Cum se poate asigura un creştin că a înţeles Scriptura bine? (3)


Primele doua parti ale seriei pot fi citite AICI si AICI. De asemenea recomand si acest articol al lui Teofil Stanciu, foarte interesant si relevant vis a vis de subiect.

*

Aşa cum am anunţat de atâta vreme, o să propun şi eu un răspuns la întrebarea pusă de Cristi Pascu, rostogolită de ceva vreme pe blogul meu şi mestecată în fel şi chip de către participanţii la dezbatere. E cazul să purced la a vi-l pune pe masă, ca să nu ziceţi că sunt unul dintre vitejii care aruncă voios cu pietre în lac după care o ia la sănătoasa când se pune problema limpezirii apelor … Nu vreau să uit a reafirma recunoştinţa pe care o am faţă de cei care s-au implicat în dezbateri pentru răbdarea şi echilibrul de care au dat dovadă până acum, în ciuda faptului că uneori au trebuit rostite şi opinii incomode. În plus, unele comentarii (nu puţine!) mi-au oferit valoroase teme de reflecţie pe marginea subiectului propus, şi nu numai. Mulţumesc!

Câteva atenţionări se impun înainte de evaluarea rândurilor care urmează. Rugămintea mea este să le aveţi în vedere în timp ce, sunt convins, veţi găsi destule de obiectat şi de comentat.

În primul rând, nu am pretenţii didactice şi nu doresc să ofer un răspuns de manual. Nu vă voi expune o teorie, deşi unele aspecte teoretice nu au cum să lipsească din meniu, ci o reflecţie subiectivă, intim legată de ceea ce înseamnă umblarea mea de până acum cu Domnul.

Deja, veţi zice, mi-am tăiat craca de sub picioare. Auzi colo: reflecţie subiectivă! Cine dă doi bani pe asta? Eu. Şi voi o faceţi, chiar dacă poate nu vă daţi seama de acest lucru. Trăim într-un univers material, strâns legat de obiectivitate, dar şi personal, profund ataşat fiinţelor care îl populează, ca să nu mai vorbim de Creator … Obiectivitatea în stare pură este un mit; la fel şi complementara ei, de asemenea … De aceea un răspuns la o problemă atât de alunecoasă precum interpretarea Cărţii Sfinte nu poată să excludă nici dogma, nici experienţa, nici axioma, nici emoţia. Părerea mea.

Sunt departe de a vă putea prezenta nişte concluzii. Cine poate, la urma urmelor, să facă asta? Eu unul nu îmi asum acest risc. Concluziile, vorba unei butade vechi de când lumea, marchează punctul în care ne oprim din a gândi; concluzionăm, tragem linie, sumarizăm, ambalăm produsul finit şi îl punem bine mersi în cămară, la păstrare. Absenţa unei concluzii îmi aduce aminte de faptul că nu am voie să mă opresc din cercetare, analiză, reflecţie şi aplicare. Astfel, întreb pentru a afla răspunsuri şi răspund pentru a afla şi mai multe răspunsuri. Nu mă satur de ele. Indulge me, please.

Mă credeţi sau nu, elementul confesional nu are vreo legătură cu cele ce vor fi citite în continuare. Sunt evanghelic, e adevărat, din mediul „np”, adică baptist; anumite accente, precum cele ce ţin de relaţia cu Dumnezeu, se datorează ethosului acestui mediu din care fac parte. Evanghelicii mai înfipţi pe felie vor găsi, sunt convins, elemente ale discursului meu care se potrivesc mai degrabă misticii Răsăritene, decât moştenirii raţionale, bine sistematizate, a urmaşilor Reformei. Norocul lor.

Nu în ultimul rând, sunt în permanenţă deschis la a-mi rotunji înţelegerea în privinţa acestui subiect, la fel de deschis cum sunt şi în alte chestiuni ce ţin de domeniul credinţei, de cunoaşterea lui Dumnezeu şi de mântuire, în general. Vă scriu următoarele rânduri pentru a dezbate cu voi; acolo unde mi se dovedeşte că am călcat strâmb, sunt gata să corectez. Mă gândesc însă că nu numai eu voi avea câte ceva de modelat în propria umblare creştină. Greşesc?

*

Sunt trei aspecte, trei imagini care modelează înţelegerea mea despre relaţia creştinului cu Scriptura: parcursul, autoritatea şi încapsularea. Poate că nu sunt cele mai potrivite cuvinte; am ezitări în privinţa ultimului dintre ele. Dacă voi găsi un altul mai adecvat, voi opera modificarea. Primul este afirmativ, un model de abordare, celelalte două sunt negaţii, respingeri ale unor termeni pe care îi consider nepotriviţi sau, în orice caz, greşit asociaţi noţiunii de adevăr revelat.

