Cum se poate asigura un creştin că a înţeles Scriptura bine? (2)


Am lăsat discuţiile la întrebarea lansată vinerea trecută să curgă domol şi să scoată la lumină câteva din perspectivele care circulă pe la noi, nu doar din mediul evanghelic. Aşa cum era de aşteptat, cum unii au şi remarcat de altfel, lucrurile în loc să se simplifice par să se fi complicat mai mult. Nu-i bai: eu consider că demersul şi-a atins ţinta, una care a fost nu de a furniza o “teorie unificată” în această problemă, ci de a ne ajuta pe fiecare să înţelegem felul în care ne raportăm noi înşine la Scriptură vis a vis de cel al altor urmaşi ai lui Cristos, în special dintre aceia care gândesc altfel decât noi.

Şi totuşi, există un răspuns. Trebuie să fie. Bun, rău, folositor, nepractic, încâlcit sau simplu – fiecare trăieşte după un model adoptat după propria-i minte sau bătătorind drumuri deschise de alţii. Profit acum de foarte scurtul răgaz pe care îl am pentru a expune câteva observaţii pe marginea discuţiilor purtate. Intenţionez să vin şi cu un răspuns personal; pentru acesta o să vă rog să mai aşteptaţi oleacă, până o să fiu şi eu mai liber cu slujba …

Două puncte de principale de tensiune ( înţeleasă nu neapărat în sens conflictual) pot fi identificate în aceste dezbateri. Să le rumegăm puţin.

Comunitatea hermeneutică

Am inserat această pretenţioasă expresie în postare aşteptând să văd cum se separă apele pe concepte ceva mai la îndemână: Biserica, biserica locală, doi sau trei adunaţi în Numele lui Cristos, poporul lui Dumnezeu, după cum sugera Eugen Matei …

Găsesc pozitiv faptul că nu s-a pus problema solitudinii, a credinciosului singur ca instanţă supremă – îmi pare rău Ana O., dar varianta 1 sugerată de tine (“sa deduca si singur daca tot zice ca are brain”) nu a fost luată în calcul, nici de către mine în postare, nici de către comentatori. O menţiune specială am faţă de comentariul A.Damei; ea ne aduce aminte de varianta clasică şi poate demodată a rugăciunii de dinaintea lecturii. Chiar şi aşa, cred că există un nivel al apropierii de Scriptură de la care hermeneutica şi părtăşia îşi dau în mod inevitabil mâna …

E limpede că vedem în mod diferit lucrurile, atunci când vine vorba de definirea acelei comunităţi hermeneutice. Ortodocşii insistă în a arăta către Biserica istorică, unitară, neschimbată de la înfiinţarea ei, evanghelicii indică înspre comunitatea credincioşilor, una spirituală, care nu ştie de graniţe confesionale, ci doar de autenticitatea mărturiei fiecărui urmaş al lui Cristos. Paradoxal, deşi istoricitatea ar trebui să ne trimită la o perspectivă dinamică, una a acumulărilor, a rafinării discursului teologic în timp, orotodocşii insistă pe unitatea originară, neschimbată, lăsând să se înţeleagă un fapt cel puţin discutabil, după părerea mea, anume că toate au fost bine-ştiute de la bun început … La fel de paradoxal, în timp ce dimensiunea spirituală al Bisericii ne trimite la cele ne-schimbătoare, adică statice, paradigma evanghelică acceptă foarte uşor, fără mari dureri de cap, modelul parcursului, cu urcuşuri şi coborâşuri, cu eşecuri şi reforme, cu treziri şi adormiri … Menţionez, în registrul dualist de mai sus, comentariul lui Agnusstick, cel destul de dificil exprimat, în care conflictul dintre cele două perspective asupra adevărului (cu “a”!), cea văzută ca un concept inerent unitar şi cea văzută cu adevărat vie, ce ţine de Duhul şi de relaţia noastră cu El, ne invită la o reconsiderare a abordărilor “pe bucăţele”, înspre care ne conduce drumul printre categoriile de cunoaştere omeneşti. Asta dacă, desigur, am interpretat corect mesajul lui Agnusstick …

Ce să-i faci, nu le putem avea pe toate …

Problema pluralităţii

Există o pluralitate de interpretări ale textelor biblice. Dintotdeauna a fost aşa. Există moduri diferite de abordare pentru un pasaj. Acest fapt este valabil în toate mediile creştine, inclusiv în cel ortodox. Iată un mic exemplu:

Dogma de la Calcedon, care a clarificat această taină hristologică a doimii în una, reprezintă punctul culminant al unei lupte îndelungate împotriva tentaţiei de a raţionaliza întruparea prin îndepărtarea fie a dumnezeirii, fie a umanităţii lui Hristos. Cu alte cuvinte, pe acest fundal se proiectează siluetele celor doi mari oponenţi teologici din antichitatea creştină: şcolile din Alexandria şi Antiohia. Şcoala din Antiohia era adepta exegezei literale, concentrându-se cu precădere asupra aspectului istoric al Scripturilor. Fiecare interpretare simbolică, fiecare gnoză a evenimentului sacru îi păreau suspecte, iar prezenţa veşniciei în istorie îi scăpa mereu. Astfel, Iisus risca să apară ca un simplu individ în istoria Iudeii; o istorie mult prea umană în contextul ei temporal. La Antiohia, istoria devenea insulară, adeseori ajungând să neglijeze măreaţa viziune a lui Dumnezeu devenit om. În opoziţie cu aceasta, şcoala din Alexandria, concentrându-se asupra gnozei creştine, golea adeseori evenimentul biblic de simplitatea lui concretă, printr-o exegeză care îmbrăţişa prea mult alegoria, tinzând să deprecieze aspectul istoric, aspectul uman al întrupării. Aceste două şcoli au dat naştere unor mari teologi, dar şi unor mari eretici, ori de câte ori se ceda ispitei care le era specifică.

V. Lossky, Introducere în teologia ortodoxă

Evident, apropieri de pe făgaşe diferite ne conduc înspre rezultate diferite. Contextele noastre, modelele conceptuale, parcursurile, apartenenţele confesionale, aspiraţiile, (dez)iluziile pe care le experimentăm în călătoria noastră spirituală, toate ne influenţează relaţionarea cu Cuvântul lui Dumnezeu.

De acord aici cu Mihai Oara că Scriptura nu este un manual – care ar putea să conţină adevărul inerent unitar de care vorbeau Cristian şi Agnusstick – de genul celor pe care le avem pentru o maşinărie oarecare. Ş-atunci iată că, în parcursul fiecăruia dintre noi, Scriptura, vie prin însăşi dumnezeiasca ei origine, ne descoperă lucruri diferite, proaspete, noi, îmbogăţite, debarasate de prejudecăţi anterioare sau imagini rudimentare.

În acelaşi timp, însă, am ridicat problema existenţei unui nucleu nenegociabil al adevărului, peste care nu am dreptul să calc cu interpretările mele. Aici se complică cu adevărat lucrurile. Dacă eu aleg să înţeleg Pilda Samariteanului milostiv altfel decât a făcut-o, să zicem, Ambrozie, bănuiesc că pot să rămân în continuare ceea ce sunt, ortodox, catolic sau evanghelic. Nu la fel stau lucrurile dacă încep să contest semnificaţia Cinei / Euharistiei: dacă zic că e simbol, ca şi ortodox, am dat-o în bară – dacă îndrăznesc să spun că e mai mult decât un simbol, voi avea probleme serioase cu biserica evanghelică din care făceam parte …

Întreb şi eu aşa, candid: nu cumva ceea ce ne desparte nu este înţelegerea diferită a textelor biblice, ci dogmatica?

Pasul următor este să vedem dacă acest nucleu menţionat mai sus este cumva, nu comun, că poate e prea mult – Cristian respinge această posibilitate – ci compatibil atât cu credinţa ortodoxă, cât şi cu cea evanghelică. Ajunşi aici, nu pot să fac altceva decât să vă recomand cartea Ortodoxie şi Evanghelism, publicată de editura Adoramus în 2009, după care să reluăm discuţia. V-o recomand nu pentru a vă conduce înspre o anume concluzie – cartea prezintă oricum opinii divergente, încadrate pe trei răspunsuri cu privire la compatibilitatea dintre cele două ramuri creştine – ci pentru a primi o altfel de perspectivă asupra discursului interconfesional decât cea de care ne lovim în mod curent, chiar pe bloguri. Vă va fi de folos în primul rând pentru a înţelege natura problemelor pe care le implică un dialog dintre ortodocşi şi evanghelici, barierele care stau în calea unor acorduri dar şi eventualele elemente asupra cărora se poate recunoaşte un consens.

Ma opresc aici, cu promisiunea de a continua pe această cale; de pildă, că tot s-a amintit de Pilda samariteanului milostiv, voi reveni în cel mai scurt timp cu o analiză concretă a felului în care această pildă este înţeleasă de bravi şi devotaţi cititori ai Scripturii din vremuri, locuri şi contexte confesionale diferite. Va fi, dacă vreţi, un studiu de caz cu privire la întrebarea din titlul acestei postări …

119 gânduri despre “Cum se poate asigura un creştin că a înţeles Scriptura bine? (2)

  1. ” îmi pare rău Ana O., dar varianta 1 sugerată de tine (“sa deduca si singur daca tot zice ca are brain”) nu a fost luată în calcul, nici de către mine în postare, nici de către comentatori”, (dyo)

    ei, desigur, nu asa bluntly cel putin;
    altfel nu are de ce sa-ti para rau, nu e opinia impartasita de mine; e una dintre opiniile care circula pe piata;
    se pare insa ca e si opinia ta, expusa elegant mai sus: ” Ş-atunci iată că, în parcursul fiecăruia dintre noi, Scriptura, vie prin însăşi dumnezeiasca ei origine, ne descoperă lucruri diferite, proaspete, noi, îmbogăţite, debarasate de prejudecăţi anterioare sau imagini rudimentare”;
    cine defineste care sunt prejudecati sau imagini rudimentare?
    dumnezeiasca origine a scripturii nu garanteaza si interpretarea ei corecta de catre orisicine;
    deci cum ne putem asigura ca am inteles corect scriptura cea dumnezeiasca?

    1. Chiar: cum? Pana acum nu a venit nimeni cu cheita de aur. Nu-i nimic, Domnul asteapta!
      N-ai inteles treaba cu „descoperirea”, si mi-e lene sa iti explic. Sa vedem ce au inteles altii …

  2. „Pana acum nu a venit nimeni cu cheita de aur”, (dyo)
    Nu poti gasi ceva ce tu insuti nu crezi ca exista.
    Iata ce afirmi: „E limpede că vedem în mod diferit lucrurile, atunci când vine vorba de definirea acelei comunităţi hermeneutice”, si la ce concluzii au ajuns (adaug eu).

    Sau, „Ş-atunci iată că, în parcursul fiecăruia dintre noi, Scriptura, vie prin însăşi dumnezeiasca ei origine, ne descoperă lucruri diferite, proaspete, noi, îmbogăţite, debarasate de prejudecăţi anterioare sau imagini rudimentare”.

  3. Eu cred că pluralitatea în interpretare este naturală, dacă luăm în considerare atât natura revelației, cât și pe cea a lumii în care trăim. Orice citire a Scripturii este o citire în context, după cum este și orice expresie a credinței. De aceea și avem multiple „citiri” ale lui Hristos însuși în Scripturi (e.g. patru evanghelii, dar un singur Hristos). Probabil cititorii evangheliei după Ioan aveau nevoie de o altă perspectivă imediată a nașterii lui Hristos (Ioan 1) decât cei ai evangheliei după Matei, măcar că atât Matei cât și Ioan vorbeau despre unul și același lucru. Iar noi, trebuie să le citim pe toate ca să putem să începem să dăm un răspuns la întrebarea ce înseamnă aceasta pentru noi aici și acum. Așadar, trebuie să ne gândim serios la ce este esențial și ce este o expresie contextualizată a unei realități spirituale. Eu cred că tendința primilor creștini într-o situație asemănătoare, „după ce s-a făcut multă vorbă” (de care nici noi nu suntem străini), a fost să fie mai degrabă minimaliști decât maximaliști („să nu mai punem peste voi nicio altă greutate decît ceeace trebuie” / Fapte 15:28 CNS). Eu aș argumenta că la o abordare minimalistă (și nuanțată, fără stereotipizări), diferențele dintre contribuitori la discuție s-ar putea să nu fie tocmai așa de mari.

    De acord cu tine, Dyo, în ultimă instanță diferențele sunt de natură dogmatică, pentru că în dobmatică este locul unde interpretările contextuale vin împreună în lumina armoniei întregului. Acesta, cred eu, este apectul cel mai pozitiv care a reieșit din acestă discuție – nevoia aborării holiste a subiectului. Aici evanghelicii, cred eu, sunt deficitari în mod natural, din mai multe motive care sunt prea complexe să le abordez aici, dar ar trebui să luăm în considerare cel puțin faptul că mai toată existența lor au fost sub persecuție, ca să nu mai vorbim de faptul că teologia vine în mod natural în urma experienței cu Dumnezeu, și prin natura lucrurilor, n-au avut ocazia să se distanțeze suficient de ei înșisi și să își formuleze doctrina cum ar fi necesar, în contextul românesc (Cine vorbește pentru evanghelici? Au un forum reprezentativ? Este nevoie de unul? Se face teologie dincolo de granițele proprii acum? Este viziunea? Acesta este doar începutul întrebărilor).

