Plânsul şi clătirea ochilor (8) – Bătrânul Argos

Argos se mândreşte cu această titulatură – discutabilă – de cel mai vechi oraş european. Dăinuie de peste şapte mii de ani în acelaşi loc, lucru care, pe lângă avantajul conferit de această reputaţie, i-a cam şters urmele civilizaţiilor din perioada sa antică. S-au păstrat, intercalate între edificiile moderne, un amfiteatru, cam deteriorat, şi o agora din care nu se poate pricepe mare lucru.

Totuşi oraşul are farmec, cu străduţele sale înguste, majoritatea reglementate pe sens unic, şi cu priveliştea enigmatică a cetăţii de pe dealul Larissa, părăsită şi ea, imposibil de ignorat în fundal … Nu este de ignorat o Catedrală a Sfântului Petru, cu o arhitectură deosebită …

Umbrit de Nafplio, de Mycene, de Epidavros, de Tyrns şi de alte frumuseţi ale Argolidei, Argos îşi rămâne un reper statornic, încăpăţânându-se în a oferi curioşilor uimitoare mărturii despre civilizaţie, despre efemeritate, despre cruzime, despre ură, despre umanitate, despre destinul unui popor greu încercat …

Cam asta a mai rămas din amfiteatru ...

… si Agora …

Nimic impresionant la Argos cel nou

Solitudine

Argos, văzut de sus, din cetate

De strajă patriei ...

Cetatea singuratică

Tăcerea Larissei împresoară parcă întregul oraş

Printre pleoapele zidurilor abia deschise ...

Marea, văzută de pe metereze

Una peste alta, rămânem cu o amintire placută de la Kastro Larissa