Dulcele parfum al efemerităţii


Am reflectat zilele trecute la Esau şi la Iacov, la diferenţa dintre lumesc şi sfânt pentru ca apoi, neînţeles, gândurile m-au condus înspre bani şi posesiuni materiale. Ştim că banii devin un lucru rău atunci când ajung să ne stăpânească şi când ne punem în ei nădejdi iluzorii. Sunt multe lucruri care se pot cumpăra cu bani dar sunt şi lucruri care n-au nimic de-a face cu ideea de marfă şi sunt intangibile dintr-o abordare comercială. Dragoste, sănătate, fericire, mântuire … sunt doar câteva exemple de lucruri necomercializabile, de care toţi avem nevoie.

Mă gândesc la această distincţie pe care noi oamenii rareori o facem când este vorba de vieţile noastre: aceea dintre efemer şi veşnic, dintre lucrurile destinate a avea o existenţă pasageră şi cele care nu vor pieri niciodată. Atât de greu ne este să facem diferenţa! Şi chiar şi atunci când ne dăm seama, e aşa de greu să alegem lucrurile care nu se vor lua de la noi! Ca şi fiinţe care avem adânc în fiinţele noastre imprimat gândul veşniciei ne putem găsi adevărata împlinire doar în lucruri veşnice. Bucuriile pământeşti, efemere, se topesc uşor lăsând în urmă doar amintiri; cele mai durabile edificii omeneşti au ajuns sau vor ajunge cândva ruine iar istoria pare, vorba lui Karl Barth, să nu facă altceva decât să depene la nesfârşit întâmplarea din grădina Edenului. Însăşi efemeritatea trecerii noastre pe acest pământ, pe care o conştientizăm cu disperare ori de câte ori îngropăm pe cineva, nu face altceva decât să ne spună că trăim într-adevăr într-o vale a deşertăciunilor, condamnată la efemeritate şi descompunere.

Trist este acest fapt, amintit deja, acela că rareori noi oamenii facem distincţia asta. Alegem să nu ne batem capul cu astfel de lucruri “adânci”, sau dacă ne-am făcut totuşi timp pentru a cântări, ne lăsăm de cele mai multe ori subjugaţi de strălucirea mincinoasă a lucrurilor pământene. Da, ele strălucesc frumos, sunt atrăgătoare, dar ce puţin durează plăcerea oferită de ele! De regulă ele sunt costisitoare; ani de lupte, privaţiuni şi suferinţe se duc pe apa sâmbetei pentru o oră de bucurie. După care o luăm din nou de la capăt în căutarea a ceva “mai mult”, “mai bun”, “mai înalt”, “mai nu-ştiu-ce” şi suntem uneori gata să ne vindem sufletele numai pentru un dram de fericire în plus.

Aşa de mulţi dintre noi se mulţumesc cu atât de puţin!

Poate ar trebui să fac puţin clar faptul că efemeritatea unui lucru nu face în mod necesar ca acel lucru să fie rău. Perisabilitatea nu este o calitate ci o însuşire a unui obiect. Un lucru trecător devine rău doar atunci când îi acordăm valoarea pe care ar trebui să o aibă un lucru veşnic. Atunci se poate spune că scara valorilor noastre s-a întors pe dos şi că suntem în pericol. E adevărat că, uneori, există lucruri din această lume care ne ajută uneori să atingem cu spiritele noastre cerul; un apus de soare, un concert de Bach, un tablou al lui Van Gogh, un film de-al lui Tarkovsky, un sonet de Shakespeare pot uneori să stârnească adânc în noi lucruri ascunse, un dor de viaţă, de nemurire, de Dumnezeu. De altfel Nemurirea nici nu ar putea altfel să pătrundă în vieţile noastre. Iată de ce Întruparea era imperios necesară şi trebuia să aibă loc, spre folosul nostru. Totuşi, o concluzie cu privire la toate aceste lucruri se impune: ele se supun imortalităţii şi scopurilor lui Dumnezeu, altfel ele sunt bune de aruncat la gunoi.

Suntem fărâme de eternitate captive într-un carusel al deşertăciunii şi nu avem nici o şansă de a ne elibera singuri din asta. Cineva din afară trebuie să trimită mesaje pentru a putea pricepe sau măcar spera că viaţa este mai mult decât aventura din care facem parte acum. Înţelegerea acestui destin este un pas important, e adevărat, dar până la mântuire mai este multă cale de parcurs.

Reclame

2 gânduri despre “Dulcele parfum al efemerităţii

  1. Foarte frumos spus. Nu aș vrea să par că te contrazic, îngăduie-mi însă să observ că Învierea lui Hristos a dat sens și a trasfigurat natura și oamenii. Perspectiva morții și a perisabilității a fost deturnată înspre veșnicie. Sigur, este deja un gând teologic, conștient înspre Dumnezeu.

    Dar îndrăznesc să spun că lumina și nadejdea învierii este prezentă și acolo unde, aparent, nu este conștientizată. În liniștea unei conversații, în jocul copiilor, într-o plimbare. Cum spui și tu, mici detalii care ne deschid orizonturi mai largi. Dar fac parte dintr-un firesc mai amplu care caracterizează felul în care trebuie să ne raportăm la semeni și la Dumnezeu.

    Tragicul necunoașterii și a îndepărtării de Dumnezeu este însă real și dureros.

  2. „Bucuriile pământeşti, efemere, se topesc uşor lăsând în urmă doar amintiri; cele mai durabile edificii omeneşti au ajuns sau vor ajunge cândva ruine iar istoria pare, vorba lui Karl Barth, să nu facă altceva decât să depene la nesfârşit întâmplarea din grădina Edenului.”, (dyo)
    In Gradina Edenului nu a fost numai pacat ci si viata si asta va dura si se va perpetua pina la sfirzitul zilelor; asta a rascumparat Hristos.
    De asemenea, in Gradina Edenului a fost o natura desavirsita si armonie intre ea, om si animale; si acesta va fi rascumparata in final.
    Tot ce a creat Dumnezeu bun si frumos va fi rascumparat, chiar daca unii oameni nu vor vrea sa participe la aceasta lucrare de rascumparare.
    Numai de raul in sine se va alege ruina.
    Bucuriile pamintesti (ale omului) vor dura in memoria omului si nu se vor pierde daca acestea vor fi curate si sfinte. In cer nu se va suferi de amnezie.
    Un prezent continuu desavirsit.

    ” Însăşi efemeritatea trecerii noastre pe acest pământ, pe care o conştientizăm cu disperare ori de câte ori îngropăm pe cineva, nu face altceva decât să ne spună că trăim într-adevăr într-o vale a deşertăciunilor, condamnată la efemeritate şi descompunere”.
    Traim in aceasta vale dar suntem chemati sa o salvam, sa o aducem impreuna cu noi, la Dumnezeu.
    „Ale Tale dintr’ale Tale Iti aducem de la toti si pentru toti”, se cinta la Divina Liturghie, intorcind lui Dumenzeu cu multumire ce am primit de la El.
    Cercul darniciei insotita de multumire se inchide perfect.

Dă o replică!

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s