De ce sunt sceptic faţă de pretenţiile lui Hawking că ştiinţa va putea explica totul


Am urmărit cu interes evoluţia gândirii savantului britanic, atât cât cărţile publicate la noi şi resursele de pe Internet mi-au permis să o fac. Proviziile sale de optimism cu privire la capacitatea ştiinţei de a explica odată lumea asta au crescut considerabil în ultimii ani. Este plin Internetul de declaraţii triumfaliste gen “Ştiinţa va învinge!”, deşi nu este întotdeauna limpede împotriva cui luptă ea, dacă mai există vreun chalanger recunoscut sau boxează ca proasta cu orice şi oricine ar îndrăzni să o atingă cu o floare. Mă rog, aş fi un ipocrit dacă nu i-aş recunoaşte ştiinţei ce-i aparţine: datorită ei am un blog şi pot să tastez rândurile care urmează …

Următoarea ilustraţie este menită a alimenta scepticismul acelora care nu cred că totul de pe lumea asta are o explicaţie ştiinţifică. Asta ca să ştiţi de la bun început ce vi se oferă şi să puteţi decide în cunoştinţă de cauză dacă vreţi cu adevărat să o citiţi sau nu. Aşadar …

*

Imaginaţi-vă că lumea noastră, la scara Sistemului nostru solar, devine obiect de studiu pentru o fiinţă dintr-o cu totul altă lume. Adică, vreau să zic, o fiinţă gigantică, într-un laborator de mărimea Universului nostru! Nu e de glumă! Totuşi, înainte de a închide pagina, gândiţi-vă că aceasta este diferenţa de scară dintre noi şi universul fizicii cuantice, cea care lucrează (încă) la nivel atomic: marea majoritate a obiectelor despre care vorbim acolo sunt atât de mici că nu pot fi detectate cu ochiul liber! Vorbim despre electroni, neutroni, quarci şi alte din astea mici, mici de tot.

Haideţi să dăm un “zoom out” şi să ne apropiem la o scara undeva între molecular şi biologic. Aici deja intră în funcţiune super-microscoapele noastre minunate: observăm o sumedenie de particule, formulăm legi ale interacţiunilor dintre ele, găsim explicaţii pentru ciocnirile dintre ele, pentru fuziuni, pentru diviziuni, pentru mişcările lor …

Revenind la savantul nostru gigant, să zicem că a reuşit cumva să fixeze obiectivul microscopului său pe planeta noastră. Abia dacă îi distinge culoarea atât de frumoasă … Cu un efort, reuşeşte să se apropie şi mai mult: acum vede că acea particulă are nişte asperităţi pe suprafaţa ei. Noi zicem că sunt munţi – dânsul notează în carneţelul său nu contează ce, că oricum nu-i cunoaştem limba. Încă un zoom: de data asta observă ceva ca nişte muşuroaie în care o mulţime de particule se agită într-un continuu du-te – vino, fără odihnă. Nu vă spun ce nume le dă el acestor particule; ele sunt un fel de nuştiuce pentru care va lua poate un Nobel pe planeta sa …

Savantul nostru începe să studieze cu sârg aceste particule misterioase. Este cercetător, crede şi el că Universul pe care îl cercetează e guvernat de legi fizice, matematice … de ştiinţă, oameni buni! Care sunt legile şi principiile ce guvernează mişcările acestor nuştiuce pe acea mică şi imperfectă sferă albăstruie? Gravitaţia? Vreun principiu de incertitudine ca al lui Heissenberg? Constanta lui Plank? Vreo teorie cu privire la unde şi corzi?

Păi să vedem: zoom pe una dintre aglomerări. Iată două particule care se apropie una de cealaltă: trebuie să fi fost vreo forţă gravitaţională, nu? Apropierea lor durează o vreme static, apoi ele urmează împreună o traiectorie ciudată de-a lungul unei făşii pe care – văd bine? – curge un lichid străveziu. Din când în când par să se apropie atât de mult că nu mai îmi dau seama dacă s-au contopit într-o singură particulă sau încă au existenţe independente. E o forţă de atracţie, desigur: până îi voi găsi expresia matematică, ia să mai vedem şi altele …

Văd un alt nuştiuce apropiindu-se de un semen de-l său: trebuie să fie din nou atracţie. Mă aştept să meargă şi ei pe lângă acea fâşie de lichid. Dar nu, nu se întâmplă asta. Nu ştiu de ce, prima particulă se îndepărtează rapid, în timp ce a doua nu mai mişcă. În scurt timp lucrurile se precipită: apar mai mulţi nuştiuce transportaţi de nişte particule mai mari şi mai rapide şi îl iau pe cel care nu se mai mişcă. Alţi nuştiuce se deplasează cu viteză mare prin zonă încercând parcă să dea de urmele primei particule. Nu mai înţeleg nimic.

