Dies Irae – cum au încercat marii compozitori ai lumii să ne facă să gustăm „ziua aceea” (R)


M-a apucat dorul de un Dies Irae după ce am văzut Day of wrath, cu Christopher Lambert în rolul principal. Un film trist, crud, înfiorător; o imagine a mâniei, prosperând între oameni de credinţe diferite. Persecuţia împotriva evreilor, potenţată de ajungerea la apogeu a Inchiziţiei, îşi găseşte un surprinzător răspuns în rezistenţa celor care cu buzele mărturiseau Tatăl nostru, în timp ce în secret ei încercau să ţină mai departe credinţa primită prin Moise.

Dies Irae este unul din punctele cheie ale unui Requiem, al unei liturghii pentru morţi. Teoretic, noi evanghelicii nu practicăm aşa ceva. Ar trebui deci să privim cu detaşare paginile care urmează; vă propun să vedem cum au imaginat diverşi compozitori teribila zi a răzbunării.

Vi-l mai aduceţi aminte pe Salieri? Dacă nu aţi văzut filmul Amadeus, probabil că nu. Ilustrul mediocru italian a scris şi el un Requiem. Iată cum sună Dies Irae în viziunea lui:

Neconvingător. Parcă ar fi o cantată aniversară a unui nobil vienez. În loc de mânie, ascultătorul poate simţi un eventual discomfort digestiv. Se recomandă, deci, ca aceasta piesă să fie audiată înainte de masă …

Mozart. Requiemul ne descoperă o faţetă deosebită a geniului din Salzburg. Dies Irae, încapsulat în rigoarea constructului mozartian, ne atrage atenţia asupra seriozităţii problemei:

Cherubini, un compozitor mai puţin cunoscut, merge pe o linie asemănatoare celei mozartiene. Nu sună rău deloc abordarea pe care ne-o propune:

Marele Verdi a compus şi el un Requiem. Al său Dies Irae este ceva mai zgomotos, dramatic, bine orchestrat. Ritmul este cam prea alert, pe alocuri; îmi dă impresia de atmosferă a unui Greu de ucis cu Bruce Willis:

De departe cel mai înfricoşător exemplu este cel al lui Berlioz. Francezul a pus toată pasiunea sa şi toţi decibelii pe care îi avea la dispoziţie în slijba zugravirii unei imagini cât mai sinistre a acelei zile a mâniei. Fiţi atenţi la momentul 5:17, mai ales dacă aveţi probleme cardiace:

În mod surprinzător, mi-a placut abordarea lui Saint Saens. Autorul ne dovedeşte că nu este nevoie neapărată de zgomote asurzitoare pentru a inspira teamă.

Mă opresc aici. Ar mai fi un Faure, un Franz von Suppe, dar cred că ajunge. Cine a avut urechi de auzit, a auzit. ‘Nţeles?

O variantă de versificaţie găsiţi AICI.

Reclame

5 gânduri despre “Dies Irae – cum au încercat marii compozitori ai lumii să ne facă să gustăm „ziua aceea” (R)

  1. cea mai dramatica (si mai frumoasa) versiune tot a lui Mozart este, n-ai ce-i face!
    ziua miniei ii va prinde si pe evreii iudei ca si pe ceilalti necredinciosi, deopotriva;

  2. Foarte frumoasa retrospectiva.
    Poate s-ar mai fi putut inghesui si unele lucrari care au fost inspirate, la fel ca si Dies Irae-ul lui Berlioz din melodica gregorianului traditional. (Din sec XIII se tot intonează) Daca tot este aniversat Liszt (la noi nu prea, că probabil ca-i ungur) variaţiunile pentru pian şi orchestră denumite Dans macabru sau alte lucrări în care, în subtext, ascunse câteodată într-o polilifonie latentă răzbate obsesia care l-a făcut ca după o viaţă destul de şugubeaţă să se pocăiască şi să se retragă, în formă de călugăr la o mănăstire.
    Sunt uimit de faptul că postări cu tematică culturală au un atât de scăzut ecou în rândul cititorilor.

    1. Eu nu sunt uimit (Addion de passato a trecut aproape neobservat!). Genul acesta de muzica se topeste vazand cu ochii in marea prostului gust comercial de astazi care face ravagii si intre evanghelici si intre ortodocsi, fara deosebire …

  3. „Ilustrul mediocru italian a scris şi el un Requiem. Iată cum sună Dies Irae în viziunea lui”
    Ciudat comentariu. O contradicţie în termeni. Dacă ar fi fost doar un „ilustru mediocru italian” sunt sigur că nu aveaţi posibilitatea de a ne ilustra viziunea lui despre Dies Irae.
    Dar Salieri nu a fost un compozitor chiar atât de mediocru cum credeţi. Dovada este că opera lui se cântă şi se înregistrează încă, iar în magazinele de specialitate se găsesc CD-uri cu muzică de Salieri.
    Că nu a avut geniul lui Mozart este o altă problemă.

    1. Nu e decat un procedeu stilistic in care, din pacate, te-ai impiedicat, ratand ideea de ansamblu. Se mai intampla.
      Desigur ca se mai canta Salieri astazi, cum se canta si Neruda, si Michael Haydn, si altii din acestia, mai mult dintr-o curiozitate istorica decat din considerente de valoare artistica; raportat la volumul operei sale, notorietatea sa este una totusi vecina cu anonimatul. Ma rog, fiecare cu parerea lui … n-am dat cu parul …

Dă o replică!

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s