Cum se poate asigura un creştin că a înţeles Scriptura bine? (4)


Primele trei parti ale seriei pot fi citite AICI1, AICI2 si AICI3.

 

Înainte de a elabora pe cele trei planuri enumerate în postarea precedentă – parcursul, autoritatea şi încapsularea – o să vă relatez o istorioară. Este una personală, parte a unui drum destul de lung şi de loc simplu pe care autorul acestor rânduri l-a parcurs în căutarea sa după adevăr …

*

Aşa cum am mai spus-o în câteva rânduri, am intrat din ceauşism în libertatea de după 89’ ca un produs model al şcolii atee de până atunci. Nu credeam în Dumnezeu iar ignoranţa mea în materie de Scripturi era de-a dreptul sublimă. Abia după încă vreo trei ani, prin toamna lui 1992, am fost provocat pentru întâia oară cu adevărat să mă apropii de o Evanghelie, mai exact de cea a Apostolului Ioan. (Puteţi vedea această mărturie AICI.)

În timp ce citeam, fiind destul de avansat în carte, acelaşi prieten care îmi vorbise pentru prima oară într-un mod semnificativ despre Cristos mi-a făcut o vizită la cămin. Povesteam mult şi, din vorbă în vorbă, văzându-mă buchisind din Noul Testament, mi-a spus că şi el citeşte. A trecut însă de Evanghelii şi acum este pe la Romani … “Grea carte” îmi zise. “Sunt în ea nişte chestii adânci, profunde despre carne şi Duh, pe care nu oricine le pricepe.” “Dar tu … le înţelegi?” l-am întrebat. “Dacă Dumnezeu îţi deschide mintea şi inima, atunci da, poţi să înţelegi. Eu simt însă că nu sunt acolo …”

Tipul era student la litere, băiat inteligent şi cu o cultură generală bine pusă la punct. Faptul că existau texte care încă îi erau închise înţelegerii mi s-a părut tare provocator. Este genul de provocare în faţa căreia nu obişnuiesc să dau înapoi. Ceea ce nu a priceput el, voi descifra eu! D’aia mi-a dat Dumnezeu cap pe umeri!

Aşa că, în lunile următoare am purces la una dintre cele mai ciudate aventuri intelectuale de până atunci, în plan personal: fără să am în minte o înţelegere bine conturată asupra ceea ce înseamnă studiul biblic … studiam cartea Romani! Mi-am pus deoparte un caiet de însemnări, în care îmi notam ideile din text. Chiar şi acest lucru era nou pentru mine.

Un detaliu important: cultura mea biblică era încă rudimentară, ca să nu zic că, în privinţa Vechiului Testament, lipsea cu desăvârşire. Aveam vagi noţiuni despre Lege, auzisem de Moise, de regele David şi de unii dintre prooroci. Desigur, ştiam cine sunt Adam şi Eva, dar asta nu din Scriptură, ci dintr-o carte a lui Victor Kernbach, Miturile esenţiale, lucrare care a lăsat o puternică amprentă în formarea mea din perioada gimnaziului.

Aveam să descopăr repede, cam din al doilea capitol, că Romani este o carte tare complicată şi că nu îi voi putea dezlega toate iţele după un prim studiu. Am făcut, la un moment dat, un compromis: pasajele pe care nu le înţeleg vor fi marcate cu semne de întrebare, eventual voi enunţa în detaliu nedumeririle pe care le am, pentru ca mai târziu să mă ocup în detaliu de ele.

M-am împotmolit la capitolul nouă. Semnele de întrebare se înmulţiseră pe caietul meu şi deja năpădeau puţinele idei pe care mai îndrăzneam să le scot din text. Nu aveam pe cine să întreb, nici acces la o bibliografie ajutătoare; la librăria Anastasia găseam de toate, numai tâlcuiri la Scriptură nu. Am abandonat proiectul meu de studiu şi l-am dat repede uitării. Viaţa studenţească oferea destule alternative pentru a nu-mi mai bate capul cu epistola paulină.

