Călăreţul fără cap (dar cu batic regulamentar!)


Cristian Ionescu recidivează. În ridicol, vreau să zic, într-o nouă luptă cu batmanii, robocapii, zmeii şi liberalii acestei lumi, care nu vor sub nici o formă să încapă în cutiuţa înghesuită a hermeneuticii pastorului din Chicago.

De data asta subiectul este unul mai fierbinte chiar decât efemerul Peniel; este chintăsenţa, alfa şi omega, avântul şi prăbuşirea, apa, aerul şi pâinea credinţei evanghelice conservatoare româneşti: baticul. Bravul cruciat anti-liberal pleacă în demersul său de la două postări: una a Adamei şi alta a Vindecătorului. N-a înţeles nimic din prima, iar din a doua a înţeles – ceva mai bine – că dacă scrie Răsvan … trebuie să fie mare bai. Şi uite aşa ne-am pricopsit cu încă o postare care bate record după record pe WordPress, una lipsită de idei – să ne mai aşteptăm la aşa ceva ? – de argumentare şi de un subiect care să merite cât de cât osteneala. Ne este trântit în faţă textul din Corinteni 11: prin simpla lui prezenţă cazul baticului este soluţionat, ras, frezat, pomădat, bun de paradă în carul alegoric al apărătorilor formelor, riturilor purificatoare şi a puţin suficientei neprihăniri fariseice. Baticul nu se discută, se execută!

N-am avut de lucru să pun şi eu câteva întrebări unor oameni care au reţetarul gata făcut pentru coliva pocăiască – discuţiile ulterioare sunt, în mare parte, savuroase tocmai prin lipsa lor de conţinut, după măsura postării:

Cateva intrebari pentru aparatorii infocati ai unui obiect nepomenit in text din Cor 11, adica ai baticului:
– in versetul 10 zice ca din pricina ingerilor femeia sa aiba pe cap “exousia”, care in grexeste inseamna AUTORITATE – Irineu s-a speriat de acest verset si a inlocuit cuvantul cu ceva ce insemna “mahrama”, pentru ca versetul e prea “tare”; adica, mai pe romaneste textul din Cor 11 cere femeii sa fie acoperita dar, atentie, cu autoritate, nu cu panze
– Din moment ce versetul 3 ne spune ce inseamna “cap”, pentru Cristos, pentru barbat si pentru femeie – cine va da voie sa va jucati cu intelesul acestui cuvant in versetele urmatoare, adica sa va referiti la o parte a corpului omenesc in loc sa folositi dictionarul din vers 3? Ati incercat vreodata sa folositi intelesul figurat al cuvantului “cap” in intreg textul, asa cum cere o hermeneutica elementara care spune sa nu schimbi sensul unui cuvant din acelasi paragraf dupa bunul plac?
– Cum explicati ca intr-o biserica mixta – greci, iudei – in care grecii INTOTDEAUNA se rugau cu capul descoperit (chiar si zeilor), in timp ce evreii INTOTDEAUNA mergeau inaintea Domnului cu capul ACOPERIT (uitati-va la imbracamintile din VT), Pavel da un astfel de raspuns bisericii?
– cum va explicati ca in versetele 4 si 5, in limba greaca, expresiile pentru “acoperire” nu sunt identice in cazul barbatului cu al femeii (poate au de acoperit lucruri total diferite, mai stii?)
Mai am intrebari, daca doriti … dar ajunge deocamdata.

Întrebările invitau la o discuţie, la argumentări, la ulterioare analize pe text. Da’ ai cu cine? Răspunsul lui Cristian Ionescu este edificator pentru disponibilitatea sa de a pune pe masă, la vedere, lucrurile sfinte ale pocăiţilor:

Eu cred că textul e simplu, nu are rost să-l complicăm cu greaca și ebraica.
Irineu (cine-o fi? ) are și el părerile lui (greșite de astă dată).

Nu, frate Ionescu, textul nu este deloc simplu. Greaca şi ebraica? Eu făceam trimitere doar la greacă, by the way. La ce bună şi aia? La nimic, în acest caz, ne spune Cristian Ionescu. El ştie interpretarea aia bună şi simplă; pentru ea nu trebuie să apelezi la greacă, ci la blogul lui său, devenit mai nou şi compendiu de teologie practică.

Irineu? Este unul care a înţeles acoperirea femeii în termenii dvs, frate Ionescu, aşa că … da, v-aţi cam dat cu stângul în dreptul afirmând că a greşit … aici suntem de acord.

Răspuns de pastor … vai!

