Cum se poate asigura un creştin că a înţeles Scriptura bine? (5)

Urmare de AICI.

Poate spune cineva că a înţeles Scriptura? Vreau să zic, folosind verbul a înţelege la perfect compus, desemnând o acţiune trecută şi terminată. În acest caz, pentru acel cineva, citirea Scripturii mai are doar un rost declamativ; versetele înţelese devin mantre care cumva, într-un mod mistic pe care l-am întâlnit atât la unii ortodocşi cât şi la evanghelici, lucrează întru zidirea celui care citeşte şi a celor care ascultă.

Eu cred că lucrurile stau altfel, că înţelegerea este un proces, un parcurs (e cuvântul meu favorit … indulge me) în care eu, cel ce buchiseşte litera Cărţii, sunt provocat la o continuă modelare după chipul lui Cristos, Căpetenia desăvârşirii noastre. Citesc Scriptura nu ca să îmi însuşesc un adevăr de tip geometric (static în esenţa lui: l-ai priceput, mergi mai departe), ci ca să-L cunosc pe Dumnezeu, acelaşi ieri, azi şi în veci, dar, paradoxal, inepuizabil în modalităţile prin care El se apropie de făpturile create.

Nu pot spune că am înţeles Romani până acum, nici nu cred că voi înţelege vreodată această carte. În schimb, istoria înţelesurilor pe epistola paulină, rezumată în episodul anterior, este cea care a lăsat urme în mine, deşi este evident că nu toate “interpretările” ce s-au succedat în timp pe textul în sine sunt şi corecte (whatever that means). Au fost pasaje care mi-au mers repede la inimă, altele îmi provocau reacţii mai degrabă repulsive (mi-aduc aminte că şi Steinhardt avea probleme de acceptare şi asimilare a imaginii cu olarul şi lutul din capitolul 9). Înţelesul unora dintre zicerile lui Pavel mă lăsa indiferent; dimpotrivă, altele mă învăluiau în lungi meditaţii cu privire la implicaţiile acestora. Nici chiar perspectiva de ansamblu nu a fost aceeaşi de fiecare dată, începând chiar cu rostul cărţii din faţa mea: un mic tratat teologic, o prezentare rezumativă a Evangheliei, o reflecţie apostolică pe teme de viaţă creştină, un eseu evanghelic …

Dacă privim înţelegerea Scripturii ca pe un parcurs, atunci, zic eu, ar trebui să fim ceva mai relaxaţi în ce priveşte pluralismul de interpretări. Înţelegerea mea este o potecă ce duce înspre acelaşi zenit: cunoaşterea de Dumnezeu. Ea nu este o autostradă dreaptă ca-n palmă, ci şerpuieşte printre nedumeriri, încăpăţânări, prejudecăţi, speranţe, ignoranţe, ataşamente emoţionale, provocări practice, persecuţii şi alte elemente de ce alcătuiesc complicatul peisaj al sufletului meu. Drumul cel mai bun către cunoaşterea de Dumnezeu nu pare a fi, oricât de ciudat ni s-ar părea, cel mai scurt, în care totul îţi este livrat cu promptitudine la momentul oportun, ci acela care te pune faţă în faţă cu tine.

Avem un Dumnezeu care se ascunde de cei ce vor să-L cuprindă prea repede. Cei ce cred că sunt oameni mari, merituoşi în a primi toată înţelegereea ce li se cuvine, sunt dezavantajaţi în faţa unui Tată care a ales să-Şi descopere Înţelepciunea Sa pruncilor (Matei 11:25). Pruncii au răbdare, ştiu că mintea li-i puţină: pun o mulţime de întrebări, primesc răspunsuri pe măsura minţii lor, şi se bucură în primul rând de relaţia cu Cel ce împarte înţelepciune, pricepere, adevăr.

Cele spuse mai sus nu sugerează nicidecum faptul că nu ar exista un fundament nenegociabil al înţelegerii Scripturilor. Noi, creştinii, ne apropiem de ea cu prezupoziţia – contestată de atei, de pildă – că Dumnezeu a inspirat-o şi vrea să ne vorbească prin ea. Ca să nu o lungesc, vă spun doar că eu cred, într-o perspectivă derivată din gândirea lui Lossky, în fundamentul relaţiei cu Dumnezeu prin credinţă pentru înţelegerea Scripturilor. Citesc – şi vreau să înţeleg – pentru că cred în Cel ce mi-a dat cartea. Am luat decizia de a-L urma, de a păşi pe urmele Sale: Dumnezeu este credincios în a mă călăuzi în tot adevărul. Asta e partea Lui, nu a mea. Îmi pare aşadar că în înţelegerea Scripturii nu trebuie să mă îngrijorez aşa de mult despre dacă sunt sigur că am înteles-o bine, ci să mă încred în Cel ce mi-a promis că nu mă va părăsi cu nici un chip …

Ajung astfel la baptişti? La penticostali, poate? Ortodox? Anglican? Mda, sunt şanse mari să intri pe una dintre aceste căi. Mai există vreo câteva sute, din câte ştiu. Oare eticheta confesională pe care o adaugi identităţii tale de creştin te va asigura de o înţelegere bună a Scripturii? Nici cât negru sub unghie. În absenţa angajamentului tău de credinţă, de întoarcere de la cele lumeşti şi umblare cu Dumnezeu, nici unul din atuurile pretinse de cultul din care faci parte – continuitate istorică, sfânta autoritate, dreapta hermeneutică – nu îţi va aduce mai multă înţelegere asupra tainelor lui Dumnezeu.

Iarăşi, nu vorbesc aici de ABC-ul crezului despre Cristos, inima Evangheliei creştine. Cum se poate asigura un creştin îmi spune faptul că vorbim despre cineva care deja este pe cale şi Îl are pe Cristos ca Domn peste viaţa sa. Etc, etc …

Aşadar … un parcurs. De ce? Pentru aşa ne este nouă de folos, pentru că procesul înţelegerii este unul modelator, iar de această dureroasă dar binefăcătoare lucrare a chipului lui Cristos în noi avem nevoie cu toţii …

(va urma)