    Cât despre cartea respectivă… păcat că Nassif e singurul care aduce o contribuție teologică mai substanțială. E pe undeva normal, probabil și-a dedicat mult mai mult din viață subiectului decât toți ceilalți.

    1. Intrebarea mea, legata de ceea ce ai spus despre evanghelicii romani, este: oare numai ei sunt in aceasta stare de permanent provizorat sau identificam aici o slabiciune a evanghelismului international, in general?
      Nu stiu daca scuza persecutiei „ţine”, desi ea (persecutia, desigur) poate fi facuta responsabila pentru aspectul reactiv, anti-indeosebi-ortodox al discursului pocaiesc romanesc. Reminiscente ale acestuia pot fi gasite chiar si in actuala Marturisire de credinta a Cultului Baptist Roman, din pacate …

      1. „Provizoratul permanent” este caracteristic tuturor evanghelicilor. Într-o anumită măsură este normal. Pentru a arăta în ce fel, se cere o discuție mai lungă. Pe vremea lui Arius și ortodocșii au fost în provizorat, și încă destul de lung. La evanghelicii români, pe lângă istoria lor relativ scurtă provizoratul este și mai provizoriu pentru că a fost accentuat de persecuție. Sigur, sunt și multiple cauze inerente mișcării în sine, necauzate din-afară, dar cui îi pace să-și spele rufele în afara familiei?

        Aspectul reactiv este caracteristic și evanghelicilor și ortodocșilor, după cum este dovedit de discuțiile de pe acest blog. Și unii și alții au și dreptate, și greșesc în același timp.

  4. n-a zis nimeni asa ceva;
    vad eu ca vrei sa mananci de la datorie;
    se tot incearca aici sa se raspunda la intrebarea (sau afirmatia) aia nostima: „cum se poate asigura un crestin ca a inteles scriptura bine”;
    ei, ai gasit raspunsul?

  5. De fapt ai gasit raspunsul: fiecare sa se asigure singur daca a inteles scriptura bine!
    (din afirmatiile de mai jos)

    „E limpede că vedem în mod diferit lucrurile, atunci când vine vorba de definirea acelei comunităţi hermeneutice”, si la ce concluzii au ajuns (adaug eu).
    Sau, “Ş-atunci iată că, în parcursul fiecăruia dintre noi, Scriptura, vie prin însăşi dumnezeiasca ei origine, ne descoperă lucruri diferite, proaspete, noi, îmbogăţite, debarasate de prejudecăţi anterioare sau imagini rudimentare”.

    Exista si alta opinie (sunt numai 2) in afara de „nu stiu” sau „nu-mi pasa”.

  6. Sper să se ajungă în final la concluzia, logică aș zice, că toate soluțiile sunt viabile.
    Ce urmează?
    Agnusstick punea accentul în final pe efectul pervers al marșului triumfal al adevărului cu a mic asupra relațiilor pe orizontală. Asta am înțeles eu. Și totuși ultima (not the least) este dragostea.
    I did not mean to be a killjoy though. Țineți aproape cu discuțiile sunt suficient de entertaining actorii ca să ignor detaliile 🙂

    1. Intrebare pentru o postare ulterioara: „Cum poate fi sigur un blogger ca l-a inteles pe Agnusstick?” 😉
      Pe bune, am citit comentariul sau de vreo sapte ori pana sa ma decid asupra a ceea a comunicat prin el … L-am apreciat si am considerat ca e pacat sa il pangaresc cu o hermeneutica de-a mea, mai din topor.
      Putem argumenta la nesfarsit asa, insa … ce-ar fi sa-l intrebam chiar pe autor? Te prinzi?

      1. Am încercat să te provoc să aduci discuțiile despre cine deține autoritatea interpretării Scripturii la nivelul practic al efectului lor asupra relațiilor umane nu inter-confesionale.
        Ce am înțeles eu de la Agnusstick e secundar, era doar un pretext pentru că pică pe subiectul de care eram interesat si care este adiacent celui propus de tine. Evident acum nu are sens sa deturnez discutiile asa ca imi cer scuze.
        Don’t mind me

      2. Din ce am înţeles eu, cam asta era ceea ce combătea Agnussticku, tocmai această argumentare la nesfârşit pe adevăruri cu a mic, pe detaliile nu-atât-de-semnificative pentru că Adevărurile mari ne sunt comune şi nu le mai observăm. Argumentarea într-un mod care ne face să uităm să ne mai iubim între noi şi că, de fapt, dragostea e cea care ne va fi cerută ca socoteală mai mult decât dogmele precis trasate sau care biserică avea dreptate în care anume doctrină. Sigur că În putem întreba pe Autor şi fiecăruia i se va părea că înţelege altceva sau măcar altă nuanţă din doctrine, aşa că se vor simţi îndreptăţiţi să se lupte mai departe.

        Nu dezbaterea teologică ar fi problema, dimpotrivă eu cred că dezbaterile teologice pot fi foarte frumoase atât timp cât participanţii nu se consideră mai presus unul decât altul.
        Uneori parcă am fi la poarta raiului, împingându-ne cu coatele care are dreptul să intre şi care trebuie să facă paşi, uitând că Cel care hotărăşte e Unul singur, iar acela nu suntem noi. Ce bine.

        Aşadar, nu cred că dezbaterea ar aduce răul, ci atitudinile noastre, cum răzbate din ultima parte (dar şi din cita

      3. Problema este ca folosim niste concepte difuze, pe care le evaluam pe criterii diferite, subiective: ceea ce pentru mine este „nu-atât-de-semnificativ”, pentru aproapele meu ar putea fi vital. De aceea eu cred in dreptul ortodoxului de a spune ca, dand la o parte Tainele, pierde ceva esential, chiar daca nu sunt de acord cu el! Nu cred ca am voie sa ma supar pe el pentru ca este exclusivist in crezul sau; pe de alta parte, in caz ca imi va cere lamuriri despre felul in care vad eu tainele, ii voi raspunde cu demnitate, stiind ca – in felul in care Domnul m-a calauzit – exista alte elemente fundamentale ce-mi definesc viata crestina.
        Dupa cum vezi, nu prea se mai vede Adevarul cel mare si s-ar putea sa fie o slujba de-a dreptul ridicola cea de recuperare a lui intru o idilica recunoastere generala…
        Mi-e teama ca Dragostea nu poate fi separata de adevar ( cu „A”, cu „a”, cum vrei tu …) motiv pentru care se cuvine sa fim atenti si la autenticitatea credintei noastre; la urma urmelor, aceasta se va reflecta apoi in faptele dragostei, in cel mai fericit dintre cazuri …
        P.S. am vazut dragostea masacrata si in consensuri, cu multa durere; sunt sceptic cu privire la validitatea enuntului din acel citat mentionat de tine.

      4. Nu mi s-a copiat tot comentariul, completez:

        (dar şi citatul pe care l-a dat mai sus la aceeaşi postare din Augustin vizavi de dragostea care recuperează) a comentariului lui: „Disputa pe mulţimea infinită a adevărurilor nepacificate în Duh masacrează dragostea, deci ne pune pe toţi în pericolul de a rămâne numai cu ele.” Pentru că oricum înţelegerea noastră (pământeană, cognitivă) este „fatalmente tarată încă din Grădina Edenului”. Şi, pentru că nu ne foloseşte la nimic să rămânem cu adevăruri mici fără Dragostea cea mare, ar fi de dorit să iubim cu acea Dragoste, iar restul diferenţelor să nu le considerăm esenţiale înaintea respectului pe care ni-l acordăm.

      5. Văd că aţi înţeles foarte bine, de ce vreţi să mă faceţi să mă simt ca un câine? (Pentru cine nu ştie, asemănarea dintre un inginer şi un ciobănesc german este că ambii au priviri inteligente, dar nu pot exprima chestiuni complexe.)
        Şi eu am recitit şi am înţeles aproape tot ce am vrut să spun! Mai dificilă e partea cu nivelele şi preumblarea (cuantică? se poate vorbi de salt sau cădere?) pe fiecare nivel şi pe verticală între ele. Dar a spus-o mai clar Marius Cruceru, recent: unii au mai multă minte, alţii mai puţină. Deci e absurd să cerem tuturor să adere la orice fel de adevăr de credinţă. Şi asta pentru că vorbim de adevăruri care, ca şi Adevărul, se mănâncă şi trebuie să hrănească, să dea Viaţă. Garanţia că un anumit individ trăieşte cu adevărurile la care e în stare să ajungă e dată numai de seva Viţei, însuşi Duhul. Nu ne putem lua singuri nicio garanţie, deşi suntem ahtiaţi după siguranţă. Vrem să trăim, vrem să rămânem în viaţă, dar seva nu depinde doar de setea noastră, şi o putem controla doar dacă devenim una cu Viţa. Dacă cineva trăieşte, se hrăneşte cu adevărurile ortodoxe, catolice sau baptiste, lucrul în sine e minunat, pentru că seva e mai mult decât apă de ploaie. Dar cum putem fi siguri că un alt om care, oricât ar vrea, nu se poate hrăni cu aceleaşi adevăruri ca şi noi, este de fapt mort şi va rămâne aşa? Ca să fim siguri, ar trebui să cunoaştem Adevărul care Judecă, nu doar adevărul care hrăneşte.
        Am mai încercat să-l conving pe Cristian să accepte un anumit fel de diferenţă dintre adevăr şi Adevăr, o diferenţă de plan şi de natură având consecinţe cruciale. Deşi chiar el a rostit aici că “Adevărul este o Persoană”, exprimând astfel chintesenţa misticii, adevărul ortodox este în continuare apărat ca fiind Adevărul, sau singura cale de acces la Adevăr. Deşi modul în care poţi cunoaşte o persoană, mai ales una dumnezeiască, nu poate fi confundat cu o reţetă, pentru că o fiinţă se lasă cunoscută.
        Adevărul este Persoana care se întoarce spre Sine şi-L vede pe Dumnezeu, cunoscându-L şi iubindu-L. Ca să ştim ceva adevărat, trebuie să ne întoarcem spre El, dar nu vom putea şti totul până când nu îl vom vedea pe Dumnezeu în noi, devenind una cu El. Dogmele pot fi adevăr şi pot hrăni, dar nu cred că pot judeca pe cei care nu se hrănesc cu ele. Faptul că Părinţii au cunoscut şi spus adevărul nu ne ajută neapărat să trăim noi înşine, chiar dacă stăm la aceeaşi masă. Niciun fel de ritual sau gând rostit spre vindecare, oricât de îndreptăţite şi de adevărate ar fi, nu ne garantează hrana.
        De altfel, dogmele şi doctrinele sunt de fapt versete adăugate, cu încumetare, la Scriptură. Dacă una dintre valorile pe care mizezi este smerenia, trebuie să accepţi că mizezi şi pe faptul că Mântuitorul ar fi putut spune “Faceţi aceasta în amintirea mea, neapărat cu pâine şi cu vin. Şi botezaţi-vă copiii de mici, numai prin imersiune totală. Iar pe cei care nu fac la fel, să-i priviţi ca pe nişte vameşi şi păcătoşi, căci nu au parte de Mine.” De aceea, creştinismul adulţilor ştiutori este riscant, viaţa şi hrana ar trebui jinduite clipă de clipă şi rămân mereu pândite de pericole, fiind căpătate uneori cu trudă de rob, alteori fără efort – totdeauna în chip minunat, deci nesigur. Părerea mea.

    2. S-a discutat foarte putin, mai degraba incidental, despre autoritate. Adevarul este ca nu avem cum sa nu facem referire la ea, insa cu anumite rezerve, justificate de abordarea cu o tenta ceva mai subiectiva a intrebarii din postare.

  7. „Ce zici de: “nu se poate asigura”. N-a marsat nimeni in directia asta. Incearca cineva”? (dyo)
    au incercat deja; uite una dintre variante: „..interpretarile Parintilor Bisericii…Daca ii numim “purtartori de Dumnezeu”, este acelasi Dumnezeu care a insuflat Scriptura, si deci intre ce spun ei ca spune Scriptura si ce a vrut Dumnezeu sa spuna prin Scriptura exista o concordanta.”, (cristian)

    Daca la intrebarea „cum-se-poate-asigura-un-crestin-ca-a-inteles-scriptura-bine”, raspunsul tau este „nu se poate asigura”, trebuia sa fi spus asta de la inceput, tare si clar, caci asta ai crezut dintotdeauna la urma urmei;
    nu crezi sa existe o „cheita fermecata” intru descuierea interpretarilor biblice, deschiderea acestui topic fiind „sa mai discutam ceva, de ce nu”.
    Nu-i asa ca si tu cazi in varianta 1 sugerată de mine (“sa deduca si singur daca tot zice ca are brain”)?
    (in loc de „brain”, toti np pun „Duhul Sfint” si asta din pura umilinta crestina)

    1. Acum la modul serios: am pus intrebarea, facandu-ma ecoul intrebarii lui Cristian, de fapt, tocmai pentru ca nu am considerat ca este „fair” sa ii pun pe tava o un raspuns anume. Am considerat ca o dezbatere ca asta isi are beneficiile ei. Raspunsul „meu” chiar este o tema minora in raport cu subiectul (pentru voi, desigur). Nu mai insista.