Ca de obicei, când vorbim de Popas pentru suflet, adevărata problemă este în altă parte: pastorul Cristian Ionescu are Capul acoperit. În permanenţă, şi când se roagă, şi când scrie pe blog, şi când predică … De unde ştiu asta? Păi, L-a acoperit pe Cristos, Capul său, cu zeflemele, cu anateme la adresa celor pentru care Acesta a pătimit, cu impoliteţuri (modul de adresare faţă de Adama este de-a dreptul jenant pentru un pastor), cu un blog tot mai mizer în invective şi etichetări, cu o incultură teologică crasă şi, nu în ultimul rând, cu o mentalitate de ghetto pe care o împrăştie între acoliţi fără teamă de răspunderea pe care o are înaintea Dumnezeului în care ne spune că crede.

De aceea, frate Ionescu, textul pe care l-aţi citat în postare, din I Cor 11, nu vă scuză, ci vă acuză. Nu despre acoperirea femeii este vorba acum, ci despre descoperirea Capului unui pastor care a a mers atât de departe în delirul său antiliberal, încât nu mai găseşte calea de întoarcere către dreapta cumpănire duhovnicească …  

48 de comentarii

  1. Nu există pe tot blogul meu atâtea invective câte ați reușit să îngrămădiți în unul sau două paragrafe din această postare. Tipic, la fel ca vraciul cu care în ultima vreme v-ați reglat calapodul.
    Oricum, sunt încântat să fi redat blogosferei evanghelice românești o brumă de armonie, e adevărat greșit direcționată, dar mă rog, armonie… 🙂

    1. Puteti face diferenta dintre invectiva ca procedeu stilistic, si cea care este injurie? Altfel, degeaba vorbim …
      Si inca ceva: nu dati un „Like”? Sa nu-mi ziceti ca nu v-a placut! 🙂

    2. Cristian Ionescu „să fi redat blogosferei evanghelice o brumă de armonie”?!…

      Asta e hiperbolizarea deceniului la evanghelicii români…

      Ori habar n-are ce înseamnă blogosferă evanghelică, ori ce înseamnă armonie, orice ce înseamnă… brumă!

      Nu putem fi decît jenați de modul în care este prezent Cristian Ionescu în spațiul public pe Internet…

      Din nefericire, chestiunea are repercursiuni grave asupra modului în care sînt percepuți penticostalii români…

      Sau, din fericire, aflăm cum sînt, de fapt, penticostalii români (din SUA)?…

      Baticoși… (în formă de cap pătrat)

  2. cu sau faca batic/basma/broboada, etc., cert este ca femeile isca buclucuri orisiunde s-ar afla! 🙂

    are dreptate si cristian ionescu, cu femeia nu-i de gluma si aici nu vreau sa amintesc acel cintec studentesc sugubat, inspirat din realitatea obiectiva

    deci sa puna mina si sa-si acopere capul si sa se faca cit mai putin vizibila, intru concentrarea fratilor din adunare numai la rugaciune si predica! 😀

  3. ei, desigur, problema trebuie pusa „biblic”;
    fara batic, fara podoabe, fara alte dichisuri care sa distraga atentia de la predica, sic si etc.

  4. Oare se va termina vreodata cu prostia pocaiasca si cu impunerea Bibliei in intelegere proprie si personala asupra natiei care se gaseste in nefasta dar conjugata situatie de a nu mai fi in stare sa absolve, nimic!?
    Sper ca da! SI inca repede!

  5. Sunt deacord cu fr. Cristian Ionescu .Stiti cum sta treaba cu studiiile teologice,cu hermeneutica? La fel ca si cu Turnurile Gemenii din New York.Constructiile teologice par frumoase inalte izbitoare la ochi,dar au un defect .Pot fii aruncate in aer.Ramane in picioare constructia Cuvantului lui Dumnezeu .E adevarat e cam brut ,inestetic ,”nu avea nimic care sa ne placa”.Dar e trainic .Portile iadului nu-l pot birui

    1. Cuvantul lui Dumnezeu se citeste si se interpreteaza dupa reguli de comunicare incetatenite intre oameni. Dumnezeu a vorbit omului pe limba sa, ca sa se faca inteles … Daca ignoram aceste lucruri putem intelege din Scriptura ce vrem si cum vrem.
      Sunt neplacut surprins de acest comentariu: imi dovedeste ca perspectiva ingusta a lui C. Ionescu este mai periculoasa decat credeam …
      Romani, Galateni, Evrei sunt constructii telogice: nu vrei sa le arunci in aer si pe alea?