Daţi-mi ca voie ca astăzi să nu încep cu nici unul dintre cele trei, ci cu o reflecţie legată de afirmaţia Mântuitorului din Ioan 14:6 “Eu sunt calea, adevărul şi viaţa.”, dacă vreţi, felul în care această declaraţie îmi provoacă cunoașterea de Dumnezeu (nu sunt sigur că este “bine”, dacă cumva v-aţi pus problema …). Este versetul pe care l-am auzit pentru prima oară într-o speluncă prăpădită, cu vreo şapteşpe ani în urmă, la o bere, şi care a constituit un punct de cotitură în viaţa mea, început al unei altfel de preumblări prin viaţă …

Reflectând asupra semnificaţiilor sale, am fost adesea ispitit să gândesc pe bucăţele, ca şi cum cele trei cuvinte menţionate de Domnul ar fi obiecte distincte, complementare în descrierea rolului pe care Acesta îl are în vieţile noastre. El este calea. Tot ceea ce înseamnă umblare cu Dumnezeu … este Cristos. În ce priveşte adevărul, ce să mai vorbim … Viaţa? A trăi este Cristos. Adevărata viaţă nu poate fi concepută în absenţa Lui, mai mult, începe şi termină cu El, Cel prin care toate îşi au temeiul … Toate bune, toate frumoase, se pot spune multe despre astea, însă nu cred că mai pot să gândesc la fel acum. Nu Îl pot vedea pe Cristos împărţit în funcţii sau perspective, fie simbolice, fie didactice sau practice după această “treime” din Ioan 14:6. Cristos este Unul: cale, adevăr şi viaţă, fiecare dintre acestea referind aceeaşi realitate a Fiului Întrupat. Calea este una a vieţii adevărate. Adevărul este un parcurs (o cale) şi, în opoziţie cu minciuna, este o condiţie absolut necesară vieţii. Viaţa este un drum pe o cale întru adevăr.

Atât de mare este legătura dintre ele încât aproape că este o impietate să le separi şi să spui că “Cristos este adevărul”, uitându-le pe celelalte două. Învăţătorul face acolo o afirmaţie despre Sine care sens numai în întregul ei. El este calea, adevărul şi viaţa; nu mai puţin de atât. Dacă vrei să intri în această taină a felului în care Cristos ne duce la Tatăl, ai face bine să priveşti la întreg tabloul. Sau, în alte cuvinte: Cristos este o cale pe care se poate păşi doar în adevăr, numai de către cel născut din Cel ce dă viaţă

Dacă această (mică) ieşire în decor v-a plictisit, uitaţi-o. Nu am vrut să fac altceva decât să pregătesc terenul pentru o altă afirmaţie, una care, de data asta, este strâns legată de subiectul acestei serii de postări: înţelegerea Scripturii este un parcurs pe care umbli în supunere faţă de autoritatea pe care taina revelată o dobândeşte asupra ta şi în umilinţă faţă de ceva ce depăşeşte cu mult capacitatea ta de asimilare.

Detalii? Vor urma, curând …

20 de gânduri despre “Cum se poate asigura un creştin că a înţeles Scriptura bine? (3)

  1. Dacă tot folosiți tehnica amânării, folosesc și eu tehnica divagației 🙂
    Zice Wurmbrand că, de vreme ce textul nu conține semne de punctuație (în original), atunci ar trebui citit așa: Eu sunt calea: adevărul și viața.

    Dincolo de asta, apreciez ideea cu înțelegerea unitară. Cu toate că, mărturisesc, ceva îmi scapă mereu când citesc aceste versete. Și, apropo de subiectivitate, cred că e o experiență comună și transmisibilă aceea a înțelegerii (în sensul profund) unui lucru: când teoria percepută și asimilată rațional, coboară cumva în viață, în inimă și se așază într-o fisură binevenită prin care realitatea e percepută dintr-odată sub un unghi nou, într-o perspectivă mai bogată. Când o asemenea experiență atrage după sine îmbogățirea în virtute, de pildă, poate fi folosită pentru a valida o interpretare, nu?