  8. „Sper să se ajungă în final la concluzia, logică aș zice, că toate soluțiile sunt viabile” (sam)
    asta ca sa impacam pe toti, si capra si varza;
    vis a vis de Botez, mintuire, Cina Euharistica, venirea a doua a lui Hristos, marturisire a pacatelor si dezlegarea lor in cer si pe pamint, ierarhia bisericeasca, venerarea icoanelor si a moastelor sfintilor, etc., etc, toti avem dreptate; si ortodocsii si baptistii si episcopalienii si luteranii si calvinistii, si catolicii si cine mai vrei;
    asta ai vrut sa spui prin acel „toate solutiile sunt viabile”?

    1. Evidently I am not as verbacious as you are.
      Ce scriu eu poartă amprenta personalității mele (logic nu?). Nu ne cunoaștem deci e greu să explic în două fraze ce cred și cine sunt. Mă bazez pe șansa de a fi înțeles de cei care au același nivel de deschidere la dialog ca și mine.
      Anyway, eu chiar CRED că interpretarea oricărui text, cel biblic inclus nu poate fi decât personală. Aici poți include și persoanele-instituții cum e Biserica Ortodoxă, Conciliile (consiliile wateva) ecumenice din primele secole și mormonii. Niște exemple.
      Toți și toate au reușit și reușesc să trăiască bine mersi deci interpretările lor nu le-au omorât. Sunt viabile. QED

  9. „Întreb şi eu aşa, candid: nu cumva ceea ce ne desparte nu este înţelegerea diferită a textelor biblice, ci dogmatica?”
    Nu puteti desparti intelegerea textelor biblice de dogmatica din simplul motiv ca dogmatica lucreaza cu textul biblic. Definitia de manual este:”învăţătura de credinţă constantă a Bisericii, adică adevărurile divine eterne, revelate „în repetate rânduri şi în multe feluri” (Evr. 1, 1), prin profeţi şi prin Iisus Hristos, transcrise sub inspiraţia Duhului Sfânt în scrierile canonice ale Vechiului şi Noului Testament, păstrate şi transmise de tradiţia apostolilor, interpretate şi expuse critic de Părinţii şi de teologii Bisericii, formulate de-a lungul secolelor în mod conciliar, prin consens universal. În sens restrâns, Dogmatica urmăreşte să facă o expunere metodică şi o interpretare sistematică a dogmelor cuprinse în credinţa apostolică şi ecumenică, arătând originea biblică şi dezvoltarea istorică a acestora, precum şi influenţa lor asupra diverselor aspecte ale vieţii şi misiunii Bisericii. „

    1. Prin chiar definitia ei, dogmatica trimite la ideea de cimentare sau, daca vrei un cuvant mai bland, incapsulare a adevarului crestin.
      Nu intentionez sa despart dogmatica de textul biblic in vreun fel: nu pot sa nu observ insa diferenta calitativa dintre ceea ce ne transmit cele doua, asemeni diferentei dintre o persoana si fotografia ei.
      Iata un citat, venit din partea unui ortodox, care scoate si mai mult in evidenta problema:
      Ortodoxia foloseşte cuvintele „suflet”, „trup”, „materie”, „spirit” tară a se referi întotdeauna la aceleaşi lucruri cu ajutorul aceloraşi cuvinte. Foloseşte cuvinte luate din vocabularul omenesc pentru că trebuie să se exprime. Însă niciodată nu consimte să îngrădească în limitele înguste ale unui concept uman o întreagă taină pe care nici măcar îngerii nu pot s-o înţeleagă. Şi nici nu consimte să împartă omul în compartimente ermetice numite suflet şi trup, sau, aşa cum fac unii eretici moderni, în trup, suflet şi spirit. Şi nici nu acordă puţină importanţă trupului; mai degrabă, vorbeşte adesea despre el ca despre întreaga natură umană: „Şi Cuvântul S-a făcut trup”.

  10. „Cum as putea [intelege], de nu ma va calauzi cineva?” (Fapte 8, 31).

    […]precum v-a scris şi iubitul nostru frate Pavel după înţelepciunea dată lui,
    Cum vorbeşte despre acestea, în toate epistolele sale, în care sunt unele lucruri cu anevoie de înţeles, pe care cei neştiutori şi neîntăriţi le răstălmăcesc, ca şi pe celelalte Scripturi, spre a lor pierzare.
    Deci voi, iubiţilor, cunoscând acestea de mai înainte, păziţi-vă, ca nu cumva, lăsându-vă târâţi de rătăcirea celor fără de lege, să cădeţi din întărirea voastră. (2 Petru 3, 15-17)

    La un moment dat, Eugen Matei intreba, cu candoare: „OK, poate mă lămurește și pe mine cineva, ce anume este chiar așa de complicat în scriptură că nu poate înțelege, și încă bine?”

    Stim de la Sfintii Parinti ca Sf. Scriptura cuprinde trei intelesuri:
    1. intelesul dupa litera,
    2. intelesul sufletesc;
    3. intelesul duhovnicesc.
    Unde vrem sa ne situam?
    Origen spunea ca intelesul duhovnicesc este cel mai inalt si trebuie pus inaintea celui material (Origen, Comentariu la Evanghelia lui Ioan)
    Spune Sf. Maxim Marturisitorul: «Cunostinta intocmai a cuvintelor Duhului se descopera numai celor vrednici cu Duhul, adica numai acelora care printr-o indelungata cultivare a virtutilor, curatindu-si mintea de funinginea patimilor, primesc cunostinta celor dumnezeiesti, care se intipareste si se aseaza in ei, de la prima atingere, asemenea unei fete intr-o oglinda curata si stravezie» ( Raspuns catre Talasie, 65, in Filocalia, vol. III, p. 420).
    Raspunsul clasic, ortodox: http://paterika.wordpress.com/2010/10/21/cuv-seraphim-rose-sfintii-parinti-calauza-sigura-spre-adevaratul-crestinism/

    1. Asa mai vii de-acasa! Deci sunt trei deja …
      Nefiind prezumtioasa – in ciuda unor banuieli – intrebarea din postare nu a sugerat o directie anume. Am impresia, dupa mersul discutiilor, ca s-a presupus primul inteles (cel dupa litera) cu mici iesiri in decor pe al doilea (cel sufletesc).
      Unde sa ne situam? Pai, cred ca mai intai ar trebuie sa vedem ce relatie exista intre cele trei, apoi sa decidem.
      Poate am timp diseara sa urmaresc linkul propus de tine …

  11. Dyo, metoda rugăciunii nu poate fi „demodată”. Eu am insistat asupra echilibrului călăuzirii lecturii: prin învățători și în mod direct. Dacă rămânem doar la ascultarea cu supușenie a învățătorilor care sunt pe placul nostru, unde ar avea loc creșterea? Tot ce ne-am propune ar fi să ne ridicăm la nivelul lor de cunoștință și să-i imităm. N-ați văzut destule exemple?
    Un învățător cu charismă poate avea o clasă de ucenici care să-i cloneze cu succes gândirea, să-i reproducă înțelegerea Scripturii, dar atunci cum ar putea dobândi ucenicii prospețimea care vine din călăuzirea directă, așa încât să facă lucruri mai mari ca învățătorul lor? Să înțeleagă mai mult și mai adânc?
    Trebuie să ținem cont de dinamica înțelegerii Scripturii, altfel pretindem de la un copil de grădiniță să rezolve exerciții de trigonometrie. Dumnezeu e înțelept. Nu ne cere ce nu stă în puterile noastre, iar a-L lăsa pe El să lucreze prin noi stă în puterea noastră. Pentru că toată slava Îi revine Lui.
    Ca învățători, orice pretenție că noi i-am crește pe oameni e absurdă. Așa cum mama își hrănește copiii, dar nu le poate crește înălțimea cu o jumătate de centimetru măcar, nici noi nu suntem răspunzători de creșterea cuiva. Punem la dispoziție o informație, da. În momentul în care cineva stă în fața informației, poate fi mișcat sau nu întru schimbare de Duhul lui Dumnezeu. Și, ca să nu amestece otrava cu mâncarea sănătoasă, fiecare trebuie să ceară de la Dumnezeu înțelegere asupra informației pe care o mănâncă. Până la urmă, știm că și Cuvântul lui Dumnezeu poate omorî. Asta e realitatea.
    Oricât de „demodată” ar fi – după mine, nu are cum să fie așa! -, rugăciunea de dinaintea lecturii e obligatorie. E condiție a sănătății fiecăruia.

    1. Sunt ca convins ca s-a inteles din ideea „demodarii” faptul ca observ, cu tristete, aceasta realitate in practica, nu ca vorbesc despre ceva cu adevarat depasit de vremuri.
      Cu vreo 15 ani in urma, pe cand studiam Scriptura intr-un grup, incepeam cu aproape o ora de rugaciune, inchinare … oprire din zbuciumul vietii si prosternere la picioarele Domnului …
      Astazi, vai! Suntem tot pe fuga si abia mai avem timp sa rostim o rugaciune atotcuprinzatoare, dupa care ne suflecam manecile si robotim in Cuvant.
      Astfel, sunt de acord cu tine; nu te-am amintit in postare ca sa te combat, ci ca sa punctez o realitate pe care am observat-o si eu, repet, cu tristete si nu fara o anume nostalgie a unor vremuri diferite parca …

  12. Ne batem capul, să Te dezlegăm,
    Strînşi în soboruri ca la şezătoare
    Parc-ai fi, Doamne, doar o ghicitoare,
    În loc să-ngenunchem să ne rugăm!

    Cătăm poteci în stînci fără de trepte,
    Ne căţărăm s-ajungem pîn’ la Tine,
    Cînd Tu Te afli în ţinuturi line
    Pe drumurile limpezi, mari şi drepte.
    Vasile Voiculescu
    Sper că mi-am amintit-o bine.

  13. dogmatica ne da identitatea, asa ca cei ce nu se conformeaza sunt eretici sau tradatori si sunt arsi pe rug sau ostracizati. daca renuntam la identitate mai ingaduim ca exista si altii care citesc corect scriptura. de fapt nu pot sa spun ca eu detin adevarul, ci ca el ma detine pe mine. daca e asa, sunt chemat sa iubesc, sa ingadui si sa iert. daca nu, e bai…

    1. De acord; sper sa nu se inteleaga ca vorbesc despre dogmatica in sens peiorativ. Eu doar evidentiez diferenta dintre spiritul ei si cel al Cuvantului pe care se reazama …

  14. Secondez comentariul lui Dyo cu privire la dogmatica, Dragoste si Adevar. Nu pot fi despartite. Daca renunti la Adevar, care include dogmele, renunti la dragostea de Dumnezeu si fata de tine insuti si, implicit, fata de aproape. A-ti iubi aproapele nu inseamna neaparat sa ii dai dreptate ca se simta bine, afirmat (oameni au nevoie si gasesc o bucurie, daca nu chiar placere, gand sunt confirmati de aproape), si „sa fie pace”.

    Cum ai spus si in alta parte, pacea cu are reusim sa ii ascultam pe cei de alta credinta (inclusiv atei) spune multe despre noi, in primul rand. Exista o limita, bineinteles, dar dincolo de acea limita dialogul trebuie sa se transforme in rugaciune, si nu in persuasiune si insistenta inutila. Convingerea se intampla si vine din inima, si lui Dumnezeu ii este a ne schimba inimile cum stie El mai bine.

    1. Pacea poate sa vină dint-o inimă care se vede sus, intangibilă, de partea cea „dreaptă”. O pace venită din superioritate.

      Pacea interioară poate fi criteriu de evaluare până la un punct. Trebuie corelată cu motivaţia, imaginea de sine, self-esteem-ul. Însă e mai greu să pătrunzi la adevărata motivaţie a cuiva. E nevoie de timp, de o observare longitudinală, unde corelăm valorile subiectului cu mijloacele sale de acţiune (morale vs imorale).

      Am o rudă care are o mare capacitate de stăpânire de sine. Atât de mult s-a antrenat în a-şi păstra calmul în situaţii conflictuale, încât a ajuns „guru” în domeniu. După ce aruncă ceva săgeţi otrăvite (cuvinte grele) reuşeşte să-şi scoată interlocutorul din ţâţâni. Apoi, cu o pace interioară deosebită îi aruncă verde-n faţă: „un creştin nu se comportă aşa”.

