Turciei

  1. Am citit de curand un comentariu la Apocalipsa (de Episcopul Averchie Taușev) și mi s-a părut foarte interesant paralela dintre cetățile menționate la începutul cărții, și destinul lor istoric. Unele au rezistat, altele nu, în funcție de cum au păstrat credința curată.

  2. Un subiect cu imagini care redau rezultatul unui faliment;(Ruini) si nimic mai mult !Si ce dureros este ca falimentul dupa cum in subiect este scris ,este descris si in Scriptura in capitolele Apocalipsei !!Dorim noi sa percepem mesajul?Si sa ne asiguram ca nu ajungem in generatia noastra in acelasi faliment?Iar cei din urma noastra sa prezinte aceleasi subiecte?Dar nu numai atit ;Nu dorim sa avem parte de o binecuvintare in speranta si credinta ce ajungem sa o cunoastem?Mesajul de invitatie nu reushim sa-l percepem?Fiinca Dumnezeu-Tatal doreste ca din fii risipitori sa ajungem adevarti copii a-i Lui si slujitori plini de neprihanire ,sfintire ai domnului Isus Hristos formind astfel un Templu VIU;1 Corinteni 3 ;
    -„16Nu ştiţi că voi sînteţi Templul lui Dumnezeu, şi că Duhul lui Dumnezeu locuieşte în voi?
    17Dacă nimiceşte cineva Templul lui Dumnezeu, pe acela îl va nimici Dumnezeu; căci Templul lui Dumnezeu este sfînt: şi aşa sînteţi voi.
    18Nimeni să nu se înşele: Dacă cineva dintre voi se crede înţelept în felul veacului acestuia, să se facă nebun, ca să ajungă înţelept.
    19Căci înţelepciunea lumii acesteia este o nebunie înaintea lui Dumnezeu. De aceea este scris: ,,El prinde pe cei înţelepţi în viclenia lor.„
    20Şi iarăş: ,,Domnul cunoaşte gîndurile celor înţelepţi. Ştie că sînt deşarte.„
    21Nimeni să nu se fălească dar cu oameni, căci toate lucrurile sînt ale voastre:
    22fie Pavel, fie Apolo, fie Chifa, fie lumea, fie viaţa, fie moartea, fie lucrurile de acum, fie cele viitoare; toate sînt ale voastre,
    23şi voi sînteţi ai lui Hristos, iar Hristos este al lui Dumnezeu.”
    Ar fi o mare binecuvintare sa percepem mesajul si sa apreciem oferta care in viata ne este pusa si o mare onoare sa ajungem sa facem parte din un TEMPLU VIU ,CARE NU POATE SA AJUNGA RUINA SI NICI FALIMENTAR.Dar sa nu uitam de conditiile care in viata de zi cu zi trebuie sa le indeplinim ca;copii ai lui Dumnezeu ;1 Ioan 3;
    -„1Vedeţi ce dragoste ne -a arătat Tatăl, să ne numim copii ai lui Dumnezeu! Şi sîntem. Lumea nu ne cunoaşte, pentrucă nu L -a cunoscut nici pe El.
    2Prea iubiţilor, acum sîntem copii ai lui Dumnezeu. Şi ce vom fi, nu s’a arătat încă. Dar ştim că atunci cînd Se va arăta El, vom fi ca El; pentrucă Îl vom vedea aşa cum este.
    3Oricine are nădejdea aceasta în El, se curăţeşte, după cum El este curat.
    4Oricine face păcat, face şi fărădelege; şi păcatul este fărădelege.
    5Şi ştiţi că El S’a arătat ca să ia păcatele; şi în El nu este păcat.
    6Oricine rămîne în El, nu păcătuieşte; oricine păcătuieşte, nu L -a văzut, nici nu L -a cunoscut.
    7Copilaşilor, nimeni să nu vă înşele! Cine trăieşte în neprihănire, este neprihănit, cum El însuş este neprihănit.
    8Cine păcătuieşte, este dela diavolul, căci diavolul păcătuieşte dela început. Fiul lui Dumnezeu S’a arătat ca să nimicească lucrările diavolului.
    9Oricine este născut din Dumnezeu, nu păcătuieşte, pentrucă sămînţa Lui rămîne în el; şi nu poate păcătui, fiindcă este născut din Dumnezeu.
    10Prin aceasta se cunosc copiii lui Dumnezeu şi copiii diavolului. Oricine nu trăieşte în neprihănire, nu este dela Dumnezeu; nici cine nu iubeşte pe fratele său.’
    Iata conditiile care ne scapa de faliment si ne ajuta sa ajungem la binecuvintare si adevarati copii ai lui Dumnezeu-Tatal.

  3. „Sinoade ecumenice care au început cu anul 325. Ea a găzduit un sinod oarecum local, undeva prin anii 360-370; orice veţi zice, importanţa unora dintre deciziile luate, confirmate la scară mai largă de sinodul de la Constantinopol, este extraordinară. Să ne gândim numai la înlocuirea oficială a Sabatului ca zi a Domnului şi adoptarea duminicii în locul acestuia. Sau, mai important, la adoptarea Canonului Scripturilor, din care făceau parte toate cărţile pe care le avem noi astăzi, cu excepţia – aţi ghicit? – a Apocalipsei lui Ioan”.
    1. cartea Apoc. lui Ioan se gaseste, precum se si vede, in Canonul NT , canon adoptat/format de Biserica istorica a sec IV, nu de baptistii care au aparut (ca denominatie) dupa sec XVII; baptisii au preluat acest canon asa cum a fost el transmis si bine au facut; macar atit daca nu si interpretare corecta!
    s-a auzit vre-un „saru’ mina” sau „bodga-proste”?
    2. adoptarea zilei de Duminica, ca zi a Domnului, s-a facut tot de catre Biserica istorica, nu e porunca biblica;
    3. mai esti inca baptist?!

    1. Poti sa termini cu remarcile astea rasuflate? Le-am mai auzit deja pana acum, am luat nota de ele … hai sa nu incremenim in asta!
      M-am plictisit …

  4. Dyo ! Nu stiu ca nu am avut ocazia de a discuta cu cineva care a vazut, de aceea intreb, ati vazut cumva si alte orase istorice.? Ma refer la Filadelfia. Daca da, scrie ceva si despre asta.

    1. Da, le-am vizitat. E o sugestie buna. Pana voi mai scrie si despre altele poate citesti:
      https://dyobodiu.wordpress.com/note-de-calatorie/dikili/ , unde este mentionat Pergam, si
      https://dyobodiu.wordpress.com/note-de-calatorie/kusadasi/ unde apare si Efesul.
      Am mai vazut si Sardesul …
      Ele merita o tratare separata … daca ma ajuta Domnul …
      Din Philadephia, Sardes si Tiatira nu a mai ramas mare lucru, motiv pentru care nu ne-am mai oprit pe la ele …

  5. Mi-as dori o prezentare in imagini si comentariu, de la cineva ca tine, cu fiecare locatie, pt a o folosi la introducerea studiului fiecarei biserici din cele sapte . Cred ca materialui ar fi de folos pt multi predicatori si biserici . La cel prezentat as adauga mai multe poze sau filmulet . Se pot lua si de pe net dar cele facute de un frate lucrator in tema si vizitator la fata locului nu se compara ! Cred ca a fost un Har pt tine sa-ti calce piciorul pe acolo !

Dă o replică!

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s