    1. Imi aduci aminte de nationala noastra din vremile de glorie cand pasau mingea la nesfarsit, anesteziind adversarul, plictisindu-l, dupa care o pasa lunga si … lovitura de gratie! 😉
      Acum serios, parca acelasi Wurmbrand zicea ca verbul „a fi” nu exista in ebraica (sau aramaica?) in felul in care exista in limba noastra, ceea ce inseamna ca Isus ar fi putut spune: „Eu calea, adevarul si viata” …
      Nu cred ca subiectivitatile noastre pot fi ingradite, delimitate, evidentiate punctual: impartasim elemente comune sau, cum imi place o formulare din Crash, ne ciocnim unii de altii in asa fel incat experienta mea se alatura (mistic?) celei de care se bucura aproapele meu, si uite asa unde sunt doi sau trei care se aduna in Numele lui Cristos apare si Cel ce da coerenta intregului … Daca astfel de experiente nu lasa urme in noi … putem sa aruncam la gunoi hermeneutici savante, ca nu’s bune la nimic… (sper ca nu vom fi trasi de urechi pentru ca vorbim intr-un astfel de registru ultra subiectiv … 😦 )

  2. 1. prima fraza cu care incepi subiecul contine o idee gresita; te citez: „înţelegerea mea despre relaţia creştinului cu Scriptura”;
    nu cred sa fie o chestiune ce tine de semantica; am citit „crezuri” crestine np care incep cu „cred in Scriptura”; no kidding!
    relatia crestinului este cu Persoanele Sfintei Treimi sau cu persoanele umane din jurul lui, nu cu o carte ce contine inspiratie divina.

    2. „preach to the choir”, adica faci afirmatii ne-controversate (printre cei ce participa pe blog, cel putin) precum „El este calea…a trai este Hristos…Adevărata viaţă nu poate fi concepută în absenţa Lui”.
    Stim. Asa e.

    3. scrii, „înţelegerea Scripturii este un parcurs pe care umbli în supunere faţă de autoritatea pe care taina revelată o dobândeşte asupra ta şi în umilinţă faţă de ceva ce depăşeşte cu mult capacitatea ta de asimilare”;
    cu asta intri in subiect;
    intelegerea Scripturii se face pe parcurs, intr-adevar ( nu se face intr-o zi), dar daca ai inceput gresit, termini gresit; altfel supunerea (adica?!) fata de Hristos e o chestiune cam foggy sau neclara sau nedefinita sau subiectiva sau..etc.
    Toti crestinii (ma refer la cei ce cauta sincer relatia cu Hristos) vor sa umble cu umilinta si supunere fata de autoritatea Hristos , chestiune care nu garanteaza interpretarea corecta a Scripturii; dupa cum vedem la acei multi crestini sinceri si umili din toate acele multe denominatii crestine existente in sec XXI ce au intre ei si ele interpretari variate a Scripturii.

    A se lua in considerare porunca biblica din 2 Petru 1:20, „Knowing this first, that no prophecy of the scripture is of any private interpretation”.

    1. 1. nu este o idee, ci o declaratie de intentie; asadar, nu are cum sa fie gresita, ci eventual inadecvata asteptarilor tale, lucru care ma intereseaza prea putin, recunosc. Acorda-mi creditul ca pot intelege mai mult din crestinismul asta decat reductionismele ridicole la care faci referire acolo. In caz contrar, iti cam pierzi vremea pe aici.
      2. I hope the choir will hear it right, preacher!
      3. deocamdata, atat timp cat nu am intrat in detalii referitor la acea exprimare … iar te grabesti sa sari parleazul! Unde ai fost cand s-o impartit rabdarea?

  3. Dupa un asa articol, imi este si jena sa mai continui vreo dezbatere. Deja ai atins nivelul de delicatete al unei marturisiri.

    Perfect de accord cu tine in privinta unitatii sub care trebuie inteles calea, adevarul si viata in Hristos. M-am gadit mult la aceste cuvinte, in limita tineretii mele. La fel si la „Invatati-va de la Mine, ca sunt bland si smerit cu inima”. Dragostea, adevarul, smerenia si blandetea, toate se manifesta firesc impreuna.

  4. nu exista unitate (in cadrul crestinismului) de intelegere privind calea, adevarul si viata in Hristos; ar trebui sa fie dar nu e;
    intelegem diferit cuvintele lui Hristos, deci persoana Lui;

  5. ” pot intelege mai mult din crestinismul asta decat reductionismele ridicole la care faci referire acolo”, (dyo)
    n’as zice ca relatia crestinului cu Persoanele Sfintei Treimi (sau cu persoanele umane din jurul lui) ar fi chiar ridicola; si nici reductionista chiar daca nu includ scriptura in relatia cu omul;

    de fapt la ce fel de relatie te referi cind zici „relaţia creştinului cu Scriptura”?!