      Pacea ca roadă a Duhului Sfânt (eirene) vine de la Dumnezeu (Filipeni, 4:7). Aceasta nu înseamnă atât de mult că pacea lui Dumnezeu întrece puterea minţii umane de a înţelege, ci mai degrabă că pacea lui Dumnezeu întrece capacitatea minţii umane de a o produce. Pacea este mult mai curând ceva ce i se dăruieşte omului de către Dumnezeu decât ceva ce este creat de om.

    2. Pety, in lecturile mele despre teologia crestina, am fost surprins sa gasesc multi termeni care au continut diferit la nivele diferite de intelegere.

      Eu vorbeam de pacea fireasca, accesibila omului obisnuit, prin educatie si atrenament, sincera sau nu, deferenta sau indiferenta.

      Acolo unde este sincera, acest tip de pace naste respect, politete, atentie, delicatete, rabdare. Nu sunt lucruri de lepadat, fiindca ne fac dialogul si viata mult mai usoara. Si cumva indica o directie spre un alt tip de pace si de traire, mai inalt si mai greu accesibil. In terminologia ortodoxa se numeste „isihie”, adica liniste, linistire.

      Totusi, ai vrut sa ma corectezi sau sa ma completezi?

      1. Pacea dezvoltata prin (auto)educatie e tot una cu nimic inaintea lui Dumnezeu. Tot ce e prin fire (puterea naturala a omului) nu e de nici un pret inaintea lui Dumnezeu (Romani 8:8  Deci, cei ce Sunt pământeşti, nu pot să placă lui Dumnezeu.). Pana si firea pamanteasca are o spiritualitate a ei, dar nu e de nici un pret impotriva gadilarii naturii corupte.

        Coloseni 2:20  Dacă aţi murit împreună cu Hristos faţă de învăţăturile începătoare ale lumii, de ce, ca şi cum aţi trăi încă în lume, vă supuneţi la porunci ca acestea: 21  „Nu lua, nu gusta, nu atinge cutare lucru!” 22  Toate aceste lucruri, care pier odată cu întrebuinţarea lor, şi Sunt întemeiate pe porunci şi învăţături omeneşti, 23  au, în adevăr, o înfăţişare de înţelepciune, într-o închinare voită, o smerenie şi asprime faţă de trup, dar nu Sunt de nici un preţ împotriva gîdilării firii pământeşti.

        Dorinta mea e sa indrept atentia catre Scriptura. Ea este indrumarul, indreptarul conduitei noastre. Ea este instrumentul chirurgical al Duhului Sfant: Evrei 4:12  Căci Cuvântul lui Dumnezeu este viu şi lucrător, mai tăietor decât orice sabie cu două tăişuri: pătrunde până acolo că desparte sufletul şi duhul, încheieturile şi măduva, judecă simţirile şi gândurile inimii.

  15. Cristian,
    Dacă se referă la ceea ce spuneam eu, atunci ar trebui spus că nu încurajam o trăire de tăcere sfântă îndrăgostită. Să fim rezonabili. Eu mă refeream la ceea ce ar trebui să primeze. Dezbaterea teologică e o activitate interesantă care poate deschide mintea dacă minţile vor să se lase deschise; dacă minţile interlocutoare vor să rămână la fel ca la început, atunci poate fi un simplu schimb de monologuri (cu sau fără ego) după care fiecare „pleacă” acasă la fel cum a venit. Nu sunt de părere că ea trebuie eliminată sau că manifestarea dragostei ar presupune eliminarea ei, pentru că nu devenim un singur mare creier odată ce ne iubim, nici că nu ne mai manifestăm diferenţele dacă ne iubim.

    Însă nu cred că oamenii iau adevărurile şi Dragostea neseparate de la sine, simplu. Altfel cum ne explicăm faptul că o persoană „taie” în celălalt cu adevărul (pe care îl consideră adevăr), nespunându-l în dragoste şi excluzându-l dintr-o mulţime (a mântuiţilor, bunăoară) deşi crede în acelaşi Dumnezeu, Isus şi Duh Sfânt etc? E foarte uşor să spui adevărul verde în faţă, ştii că unora li se pare o calitate. Şi mai ştim toţi asemenea exemple. Contopirea dintre adevăr şi Dragoste nu vine de la sine, pentru aceasta trebuie dorinţă, efort, putere de sus…

  16. „Dorinta mea e sa indrept atentia catre Scriptura. Ea este indrumarul, indreptarul conduitei noastre” (pety)
    dorinta asta e foarte buna si o au toti crestinii seriosi din toate denominatiile crestine;
    insa, cum stii ca tu interpretezi corect scriptura si nu alt crestin, la fel de bine intentionat ca si tine, din alta denominatie crestina?
    stii, exista interpretari diferite in diferitele denominatii crestine de pe lumea asta mare;

    1. Da, exista … Ce daca?
      By the way, oricate interpretari ar exista, tu insati ai recunoscut ca prin minimalism credinta evanghelica aduce totul la chestiuni de tip sola fide etc … Nu cumva asta este o dovada de unitate in interpretare, intr-un punct esential al discursului biblic, in timp ce restul sunt detalii doar?

    2. Metode gresite de interpretare:

      Interpretarea alegorica
      Aceasta metoda considera ca sensul literal al pasajului este doar vehiculul unui sens mai profund, spiritual. Metoda isi are originea in filozofia greaca si a fost aplicata la Scripturi, se pare ca din dorinta de a reconcilia Scripturile Vechiului Testament cu filozofia vremii. Origen a fundamentat interpretarea alegorica ca metoda de interpretare in crestinism.

      Interpretarea dogmatica
      Intelege apropierea de Scripturi pe baza dogmelor bisericii, a crezului ortodoxiei. Prin folosirea acestei metode Biblia a devenit nu sursa a adevarului religios, ci, mai degraba, un suport pentru teoriile teologice. Metoda aceasta a impus autoritatea bisericii in interpretarea Scripturii si a fost folosita cu preponderenta de catre Augustin.

      Interpretarea mistica
      Este metoda care cauta mai multe laturi profunde ale semnificatiei textului. Metoda a fost reacta radicala impotriva interpretarii strict dogmatice si a fost folosita si de catre unele cercuri pietiste din perioada de dupa Reformatie.

      Interpretarea rationalista
      Pornind de la presupunerea ca inteligenta umana este capabila sa inteleaga Scripturile din aprecierea rationala a ceea ce este fals sau adevarat, a condus la teologia rationalista din mijlocul sec. al XIX-lea si inceputul sec. al XX-lea. Metoda a stat la baza interpretarii liberaliste a Bibliei.

      Interpretarea naturalista
      Aceasta metoda a respins minunile si interventia divina supranaturala in istorie si a cautat sa explice minunile lui Isus pe cale naturala, rationala. Nu se poate aprecia cat de mult a deviat aceasta metoda lucrurile privind adevarul revelat.

      Interpretarea mitica
      A fost promovata de catre David Frederich Strauss. Pornind de la presupunerea ca ideea de Dumnezeu si adevarurile crestine s-au dezvoltat in constiinta umanitatii si ca nu constituie un rezultat al revelatiei. Pentru Strauss Christos a fost creatia mitica a bisericii primare.

  17. in privinta celor trei (cel putin) „sola” ‘s, in denom. np este unitate;
    daca consideram faptul ca, conceptele in sine (sola, vis a vis de scriptura, har si credinta) ) vin de la reforma si contrazic textul scris al scripturii (nu mai pomenesc si de traditia orala a Bisericii), as lasat unitatea la care te referi, balta;

    totusi, acel „ce daca” al tau il iau ca o gluma caci gluma si este; asta ai si intentionat sa fie, sper;

    1. Ei, acum o scalzi; ziceai ca nu ne mai vedem capul de atatea interpretari np. Ei bine, nu sunt chiar asa de multe, cel putin in privinta felului in care se ajunge la mantuire. Chestiunea discontinuitatii in traditia crestina, odata cu Reforma, este o cu totul alta mancare de peste pe care intentionez sa o abordez intr-un inquiry separat.

  18. pety, care sunt metodele (sau metoda) corecte de interpretare?
    cu alte cuvinte, cum se poate asigura un crestin ca a inteles scriptura corect? (intrebarea e pusa strict np. in cazul lor, raspunsurile variaza);
    zi si tu parerea ta personala;

  19. „Ei, acum o scalzi; ziceai ca nu ne mai vedem capul de atatea interpretari np”.
    discutam de unitatea din cadrul denom. np”.
    e ceva unitate si la np, de ce sa nu recunoastem, fie aia si vis a vis de conceptele man-made „sola” sau chiar opinia vis a vis de BO; in aceste puncte toti np fac front comun, mersi;

    „Ei bine, nu sunt chiar asa de multe, cel putin in privinta felului in care se ajunge la mantuire”;
    daca te uiti pe wikipedia vezi o scurta si incompleta lista de aprox 2 sute de denom. p/np;
    in ce crezi ca se deosebesc acestea intre ele, daca nu te superi?

    1. Te rog sa-mi spui tu; pentru multe dintre acestea numele este singura diferenta … Faptul ca cei mai multi dintre np nu se exclud unii pe altii de la mantuire arata ca nucleul de baza este totusi unul comun. Chestia cu miile de diferente este mitologie ortodoxa, pana la urma.

  20. este o diferenta intre tolerare si acceptare, chestiune ce se poate gasi in unele dintre deniom. np;
    iata trei cazuri in care nu vei gasi acceptare:si nici prea multa tolerare;

    1. intre penticostali si baptisti este intelegere la nivel superficial, in cel mai bun caz; se tolereaza citeodata unii pe alti si asta la nivel de individ;
    penticostalii cred ca vorbirea in limbi este dar si pecetluire cu Duhul Sfint fara de care nu te mintui; baptistii cred ca penticostalii sunt nitel nuts; nu ai decit sa te uiti la marea fratie intre Paul Negrut (reprezentat marcant al baptismului romanesc) si I. Ton; primul l-a exclus pe Ton din denomiatia baptista pe motiv de deviere dogmatica si manifestari crazy; a interzis si pastorilor baptisti disciplinati sa aibe legatura cu Ton sau sa-l puna la amvon sa predice;
    si din penticostalii (aparuti si ei in sec XX) au aparut intre timp citeva ramuri printre care si miscarea totonto sau vineyard; n-au legatura unii cu altii;

    2. intre baptistii de sud din America (fundamentalisti) si baptistii moderati este o ruptura ireconciliabila pe motive ce tin de interpretare a scripturii sau de traducere; fiecare considera cealalta partida ca fiind deviata de la adevar;
    Mihai a fost solicitat sa traduca intr-o biserica b. fundamentalista un pastor roman; a fost intrebat de catre pastorul american ce biblie foloseste pastorul musafir; Cornilescu, le-a zis Mihai; n-au fost happy; bine, bine, dar cu ce se aseamana biblia cornilescu, au intrebat ei iar Mihai, care stia cum stau lucrurile, a exagerat cam mult si a zis cu KJV, la care aia fericiti l-au lasat pe musafir sa predice si l-au ajutat cu fonduri pentru construirea bisericii lui din Romania; cine nu foloseste KJV e eretic pierdut, dupa parerea lor;

    3. intre crestinii dupa evanghelie botezati (ca adulti) si crestinii dupa evanghelie nebotezati (se boteaza si aia dar ca prunci) nu e nici o legatura la nivel de biserica; cei botezati ii considera pe cei „nebotezati” ca fiind deviati de la adevarul evanghelic; si viceversa presupun;

    Daca e sa iau numai citeva dintre denom. crestine din care se trag celelalte sute, exista diferente majore de interpretare a scripturii (deci de dogme) intre baptisti, luterani, metodisti, penticostali, crestini dupa evanghelie, calvinisti si fireste, ortodocsi.
    Schisma are la baza diferente de opinie in interpretarea scripturii;
    chestiunile astea ce tin de scriptura si interpretarea ei sunt serioase, nu gluma si nimeni nu vrea sa negocieze adevarul apostolic (sau ce cred ei ca ar fi adevar apostolic).

    „Chestia cu miile de diferente este mitologie ortodoxa, pana la urma”;
    dar daca sunt numai citeva sute, te va multumi situatia?
    15 sa fie, e OK pentru tine?
    asta a intentionat Hristos cind S-a rugat Tatalui ca toti (crestinii) sa fie una?

      1. Exemplul pe care-l dati, cu ce se intampla la Mosuni, nu arata decat ca patologia inselarii este una! Si sare usor gardul denominational (aici se poate regasi un adevarat ecumenism!). Si are ca temei mandria.
        Nu e nici primul, nici ultimul.

        Pentru dinamizarea discutiilor, uitati un citat din arhimandritul Sofronie de la Essex:
        „Trei lucruri nu înţeleg:
        1) o credinţă adogmatică,
        2) un creştinism nebisericesc,
        3) un creştinism fără nevoinţă.
        Şi aceste trei: Biserica, dogma şi ascetica (adică nevoinţa creştină) sunt pentru mine un tot al vieţii.” – Scrisoare către D. Balfour, 21 August 1945.