Din primăvara lui 94’ am început să merg la studiile de luni seara de la Biserica Baptistă din Mănăştur prezentate în marea lor majoritate de Beni Fărăgău. Într-o atmosferă studenţească interconfesională – chiar şi acest prieten ortodox (ca şi mine) a venit de câteva ori – se prezenta nu numai o carte din Biblie în sine, ci ni se furnizau şi principiile care conduc înspre o apropiere cu folos de text. Deocamdată lucruri simple, dar elementare: contextul cărţii (istoric, literar, teologic), structura lui, mesajul general, scopul scrierii etc.

Înarmat cu acest nou cadru de studiu, la care se adaugă şi o mai bună cunoaştere a cărţilor Legii, m-am apropiat din nou de Romani în 1995. Rezultatele erau încurajatoare; încă nu aveam răspunsuri la toate întrebările dar cel puţin începusem să văd textul pe blocuri mai largi, să identific structuri, să urmăresc un fir roşu al expunerii … Caieţelul meu A4, fără linii, adevenit repede neîncăpător pentru noţiţele ce curgeau, chiar în formulări foarte simple, în urma parcurgerii textului. Nu am reuşit însă să finalizez cartea, din motive cât se poate de obiective: m-am căsătorit (în august al lui 95’) şi, câteva luni mai târziu, am mers în armată.

Am reluat deci Romani, după încă doi ani, de la cap la coadă. În paralel, făceam parte dintr-un grup de studiu biblic (cel de la Rhema, despre care am mai scris) în care parcurgeam metodic, riguros, ca la carte, Galateni. Acest fapt, împreună cu experienţa câstigată în studiul unor cărţi de mai mici dimensiuni şi cu Scriptura lecturată aproape integral, îmi conferea o mai mare siguranţă de sine pe teritoriul hermeneutic. Învăţasem să caut, să mă documentez, să analizez diferite variante, să urmăresc armonia întregului …

O anumită voioşie pionierească însoţea demersul meu; eram pe val, optimist, încrezător, fără mari griji în viaţă, deşi primul nostru copil apărea pe lume …

Nu e de mirare că de data asta am finalizat studiul cărţii. Notiţele mele deveniseră tot mai bine structurate; începusem să fac şi reprezentări grafice (meteahnă de matematician!) ale unor idei, pentru a le vedea mai clar, dintr-o privire. Fiind o fire analitică, suprarezumativă (la examenul de treaptă în liceu am dat înapoi la proba de limba română o singură foaie, în timp ce alţii scriau romane – şi l-am trecut cu brio …), mi-am folosit din plin aceste trăsături în studiul meu: la final, am rezumat întreaga carte Romani în mai puţin de zece propoziţii. Mă simţeam victorios: m-am luptat cu această carte grea şi aveam o concluzie a ei!

Mai trecu o vreme. În acest timp Beni Fărăgău a scos şi el un Studiu pe Romani. Aveam ocazia de a pune faţă în faţă ceea ce am reuşit eu să adun din această carte cu intimidantul comentariu (cred că era cea mai groasă carte pe care o scrisese până atunci!) al unui om pentru care nutream un profund respect. Am reluat aşadar încă odată cartea, într-un studiu comparativ.

Chiar la o privire “pe diagonală” se putea observa la Beniun element de perspectivă care îi influenţa întreg comentariul asupra cărţii, element pe care eu nu îl considerasem esenţial în studiul meu.  Încă de pe coperta din spate autorul ne anunţa că “atunci când este vorba despre mântuire, nu Diavolul este problema noastră cea mai mare, ci Dumnezeu Însuşi.” (sublinierea autorului).