  6. Ma refeream la faptul ca 1 Corinteni spune ce spune ,nu ar fii mai bine sa ramanem la ce e scris ? Decat sa despicam firul in 4 ca in limba greaca ,ba in latina ,sau altceva ce baba leana din nu stiu ce sat habar nu are ,ea stie doar ce scrie negru pe alb.
    Cred mai degraba ,ca vremurile sunt de asa fel ca nu e bine sa o suparam pe doamna Cutare sau Cutare ,
    Dar intrebarea e Ce spune Dumnezeu ? Cred ca mai bine la Judecata in fata Lui Dumnezeu ,ne infatisam ca implinitori ai Cuvantului asa cum a fost el scris ,decat sa ne Gaseasca El ca in viata asta ne-am incurcat in itele teologice.
    Galateni ,Evrei Si toata Scriptura e insuflata de Duhul Sfant .Sau Comentariul dumneavoastra il puneti pe aceeasi treapta cu Biblia,Ea a fost ingheiata acum cca 1900 de ani.Toate comentariile teologiilor de atunci si pana azi ,ne putem lipsi.

    1. Exista loc in biserica si pentru baba leana, si pentru Sf. Augustin. Dispretul pe care il ai pentru cei din categoria celor din urma este pagubos.
      Sunt lucruri in Scriptura care nu se adreseaza babei leana, puterii ei de intelegere; de aia avem pastori, invatatori etc, pentru a explica Cuvantul celor care nu il pricep. Dar daca pastorii se tin de bloguri de trei parale, in loc sa studieze cu sarg Cuvantul … vai de ei … si de cei ce ii urmeaza.
      Credinta crestina a rezistat in fata atator erezii si provocari peste secole si datorita acelor teologi ce care ii desconsideri cu atat inconstienta …
      Vrei sa implinesti 1 Corinteni 11? Urmeaza-L pe Cristos, Capul tau, lasa-L sa se vada descoperit, limpede, stralucitor peste viata ta … Poti face acest lucru?

    2. Domnule Lucian, ne sugerati sa implinim Cuvantul asa cum a fost el scris…daca cumva nu stiti, cartea 1 Cor. a fost scrisa in limba greaca, aceea limba greaca pe care dvs. si domnul Cristian Ionescu ne cereti sa o ignoram.

      Asa ca mare atentie, ca nu cumva in timp ce El ne va gasi incurcati in itele teologice, pe dvs. sa va gaseasca incurcati in fuste si batice,

  7. Stimate frate Cristian Ionescu ,daca prin comentariu primiti o explicatie care nu este dupa plac automat ajungeti in mod ironic sa-l catalogati si despre altii sa folositi caracterizari nepotrivite!!!Nu uita ca prin pozitia pe care o detiii atit in slujire, chit si in expunere virtuala trebuie sa dati un exemplu pozitiv fiinca conform Cuvintului din Scriptura reprezentati prin pozitie o slujba aparte !!!Si daca ai asculta ultimile predici expuse ai intelege ;la ce ar trebui sa ajungi si cum ar trebui sa dialoghezi cu cei din jur!!!!!Exemplul DOMNULUI ISUS HRISTOS ar trebui in personalitate sa trezeasca si sa explice ceva ce pina acum se vede ca nu a-ti inteles!!!Eu scriu acest comentariu din sinceritate si sa intelegeti ca „regulamentul cu baticul daca nu functioneaza cum trebuie in Biserica nici pe spatiul virtual nu expune altceva dechit ;”cearta de vorbe” si adevaratii slujitori ai DOMNULUI ISUS HRISTOS ;de ce trebuie sa fie interesati in slujirea ce o detin?
    Este ushor sa faci senzatie ,dar este mai greu sa se expuna adevarata slujire si a se gasi „dreapta cumpănire duhovnicească „De ce?Fiinca puterea firii este deasupra „RODULUI DUHULUI SFINT”
    Si dupa cum vedem pentru cei ce sint ai Lui HRISTOS este nevoie de ;”RODUL DUHULUI SFINT”(Galateni 5 cu 16 la 26.)
    Se vede ca subiectele despre imbracaminte ,baticuri produc multa senzatie si chiar accesari ce va claseaza pe locurile care doriti !Succes deplin ,insa nu uitati ca daca smerenia este inlocuita cu mindria si expunerea fireasca ;ce se intimpla ? Si la ce duce?Urmaresc indeaproape subiectele si raspunsurile la comentarii !Si vad ca personalitatea mea va incomodeaza in asa masura ca nici nu doriti sa mai dati drumul la comentarii cu chit ca nu sint vulgare si expun un adevar dovedit!!!Dar oricum „dragostea despre care a-ti predicat este mare”Si subiectul cu baticul si imbracaminte pe spatiul virtual doriti sa-l comentati mai ushor ca in Biserica ,ca nu cumva sa suparati si sa jicniti pe cei care odihnesc comozi(comode) pe bancile catifelate si in viata de zi cu zi sau acomodat ushor si foarte bine cu firme de marca si cordelute !!!Ori cum nu aceasta este problema ;ci pretentia si filozofia care se expune!!!!Iar adevaratul slujitor al DOMNULUI ISUS HRISTOS trebuie sa ajunga la „adevarurile ce duc spre desavirsire;Evrei capitolul 6.Si sa nu uitam in ce consta;”brumă de armonie”Si daca intradevar se doreste sa se cunoasca ,ea se poate descoperi prin versetele din Efeseni capitolul 5 cu 1 la 21 .Chit despre ce este important sa stim ;este ca ;”Hainele să-ţi fie albe, în orice vreme, şi untdelemnul să nu-ţi lipsească de pe cap.”
    Fiinca avem expus in fata un sfat mai important ca cel cu referire la batic si el este scris in Apocalipsa 3;”18te sfătuiesc să cumperi dela Mine aur curăţit prin foc, ca să te îmbogăţeşti; şi haine albe, ca să te îmbraci cu ele, şi să nu ţi se vadă ruşinea goliciunii tale; şi doftorie pentru ochi, ca să-ţi ungi ochii, şi să vezi.
    19Eu mustru şi pedepsesc pe toţi aceia, pe cari -i iubesc. Fii plin de rîvnă dar, şi pocăieşte-te!”merita acest mesaj luat in considerare?te intreb din „DRAGOSTE”fiinca ai predicat aseara foarte bine despre mesaj ,insa cum stam cu practica?Si stii de ce spun acest lucru;astept „faptele”,sa nu ajungem in viata sa ne autoinshelam si sa ne pierdem premiul alergarii ….si al mintuirii !