      2. Sunt in asentimentul lui Sofronie, poate in termeni mai nuantati, vis a vis de fiecare dintre „nedumeririle” de mai sus …

  21. Dragă Dyo,

    Mitul ortodox despre miile de diferențe între neoprotestanți nu este doar un mit.

    Ai definit un criteriu care cred că ne duce la concluzii greșite: dacă unii dintr-o denominație creștină exclud pe alții de la mântuire. După acest criteriu, într-adevăr diferențele sunt minore. Cred însă că este mai normal să considerăm un alt criteriu, cu trei aspecte: închinarea comună, dreptul de a da învățătură și numele denominației care în sine desemnează aderarea la o anumită doctrină.

    Mai întâi vreau să arăt că excluderea altora de la mântuire (criteriul ales de tine) nu are o mare relevanță în ce privește discuția noastră. Într-adevăr, după acest criteriu diferențele dintre cei mai mulți creștini sunt nesemnificative. Chiar și eu ca ortodox nu exclud nici un alt creștin de la mântuire, pe paza apartenenței lui la o oarecare denominație. A face judecăți cu privire la mântuirea altuia mi se pare un act prezumțios pentru că Dumnezeu este singurul care judecă. Aceasta nu însemnă, din punct de vedere ortodox, ca nu contează din ce biserică faci parte, dat fiind că mântuirea nu este un bilet de intrare, ci un proces.

    Acum cu privire la cele trei criterii. În Biserica Ortodoxă există unitate în toate cele trei aspecte. Un credincios ortodox în bună stare se poate împărtăși în orice biserică ortodoxă canonică din lume. Un credincios rus poate deveni instantaneu membru într-o biserică antiohiană. Un preot sau un episcop ortodox poate sluji și da învățătură în orice biserică ortodoxă canonică din lume. Singura diferență de nume este cea care desemnează jurisdicția: ortodocși români, ruși, greci, antiohieni, etc. Dar aceasta nu este o diferență de doctrină.

    După cele trei aspecte protestanții sunt iremediabil și tragic divizați.

    Este adevărat că unele biserici acceptă participarea la cină a altor credincioși, dar aceasta deoarece cina este doar un simbol, nu o taină. Cele mai multe biserici protestante acceptă un nou membru doar după ce acesta a confesat învățătura distinctă a acelei biserici (aceasta a fost și experiența mea, când cu ani în urmă am devenit membru la Colonial Baptist Church).

    Un pastor penticostal nu va predica la luterani despre darurile Duhului, și un preot episcopalian nu va fi invitat să vorbească într-o biserică din Southern Baptist despre necesitatea toleranței față de homosexuali.

    În sfârșit, numele denominațiilor neoprotestante desemnează articole cheie din crezul lor, care se contrazic cu articole cheie din crezul altora. Baptiștii sunt baptiști pentru că spre deosebire de alții refuză botezul copiilor, iar penticostalii sunt penticostali pentru că au învățături despre darurile Duhului care sunt deosebite de ale celorlalți.

    Am scris cele de mai sus nu doar ca să fac controvesă, ci pentru că mi s-a părut relevant pentru întrebarea ta cu privire la siguranța interpretării Scripturii. Ai avansat conceptul foarte frumos și natural de comunitate hermeneutică, cu care sunt cu totul de acord. Din păcate acestă comunitate hermeneutică nu există în lumea neoprotestantă.

    1. Draga Mihai
      Daca discutia noastra ar fi avut loc undeva prin secolele IV – VII cred ca aceleasi lucruri care se spun despre evanghelici acum, se puteau afirma despre Biserica acelor vremuri. Orientul crestin, in special, era un adevarat furnicar teologic si nu ma refer aici doar la cei doi poli Antiohia si Alexandria, ci la numeroase fractiuni partizane care ziceau si deziceau – inclusiv prin retragerea semnaturilor de pe documente aprobate in prealabil – doctrinele disputate ale vremii. Iata-l pe Athanasie suferind cinci (!) exiluri, primul chiar in vremea marelui Constantin, fiecare dupa cate o turnura doctrinara, fie a Imparatului, fie a partizanilor mai influenti. De Maxim si suferintele sale ce sa mai vorbim …
      Acum, legat de diferente, cea care are ca punct focal mantuirea mi se pare esentiala. Daca pot sa ajung sa fiu intotdeauna cu Dumnezeu, la Inviere, conteaza mai putin daca am vorbit in limbi inainte, daca am fost post-tribulationist, calvinist (am niste indoieli aici 😉 ), arminian, dispensationalist, tudorist sau … ortodox. Aici functioneaza, in genere, in mediul evanghelic o pozitie minimalista, evidentiata si de Ana. Este o realitate, nu tare fericita, recunosc.
      Totusi …
      Lucrez intr-o organizatie crestina, World Vision, in care crestini ortodocsi, catolici si evanghelici putem nu numai sa conlucram pentru implinirea unei viziuni comune, ci si sa cautam sa crestem spiritual impreuna, de dragul nostru in primul rand, dar si al celor pe care ii slujim. De aceea eu cred ca, in ciuda diferentelor, ceea ce ne uneste este mult mai important, dincolo de denumiri, conceptii, dogme si curente teologice.
      Inca ceva: comunitatea hermeneutica este probabil o utopie la nivel macro in lumea protestanta, in schimb am vazut ce frumos poate sa se arate viabila in cazul unei adunari locale sau chiar la nivel de comunitate regionala. Trebuie numai sa existe vointa. Pe de alta parte, fara a fi malitios, nu cred ca se poate vorbi despre o comunitate hermeneutica nici in Biserica Ortodoxa din moment ce majoritatea credinciosilor de rand nu au acces la subtilitatile teologiei orotdoxe, disponibile doar clericilor si acelora (putini) care platesc pretul studiului aprofundat al scrierilor patristice etc.
      P.S. Eu am vazut un preot ortodox care a predicat in Biserica Baptista Manastur din Cluj (si-a facut cruce la amvon!) si un pastor care a predicat apoi in Biserica Ortodoxa. Never say never …

  22. Daca imi permiteti, parca mi se pare o parere. 🙂

    Impresia mea este ca incercam sa descurcam un singur fir pe mai multe planuri, in mai multe directii, ca sa nu spun dimensiuni. As indrazni sa fiu putin pretentios, dar sa imi fie iertat, despicarea problemei in toate planurile componente necesita un pic de discernamant (nu spun ca il am deplin, dar sunt sigur ca e necesar) si buna vointa. Sa ma explic:

    Consider ca problema mantuirii (a intrarii, in Ziua Domnului, in Imparatia Cerurilor) este importanta, dar nu tine de noi sa spunem cine, de unde si cand. Daca este insa sa vedem mantuirea ca vindecare, ca si curatire, atunci se pot spune niste lucruri fiindca inevitabil trebuie sa vorbim de metoda, metoda care trebuie sa aiba fond teologic, dogmatic si scripturistic.

    Chestiunea consensului este iarasi delicata. Intre cine, cand, de unde si pana in ce loc, in ce aspecte, etc. Punctul foarte slab al problemei este acela ca nu oricine se numeste „crestin X” se si ridica la nivelul cerut de acea denominatiune. In multe aspecte, corect este sa spunem, de exemplu, ca noi incercam sa fim ortodocsi, ne straduim, dar nu suntem reprezentativi in toate privintele.

    Pentru a intelege peisajul confesional crestin, bine este a se avea in vedere componenta eterogena a fiecare confesiuni. Multi oameni, multe origini, multe statute, multe stadii duhovnicesti, multe viteze de intaintare, caderi, revenirii. Mult din toate, ca sa spun asa. 🙂 Este intr-adevar inexact, grosolan uneori, sa pronunti cuvantul consens, sau unitate sau ceva similar.

    Privind insa de la o distanta potrivita (data de buna-credinta si discernamantul de care spuneam), putem focaliza subiectul pentru claritatea optima. Nici de prea departe, ca sa nu cadem in sincretism si buna-vointa patetica, dar nici prea de-aproape pentru a nu da prea multa semnficatie unor cazuri care nu sunt atat de relevante.

    Sigur, Parintii au fost exilati, prigoniti si contrazisi, dar Biserica a pastrat doar marturia lor ca fiind adevarul. Ceea ce, din punctul nostru de vedere, pastreaza adevarul Bisericii liber de contradictii si diviziuni dogmatice. Biserica ar fi devenit repede nefunctionala daca ar fi pastrat simultan dogme contradictorii, sau, inevitabil, s-ar fi despartit in mai multe biserici.

    1. Cristian, referitor la ultimul paragraf mai trebuie mentionat un lucru: Biserica pastreaza adevarul liber de contradictii si diviziuni dogmatice si datorita unui timp de discurs teologic care s-a pretat la o anume disolutie a sensurilor exacte.
      Readuc in discutie acest citat:
      Ortodoxia foloseşte cuvintele „suflet”, „trup”, „materie”, „spirit” tară a se referi întotdeauna la aceleaşi lucruri cu ajutorul aceloraşi cuvinte. Foloseşte cuvinte luate din vocabularul omenesc pentru că trebuie să se exprime. Însă niciodată nu consimte să îngrădească în limitele înguste ale unui concept uman o întreagă taină pe care nici măcar îngerii nu pot s-o înţeleagă. Şi nici nu consimte să împartă omul în compartimente ermetice numite suflet şi trup, sau, aşa cum fac unii eretici moderni, în trup, suflet şi spirit. Şi nici nu acordă puţină importanţă trupului; mai degrabă, vorbeşte adesea despre el ca despre întreaga natură umană: „Şi Cuvântul S-a făcut trup”.
      Este scris de un ortodox, unul care, in ciuda radicalismului sau apologetic, imi place: Kalomiros. Vreau sa te intreb: prezinta el o realitate despre ortodoxie … sau trebuie sa il consider ca o parere personala – eronata – a domniei sale? Desi as putea aduce si alte exemple, din diferiti autori ortodocsi.

      1. Dyo, cred ca omul, creat dupa chipul lui Dumnezeu, si indumnezit prin Harul lui Hristos inviat, va gasii cuvintele exacte cu care sa exprime cat se poate exprima din descoperirile dumnezeiesti. Unde nu va putea, va tace. Speculatia teologica nu este o preocupare a Parintilor Bisericii.

        Apoi, dincolo de discursul teologic, avem teologia pusa in practica. Sfintele Taine reprezinta efectiv taina intruparii Fiului lui Dumnezeu pusa la lucru pentru curatirea, luminarea si indumnezeirea omului. Nu cred ca se poate vorbi de echivoc aici, asa cum nici rastignirea si invirea nu au fost optionale, sau una din solutiile posibile pe care le-ar fi avut Dumnezeu pentru mantuirea neamului omenesc.

        Grigorie Palama s-a luptat si Valaam, eretic rationalist care minimaliza asceza in favoarea Sfintelor Taine, si cu mesalienii care exacerbau rolul ascezei si al rugaciunii inimii in detrimentul Sfintelor Taine.

        Apropo de Kalomiros, el, impreuna cu altii, a luat Sfintii Parintii si i-a facut sa „sustina” evolutionismul teist. Dar, in realitate, nu se poate sa fie si una si alta, si creationism si evolutionism si melanj. Seraphim Rose l-a infruntat pe Kalomiros tocmai pe acest subiect, bazandu-se tot pe Sfintii Parinti. Nu cred ca au avut amundoi dreptate si cred ca si Sfintii Parintii au sustinut doar un punct de vedere.

      2. Fara indoiala ca exista absolute in Patristica si, in general in orice discurs teologic, indiferent de coloratura lui … ma refer aici la temelia credintei noastre care, din cate stiu eu, este Cristos Insusi. Motiv pentru care, desi terminologiile cu care operez eu sunt nitel nuantate … sunt de acord cu tine.
        Ce bine ca ai dat exemplul cu Kalomiros vs. Rose (nu uita ca si Kuraev – un alt tip interesant – este de aceeasi parte a „baricadei” cu teologul grec, nici de Pr. Doru Costache sa nu uiti …)! Mie mi se pare ca, la un anumit nivel, conteaza mai putin acel punct de vedere pe care spui ca l-a sustinut Patristica (iata ca nu este chiar atat de evident pentru unii ortodocsi), ci, cat timp fundatia este cea corecta, Cristos Cel Intrupat, rastignit si inviat (fara echivocitate in astea!) ne putem certa mult si bine pe celelalte probleme importante ale crezului nostru.