Mărturisesc că nu L-am văzut niciodată până atunci pe Dumnezeu ca “problemă” în enunţarea doctrinei mântuirii. Ideea mi s-a părut seducătoare şi, măcar pentru frumuseţea ei, vă pot spune că am parcurs studiul cu mare atenţie. Într-un fel, eram în încurcătură: nu eram dispus să înghit această perspectivă prea uşor, în orice caz nu în felul în care a formulat-o Beni. Realitatea unei dificultăţi (reale!) în a mă apropia de un Dumnezeu sfânt îmi spunea că eu sunt o problemă, nu că El este o problemă pentru mine. Nu era vorba de un simplu joc de cuvinte: eu credeam că Dumnezeu L-a jertfit pe Fiul Său pentru a produce în mine ceva, prin credinţă, nu pentru a rezolva, într-un fel sau altul, o problemă de Sine (fie că e vorba de onoarea Sa, de satisfacţie pentru ofensă etc.). Mi-au repugnat întotdeauna astfel de perspective asupra lui Dumnezeu, care Îl puneau pe El în rând cu dumnezeii cărora li se aduceau jertfe: mânia lui Dumnezeu – o “problemă internă” a dumnezeirii – trebuia potolită, iar singurlul lucru care putea face asta era o jertfă perfectă …

Iată un conflict de înţelegere – şi încă unul major – pe aceeaşi carte din Scriptură. Dacă în abordarea altor pasaje mi s-a părut acceptabil faptul că pot exista, într-o relativă “pace”, interpretări diferite, aici am considerat că deosebirea este prea adâncă. Nu m-am repezit la concluzii; oricum eram pus în gardă şi dispus să admit că s-ar putea ca măreţul meu studiu să fie unul insuficient elaborat, condus pe o pistă greşită, în timp ce rodul muncii lui Beni Fărăgău pe ogorul Scripturii, unul demn de apreciat, trebuia cumva să exercite o anume autoritate în modelarea înţelegerii mele asupra cărţii Romani.

Nu a trecut multă vreme până la cursul intensiv de consiliere spirituală făcut cu Grace Ministries la Sighişoara. Blake Rymer, un vorbitor înzestrat şi un bun pedagog, a fost facilitatorul principal al cursului. O parte consistentă a acestuia, în modulul despre mesajul Evangheliei (cred că a durat o săptămână), a provenit dintr-un studiu pe Romani, mai exact pe primele opt capitole. Nu ştiu ce a fost, harul său de a prezenta lucrurile, abordarea ceva mai pozitivă decât a lui Beni Fărăgău, cu accent pe har mai degrabă decât pe obstacole, problemele noi – din punctul meu de vedere – legate de siguranţa mântuirii … dar studiul mi-a mers la inimă. După perioada de nesiguranţă, de întrebări şi neclarităţi cu privire la mesajul cărţii, venisem din nou la lumină …

Trei ani mai târziu, într-un grup de studiu biblic pe care îl conduceam în biserică, am reluat Romani în detaliu. Unii dintre participanţi nu erau foarte bine familiarizaţi cu Scriptura, alţii , dimpotrivă, erau ceva mai avansaţi. A fost necesar un efort de adaptare a prezentării care, până la urmă, a presupus încă un studiu a cărţii în amănunt. A fost perioada în care unele dintre versetele epistolei păreau că se deschid pentru mine înspre orizonturi de înţelegere pe care nu le bănuisem măcar până atunci.

După vreo alţi trei ani, provocat de către cei din Biserica Baptistă Libertăţii din Târgu Mureş, m-am oprit din nou asupra cărţii, revizuindu-mi notiţele din câteva pasaje ale capitolelor şase şi şapte. Am fost surprins să văd, de la amvon, în timp ce enunţam câteva din aplicaţiile pasajului din Romani 6:15-23 cât de mult îmi vorbea Dumnezeu mie prin acest text …

Mai sunteţi pe-aici? Am pierdut numărătoarea, asta în condiţiile în care v-am dat doar câteva repere ale “aventurii” în înţelegerea Epistolei lui Pavel către Romani. Dacă m-aţi întreba care este mesajul cărţii, nu vi l-aş spune aşa cum se rosteşte o poezie, ci v-aş invita într-o croazieră. Mesajul Cărţii Sfinte nu se învaţă, ci se cunoaşte la drum lung, pe vreme bună sau în sezoane de încercare …