  8. Chiar credeti ca domnul Cristian Ionescu tine cont de sfaturile noastre, care nu sunt dupa placul dansului ?
    Chiar credeti ca genul acestia de oameni sunt dispusi sa isi schimbe mentalitatea, sau cel putin sa anlizeze si alte opinii?
    Eu zic ca NU!!!

    Asa ca va propun sa terminam daca vrem sa nu fim catalogati ,, satanisti,,.de catre domnul Cristian Ionescu.

    1. Eu zic ca nu, nu cred … Chiar nu imi pasa de catalogarile sale; imi pasa de aceia pe care ii trage dupa el, cu inconstienta, in aceasta inutila si ridicola cruciada …

  9. Pe cuvant ca sunt neutru :). Nu pot sa nu observ ca pastorul Cristian Ionescu trateaza anumite chestiuni din Biblie, asa cum ii sunt descoperite si le intelege dumnealui, pe cand majoritatea dintre dumneavoastra tratati…persoana dansului. Se poate, fratilor?

    1. Mai citeste odata comentariul scris de mine pe blogul lui, la postarea sa cu baticele, si spune-mi daca am tratat subiectul propus de el, sau persoana sa. Se poate, frate?

      1. Aveti dreptate cu acel comentariu. De fapt asa ar trebui sa arate un schimb de opinii; cu argumente, discutii pe subiectul dezbatut, impresii, etc. Oricum, nu ma refeream strict la dumneavoastra. Mi se pare mie, sau „conservatorii” ataca mai mult situatii si idei, pe cand „liberalii” dispretuiesc si ironizeaza persoane? 🙂 Nah, ca nu m-am abtinut :)) Oricum, poate-s un pic subiectiv :).

      2. Mi se pare artificiala distinctia dintre conservatori si liberali atat timp cat cele doua directii nu sunt definite sau, mai grav, sunt prost explicate. Eu unul am fost etichetat drept liberal; desfid pe oricine sa dovedeasca aceasta acuzatie ori mai bine sa-si tina degetele la cutie si sa nu mai arunce etichete pe bloguri.
        Nu pot sa nu intreb si eu, plecand de la observatia ta, discutabila:
        Cand Cristian Ionescu a atacat Penielul, a atacat idei si situatii, sau persoane? Ce inseamna „Peniebil”(inventia lui CI)? Dar „Peni-Baal” (inventia lui Daniel Chiu)? Dar apelativul „secaturi” (tot Daniel Chiu). Astea-s idei? Vai de ele!

  10. io zic sa facem niste steaguri, drapele, stindarde, prapuri, ma rog, cum vreti sa le numiti, sa punem pe ele emblema baticului si sa le agite cine vrea sa fie condusi de ele. unde nu-i cap, vai de batik!

    in rest ramine cum am stabilit.