      3. Da, sustin opinia lui Cristi Pascu privind „cantitatea” necesara de precizie a Sfintilor Parinti privind descoperirile dumnezeiesti.
        Mi se pare deplasata afirmatia ca ” Biserica pastreaza adevarul liber de contradictii si diviziuni dogmatice si datorita unui timp de discurs teologic care s-a pretat la o anume disolutie a sensurilor exacte.”
        Sfintii Parinti au suferit martiraje numai ca o virgula sau o conjunctie sa fie acolo unde trebuie.
        Acum, cum trebuie inteleasa afirmatia lui Kalomiros: „Ortodoxia foloseşte cuvintele „suflet”, „trup”, „materie”, „spirit” fară a se referi întotdeauna la aceleaşi lucruri cu ajutorul aceloraşi cuvinte.”
        Este o intreaga discutie despre semnificanti, semnificati.
        Sunteti intrigat ca in teologia Parintilor se foloseste uneori un semnificant pentru mai multi semnificati.
        Ca proces istoric acesta ma gandesc ca e un lucru firesc (educatia, influentele alexandrino-palestiniene sau antiohiene) ce se observa in scrisul Parintilor din perioada primelor veacuri.
        DAR:
        1. sa nu uitam ca scoala alexandrina si cea antiohiana se vor uni in ceea ce se cheama sinteza constantinopolitana, unde chiar se poate vorbi de aceasta bi-unitate semiologica si semantica. (Sinteza constantinopolitana este vizibila si in cult – aici de exmplu pot recomanda lucrarea capitala a lui Makarios Simonopetritul – Triodul explicat )
        2. semnificatii nu au fost niciodata disjuncti incat sa cauzeze pietre de poticnire Bisericii. Pentru aceasta sta marturie chiar consensul dogmatic din sinoade. Au fixat semnificatii, iar pentru aceasta si-au ales cu grija semnificantii.
        3. nu luati in calcul ca in binomul semnificanti-semnificati, la noi, la ortodocsi, se ia in calcul si referentul (caci da, teologia tot o icoana este), adica exact lucrul de care se ocupa pe extenso Cristian Pascu cand spune: „Apoi, dincolo de discursul teologic, avem teologia pusa in practica. Sfintele Taine reprezinta efectiv taina intruparii Fiului lui Dumnezeu pusa la lucru pentru curatirea, luminarea si indumnezeirea omului. Nu cred ca se poate vorbi de echivoc aici[…]”

      4. „Sfintii Parinti au suferit martiraje numai ca o virgula sau o conjunctie sa fie acolo unde trebuie.”
        Superb, fara indoiala. Totusi, exista si nuante. Despre Chiril al Alexandriei se spune ca a fost nevoit de mai multe ori sa isi explice exprimari nu tocmai ortodoxe, care dadeau apa la moara celor cu tendinte monofizite. Iata, tocmai discutam cu Cristi despre interpretarea Patristicii data Facerii 1 &2, deloc evidenta astazi pentru Kalomiros, Kuraev si Doru Costache, pe deoparte, si pentru Serafim Rose de cealalta.
        De acord, in principiu, cu punctul 2, desi daca este sa ma gandesc la consensul sinoadelor, n-a fost deloc floare la ureche, asa cum avem tendinta sa-l descriem la o citire superficiala a concluziilor lor. In rest, nu doresc sa dezavuez un construct teologic de genul celui ortodox – ma credeti sau nu, am o cu totul alta agenda fata de cei ce gandesc altfel decat mine – ci doar sa va arat ca poate nu este cea mai buna idee sa ne prezentam crezul ca pe un ideal dobandit, manifestat in plinatate, cimentat in integralitatea lui, mai degraba sa recunoastem ca fiecare dintre noi este pe o cale … chiar dupa doua milenii de dogmatica crestina.

      5. Nu am uitat de ei, Dyo, ci doar nu am vrut sa isc un anumit tip de discutie. Gen eu tin cu ala, si nu cu aia. 🙂

        Intr-adevar, fiecare este pe calea lui. Chiar si in interiorul aceleiasi traditii. Singura mea grija este urmatoarea: sa nu relativizam lucrurile pentru a ne justifica directia si abordarea. Sunt de principiul cautarii si aflarii adevarului si, daca este nevoie, a afirmarii lui chiar daca asta implica „neadevarul” celor pe care ii iubesc. Nu poti iubi pe cineva daca nu iubesti adevarul, si nu poti iubi adevarul daca nu ii iubesti pe oameni. In aceasta linie imi este uneori limita dincolo de care treci la persuasiune, atitudine care imi displace si o gasesc a fi profund diferita de marturisire.

  23. ” nu cred ca se poate vorbi despre o comunitate hermeneutica nici in Biserica Ortodoxa din moment ce majoritatea credinciosilor de rand nu au acces la subtilitatile teologiei orotdoxe, disponibile doar clericilor si acelora (putini) care platesc pretul studiului aprofundat al scrierilor patristice etc”

    1.in sec XXI toti au acces la subtilitati teologice (mai putin cei din triburi pierdute din africa sau australia) chiar daca nu toti beneficiaza de acest acces;
    2. in BO nu exista comunitate hermeneutica (ne zici tu) si nici in denom. p/np (zicem noi, chestiune evidenta pentru toti); cu alte cuvinte, urmarind logica ta, termenul de „comunitate hermeneutica” nu are corespondent real; ar fi ceva precum „patraliza patratorica” termen ridicol inventat de un sarac cu duhul si mintea din b.b din NY.
    Cu toate astea, chiar si Beni F. vorbeste de existenta unei comunitati hermeneutice.
    La ce s-o fi referind?!!
    Daca iei numai adunarea lui locala, numai o mina de oameni au acces la subtilitatile teologiei np disponibile doar acelora care platesc pretul studiului aprofundat al scrierilor teologilor np.
    Vorbim aici de fata morgana sau ce?

    1. Vorbim despre perspective: la scara larga cred ca este adevarat ceea ce am spus eu, atat despre ortodocsi, cat si despre protestanti.
      Hm, poate vorbim de o fata morgana; la urma urmelor, de ce i-am da dreptate lui Beni? E si el un om, supus greselii. Haideti voi cu ceva mai bun!
      In ce priveste pct. 1 … las-o balta, nu de acces in sensul de a ajunge la ele ma refer, ci la capacitatea de a le insusi intr-un mod semnificativ … ca sa nu vorbesc despre procuparea de a citi macar: in unele parohii este un desavarsit ZERO

      1. ” … ca sa nu vorbesc despre procuparea de a citi macar: in unele parohii este un desavarsit ZERO …”
        Poate va grabiti…prea repede.
        Esentiala este nu citirea Sfintilor Parinti, ci dobandirea duhului lor, darurile Duhului Sfant. Iar la loc de cinste nu sunt doar darurile carturaresti si invatatoresti, ci viata curata in Hristos cu curatire de patimi si iubire de aproapele. Iar caile de dobandire a acestora sunt multiple, in principal fiind viata cu trezvie in Biserica (deasa spovedanie si impartasirea cu cinstit Trupul si Sangele Domnului, atentia la slujbe si la predici, rugaciunea particulara). Toti duhovnicii mari pe care i-am intalnit in viata mea accentueaza ca din cultul Bisericii (continutul slujbelor) se poate invata mai usor teologia Bisericii, pentru ca slujba nu este decat teologie in forma lirica si redata accesibil. Adica tocmai ce prea multi dintre neoprotestanti dispretuiesc ca fiind texte prafuite si invechite intr-o limba inaccesibila (de parca i-ar fi preocupat continutul si nu puteau pricepe). Fiind la slujbele Bisericii, deci fiind intr-o stare harica de rugaciune si atentie la cele dincolo de lumea aceasta, mai usor patrunzi tainele teologiei. Si doar in Biserica poti inainta in viata duhovniceasca tocmai datorita darurilor sfintitoare pe care Hristos ni le da prin ea.

      2. De multe ori oamenii simpli traiesc invatatura Bisericii fara ca sa fie in stare sa o redea discursiv. Sigur, nu vorbim de lucrurile de finete teologica. Dar puteti, maieutic, sa observati ca ei si-au insusit-o. Cum sa zic, ei stiu, dar nu stiu ca stiu si ce stiu. Nu asteptam de la ei cunoastere epistemica ci ontologica.
        Cati or fi, Dumnezeu ii stie, dar noi vom fi intrebati la Judecata de cei ce nu sunt..

    1. Hei! La inceput a fost invatatura (teoria) Domnului si a apostolilor, care apoi s-a pus in practica. Teoria conteaza, si inca mult.
      Poate ca vrei sa spui ca poti practica in mod corect credinta, chiar daca nu cunosti teoria. Aceasta ar fi posibil daca te-ai gasi in acea comunitate a carei doctrina (teorie) este corecta.

    2. manuela, buna dimineata! viata ce a trait-o isus cu ucenicii a fost teorie? sau doar au spus ca au trait asa, s-a scris nt impreuna cu epistolele si apoi noi toti avind teoria ne-am gindit sa o punem in practica? interesant! si moartea pe cruce, minunile, si pogorirea duhului sfint au fost tot teorie evident, dupa conceptia ta.
      ia o biblie si citeste mai literal ca tocmai asta e topicul postului. la mai mare!

  24. exista si situatia in care unii ramin la teorie de dragul teoriei; nu discutam de aceasta categorie;
    practica urmeaza indeaproape teoria; practicam ce credem;
    daca credem gresit, practicam gresit;
    credem o erezie, traim o erezie;

  25. tot ce se poate ca preocuparea de a citi sa fie zero in unele parohii ortodoxe dar la fel si in unele adunari np;
    ideea era ca in comunitatile ortodoxe se pastreaza adevarul Bisericii, fara de contradictii si diviziuni dogmatice.

    1. Tocmai ti-am dat un contraexemplu; nu este unul singular. La nivel practic sunt o droaie de obiceiuri pagane care se practica in diferite comunitati, superstitii ciudate, rituri permise la nunti si inmormantari cu acceptul preotului …

  26. Cauze care pot duce la grave greseli de interpretare

    Neintelegerea frazeologiei textului
    Limba este limitata la redarea faptelor divine. Tinand cont ca Biblia a fost scrisa in alte timpuri si in alte parti ale lumii, ea contine fraze greu de tradus in limba si in structura actuala. Exista greutati chiar si in ceea ce priveste intelegerea cuvintelor.

    Neglijarea faptului ca unele texte au inteles relativ si nu absolut
    Luca 14:26 – nicidecum nu este indicata ura pentru cei din familie (pentru a fi ucenicul lui Isus), ci mai degraba, este aratat gradul de devotament pe care trebuie sa-l aiba un ucenic fata de Domnul Isus. A fi ucenicul Domnului este o actiune prioritara vietii de familie. In Matei 2:18 este citat textul din Ieremia, care spune ca Rahela plangea pentru plecarea copiilor ei in robie. Contextul vorbeste despre uciderea copiilor de catre Irod, pe vremea nasterii Domnului Isus. Aici Rahela simbolizeaza „mama israelita”. Acelasi lucru trebuie respectat si in cazul textului din Matei 9:13 si in multe, multe alte texte. Daca nu vom intelege ca aceste texte au un inteles relativ si vom cauta sa absolutizam, vom cere oamenilor lucruri grave, care nicidecum nu sunt intentionate de Duhul Sfant (Ex. Luca 14:12).

    Spiritualizarea improprie
    Sunt in Bilbie spiritualizari proprii si deci legitime. Legatura dintre sot si sotie simbolizeaza raportul dintre Dumnezeu si Israel sau dintre Christos si Biserica Sa. Sara si Agar – sotia si respectiv, roaba lui Avraam – simbolizeaza opozitia dintre Lege si Har (sau dintre Lege si libertatea Evangheliei). Aceasta insa nu ne da dreptul sa spiritualizam totul si in mod exagerat (Ex. Pilda samariteanului milostiv). Daca vom incerca sa spiritualizam fiecare element, vom ajunge sa definim magarul si sa facem pilda inutila pentru zilele noastre. Trebuie sa cautam deci scopul marelui Invatator, care este si punctul de echilibru al pildei – invatatura despre iubirea aproapelui.

  27. Sugestii pentru o corecta intelegere a textelor biblice

    Metoda corecta de interpretare a Bibliei a fost numita „metoda istorica” sau „metoda gramatical-istorica” si a fost folosita de catre crestinii din primele secole, ca Ioan Hrisostom; de catre reprezentantii Reformatiei. Sumarizare:

    Studierea gramaticala a textului
    Inseamna: cautarea insemnatatii cuvintelor, a propozitiilor, a frazelor. O buna si corecta interpretare impune fidelitate fata de intentia autorului si a scriitorului. De aceea trebuie cautat intelesul fiecarui cuvant, sensul propozitiilor, al frazelor si al figurilor de stil, daca exista. In vederea aplicarii se urmareste intelesul esential din text. Aproape fiecare text contine mai multe adevaruri, dar intotdeauna unul trebuie sa fie de o deosebita semnificatie, centrala, iar celelalte sunt materiale complementare. Se vor urmari cuvintele-cheie in text si cuvintele cu importanta deosebita. Se va urmari cu ajutorul unei concordante, sensul cuvintelor si in alte texte (ex. Apoc. 2:10, expresia „cununa vietii”). Cel mai bine este studierea intelesului in limbile originale ale Bibliei: greaca si ebraica. Dar daca aceasta nu este posibil va folosi mai multe materiale ajutatoare: traduceri, concordante si dictionare.

