Aventuri rock (1)


Motivaţiune

Un comentariu al lui Alin Suciu la postarea despre Child in time mi-a furnizat ideea acestei serii de articole. Se vorbeşte destul de mult despre muzica rock în mediile evanghelice; cel mai adesea opiniile exprimate încapsulează un greu de înţeles paradox: sunt extrem de tranşante, inechivoce, deşi vin din partea unor ignoranţi în domeniu. Se aruncă cu nonşalanţă anatemizări şi apologii vis a vis de rock. Mă gândesc că, după câte am pătimit pe ritmuri hard and heavy (sau mai soft!), măcar atât pot face: să supun judecăţii voastre câteva dintre experienţele trăite în interiorul acestui fenomen care inspiră, uneori pe bună dreptate, o nedisimulată teamă în rândurile “bătrânilor” evanghelici.

Aşa cum veţi avea ocazia să observaţi, autorul acestor rânduri a trăit din plin, pentru o perioadă destul de consistentă, în lumea provocatoare a rock-ului. S-a întâmplat într-o vreme a căutărilor tinereţii, pe când credinţa în Dumnezeu mi se părea o opţiune dezirabilă doar pensionarilor lipsiţi de alte bucurii în viaţă. Nu veţi citi în continuare informaţii de pe Wikipedia, ci frânturi ale propriei mele umblări prin această vale a extremelor de tot felul.

De aceea, vă sugerez să priviţi la cele ce vor urma ca la o istorie a unui alt om. Am fost rocker, metalist chiar, unul foarte pasionat asupra fenomenului. Pe atunci nu credeam în Dumnezeu. Acum când sunt creştin îmi pun întrebarea dacă mai poate fi răscumpărat ceva din experienţa aceea. Mă gândesc că ea poate să folosească acelor tineri (sau mai vârstnici!) care fie sunt debusolaţi în faţa atâtor oferte şi păreri, fie şi-au format opinii despre muzica rock din predici ale unor oameni care habar nu au ce vorbesc, pro sau contra acesteia.

Disclaimăr

Nu am vocaţie de apologet; nu în sensul clasic al cuvântului. Atunci când apăr credinţa creştină o fac apelând la modele dinamice – la adevăruri trăite – mai degrabă decât la doctrine. În ce priveşte muzica rock, nu am intenţia nici de a o promova în vreun fel, dar nici de a stigmatiza acest mod excentric de exprimare artistică. Nu veţi citi argumentări teologice, nici opinii de expert în teoria muzicii, ci aprecieri care vor fi uneori cât se poate de subiective. Comparaţi, cântăriţi, alegeţi, obiectaţi, contraziceţi-mă şi formaţi-vă propria voastră opinie despre subiect, dar vă rog să nu judecaţi mesagerul. Nu sunt rocker şi nu am nici o agendă în privinţa acestui gen muzical, alta decât aceea de a vă povesti, la gura blogului, aventurile mele dintr-o altă viaţă …

Nu îţi place rock-ul? Nu îl poţi suferi? Ferice de tine! Poate că vei găsi demersul meu plictisitor. Îţi recomand alte lecturi, mai de folos cred:

Cărarea spre regăsire – (2) Mozart – Simfonia nr. 39 în Mi bemol major

Cărarea spre regăsire – (6) Haydn – Simfonia nr. 45 – Despărţirea

Cărarea spre regăsire – (7) Beethoven – Integrala simfoniilor

Bach – un evanghelic după inimioara mea …

Nu am nimic de spus şi … o spun!

