Aventuri rock (3) – vremuri de tranziţie


Urmare de AICI.

Revoluţia din 89’, cea care a dat peste cap vieţile atâtor oameni, nu doar în plan social, ci şi în cel personal (mi-aduc aminte de un Pleşu, un Dinescu sau Liiceanu care mărturiseau felul în care ordinea din vieţile lor s-a volatilizat în nebunia de “după”), a avut produs schimbări mari şi în viaţa adolescentului de cincisprezece ani, liniştit, refugiat în dulcea atmosferă a bibliotecii, adunate cu multă migală de mama mea, şi a armoniilor muzicale clasice.

Două aspecte esenţiale au contribuit la creionarea unui mediu cultural nou în rândul tinerilor acelor vremi de răscruce. Să le privim mai pe îndelete.

Segregarea pe genuri muzicale

Este perioada în care au intrat agresiv peste noi genuri de muzică despre care nu ştiam mare lucru: rapp, techno, depeche, punk, progresive, precum şi toate subdiviziunile rock. Omogenizaţi în preferinţe, sub umbrela încă influentă a suspendatului Cenaclu Flacăra, tinerii s-a împărţit repede în găşti diferenţiate pe tendinţe muzicale. Nu vorbim de o paşnică împărţeală a unor sfere de influenţă, ci de un veritabil război. Am auzit şi chiar am asistat la bătăi în toată regula între depeşişti şi metalişti, între care se instaurase o ură de moarte. Desigur metaliştii nu se aveau bine nici cu rapperii, nici cu fanii disco (un gen încă în vogă) iar mai apoi şi-au radicalizat poziţiile şi faţă de rock-ul autohton, prea “moale” pentru gusturile lor, reprezentat de Compact, de un Holograf în plin succes sau de Kripton.

Celelalte Cuvinte şi-a radicalizat discursul din mers. Se lasă rău, albumul scos în 1992, era cu totul altceva decât muzica cu care m-a obişnuit trupa orădeană în albumele anterioare.

O apariţie interesantă pentru mine a fost în acea perioadă cea a formaţiei Timpuri Noi, însoţită de cea, sporadică din păcate, a unor surogate precum B22 (aveau o piesă faină, numită Pe la trei, pe care nu am mai reuşit să o găsesc ulterior …).

Depeche Mode sau Metallica? MC Hammer sau Bon Jovi? Michael Jackson sau Kreator? Acestea erau întrebările existenţiale ale adolescentului român de la început de tranziţie. Odată cu răspunsul ţi se livra şi eticheta cu care te prezentai în faţa lumii, cu foloase şi ponoase. Tot în funcţie de asta, îţi alegeai prietenii şi anturajul.

Generaţia unită în trecut de apăsarea crudă a comuniştilor trăia acum în realitatea unui nemilos război civil …

În ce mă priveşte, eu am rămas într-o anume neutralitate, cel puţin în primii trei ani de după 89’. M-am bucurat şi de un Skid Row, cu un I remember you de poveste,

sau de un Jon Bon Jovi cu al său Blaze of glory:

Despre Wind of change este inutil să vă mai spun că îl ştiam aproape pe de rost …

Ascultam însă şi M.C. Hammer, Michael Jackson sau Enigma

Nici măcar şugubeaţa Lambadă nu mi-a dat pace … mai bine nu vă aduc aminte de ea …

Depeche Mode … puteau să lipsească din meniu?

De Alice Cooper vă amintesc cu teamă, aşa ca din greşeală … You’re poison … brrr!!!

Videoclipul

Invazia videoclipului pe ecranele românilor a fost, fără îndoială, una dintre cele mai influente revelaţii pe care am avut-o noi românii vis a vis de cultura vestică. Graţie unor SuperChannel şi, ceva mai târziu, MTV, am putut vedea că muzica circulă foarte bine la pachet cu o “poveste” în imagini. Nu de puţine ori partea video era cea care dădea greutate întregului demers sau, dimpotrivă, “trăgea” în jos o piesă muzicală în topuri (altă noutate în materie de cultură pop – rock).