    Studierea cu grija a tuturor sensurilor figurative ce apar in text
    Mare parte din Scriptura este o vorbire figurativa. Trebuie precizat daca este o afirmatie sau o negatie, intrebare sau mirare, ironie, pilda, metafora, epitet, ornant, hiperbola, metonimie, comparatie etc.

    Studierea textului biblic din punct de vedere istoric si geografic
    Naratiunile din Biblie, de multe ori cuprind un larg teritoriu si o anumita perioada de timp, care implica anumite conditii de viata. Se va urmari cine a rostit cuvintele respective, catre cine sunt adresate, unde au fost rostitein ce imprejurari de viata si cu ce scop. Cu alte cuvinte: vor fi urmarite atat conditiile scriitorului sau ale celui ce a rostit cuvintele, cat si conditiile cititorului din punct de vedere social, economic, cultural si al scopului. Vom pune intotdeuna intrebarile: „Cine scrie?”; „Catre cine scrie?”; „De unde scrie?”; „In ce imprejurari scrie?” si „Cu ce scop scrie?”

    Va continua…

    🙂

      1. Manuela, cuvantul cheie este „intelegere”. La asta raspund. Ma pot asigura de ce anume? Ma pot asigura asupra intelegerii Scripturii. Deci sunt anumite elemente care pot ajuta la intelegerea Scripturii. Care sunt acele elemente? Citeste si nu vei saraci, daca doresti sa intelegi Scriptura.

      2. Petty, din comentariile tale tot am impresia, poate gresita, ca tu crezi ca noi, ceilalti sau numai cei ortodocsi, nu citim Scriptura sau ca nu ii accordam cinstea cuvenita, aceiasi cu cea pe care i-o accorzi tu.

        Daca este asa, si nu m-au inselat aparentele, as indrazni sa te asigur ca nu se intampla lucrul asta. Orice crestin este dator sa citeasca Sfanta Scriptura zilnic. Ca unii nu o „studiaza” sau au alta abordare in intelegerea ei, lucrul asta este deja cat se poate de clar din toata aceasta discutie. Vorba lui Dyo, poate este timpul sa tragem cortina peste acest subiect. 🙂

      3. Pety, dupa parerea mea, cuvantul cheie este „a se asigura”. Ca de inteles Scriptura, mai toti zic c-o inteleg. De altfel, intreaba pe cei care au lansat intrebarea, ca-ti vor spune ei care este cuvantul cheie.

      4. Cristian, ma bucur ca citesti Scriptura si o studiezi, dar mai ales ma bucur (da)ca o aplici. Toti crestinii ortodocsi pe care ii cunosc nu citesc Scriptura. Asa cum bine a observat Dyo, este o mare distanta intre teologie si practica ortodoxului. Felicitari ca studiezi Scriptura si o practici, deoarece Scripturile Il arata pe Christos.

      5. Manuela, te inseli. Majoritatea nu citesc Scriptura. Sunt pe internet destule „marturii”. Deci, daca vor s-o citeasca (inclusiv majoritatea ortodocsilor, care numai crestini nu sunt), trebuie ori sa caute indrumatori, ori sa caute mijloacele ajutatoare intelegerii.

        E si o problema de logica. Sa te asiguri de ce anume? Ca ai inteles. (1)Trebuie sa intelegi, pentru a putea (2)sa te asiguri, nu?

        Matei 13:19  Când un om aude Cuvântul privitor la Împărăţie, şi nu-l înţelege, vine Cel rău şi răpeşte ce a fost semănat în inima lui. Acesta este sămânţa căzută lângă drum. 23  Iar sămânţa căzută în pământ bun, este cel ce aude Cuvântul şi-l înţelege; el aduce roadă: un grăunte dă o sută, altul şaizeci, altul treizeci.”

        Deci cand aduce roada? Cand Cuvantul a produs ceva in fiinta umana in care s-a salasluit? Aha…

      6. Manuela,
        Ai punctat bine! Până acum, după părerea mea nimeni nu a încercat să răspundă la întrebarea din temă.
        Dacă cineva nu a găsit coloana vertebrală a Bibliei, adică tema centrală a ei, nu vor putea construi nimic adevărat. Ceea ce vor face vor fi nişte interpretări subiective. Deci primul lucru care trebuie să-l faci este să te asiguri că ai detectat şi localizat TEMA CENTRALĂ A BIBLIEI! Apoi toate vor merge mult mai bine şi mult mai uşor.

      7. Cristian,
        impresia ta este falsa si ilogica. Suntem pe un blog unde se dau din greu citate (versete) din Scriptura. Cum poti avea o impresie afara din context? 🙂 Cum crezi sau ai impreia ca pot avea eu impresia ca sunt cititorul sef al Scripturii? Sa fim seriosi!

      1. Era pe cand nu s-a vazut
        Azi o vedem si nu e …

        Este o modalitate de structurare a unui text, pe mai multe nivele des folosita in antichitate si, desigur, in Scriptura.
        In cazul de mai sus:
        Era
        ……pe cand nu s-a vazut
        ……Azi o vedem
        si nu e …

        Exemple mai serioase:
        Oricine este născut din Dumnezeu
        ……nu mai trăieşte în păcat,
        ………..pt că sămânţa lui Dumnezeu rămâne în el
        ……şi el nu poate trăi în păcat,
        fiindcă este născut din Dumnezeu.

        Observi arhitectura exprimarii? Un chiasm fascinant, pe trei nivele, am intalnit in 2 Tes 3:1-4 … absolut delicios!
        Desigur, aceasta arhitectura nu se face doar de dragul unei exprimari interesante, ci si pentru a incapsula, dupa reguli bine stabilite, un mesaj central …
        Cred ca voi scrie o postare pe tema asta. Pana atunci recomand o carte ortodoxa (!): John Breck, Sfanta Scriptura in Traditia Bisericii, Ed. Patmos, 2008.

  28. Pety, cand am scris „ca de inteles Scriptura, mai toti zic c-o inteleg“ m-am referit, evident, la cei care o citesc, nu la cei care n-o citesc. Deci intrebarea din titlul discutiei ramane deocamdata fara raspuns din partea protestantilor: „Cum se poate asigura un creştin (care citeste Scriptura) că a înţeles-o bine?“

    1. Atentie: intrebarea a pus-o un ortodox, aflat si el in cautarea unui raspuns, ca fiecare dintre noi. Tocmai in asta sta farmecul acestor dialoguri: ca nu ne erijam in posesori de retete infailibile, ci mergem cu credinciosie pe calea deschisa de Domnul …

      1. Dyo, sa-mi spui cand ai inchis comentariile la postare. Unii dintre participanti asa zic. Sa nu tulbur fara a vrea asta 🙂 Mai ales ca nu s-a raspuns la intrebare. Pentru mine raspunsul e clar si limpede.

  29. Draga pety, dupa cum vezi, inca se comenteaza. Am intrebat doar, la un moment dat, daca e cazul sa trag cortina, daca s-a spus tot ce era de spus. As putea atunci sa mai fac un pas: fie sa vin cu un rezumat a ceea ce s-a pus pe tapet pana acum, fie sa trec direct la un raspuns personal (privilegiul gazdei!), fie sa ma inham la Pilda Samariteanului, ca la un studiu de caz. 😦
    Oricum, nu intentionez sa inchid discutia; daca mai rasare vreo idee, vreo opinie, ceva semnificativ pe aceasta tema, inca mai e loc. 😉
    Depinde de voi, daca mai aveti contributii de adus … si de timpul pe care o sa il am la dispozitie in zilele astea …

  30. @ constantin
    Problema cu tema centrala poate sa complice si mai mult lucrurile. De plida, eu pot sa propun o alta tema, cel putin la fel de provocatoare pe cat este a ta: intreaga Scriptura este o ilustrare a Genesei 1:26
    „Să facem om după chipul şi după asemănarea Noastră, ca să stăpânească peştii mării, păsările cerului, animalele domestice, toate vietăţile ce se târăsc pe pământ şi tot pământul!”
    Tot ce urmeaza dupa acest verset nu face altceva decat sa ne descrie modul in care Domnul isi duce planul la indeplinire. Ma poate contrazice cineva?

    1. Dyo,
      Eu cred că da, poţi fi contrazis. Poate fi şi aşa, dar este prea generală tema. Cel puţin din punct de vedere al realităţii istorice, pare că până acum Dumnezeu nu a făcut nici un pas în direcţia aceasta. A făcut în alte direcţii dar eu personal, pe moment, nu văd progrese în direcţia indicată de tine prin Geneza 1:26.

      Biblia descrie în cuprinsul ei mai degrabă modul groaznic în care a înţeles lumea termenul „a stăpâni”. Felul cum sunt acum majoritatea dintre oameni dovedeşte mai degrabă contrariul! Oare dacă acum am fi după chipul şi asemănarea lui Dumnezeu ar mai exista conflicte, ură, distribuţie inechitabilă de resurse, criminalitate etc…

      Ecleziastul 8:9 Toate acestea le-am văzut, şi mi-am îndreptat inima spre tot ce se face sub soare. Este o vreme când UN OM STĂPÂNEŞTE PESTE ALT OM, CA SĂ-L FACĂ NENOROCIT (deci omenirea nu este cu nici un chip la ora actuală DUPĂ CHIPUL ŞI ASEMĂNAREA LUI DUMNEZEU!).

      Romani 8:19 De asemenea, şi firea aşteaptă cu o dorinţă înfocată descoperirea fiilor lui Dumnezeu (cine sunt aceşti fii este un alt subiect interesant).
      Romani 8:20 Căci firea a fost supusă deşertăciunii – nu de voie, ci din pricina celui ce a supus-o – cu nădejdea însă,
      Romani 8:21 că şi ea va fi izbăvită din robia stricăciunii, ca să aibă parte de slobozenia slavei copiilor lui Dumnezeu.
      Romani 8:22 Dar ştim că până în ziua de azi, toată firea suspină şi suferă durerile naşterii.

      La început toate au fost bune! De unde această stare conflictuală permanentă? Evident că se ştie unde este originea ei.

      Ştim de la început că cineva a generat această stare. Ştim că orice stare conflictuală, într-un mediu divin este incompatibilă cu acel mediu.

      Isaia 11:9 Nu se va face nici un rău şi nici o pagubă pe tot muntele Meu cel sfânt; căci pământul va fi plin de cunoştinţa Domnului, ca fundul mării de apele care-l acopăr.

      2Petru 3:13 Dar noi, după făgăduinţa Lui, aşteptăm ceruri noi şi un pământ nou, în care va locui neprihănirea.

      Toate aceste stări conflictuale cer imperios o rezolvare, iar rezolvarea cere timp. Un exemplu Biblic clasic:

      Exod 9:15 Dacă Mi-aş fi întins mâna, şi te-aş fi lovit cu ciumă, pe tine şi pe poporul tău, ai fi pierit de pe pământ.
      Exod 9:16 Dar te-am lăsat să rămâi în picioare, CA SĂ VEZI PUTEREA MEA, ŞI NUMELE MEU SĂ FIE VESTIT PE TOT PĂMÂNTUL.

      Tema centrală a Bibliei ar trebui să fie una care să descrie toate aceste stări de lucruri şi modul cum Dumnezeu le rezolvă.

      Pentru că, te mai provoc cu una nemaiauzită. În Eden, nu Adam şi Eva au avut o problemă ci Dumnezeu. În consecinţă El o şi rezolvă! Adam şi Eva n-au fost decât nişte victime ale înşelării. Nu vreau să-i disculp în acest fel ci să demasc pe adevăratul generator de instabilitate din Eden, pe Satan, Diavolul! Atât de bine s-a mascat Satan încât în ziua de astăzi extrem de puţini îl mai bagă în seamă! Pericolul înşelării nu vine de la Dumnezeu ci de la Satan! Atunci, pe duşman ar trebui să-l cunoaştem cât mai bine din punct de vedere al tacticilor lui şi al scopului lui, pe care nu-l va atinge niciodată, dar pentru că acum ştie că nu-l va putea atinge încearcă (printre altele) să se prefacă în „ÎNGER DE LUMINĂ”!

      Isaia 14:12 Cum ai căzut din cer, Luceafăr strălucitor, fiu al zorilor! Cum ai fost doborât la pământ, tu, biruitorul neamurilor!
      Isaia 14:13 Tu ziceai în inima ta: „Mă voi sui în cer, îmi voi ridica scaunul de domnie mai presus de stelele lui Dumnezeu; voi şedea pe muntele adunării dumnezeilor, la capătul miază-noaptei;
      Isaia 14:14 mă voi sui pe vârful norilor, voi fi ca Cel Preaînalt.”
      Isaia 14:15 Dar ai fost aruncat în locuinţa morţilor, în adâncimile mormântului!

      Pe pământ, Domnul Isus Hristos (în cei 3 ani şi jumătate) a avut o activitate exclusivă legată de confruntarea Lui cu Satana. Toate încercările prin care a trecut au fost teste pe care Satan le-a solicitat! Din asta a rezultatat, ca un fapt secundar, posibilitatea mântuirii noastre.