Privind înapoi la toate astea găsesc că tot acest parcurs m-a învăţat mult mai mult decât se poate învăţa din studiul propriu zis al unei cărţi. Revenind la ceea ce am spus în postarea anterioară … da, am învăţat ce înseamnă un drum alături de cartea din faţa ta, ce se întâmplă atunci când ajungi la răscruce şi nu ştii care este calea cea bună din punctul de vedere al înţelegerii şi ce în ce fel putem pune un semn de apartenenţă, de incluziune, între adevăr şi lucrurile din lumea asta, cărţi, oameni, experienţe, ce-or fi ele …

Despre toate astea, în detaliu, data viitoare …

Reclame

17 gânduri despre “Cum se poate asigura un creştin că a înţeles Scriptura bine? (4)

  1. doua intrebari (daca se poate):
    1. ce credinta aveau parintii, daca aveau?
    2 ce s-a ales de prietenul tau ortodox de la litere? (a ramas ortodox sau a trecut la baptisti?)

    1. 1. Ortodocsi; bunicii erau chiar foarte dedicati credintei lor – am rostit de nenumarate ori cu bunica rugaciunile de pe rozariu (Nascatoare si Tatal nostru + Inger Ingerasul meu); am mers la spovedanii etc, etc.
      2. Nu stiu; ne-am pierdut urma dupa ce el a terminat, inaintea mea, facultatea. Nici macar in epoca informatiei depline si diverse, cum este cea de acum, nu am mai reusit sa dau de el. Ultima data cand l-am vazut era ortodox …

  2. Ar fi interesant de evaluat în ce măsură parcurgerea integrală a seriei Părinţi şi Scriitori Bisericeşti, a Filocaliei şi a Dogmaticii p.pr.acad. Dumitru Stăniloaie te-ar fi adus într-un punct mult mai avantajos pe parcursul despre care vorbeşti, fără „tribulaţiile” descrise şi fără studiu pe textul Scripturii. Asta în cazul în care ai fi renunţat la notiţe, ca să tragi concluziile la o vârstă rezonabilă. Varianta cu De doctrina Christiana şi Summa Theologica este probabil incompatibilă, plus că nu avem teologi catolici autohtoni atât de însemnaţi.

  3. si tata, Dumnezeu sa-l odihneasca, a fost ortodox, ajuta si in altar;
    a devenit baiat destept pe la 17 ani cind un cizmar np (crestin dupa evanghelie ?) l-a lamurit cum stau lucrurile cu evanghelia stiuta de el;
    ce sa mai intrebe tata pe preot sau episcop?!
    l-au dat afara din liceu (si aia nepriceputi); si asa a ajuns la crestini dupa evanghelie nebotezati (la Tudor Popescu), la care si acestia l-au dat afara cind au aflat ca tata s-a botezat ca adult;
    si asa a nimerit la baptisti;

    in cazul tau se pare ca drumul a fost mai simplu: de la ortodocsi la nika si de la nika la baptisti; ai urmat ce ti s-a parut tie ca misca;
    precum puiul de rata;
    vezi sa nu fi dat de pisica! 🙂

  4. si sa nu uit sa laud pe bunici:
    ortodocsi traitori toata viata; mama zicea de bunica ca a trait ca o sfinta (cu toate ca era ortodoxa!);
    din cei ramasi dupa ei, numai eu si una dintre surori am ajuns in BO dupa ani de peregrinari prin cele biserici np;
    ne-am intors acasa;
    acum are cine sa se roage pentru bunici si parinti si alte rude trecute dincolo in nadejdea invierii si a vietii vesnice;
    asa lucreaza Dumnezeu;

    bunicii tai asteapta de pe cea lume ca tu sa le urmezi credinta si sa te rogi pentru sufletul lor;

  5. Dyo, dacă ai reușit să citești comentariul lui Beni la Romani în întregime, nu pot dcât să mă plec în fața ta cu o admirație greu de controlat! 🙂

    Concluzionez că dacă ai mai parcurge Romani de cinci ori, tot ar avea ceva nou, poraspăt, și relevant. Este această pentru că de fiecare dată când ai citit-o ai „înțeles Scriptura (mai) bine.?” Că de aici am plecat.