    1. Cami, nu e analiză, ci doar o elegie despre lipsa noastră de pricepere. Nu baticul mă preocupă, ci inegalitatea jumătăţilor (deşi „jumătatea mea” nu este deloc o sintagmă biblică). Filosofic vorbind, înţeleg că există partea de Fiinţă care poate decide să insufle sau nu viaţă, şi partea de Fiinţă care nu poate să părăsească viaţa pe care o întrupează. Diferenţa este foarte dureros de interpretat ierarhic, dar mai la îndemână decât în cazul Treimii, pentru că genul feminin este handicapat de prejudecăţi culturale imbatabile, majoritatea bazate pe Biblie, mai nou şi pe clişee psiho-sociale. Nu sunt convins că mentalul uman a reuşit să prelucreze complet Noul Testament în privinţa fiicelor lui Dumnezeu şi surorilor lui Isus Cristos. Familia ar putea şi ar trebui oare să urmeze modelul trinitar? Cum ar fi posibil aşa ceva, fără eliminarea acestor prejudecăţi? Şi fără să cădem într-un feminism devastator, mai rău decât prejudecăţile acumulate de milenii…

  11. Cum doriti… cu batic, fau fara batic. Cu spalare sau fara spalare, Cu un paharel sau fara, cu filtru sau fara filtru. Hai sa lasam aceste chestiuni atat de simple si care produc asa o mare discordie intre romani. ( nu mai spun frati pentru ca cred ca ma insel ) In timp ce am putea folosi blogosfera pentru a ne imprieteni si a ne unii… caci in curand ve-ti citi… Cu burca sau fara burca. Ne scoatem ochii. penticostali la baptisti si invers, femeile la barbati si invers, batranii la tineri si invers. Ce naiba. Daca baticul este problema pastorilor as vrea sa ii atentionez ca in bisericile mari pe care le pastoresc sunt pline de divorturi, curvii pe ascuns, fraude financiare, furturi si se bea minciuna ca apa. Critica acestor subiecte simple , ascund o mare greutate de deficiente si in viata lor si a celor pe care incearca sa-i pastoreasca sau sa-i protejeze.
    Ve-ti spune ( cu siguranta )… Da dar scrie in Biblie. Prieten drag… multe scrie in Biblie si le-am calcat pe toate. Mai are rost sa tii una ? Nu suntem toti niste calcatori de lege ? Sau implinim numai ceea ce ne place, si devenim propria noastra autoritate si o vomitam aici pe blog.
    Va rog nu raspundeti, oricum nu ma ofenses ca deja am cam vazut cu clasa de oameni ma confrunt.
    Cu respect
    Rev. Doru Levi Ilioi

    1. „Ce naiba.”
      Marturisesc ca sunt surprins de o astfel de „injuratura”.
      Va voi respecta insa dorinta si nu va voi raspunde …

  12. Frate,te rog sa ma ierti ca intervin.M-ai acuzat ca dispretuiesc teologii ,pastorii si altii cu mintea mai deschisa.Nu este asa. Nu dispretuiesc pe nimeni .Aici am vazut ca se dispretuiesc frati ,pastori.Pe blogul dumneavoastra. Cum e jignit fr.Cristian Ionescu aici. Pe acest blog .cand am descoperit blogul dv. si am vazut titlul si moto-ul ,am zis :iata un frate care apara bunul simt si il promoveaza ca si frica de Domnul pana la cutremurare.Dar m-am inselat .V-am citit toate postarile ,le primesc mereu cum apar si va stimez pentru diversitatea subiectelor si va apreciez pentru cultura vasta ce o aveti .Dar un lucru va reprosez Cadeti in ispita intelectualilor ,a celor cu vederi largi si cultura vasta de a-i dispretui pe cei bigoti si care nu vad decat in patratica lor..Si conservatorii au pacatele lor ,dar si libertinii ,ca sa nu zic liberalii, au pacatele lor .Credeti ca daca v-ati ascutit mintea si v-ati urcat pe niste piedestale ii vedeti pe conservator acolo jos scurmind in tarina traditiilor .E si asta un pacat.
    Revenind la subiectul nostru din1 cor.11 a-ti facut un lucru rau Rastalmacirea Scripturii.De asfel de constructii teologice vorbeam ca ne putem lipsi de ele ,ca pot fii aruncate in aer.A-ti spus ca sa-L las pe Hristos ,Capul meu ,descoperit ca sa se vada bine .Ideea nu e rea ,dimpotriva e foarte bune,dar nu are nimic cu 1 Cor 11 .Nu poti folosi acest text ca sa sustii aceasta idee .Puteti gasi in Scriptura alt text (ex Marcu 7 ) In 1 Cor 11 e vorba de supunerea femeii fata de sotul ei si respectul pe care femeia trebuie sa-l arate in Adunare .Ca semn al supunerii si smereniei ei Domnul a randuit acoperirea capului ei .Astazi odata cu miscarea feminista si egalitatea femeilor cu a barbatilor ,a patruns si in Biserica aceasta razvratire fata de rinduielile Scripturii .Avem libertatea de a alege ascultarea fata de Cuvantul Sfant si potrivirea cu vremurile in care traim .Fiinca nu indrasnim sa ne manifestam pe fata impotriva Cuvantului Domnului ,cautam tot felul de argumente ,constructii teologice despicarea fitului in 4 numai ca sa nu ne smerim si supune .Notiuni care nu se mai potrivesc cu veacul acesta.
    Iata dece il apar pe Cristian Ionescu .Ramanand la ce spune Scriptura pastram un crestinism simplu si generatiile viitoare au de unde pleca ,dar daca il adaptam dupa vremuri ,cum va arata crestinismul evanghelic peste generatii????