    1. Nu ma refer la relatie de felul acelor care exista intre persoane, hai sa fim seriosi, ci la felul in care ne raportam la ea. Pentru (prea) multi crestini aceasta relatie este sublima dar lipseste cu desavarsire: nu au o Biblie sau, daca o au, sta prafuita sub un morman de Shogune, Dame cu camelii si productii Sandra Brown. Dar acesta este doar aspectul trivial: in relatia mea cu scriptura intra si felul in care ii privesc cuvintele, alcatuirea, mesajul; valoarea continutului ei pentru mine. Mai mult, felul in care inteleg sa o abordez; am intalnit oameni care considera un sacrilegiu sa te apuci sa o studiezi, de pilda. Cum o inteleg? O vad ca pe o imensa alegorie, ca pe o carte istorica, si una si alta, ca pe un produs al unei Biserici credincioase sau, cum din pacate a lasat Ton sa se inteleaga, cazut direct din cer in forma revelata? Toate astea, si multe altele pe care nu le-am amintiit aici, fac parte din ceea ce eu refer cu „relatia crestinului cu Scriptura”.

  6. „…autoritatea pe care taina revelată o dobândeşte asupra ta…” aceasta idee o imbogateste pe a lui Tutea cand spunea ca „Adevarul se reveleaza”. Am savurat aceasta expresie avand nadejdea ca am inteles-o bine… 🙂 Danke!

  7. Reflectie subiectiva suna cam tautologic.
    Ce ziceti de urmatoarea definitie a obiectivitatii=inter-subiectivitate?
    In Biserica ele nu sunt antonimice! Altfel nu am mai putea vorbi de Adevar.
    In Biserica plinirea subiectivitatii este masura chipului si asemanarii cu Hristos, adica sfintirea. Atunci va si „obiectivati” ca si icoana conforma cu originalul.
    Puteti detalia ce intelegeti prin „[…] în supunere faţă de autoritatea pe care taina revelată o dobândeşte asupra ta”? La prima mana imi pare ca autoritatea este a tainei care printr-un mecanism oarecare isi reveleaza continutul. Nu este un fel de wishful thinking? Iar in raport cu problema de baza imi pare circular.

    1. Poate ca suna tautologic, insa fiecare din cele doua cuvinte care alcatuiesc expresia are in sine ceva ce nu are celalalt; de aia cred ca e mai clar asa.
      Nici eu nu cred ca ele sunt antinomice, doar ca adesea oamenii cad in capcana tiparelor dihotomice, mostenire a culturii grecesti, zic unii, meteahna occidentala, zic altii.
      Pentru fiecare din cele trei imagini voi aloca cite o postare. Asta inseamna ca da, pot detalia …. dar nu acum. Deocamdata am rezumat doar, intr-o forma cat mai concisa – perfectibila sunt convins – ceea ce va urma …

  8. la urma urmei, intelegerea corecta a Scripturii nu garanteaza mintuirea cuiva; dracii o inteleg bine ceea ce nu-i schimba citusi de putin;
    zice dictonul ortodox, „cunoasterea fara indumnezeire e stiinta dracilor”;
    Dumnezeu trebuie cautat mai intii; celelalte (precum cunoasterea scripturii) vin, daca vin, pe deasupra;

      1. A, nu, dar abia acum ajungem în punctul din care alţii porneau la episodul 1 a acestei serii. Ceea ce ar interesa e abia de aici încolo. Deşi ceea ce ar conta mai mult de la acest punct încolo, ar fi probabil aplicarea.

    1. Cine a vorbit aici despre garantii de mantuire? S-a pus o intrebare – incercam niste raspunsuri. Atat.
      Ultima ta fraza mi se pare o mare prostie: a separa cunoasterea de Dumnezeu de cea a Scripturii este una dintre cele mai periculoase indeletnicir crestinesti din cate am intalnit … Fereasca-ne Domnul de o astfel de perspectiva fara fond!

  9. cunoasterea de Dumnezeu se face prin experienta directa nu din informatii din carti, fie acestea si de inspiratie divina;
    trebuie sa cunoastem, daca se poate, ce zic cartile sfinte, dat fiind ca aceasta cunoastere DESPRE Dumnezeu ne invata ceva despre Dumnezeu si cum sa ne apropiem de El si cum sa facem voia Lui, dar cunoasterea in sine a lui Dumnezeu este prin experienta/traire directa cu El;

    sfintii VT, precum Noe, Iov sau Moise nu au citit scriptura si totusi umblau cu Dumnezeu; vorbeau cu El fata catre fata; si asa multi altii care au trait cu Dumnezeu inainte de scrierile scripturii si care s-au mintuit;

    iar noi, care avem scriptura, trebuie sa citim, sa ne informam, sa cunoastem corect si sa aplicam corect cele citite;
    deci inapoi la intrebarea de pe topic! 🙂

Lasă un răspuns la Camix Anulează răspunsul

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s