Plasm 139


Mă cercetez dar nu mă cunosc!

Ştiu când stau jos şi când mă ridic
însă ordinea gândurilor nu pot eu însumi să o stăpânesc.
Îmi aleg cărarea de umblat şi locul de aşternut
iar căile mi le păzesc de indiscreţia altora.
Nici nu-mi ajunge cuvântul pe buze,
că ştiu deja cine va fi ucis de veninul său.

Mă învălui pe dinapoi şi pe dinainte
şi-mi astup zidurile cu un acoperiş durabil.
O asemenea nebunie este prea minunată pentru mine:
este atât de înaltă, că nu mai pot face pasul renunţării.

Unde să plec dinaintea propriului meu destin,
unde să fug de pe calea ce mi s-a pregătit?
Dacă mă sui pe scara valorilor acestei lumi, el nu-i acolo!
Dacă îmi întind patul în indiferenţă, nici acolo nu este!
Purtat de amăgirile laurilor,
mă aşez pe piedestal,
dar şi acolo rostul meu nu-mi dă pace
şi chemarea la suferinţă m-apucă.

Dacă aş spune: „Sigur relativismul mă va elibera,
iar credinţa dimprejurul meu se va preface în raţiune”,
nici chiar raţiunea nu este <<raţională>> pentru mine;
mintea începe să creadă,
credinţa nu se mai opune raţiunii.

Eu mi-am dobândit propria cunoaştere;
şi mi-am clădit crezul.
Sunt mândru de ce am realizat
– minunate sunt drumurile autocunoaşterii! –
iar mintea mea ştie foarte bine aceasta.
Angoasele nu-mi erau străine
când mă odihneam într-un loc ascuns
şi auzeam chemarea tainică a deşertăciunii.
Când viaţa mea nu avea rost încă, ochii mei vedeau,
iar pe cărarea mea erau scrise toate trofeele care mi-au fost pregătite
mai înainte să existe vreunul din ele.

Cât de greu e să mă înţeleg pe mine însumi!
Cât de multe sunt hăţurile la care nu am acces!
Când le observ, sunt mai multe decât boabele de nisip.
Când mă trezesc sunt tot în căutarea lor.

De-aş putea ucide teama ce mi se ascunde în suflet!
Depărtaţi-vă de la mine, gânduri deşarte!
Ele, care vorbesc despre mine în chip batjocoritor,
gândurile care îmi terfelesc fiinţa!
Să nu-i urăsc pe cei ce ce-mi stau în cale?
Să nu-mi fie scârbă de cei ce-mi oglindesc distorsionat umblarea?
Îi urăsc cu o ură desăvârşită:
pentru mine, ei sunt nişte duşmani.

Mă voi cerceta din nou şi mă voi cunoaşte mai bine,
îmi voi testa din nou talentele şi inteligenţa!
Nu sunt pe o cale rea,
ci alerg cu încredere pe calea biruinţei!

10 gânduri despre “Plasm 139

  1. Frumos realizat autoportretul, chiar dacă l-ai numit Plasm (din greșeală?) de la a plăsmui.
    Cu genul ăsta trasezi un contur mai clar personajului ascuns în spatele prozei

  2. Omul firesc alearga „cu încredere pe calea biruinţei”firesti si rezultatele ajungem sa le vedem pe masura!!Trist este pentru cei care cad in capcanele acestor persoane care in scop egoist doresc sa -si atinga telul ,fara sa inteleaga ranile care le produc celor din jur si putini stiu acest lucru fiinca ei „se deghizează în slujitori ai dreptății „Dar sa nu uitam ca;”sfârșitul lor va fi în conformitate cu faptele lor.”Si Cuvintul Scripturii confirma acest lucru prin cuvintele scrise de apostolul Pavel in 2 Corinteni capitolul 11 cu 12 la 15.Insa mesajul ajunge greu in percepere din multe motive si vedem lucrurile si actiunile cum deruleaza si la ce biruinta se ajunge!!!!!

Dă o replică!

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s