Dor de Nicolae Herlea şi al său Bărbier …

Mai mult decat un act de cultura – Aria calomniei

Dies Irae – cum au încercat marii compozitori ai lumii să ne facă să gustăm “ziua aceea” (R)

Îţi place zdrăngăneala? Te ispiteşte? Te cheamă? Următoarele articole din serie ţi-ar putea fi de folos în a evalua această nebunie care a pus stăpânire peste atâtea generaţii din ultima jumătate de secol …

(va urma)

Reclame

20 de gânduri despre “Aventuri rock (1)

  1. Eram prin liceu, un băiat cuminte, măcar acolo unde puteam fi văzut. Ascultam, când aveam ocazia, tot felul de „muzici”.
    Enigma, de pildă, mi-a cam dat de furcă. Muzica e mișto, calmă, dar plină de acorduri și ritmuri răscolitoare. Un refren sună cam așa: TNT for the brain! Și cam așa cumva o resimțeam. O stare de surescitare, de neliniște și deprimare fără vreun motiv. Un fel de acumulare a stărilor specifice adolescenței însă pe un interval extrem de scurt, în doze greu de suportat.

    La cealaltă margine, am ascultat piese foarte dure, pentru mine: ritmuri înfocate, chitări distorsion, „drujbe” în toată legea. Plus vocile grohăite. I se zicea, dacă bine țin minte, hard-rock creștin. Surprinzător (pentru mine), piesele mă detensionau. Ca și cum agitația de la un moment dat era preluată de aceste piese și eu rămâneam liniștit. Fără gânduri negre, fără predispoziții sinucigașe, fără imbolduri lăuntrice distructive. Calm, liniștit, puțin istovit. Ca după un efort susținut.
    Firește că am fost foarte surprins, după ce auzisem doar lucruri rele despre rock. Nu prea am avut ocazia să-mi evaluez această experiență. Pur și simplu am înregistrat-o și am păstrat-o așa cum am trăit-o. E un episod care s-a stins cu vreo 15 ani în urmă.

    1. Interesanta chestia cu „detensionarea”; eu simteam acelasi lucru, chiar daca muzica pe care o ascultam eu nu avea de-a face deloc cu crestinismul …

  2. mi 2. eram capabil sa ascult immigrant song ore in sir fara sa simt ca ar trebui sa mai pun si altceva. beatles parea plictis pe linga asa ceva. dar mai ascultam si altceva. depindea de mood. si acum mai ascult unele bucati. freddie mercury are bucati in care spune cu ce se lupta in viata de toate zilele, asa ca textul comunica…

  3. Dyo, bine ar fi, măcar la comentarii, să se amintească despre diferitele tipuri de rock.

    De asemenea, ar fi bine (dacă, desigur, ai în vedere și aspectul pedagogic) să dăm exemple…

    Eu aș da niște citate dintr-o carte (sau două) despre impactul muzicii rock asupra închinării, că le am la îndemînă, dar după ce se încinge puțin discuția (dacă o lași să meargă în direcția asta).

    În cei patru ani de studenție la teologie la Emanuel, în Oradea, de un singur curs îmi aduc aminte că l-am frecventat în întregime: cel de închinare, cu Richard Mauney. Era joi la prima oră, eram anul 4, mi-era cam peste mînă să fiu tot timpul prezent (aveam peste 30 de ani, căsătorit de la 24), dar îmi plăcea că era un curs interactiv, nu te plictiseai. Profesorul ne-a pus să ascultăm exemple de muzică diferită și să spunem ce simțim, ne spuneam părerea și, oricum, închinarea era un subiect mult mai atrăgător decît diversele segmente din teologia sistematică…

    Dar și fără acel curs, am fost și sînt interesat de evoluția modului de închinare prin muzică în spațiile publice dar și în mod personal. Uneori m-am surprins pe mine însumi dansînd în casă, ca un șaman, în jurul chitării pe care o băteam pe spate… O memorabilă scenă de extaz că Cineva a învins moartea…

    1. Rabdare, abia mi-am facut intrarea … partea cea mai usoara de altfel.
      O sa las lucrurile sa se incinga atat cat sa nu ne jignim unii pe altii. Ma intreb insa daca acest lucru este posibil … 😦

      1. Nu, nu este posibil să trăim (în blogosferă) fără să ne jignim…

        Dar este posibil să reducem numărul și intensitatea jignirilor…

        Ca să nu mai vorbesc că orice criză e prilej de a scoate la iveală, poate doar spre final, spiritele mari… 🙂