    1. Mi se pare ca discutia ajunge in derizoriu. Crestinismul nu este simplu: este umblare cu un Dumnezeu de neconceput in maretie, putere, slava, frumusete, har si iubire. Cum sa simplifici, cum sa complici asa ceva? Trebuie sa luam ceea ce Dumnezeu ne ofera, sa reflectam, sa invatam, sa aplicam, sa marturisim … fiind noi insine intr-o permanenta crestere … Simplu? Cand vorbim despre lucruri duhovnicesti?!?
      Nici nu am o agenda impotriva lucrurilor simple: i-am pus niste intrebari lui Cristian Ionescu, iar el nu a fost in stare sa raspunda. Asta e tot. Nu vorbeste nimeni despre adaptarea crestinismului si alte prostii d’astea. Sper ca s-a inteles acum.

  13. Interesant este ca ADEVARUL mai putin se doreste sa se cunoasca si subiectele alaturi de comentarii care ghidila urechile aduc punctaj si clasare la locurile de frunte si satisfactie pentru accesari !!!Dar blogurile care ajung sa redea ADEVARUL ajung criticate alaturi de cei care expun subiectul!!!Sa fim sinceri si chiar fericiti ca se descopera puterea de manipulare si scopul de creiere a acestor lucruri fiinca dupa cum au ajuns sa se expuna pe spatiul virtual s-au expus si in alte parti si a dus tot la probleme si lumea nu a ajuns sa cunoasca adevarul!!Dau doar un exemplu cu privire la comentariul pe care l-am scris aici ,am dorit sa-l postez si pe blogul ;Popas pentru suflet si a fost blocat dupa cum au fost blocate multe altele !!!Nu acest lucru este o problema sau o durere ;ci pretentia care se scrie prin subiectul care apare astfel;
    „Nu consider că spațiul evanghelic al blogosferei poate sau ar trebui monopolizat ideologic. Aici lansăm subiecte de discuție care captează mai mult sau mai puțin atenția cititorilor și îi inspiră să comenteze pro sau contra. ”
    http://popaspentrusuflet.wordpress.com/2011/07/30/contaminarea-spatiului-evanghelic-tine-de-limbaj-si-de-continut-lumesc/#comment-6770
    Deci cine creaza razboiul pshilogic pe spatiul virtual in domeniul spiritual?Si cine manipuleaza?Sa fim sinceri si sa vedem subiectele care apar !Atacurile cum se expun in mod profesionist si greu de inteles de foarte multi si explicatia va demonstra si prin comentariul pe care l-am scris si este blocat la subiectul scris si expus pentru accesare;
    „viorel chisRăspunde30 iulie 2011 la 5:57 PM
    0
    0
    Rate This
    Citind subiectul cu atentie am gasit scris ;”Aici lansăm subiecte de discuție care captează mai mult sau mai puțin atenția cititorilor și îi inspiră să comenteze pro sau contra. ”
    Oare este chiar asa? Si sa nu uitam ca astfel de afirmari scrise nu fac altceva dechit sa ajute la formarea pacatului fiinca nu se spune ADEVARUL.
    Va ispititi singur si astfel singur ajungeti la starea de pacat!!Nu ca a-ti blocat comentariile mele;ci fiinca nu spuneti ADEVARUL SI ASTFEL APARE MINCIUNA!
    Este adevarat acest lucru?Sau conform cuvintului scris in Scriptura ;ce putem sa explicam?

    Comentariul tău e în așteptare.”
    Eu stiu ca pentru multi este greu sa inteleaga aceste mesaje mai ales fiinca expun mult ADEVAR mereu se scrie ca fa si doresc sa fac atac la persoana!!!Niciodata nu am facut si nu am scris lucruri care sa nu fie dovedite si sa exprime ADEVAR,dar se fede ca adevarul doare si nu se doreste sa fie cunoscut;ci cu totul altceva si la timpul potirivit se va gasi dupa cum multe altele s-au dovedit si au relevat ADEVARUL.Mie imi pare foarte rau ca si spatiul virtual ajunge de unii chiar sa fie infectat de „cearta de vorbe” in loc de indemnuri pe care ap.Pavel le scrie in epistolele sale pentru intarire si unitate ;Coloseni 3 cu 12 la 17.
    Ceea ce scriu ,apare scris la provocarile care apar si in mod subtil se doreste in loc de smerenie si o autoexaminare ,o manipulare in care sint atrase si alte personalitati care in o mare masura sint straini de anumite lucruri si ushor sint atrase in aceste subiecte creind asa zisele partide ;care de fapt nu duc la unitate si la implinirea mesajului divin pentru mintuire!!!

