Aventuri rock (4) – Queen


Continuare de AICI.

Queen

După cum aţi observat din episodul precedent, contactul meu cu muzica rock a fost preponderent prin intermediul baladelor genului. Până să ajung student în Cluj, cea mai tare piesă, ca intensitate şi ca exprimare muzicală “hard & heavy”, a fost Child in time a celor de la Deep Purple (despre care am scris AICI).

Era o după-amiază ploioasă de noiembrie când un coleg de cameră a dat buzna pe uşă aducând cu sine ceea ce părea a fi o veste bombă: “A murit Freddie Mercury!”. Abia respira, după ce urcase scările în fugă. Răspunsul meu a stârnit ilaritate în încăpere: “Freddie Şi-Mai-Cine, zici?”.

Habar n-aveam cine e omul. Auzisem de Queen, cu totul episodic; m-a impresionat în mod deosebit Miracle, o piesă bine lucrată, însoţită de un videoclip în care cu nici un chip nu l-ai fi putut ghici pe cel ce era sufletul acestei trupe:

Incultura mea în materie de muzică pop-rock ieşea la iveală tot mai evident în mediul studeţesc clujean. Am început să corectez această carenţă achiziţionând de zor casete audio. În acea vreme nu se punea problema drepturilor de autor; găseai de toate, nu doar în pieţe, ci chiar în magazine respectabile. Nici măcar nu se oboseau să copieze coperta albumului: o mică etichetă lipită pe marginea carcasei îţi spunea despre ce este vorba, în timp ce în interior găseai o casetă Raks, Sony sau Goldstar cu toate abţibildurile aferente incluse …

Am cumpărat deci Innuendo, albumul care în urma morţii lui Freddie ajunsese în mare vogă. Mi-au plăcut câteva piese, îndeosebi I’m Going Slightly Mad şi Innuendo. De departe însă am fost fermecat de These Are the Days of Our Lives, o compoziţie de o rară frumuseţe a lui Roger Taylor, dezarmantă în simplitatea şi francheţea ei, una dintre melodiile mele de suflet, pe care o ascult şi astăzi cu plăcere împreună cu băieţii mei.

Sunt ultimele secvenţe filmate cu Freddie, înainte de a muri …

Mi se pare interesant felul în care am trecut atunci peste şocul veştii cu privire la orientarea sexuală a legendarului solist. La doi ani de la Revoluţie, în România domnea o evidentă homofobie, cu accente alergice, isterice chiar: ne era frică până şi de ideea că astfel de persoane ar putea să locuiască printre noi. Eu nu făceam opinie separată de la trendul general. Totuşi, i-am trecut solistului de la Queen cu vederea acest aspect neplăcut al vieţii sale, lucru pe care nu l-am mai repetat şi în cazul lui George Michael: atunci când am aflat că este homosexual mi-am luat un angajament (pe care l-am respectat vreme de câţiva ani buni) de a nu mai asculta nici o piesă muzicală produsă de el.

Revenind la Queen, am găsit apoi o selecţie din albume mai vechi ale lor, pe care figurau piese de rezistenţă precum Bohemian Rhapsody, Somebody to love, We will rock you şi We are the Champions.

În anul următor am văzut la cinema filmul Highlander, a cărui coloană muzicală a fost asigurată în întregime de Queen. Astfel, o altă melodie de-a lor, Who wants to live forever, căpăta un şi mai mare dramatism, înţelegându-i contextul original …

Queen trece în analele istoriei muzicii contemporane drept “formaţie rock”. Acest fapt s-ar potrivi într-o măsură considerabilă îndeosebi albumelor de început, în care Brian May făcea minuni pe chitara sa, iar specificul muzicii lor era unul mai apropiat de acest gen muzical. Stone cold crazy este un exemplu de piesă prin care reputatul chitarist anticipa un stil rock foarte iubit de către nebunii români la început de deceniu 90’: este vorba despre cuceritorul speed.

Pentru mulţi fani ai genului, între care începeam să mă includ şi pe mine, turnura care a culminat cu albumul A kind of magic a fost o trădare a muzicii pe care formaţia britanică a practicat-o până atunci. Abuzul de sintetizatoare şi efecte electronice, în spatele cărora Brian May ieşea tot mai puţin în evidenţă, a rămas până la moartea lui Freddie o constantă a muzicii produse de Queen. Am rămas cu impresia că aceasta a fost “îmblânzită” şi adaptată unui stil străin de muzica începuturilor. Este şi motivul pentru care, în ciuda perioadei în care i-am ascultat destul de des, cu un real interes, nu pot să spun că am fost cu adevărat un fan Queen.

Rosturi:

Primii ani de studenţie au însemnat pentru mine descătuşarea unei nebunii latente, adunată în ani de zile de (aparentă) cuminţenie adolescentină. Cei de la Queen erau pentru mine adevăraţi exponenţi ai unui tip de nebunie, cea a diferitelor roluri asumate până la limita dintre real şi fantezie. Excentricităţile din videoclipuri, travestiurile, şotiile deochiate, personalitatea lui Freddie, comunicau generaţiei noastre că, într-un anume fel, totul pe lumea asta se reduce la roluri pe care le jucăm în viaţă şi la eroismul intrării, fără rezerve, în caracterul lor. În ton cu mentalitatea unei lumi care începea să experimenteze pe propria ei piele efectele unei gândiri în constructe postmoderne, în detrimentul asumării modului tradiţional de relaţionare socială iudeo-creştin, Queen s-a distrat cu lumea înconjurătoare, dând impresia că toate îi stau la picioare. Viaţa a ne-a dovedit însă că, în acest spectacol imens al omeniei noastre, lacrimile pe care le vărsăm nu sunt false, că nu putem fenta meciul la nesfârşit. HIV, temutul virus care l-a răpus pe pe Freddie Mercury, nu este un construct cu care să te joci după bunul plac şi să-l supui magiei cu care ţi-ai ornat viaţa, ci o realitate de care trebuie să ţii cont cu toată seriozitatea.

Din acest punct de vedere, dacă cei de la Queen au scos vreodată o melodie serioasă (în afară de These Are the Days of Our Lives) aceasta trebuie să fie The show must go on:

Empty spaces – what are we living for?
Abandoned places – I guess we know the score..
On and on!
Does anybody know what we are looking for?

Another hero – another mindless crime.
Behind the curtain, in the pantomime.
Hold the line!
Does anybody want to take it anymore?
The Show must go on!
The Show must go on!Yeah!
Inside my heart is breaking,
My make-up may be flaking,
But my smile, still, stays on!

Whatever happens, I’ll leave it all to chance.
Another heartache – another failed romance.
On and on…
Does anybody know what we are living for?
I guess i’m learning
I must be warmer now..
I’ll soon be turning, round the corner now.
Outside the dawn is breaking,
But inside in the dark I’m aching to be free!

The Show must go on!
The Show must go on! Yeah,yeah!
Ooh! Inside my heart is breaking!
My make-up may be flaking…
But my smile, still, stays on!
Yeah! oh oh oh

My soul is painted like the wings of butterflies,
Fairy tales of yesterday, will grow but never die,
I can fly, my friends!

The Show must go on! Yeah!
The Show must go on!
I’ll face it with a grin!
I’m never giving in!
On with the show!

I’ll top the bill!
I’ll overkill!
I have to find the will to carry on!
On with the,
On with the show!

(va urma)

Dă o replică!

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s