  4. Sa primesti credinta prin o descoperire divina pentru multi este un miracol si chiar greu de inteles!!La fel de greu este de inteles si trecerea de la muzica „rock”
    http://ro.wikipedia.org/wiki/Muzic%C4%83_rock
    la muzica de gen „simfonie”
    http://ro.wikipedia.org/wiki/Muzic%C4%83_simfonic%C4%83
    sau ori ce alt de gen de muzica la care ai ajuns sa ii cunosti valoarea si beneficiul pentru personalitatea ta!Azi multi in grupul social nu prea ajung sa ishi descopere valoarea si nici talentul,iar cei cu un tupeu egoist necrestin doresc sa manipuleze pe cei din jur !!Si acest lucru de ce? Fiinca au inteles ca le apare un beneficiu si pot ushor sa beneficieze de cei din jur si poate sa se si realizeze la un confort si lux aparte!!Totusi chind apare discutia de sinceritate,pasiune si dedicare lucrurile se schimba complect si rezultatul este cel pe care putem sa-l observam in toate domeniile!!!Este greu de perceput mesajul pentru multi fiinca traim inca in puterea intunericului si creierea de confuzie si lipsire de cunostinta divina!!Daca cunostinta divina ar fi perceputa in puterea mesajului si chiar a declaratiei scrise ;”credinţa creştină o fac apelând la modele dinamice – la adevăruri trăite – mai degrabă decât la doctrine. „Azi ar aparea un interes aparte pentru multi Lideri de a aduce omenirea la o unitate prin calitatile care fiecare le detine si a forma Templul viu ;conform cum este scris in 1 Corinteni capitolul 3 cu versetele 16 la 23 ,insa pentru aceasta implinire trebuie sa cunoastem si indemnul din 1 corinteni capitolul 1 cu versetul 1 la 10.

  5. „Acum când sunt creştin îmi pun întrebarea dacă mai poate fi răscumpărat ceva din experienţa aceea”, (dyo)
    ce e silly nu merita sa fie rascumparat;
    ce se poate rascumpara esti chiat tu, parte esentiala a experientelor trecute;

    „Atunci când apăr credinţa creştină o fac apelând la modele dinamice – la adevăruri trăite – mai degrabă decât la doctrine”;
    experientele personale pot fi limitate sau inselatoare, sa te duca intr-o directie gresita; de acea corectam cu dogma Bisericii (aici intram, din nou, pe un teren alunecos) experientele noastre personale si variate; asta daca tot te referi la apararea credintei;
    de fapt care credinta vrei sa aperi?

  6. „Iar te indepartezi de subiect …”
    1. dupa obicei 🙂
    2. nu te-ai saturat si tu de acelelasi subiecte?
    3. am comentat din mesajul tau initial (din care am si citat), nu din ce am vazut la TV;
    n-ai pomenit tu, printre altele, de apararea credintei?

  7. Voi citi cu interes postarile pe care le-ai anuntat. Am citit multe clisee despre muzica rock de cand citesc blogurile evanghelice romanesti. Revine adesea asocierea rockului cu satanismul si a muzicii zgomotoase cu necuviinta.
    Pe de alta parte, unii amici americani foarte conservatori in interpretarea Bibliei, asculta cu placere muzica generatiei lor: Rolling Stones, Pink Floyd (perioada psihedelica :)), Led Zeppelin etc.

    1. Și Ceaikovski e ascultat cu plăcere, chiar dacă era pe invers…

      Și sînt o droaie de exemple… (Bach care a sărit cu cuțitul…)

      Dar a ASCULTA e cu totul altceva decît a adopta setul de valori al compozitorului / formației.

      În momentul cînd voi VEDEA cum se bîțîie anumite formații, actul de a ASCULTA aceleași piese nu va mai avea aceleași coordonate pentru mine.