  14. Ma intreb si eu, de ce oare barbatii sint asa de preocupati de un lucru care nu le apartine?
    Nu trebuie sa ne judecam fiecare in parte? Femeia nu mai are dreptul nici sa se judece singura? Trebuie barbatul sa judece in dreptul ei? V-a raspunde si inaintea Lui Dumnezeu pentru actiunile ei? Sau atunci, si acolo, va arunca din nou vina pe femeie? Chiar credeti ca femeii Dumnezeu nu i-a impartit minte deloc, toata a dat-o la partea masculina.
    Parerea mea este ca ar trebui fiecare sa implineasca partea lui. Probabil ca unii barbati si-au
    facut deja partea… si nu mai au ce face.
    Daca unii din ei stiu Biblia asa bine atunci sa treaca la fapte si sa inceapa cu dragostea, care este cea mai importanta.
    Femeile au nevoie de rugaciunile voastre si nu de contradictii pe seama lor si nici de ale rasvrati (cele sfinte impotriva celor mai putin sfinte si invers). Cele mai slabe au nevoie de doctor si nu de rani, multe nu se mai pot ridica din cauza ranilor adinci facute de unii zisi sfinti.
    Aceste discutii incurajaza fariseismul si nicidecum cresterea spirituala.
    Problema aceasta trebuie rezolvata in fiecare biserica locala si nicidecum pe net.
    Va rog sa ma iertati ca am indraznit sa comentez.

  15. „Ramane in picioare constructia Cuvantului lui Dumnezeu .E adevarat e cam brut ,inestetic ,”nu avea nimic care sa ne placa”.Dar e trainic .Portile iadului nu-l pot birui”, (dyo);
    BISERICA dyo.
    („voi zidi Biserica Mea, şi porţile Locuinţei morţilor nu o vor birui”)

    „Dumnezeu a vorbit omului pe limba sa, ca sa se faca inteles … Daca ignoram aceste lucruri putem intelege din Scriptura ce vrem si cum vrem”;
    de vreme ce mai toti inteleg diferit acest cuvint, intrebarea ar fi cine il ignora cu adevarat?
    Intentia e buna insa nu pot avea toti dreptate si nu pot fi toti gresiti;

    „Credinta crestina a rezistat in fata atator erezii si provocari peste secole si datorita acelor teologi ce care ii desconsideri cu atat inconstienta …”;
    a rezistat, cum sa nu!
    si la care credinta crestina te referi, mai concret, de vreme ce exista sumedenie de credinte in cadrul crestinismului cu mari variatii intre ele! (vezi multimea denom. crestine existente)

  16. „de aia avem pastori, invatatori etc, pentru a explica Cuvantul celor care nu il pricep”, (dyo)

    1. care e acel umil crestin (nice sa-l vedem si noi!) ce recunpoaste ca (inca) nu pricepe cuvintul, indeosebi dupa 20-40 de ani de venit regulat la biserica?
    2. pacat ca toti acesti pastori care explica ce au inteles ei din scriptura nu au ajuns inca la un CONSENS in acest punct!
    sa ia deci fiecare ce explicatie se potriveste mai bine cu sistemul lui de gindire ca si asa nu e garantat ca va pricepe/ramine cu ceva! 🙂
    3. eu comentez ce scrie dyo 😀

  17. „Vezi ca l-ai citat pe Lucian si mi-ai atribuit mie cuvintele lui. It’s not fair.”
    asa e; trebuia sa ma fi gindit ca tu nu puteai face asemenea confuzie! (intre cuvint si Biserica)

  18. ” toata Scriptura e insuflata de Duhul Sfant” (lucian, de data asta, daca nu ma insel din nou 😀 )

    1. inclusiv variatele traduceri ale ei?
    sunt diferente serioase intre diferite traduceri ale scripturii, diferente ce au dus (si duc) la interpreteri diferite; care interpretare influenteaza trairea in sine;
    2. scriptura e insuflata de Dumnezeu (ramaine sa se defineasca termenul), nu si interpretarea acesteia, in mod necesar; depinde;

    (de) „Toate comentariile teologiilor de atunci si pana azi ,ne putem lipsi”,
    teoretic, fireste;
    presupun ca mergi la biserica duminica de duminica sa asculti cca 5 minute scriptura si 40 minute comentariile unora mai putin teologi;

    1. Merg la biserica ,dumunica dimineatasi ascult Cuvantul lui Dumnezeu .Comentariile de 40 de minute de care vorbesti le trec prin ciurul Cuvantului Sfant .Am acest drept. „Ei cercetau acasa ,daca ce li se spunea era asa.” si altul”In Biserica sa vorbeasca doi sau trei si ceilalti sa judece” cauta unde scrie aceste versete.Canonul Sfant s-a incheit acum 1900 de ani ,.Nu mai puneti pe aceeasi treapta comentariile teologilor ,cu Biblia.