      Aşa că Exod 3:14 ne dezvăluie mult mai clar ce anume a intenţionat Dumnezeu să facă de-a lungul timpurilor:

      “Eu sunt Cel ce sunt”, tradus mai corect “Eu voi fi Cel ce voi fi” ne arată foarte clar. Ce anume?

      Păi, vrea să spună versetul: Voi aveţi o imegine eronată despre Mine încă din Eden! Eu nu sunt cine credeţi voi că sunt sau cine vi s-a spus că sunt! Iar din punct de vedere juridic Eu (YAHWEH) sunt nu numai un Dumnezeu puternic ci şi un Dumnezeu drept. Deci va trebui să demonstrez creaţiei umane (ar zice Dumnezeu) nu numai fapul că hotărârea pe care au luat-o în Eden este extrem de păgubitoare pentru ei, dar şi că Eu nu sunt Dumnezeul descris de Satan în Eden! Nu sunt un Dumnezeu nedrept şi egoist care am interzis creaturilor Mele să cunoască binele şi răul de teama de a nu ajunge ca Mine, ci dimpotrivă, din dorinţa extrem de iubitoare de a-i învăţa mai întâi să deosebească binele de rău pentru ca mai apoi să se poată ei înşişi feri de orice consecinţă rea care ar fi putut apărea în timp (mai precis în veşnicii), ca urmare a activităţilor de o diversitate şi complexitate enormă care-i aştepta pe pământul pe care urmau să trăiască veşnic. Şi ar mai fi de argumentat…

      1. @ constantinstancu
        Hmmm!

        Toate încercările prin care a trecut au fost teste pe care Satan le-a solicitat! Din asta a rezultatat, ca un fapt secundar, posibilitatea mântuirii noastre.

        Asta suna a erezie.

        Eu voi fi cel ce voi fi arata un Dumnezeu imperfect. Acum nu sunt, dar voi fi.

        Pare ca prezentati imaginea unui Dumnezeu care are probleme cu imaginea de Sine. Asa pare la prima si chiar a doua citire (pentru mine). Ce-ar fi sa intrebam un doctor in ebraica ce inseamna „Eu sunt Cel ce sunt”?

      2. Pety,

        Doamne fereşte, nu vreau să mă dau drept Isus Christos, dar prin citatul de mai jos vreau să arăt că s-au mai întâmplat cazuri în care cineva să fie interpretat ca blasfemiator, cu toate că intenţia mesajului era cu totul şi cu totul alta:

        Ioan 6:51 Eu sunt Pâinea vie, care s-a pogorât din cer. Dacă mănâncă cineva din pâinea aceasta, va trăi în veac; şi pâinea, pe care o voi da Eu, este trupul Meu, pe care îl voi da pentru viaţa lumii.”
        Ioan 6:52 La auzul acestor cuvinte, Iudeii se certau între ei, şi ziceau: „Cum poate omul acesta să ne dea trupul Lui să-l mâncăm?”
        Ioan 6:53 Isus le-a zis: „Adevărat, adevărat, vă spun, că, dacă nu mâncaţi trupul Fiului omului, şi dacă nu beţi sângele Lui, n-aveţi viaţa în voi înşivă.
        Ioan 6:54 Cine mănâncă trupul Meu, şi bea sângele Meu, are viaţa veşnică; şi Eu îl voi învia în ziua de apoi.
        Ioan 6:55 Căci trupul Meu este cu adevărat o hrană, şi sângele Meu este cu adevărat o băutură.
        Ioan 6:56 Cine mănâncă trupul Meu, şi bea sângele Meu, rămâne în Mine, şi Eu rămân în el.
        Ioan 6:57 După cum Tatăl, care este viu, M-a trimis pe Mine, şi Eu trăiesc prin Tatăl, tot aşa, cine Mă mănâncă pe Mine, va trăi şi el prin Mine.
        Ioan 6:58 Astfel este pâinea, care s-a pogorât din cer, nu ca mana, pe care au mâncat-o părinţii voştri, şi totuşi au murit: cine mănâncă pâinea aceasta, va trăi în veac.”
        Ioan 6:59 Isus a spus aceste lucruri în sinagogă, când învăţa pe oameni în Capernaum.
        Ioan 6:60 Mulţi din ucenicii Lui, după ce au auzit aceste cuvinte, au zis: „Vorbirea aceasta este prea de tot: cine poate s-o sufere?”

        Nu sună a erezie decât la o citire foarte subiectivă. Tu vrei să citeşti ceva ce eu nu am scris. Pare la prima vedere aşa dar nu este aşa. Isus a venit să facă voia Tatălui. Asta reiese clar din Scriptură! De fapt a venit să demonstreze că o creatură perfectă cum a fost şi Adam şi Eva, dar spre deosebire de ei, având cunoştinţa binelui şi răului nu putea fi înşelată. Acea persoană a fost Isus Christos. El a fost acela care a demonstrat că Satan l-a descris pe Dumnezeu într-un mod fals, ca fiind egoist, rău, cu intenţia de a ţine pe oameni în ignoranţă etc… Odată ce acest lucru a fost demonstrat, Dumnezeu a putut din nou, în mod drept să relaţioneze cu oamenii ca produs al creaţiei Sale.

        Isaia 53:11, şi faptele confirmă acest lucru din plin!

        Pety, te asigur că ştiu foarte bine ceea ce am scris în text dar te asigur şi de faptul că nu am vrut nici pe departe să scot în evidenţă ideea unui Dumnezeu imperfect şi perfectibil. Acest lucru ar fi absurd! Dar sunt obişnuit cu astfel de reacţii deoarece de fiecare dată când am prezentat acest concept cuiva, ăsta era primul mod de a înţelege. Deşi eu vreau să spun cu totul altceva.

        Am rugat pe un evreu (un prieten de-al meu, patron la o firmă din Alba Iulia) să-mi traducă textul din ebraică de la Exod 3:14. Mi-a răspuns fără ezitare şi fără a şti ce urmăresc eu şi neavând cunoştinţe Biblice : „Eu voi fi Cel ce voi fi”

        http://tinutinu.files.wordpress.com/2011/08/si-vor-sti-atunci-ca-eu-sunt.pdf

        Dacă citeşti toate versetele din linkul de mai sus cred că vei înţelege ce am vrut să spun. În acele versete Dumnezeu nu vrea să spună că va fi Dumnezeul lor la timpul viitor (deci nu în sensul că ACUM NU ESTE dar ÎN VIITOR VA FI). Vrea să spună că abia atunci când ei (oamenii) se vor convinge cu adevărat de bunătatea, iubirea, înţelepciunea, puterea dar mai ales de dreptatea lui Dumnezeu, abia atunci Îl vor recunoaşte din toată inima şi vor avea deplină încredere în El.

      3. Acum am inteles ideea ta, dupa completarile de rigoare. Pana la urma toti vom aparea inaintea lui Dumnezeu si-L vom vedea asa cum este. Da-mi voie sa fac si eu o intrebare la Silviu Tatu privitor la intelesul lui „Eu sunt Cel ce sunt”.

      4. Iti dai seama ca nu am intrat in detalii; de altfel eu nu merg pe ideea aceasta a temei principale, asa ca nu doresc sa o dezvolt. In rest, ceea ce spui este fara indoiala interesant. Voi urmari in continuare aceasta perspectiva pana o sa vin si eu cu o eventuala evaluare a ei ..

  31. Subiect foarte interesant si descopera lucruri demne de luat in considerare.Si totusi vedem ca multe dintre ele ramin un fel de enigma .De ce? Fiinca in expunerea planului divin apare o personalitate”Satana” care doreste sa impiedece omenirea in intelegerea scopului ,pentru ce a fost creata si de ce a ajuns in aceasta stare.Pe chind TATAL -CERESC inca de la inceputul Scripturii ne doreste in puterea mesajului din Genesa 1 cu 26 si mesajul ajunge amplificat in scrierea ap.Pavel Efeseni 4;”22cu privire la felul vostru de viaţă din trecut, să vă desbrăcaţi de omul cel vechi care se strică după poftele înşelătoare;
    23şi să vă înoiţi în duhul minţii voastre,
    24şi să vă îmbrăcaţi în omul cel nou, făcut după chipul lui Dumnezeu, de o neprihănire şi sfinţenie pe care o dă adevărul.”
    Dar problema ramine acum la dorinta fiecaruia si transformarea se poate face doar daca este dorinta sincera si se cunoaste mesajul divin care are reguli si porunci bine definite.Exemplul am ajuns sa-l detinem prin toti cei care nu s-au abatut de la LEGEA DIVINA si au pazit intocmai poruncile ,dar chiti doresc cu adevarat sa se incadreze in aceste porunci?Si de fapt chiti inteleg din ce cauza cad?In comentrii se dezvaluie adevarul,insa sa nu uitam ca pentru cunoasterea ,implinirea si pastrarea adevarului ,mereu este nevoie de sacrificiu si de dorinta de a trai prin calitatile ce sint cuprinse in RODUL DUHULUI SFINT ;Galateni 5 ;”22Roada Duhului, dimpotrivă, este: dragostea, bucuria, pacea, îndelunga răbdare, bunătatea, facerea de bine, credincioşia,
    23blîndeţa, înfrînarea poftelor. Împotriva acestor lucruri nu este lege.
    24Cei ce sînt ai lui Hristos Isus, şi-au răstignit firea pămîntească împreună cu patimile şi poftele ei.
    25Dacă trăim Duhul, să şi umblăm prin Duhul.
    26Să nu umblăm după o slavă deşartă, întărîtîndu-ne unii pe alţii, şi pizmuindu-ne unii pe alţii.”

      1. Dyo,
        Nu mă pot abţine să nu-ţi spun un banc care este creştin deci nu este din lume.

        La radio Erevan, un ascultător întreabă:
        – Am auzit că există în Biblie un verset care arată că în cer nu sunt femei! Este adevărată afirmaţia?
        – Da este adevărată. Este vorba de Apocalips 8:1

  32. Dyo,

    Sa zicem ca un crestin (whatever that means) s-a asigurat ca a inteles scriptura (la nivel macro sau micro, whatever) bine (whatever that means). Asa, si?

    Ce fac dupa ce m-am asigurat?

    P.S. Dupa ce m-am asigurat, trec strada :)). Actionez.

  33. alterema,
    Tu știi ce este aia benzină? Dacă da, o vei întrebuința corect acolo unde vei avea nevoie, fără pericolul de a te arde. Dacă nu, habar nu vei avea la ce se folosește, și de cele mai multe ori (dacă nu chiar doar o singură dată) îți vei da foc și vei arde în întregime. Cam așa este și cu înțelegerea Bibliei! Părerea mea.

    1. Domnul meu,

      Ma tem ca nu inteleg care este legatura C8H18 cu intrebarea mea. Eu nu ma refeream la cuvantul „intelegere” – dupa cum remarc ca accentuati in comentariul dvs – ci la cuvantul/conceptul/feeling-ul „asigurare”.

      1. alterema,
        Am vrut să spun doar că, dacă mă asigur că am înţeles bine Scriptura, o voi putea folosi cu succes în viaţa mea de creştin.
        Aşa cum cu C8H18 (ăsta parcă-i petrolul dacă nu mă-nşel) te poate nimici dacă nu ştii să-l manevrezi, la fel şi Biblia, te poate răni extrem de grav, dacă nu te străduieşti să o-nţelegi bine.

        Efeseni 6:11 Îmbrăcaţi-vă cu toată armătura lui Dumnezeu, ca să puteţi ţinea piept împotriva uneltirilor diavolului.
        Efeseni 6:12 Căci noi n-avem de luptat împotriva cărnii şi sângelui, ci împotriva căpeteniilor, împotriva domniilor, împotriva stăpânitorilor întunericului acestui veac, împotriva duhurilor răutăţii care sunt în locurile cereşti.
        Efeseni 6:13 De aceea, luaţi toată armătura lui Dumnezeu, ca să vă puteţi împotrivi în ziua cea rea, şi să rămâneţi în picioare, după ce veţi fi biruit totul.
        Efeseni 6:14 Staţi gata dar, având mijlocul încins cu adevărul, îmbrăcaţi cu platoşa neprihănirii,
        Efeseni 6:15 având picioarele încălţate cu râvna Evangheliei păcii.
        Efeseni 6:16 Pe deasupra tuturor acestora, luaţi scutul credinţei, cu care veţi putea stinge toate săgeţile arzătoare ale celui rău.
        Efeseni 6:17 Luaţi şi coiful mântuirii şi sabia Duhului, care este Cuvântul lui Dumnezeu.

        De aici necesitatea de a face eforturi spre a o-nţelege cât mai bine şi cât mai corect. Şi sunt multe alte versete care ne sfătuiesc să depunem eforturi spre a înţelege cât mai bine Scriptura:

        Rom 12:2 Să nu vă potriviţi chipului veacului acestuia, ci să vă prefaceţi, prin înoirea minţii voastre, ca să puteţi deosebi bine voia lui Dumnezeu: cea bună, plăcută şi desăvârşită.

Dă o replică!

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s