      Îmi voi dezvolta un reflex autoimpus (diferit de reflexul primar de a ASCULTA) în care să îmi permit o oarecare (inconștientă) plăcere estetică, dar sever sancționată de o (conștientă) etică creștină.

      Muzica rock (ca și alte tipuri de muzică) are de a face cu o anumită vîrstă. În discuție apare următoarea chestiune: fascinația pe care o dezvoltă asupra tinerilor (acele ființe a căror identitate e în formare.)

      Fascinația nu este rezultatul doar a fenomenului muzical.

      Fascinația (și dependența care rezultă în numeroase cazuri) ține de un întreg show în care se spun… povești. Se creează o atmosferă de basm. De data asta pentru oameni mari. E o întreagă psihologie (a maselor) aici.

      A rupe muzica rock din contextul în care a apărut și din contextul în care s-a dezvoltat reduce șansele unei evaluări echilibrate.

      Apropo, muzica pe care are loc dansul din buric are de a face cu contextul în care a apărut, cu valorile promovate de cei din acea zonă și din acea epocă?

      Presupun, totuși, că amicii americani foarte conservatori nu o ascultă cu… plăcere.

      Altfel, ce mai înseamnă… conservator? 🙂

      1. Ti-am editat (prin stergerea unui cuvant) comentariul. Vreau sa ramanem focalizati pe subiect si sa nu deviem pe chestiuni secundare, care doar sa distraga atentia …

      2. Pe cand era la Weimar, Bach isi primea o parte din salariu in bere, „cate treizeci de masuri” ( probabil halbe 🙂 ). Ca sa nu mai vorbim despre faptul ca i-a placut si vinul; exista referiri la vin in unele cantate, atat sacre cat si profane.
        Practici neconforme cu credinta si practica unora de pe la noi … 😉 Afara cu el!

  8. Dyo, nu se poate să nu fi observat că eu intenționat las cîte un cuvînt (deseori la sfîrșitul comentariului, că unii doar cuvintele și atmosfera din ultima propoziție o rețin…) tocmai ca să scap de cei care nu se pot focaliza asupra IDEII în discuție… (Aceștia vor croșeta în continuare pe margine unui… cuvînt.)

    Păi nu era cuvîntul meu? Nu eram eu sancționat pentru cuvîntul ăla, nu tu? Nu era la adresa nimănui… Și nici nu numea vreun organ zexual.. 🙂

    Și oricum, dacă vreau, fac precizarea pe blogul meu, nu? 🙂

    Ba chiar mă obligi, în felul ăsta, să o fac, nu? Că cititorii acum cine știe la cîte și mai cîte se gîndesc despre un cuvînt…

    Comunicarea moderării o puteai face pe email, cam tot atîta timp îți lua… (Nu pot aprecia însă ce urma…)

    Nu cuvintele trebuie moderate, ci… IDEILE. Și mai ales atitudinea! Ființele umane au capacitatea să transmită ceva din atitudinea lor prin expresiile pe care le folosesc în discurs verbal…

    Pînă acum nu prea am văzut că ai avut grijă să nu fie distrasă atenția…

    Tocmai cu mine ți-ai găsit să începi… alinierea? 🙂

    Păi cred că tocmai asta le place cititorilor tăi, că nu îi pui să stea aliniați…

    1. Nu am inceput o aliniere anume; va trebui sa ma crezi pe cuvant cand iti spun ca am motive intemeiate sa nu las anumite cuvinte sa apara in starea lor „naturala” pe acest blog. Este vorba de persoane dragi mie, pe care le respect, dar care – nu sunt perfecte! – nu stiu sa guste subtilitati de genul celor enuntate de tine mai sus.
      Trebuie sa ma gandesc si la acestea cand las sa apara ceva pe Frica si cutremur … probabil ca sunt mai inregimentat intr-un anumit spatiu comunitar evanghelic decat poate las sa se vada prin ceea ce fac pe blog … 😦

Dă o replică!

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s