Efectul videoclipurilor în viaţa mea fost unul greu de explicat în cuvinte. Eram obişnuit până atunci să ascult muzică aşezat confortabil în fotoliu sau întins pe pat, cu ochii închişi. Dacă erau imagini de asociat muzicii pe care o audiam, acestea erau creaţia mea; ele apăreau doar dacă îmi doream acest lucru.

Aceste audiţii au făcut loc, treptat, pe neobservate, tot mai multor ore pierdute în faţa televizorului. Eram “convertit” deja, captiv în mrejele perfide ale vizualului …

Încă un aspect legat de videoclipuri, de data aceasta cu conotaţii morale. Odată cu videoclipurile au intrat în ţaranoastră şi toate acele mizerii de care se temeau încă părinţii noştri, educaţi în spiritul moralei proletare. Nu eram obişnuiţi cu impertinenţa lui Alice Cooper sau a Madonnei, nici cu excesul de senzualitate ale unor producţii care încercau să iasă în evidenţă prin orice altceva în afară de muzică. Aceia dintre noi care nu credeam în Dumnezeu găseam licenţele ireverenţioase şi prosteala drăcească a unora pur şi simplu ridicolă.

Odată trecut şocul primului contact cu această lume secularizată, fără preocupări sfinte de vreun fel, am asimilat-o fără probleme. Singurele criterii de selecţie erau cele ce ţineau de gustul fiecăruia; până prin 1994 nu îmi aduc aminte să îmi fi pus măcar odată problema moralităţii versurilor vreunei piese muzicale sau a imaginilor unui videoclip.

Eram pierdut, rătăcit în astă lume, şi trăiam din plin pe pielea mea consecinţele acestui tip de vieţuire …

(va urma)

Reclame

5 gânduri despre “Aventuri rock (3) – vremuri de tranziţie

  1. Tot liceul mi-a fost incadrat si marcat de chitara si melodii de la Metallica, Nirvana, Timpuri Noi, R.E.M., Guns’n’Roses, Bon Jovi, Santana, si altii. Chitara a fost un foarte bun anti-depresiv in toti acei patru ani de liceu de provincie saracita si pustiita pe toate planurile. Numai Dumnezeu stie ce m-as fi facut fara chitara. Fiindca de El oricum eram departe.

    Coardele chitarii mi-au picurat in suflet mici armonii care, cel putin, m-au tinut viu. In conditiile in care mediul inconjurator, adultii din familie si de la scoala vreau sa spun, nu te ajuta, este greu sa razbati.

    Multumim pentru serial! Apropo, ti-am urmat sfatul si astazi am sapat prin cosul cu filme de la Carrefour. 🙂

    1. Muzica a fost pentru generatia noastra un mod, singurul pe care il stiam, de a ne raporta intr-un chip inteligibil la lumea prost croita din jurul nostru. Pana la intalnirea cu Cristos cam asta fost tot ce mi-am putut permite. 😉

  2. Intr-adevar eram niste adolescenti intr-o lume debusolata. Parintii erau prinsi in trecut si nu puteau accepta ceva dincolo de imnuri, la biserica dirijorul de cor si orchestra incerca sa ne deschida urechea pentru muzica clasica, iar la liceu… ei bine acolo era haos ordonat 🙂 … adica rockerii se bateau cu depesistii si repperii. A trebuit sa aleg o tabara, si pentru protectie am ales rock-ul, caci adeptii lui erau majoritari si cei mai violenti. M-am delectat cu Nirvana, Slayer, AC/DC, Metallica. Pentru ca engleza faceam cu profa de tehnologia materialelor electrotehnice, invatam engleza impreuna cu un coleg traducand versuri Metallica 🙂

    1. Rabdare … mai e cale lunga de parcurs. Partea cu preferintele trebuie sa ramana la final, pe undeva … Putin suspans nu strica 😦

Dă o replică!

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s