  19. „Merg la biserica ,dumunica dimineata si ascult Cuvantul lui Dumnezeu”, (lucian)
    sigur, 5 minute max;
    restul de 40 minute asculti predica, ceva ce nu este cuvintul lui Dumnezeu (adica scriptura) si de care te poti lipsi (ne spui tu in mesajul precedent);

    „ciurul” la care te referi este gindirea ta proprie supusa greselii;
    iar comentariile orisicui NU sunt biblie, evident; sunt comentarii sau interpretare personala, ceva ce variaza de la om la om;

    1. Iata ca dupa o scurta pauza ,apare din nou mesajul pentru a ajunge senzatia la apogeu;
      http://popaspentrusuflet.wordpress.com/2011/08/02/cat-despre-batic-domnilor-unde-ne-este-cultura/#comment-6877
      Este ceva normal si se cunoaste scopul!!!Am incercat prin comentariu sa vad reactia ,dar deocamdata este in asteptare;
      „viorel chisRăspunde2 august 2011 la 12:53 PM
      0
      0
      Rate This
      Ori ca este liberal ,ori ca este conservist ,democrat ori republican in fata Tatalui ceresc si a DOMNULUI ISUS HRISTOS fie crestin ,fie necrestin cum aparem?Si ce se intimpla?Ploua peste unii mai mult sau mai putin?Traiesc unii mai mult sau mai putin?Raspunsurile vor veni pe masura in dreptul fiecaruia ,dar Dumnezeu Tatal si Domnul ISUS HRISTOS stie cine sint ai Lor!Iar la timpul potrivit cartile de aducere aminte vor fi deschise Apocalipsa 20 cu 11 la 15.Insa pina atunci vedem ce se intimpla si cum se doreste ADEVARUL DIVIN sa fie cunoscut de unii si de implinit la pretentiile care apar.De ce ?Multi nu stiu ,dar cei care citesc SCRIPTURA si gasesc placere in mesajul ei realizeaza si nu se indeparta de invatatura DOMNULUI ISUS HRISTOS.Este greu si nu este ushor chind provocarile apar din partea celor care detin pretentii si prin pozitie doresc sa si judece ;dar cu o judecata fireasca si care duce la rezultate firesti.Nu este ushor de acceptat mesajul si nici nu este dorit in expunere ,dar stiu ca ajunge sa fie citit si daca este blocat se intelege ;de ce!!!Cuvintul scris in SFINTELE SCRIPTURI in puterea mesajului se expune dupa voia TATALUI pentru a se ajunge la ce este scris prin aceste versete;”16Toată Scriptura este însuflată de Dumnezeu şi de folos ca să înveţe, să mustre, să îndrepte, să dea înţelepciune în neprihănire,
      17pentruca omul lui Dumnezeu să fie desăvîrşit şi cu totul destoinic pentru orice lucrare bună.”Faptul ca noi prin subiectele noastre dorim altceva si se vede ca rezultatul este pe masura ;ce mai putem sa scriem?Dorim senzatie?Dorim felicitari si expunere personala?o gasim si acum paginile internetului reda si ceea ce nu dorim sa faca senzatie in puterea firii si mentalitatii firesti.Cei care doresc sa descopere puterea culturii si pe spatiile virtuale ,prin o simpla accesare gasesc si le pun in paralela cu mesajul Scripturii !!!Si realizeaza in ce consta valoarea fiecarui lucru.Insa sa nu uitam ca in viata de crestin lupta trebuie sa fie conseventa si prin o expunere aparte dupa cum ucenicii si DOMNUL ISUS HRISTOS au lasat !Si sa nu ajungem ca ;Imeneu si Filet ,sau multi altii care sint azi printre noi ca ei.Si daca ajungem sa frecventam ori ce Biserica azi putem sa vedem cu ochii nostrii de ce cultura este dominata prin felul de expunere al fiecarui membru.Si se mai cunosc alaturi de imbracaminte si felul de comportare cu chit ca unele persoane in imbracaminte sint apreciate si etichetate dupa marca costumului!Dar in Iacov capitolul 2 cu 1 la 9 ce gasim scris?Se doreste ca mesajul sa fie cunoscut si comentat?

      Comentariul tău e în așteptare.”
      Deci faptul ca astfel de subiecte reapar ,la fel ca cele despre;”Peniel ” ori cele care doresc sa expuna senzatie ,accesare si expunere ;se doreste sa se ajunga la ;”calea de întoarcere către dreapta cumpănire duhovnicească … „?

Dă o replică!

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s