    1. „mai bine”, zici? Revazand notitele – din pacate le-am pierdut pe cele din 94′ – nu stiu daca esentialul sta intr-o progresie, vorbind in felul oamenilor, cat in toata lupta asta cu textul, cu Dumnezeu uneori, si mai ales cu mine insumi, in tot acest timp …

      1. De acord că esențialul nu stă în progresie, vorbind în felul oamenilor. De aici și frustrarea mea fundamentală cu întrebarea în sine. Nici n-am priceput-o, apoi am crezut că am priceput-o, apoi iar am zis că n-o pricep. Întrebarea pe mine mă pune din start pe un drum care nu știu unde duce.

        În ultimă instanță pentru un creștin citirea Bibliei este un act de angajare cu Dumnezeu în Hrisos. Este întotdeauna un surplus de nou și relevant în El.

        Biblia poate fi citită și printr-o prismă pur științifică, folosind mijoacele criticismului istoric-literar.

        Biblia poate fi citită și combinând abordarea criticismului istoric-literar cu o atitutine de angajare sinceră cu Dumnezeu.

  6. Un link util:

  7. tare black rymer asta. avea totusi unele limite in invatatura sa. si eu am biblia pictata la romani de numa-numa. ma intreb daca exista o continuare si pina unde merge. ceea ce am perceput eu la grace ministries si le-am spus, pentru ca m-a deranjat, a fost faptul ca gindeau prea americaneste pt cultura noastra si aveau tendinte colonialiste. ei prettindeau ca e o problema de comunicare. nu cred ca era adevarat. in cele din urma cred ca au gasit ce cautau. nu m-am raliat cu ei, aveam impresia ca ceva nu miroase a bine.

    1. Ceve positive thinking amestecat cu un bob de calvinism moderat, condimentat cu unele cuceriri ale psihologie moderne … un sincretism interesant pana la urma, care iti punea greu la incercare capacitatea de a discerne.

      1. a fost prezent si un roman care in final a declarat ca „kestia asta i-a schimbat toata teologia”. acum circa 10 ani; anul trecut si strajerii i-au mai skimbat-o o data. probabil ca nu e ultima…

  8. vis a vis de acele mesaj nepostat de tine la care am amintit de traducerea cornilescu, amintesc ca e in acord cu subiectul topicului: despre scriptura;
    sau m-am legat de vaca voastra sfinta?
    inteleg ca esti baptist dar nici chiar asa!

    1. nu, topicul nu este despre Scriptura, ci despre „Cum se poate asigura un crestin ca a inteles Scriptura bine”
      voi modera ceva mai exigent unele comentarii, indeosebi ale celor care comenteaza mult, pe criterii ce tin de relevanta cu privire la topic, decenta, calitate a discursului (inclusiv dpdv gramatical), echilibru.

      1. mindria spirituala sau elitismul sunt pacate mai grele decit limbutia sau chiar a scrie folosind, intru salvare de timp, numai litere mici;
        altfel, cam toti inghitim sau adaugam litere din graba;
        si nu scrie in biblie ca trebuie sa fi si gentleman, indeosebi cu femeile;

      2. N-a vorbit nimeni aici despre pacate; mi-am facut cunoscut modul in care inteleg sa imi administrez blogul dpdv al moderarii comentariilor. Este blogul meu; dati-mi voie sa mi-l gestionez dupa cum cred eu de cuviinta.
        In ce priveste ultima dintre afirmatiile tale: nu o inteleg. Daca ai ceva de-mi reprosat cu privire la conduita mea (fata de o femeie, cum zici), pentru ca reprosul sa-mi fie de folos, sunt nevoit sa intreb: unde s-a intamplat afrontul si in ce consta el?

Dă o replică!

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s