Văd alţi doi nuştiuce undeva mai în stânga. Unul pare că încearcă să se apropie; celălalt însă refuză apropierea. Poate că sunt încărcaţi cu sarcini diferite. Oare care o fi cu sarcină pozitivă? Până la urmă, particula care refuza apropierea se îndepărtează. Cealaltă rămâne pe loc. Iară vor veni alte particule să o ridice de acolo … Nu, surpriză: acel nuştiuce care se îndepărtase face cale întoarsă. Oare ce se va întâmpla? Cele două particule se apropie, devin una, zăbovesc ceva vreme pe acolo, după care încep să se deplaseze încet, cu mici pauze, pe marginea fâşiei de lichid … Grea ştiinţă, ştiinţa acestor nuştiuce! Cine îi va putea înţelege vreodată?

Va putea oare savantul nostru să prindă în vreo ecuaţie dragostea, ura, compasiunea, trăirile contradictorii ce guvernează relaţiile dintre aceste mici mogâldeţe pe care le-a descoperit cu micro-scopul său supermeseriaş? Va descifra el vreodată tainele “gravitaţiei” dintre ele? Sau, ca să trag spuza pe turta pe care v-am oferit-o la început, vom afla noi vreodată explicaţiile reale ale comportamentelor acelor particule pe care le-am botezat în fel şi chip cu ştiinţele noastre, altele decât legile implacabile în care avem atâta încredere?

Eu unul – v-o spun din nou – sunt sceptic. Va exista întotdeauna un teritoriu închis percepţiilor şi speculaţiilor noastre, ştiinţifice. Să crezi că poţi determina învăţătura învăţăturilor de pe lumea asta, folosindu-te doar de mintea ta strălucită şi de simţuri pe care le ai la îndemână, iată o pretenţie care mi se pare nu doar super-optimistă, ci şi cât se poate de religioasă. Omul secolului XXI este unul profund religios, în ciuda pretenţiilor la raţionalitate cu care nu ne dă pace de pe nici unul din mijloacele de comunicare ale acestor vremuri. Încredinţarea mea …

Reclame

5 gânduri despre “De ce sunt sceptic faţă de pretenţiile lui Hawking că ştiinţa va putea explica totul

  1. Citind textul tău mi-am amintit de un prienten și coleg german (acum 10 ani) care acum locuiește în USA dar s-a mutat de mult din zonă. În lucrarea sa de doctorat a propus o teorie bazată pe fizica quantică, care arăta că Dumnezeu poate acționa în lumea aceasta fără a viola ceea ce oamenii de știință consideră legile uniforme ale naturii. Mi-a venit ideea să caut pe internet și am văzut că are cartea publicată pe amazon.

    http://www.amazon.com/Christoph-Lameter/e/B00202JFWK

    El cap de neamț, eu cap de român… I-am citit doar introducerea :).

    Oricum, nu ești singur cu încredințarea… Unii oameni de știință au propus terii alternative la cea a lui Einstein (de exemplu A.N. Whitehead – process philosophy). Nu mai vorbesc de credinciosi.

  2. Un citat din Serafim Rose despre stiinta si limitele ei in raport cu Facerea:
    Si, de fapt, nici o teorie stiintificã nu ne poate spune ceva despre cele sase zile. Stiinta încearcã sã explice – uneori cu mai mult, alteori cu mai putin succes – schimbãrile lumii acesteia, întemeindu-se pe extrapolarea proceselor naturale ce pot fi observate astãzi. Dar cele sase Zile ale Facerii nu sunt un proces natural; ele sunt ceea ce a avut loc înainte de a începe sã functioneze întregul proces natural al lumii. Ele sunt lucrarea lui Dumnezeu; prin definitie, ele tin de miracol, nepotrivindu-se cu legile firii ce cârmuiesc lumea pe care o
    vedem în prezent. Tot ceea ce putem sti despre ce anume s-a întâmplat în cele sase zile nu provine din extrapolãri sau speculatii stiintifice, ci doar din descoperirea dumnezeiascã. In aceastã privintã, savantii moderni nu sunt de mai mult folos decât vechii creatori de speculatii si mituri cosmice.
    Tâlcuitorii Cãrtii Facerii subliniazã acest lucru. Sfântul Ioan Gurã de Aur scrie:
    „Ce vrea sã însemne cã mai întâi a fost cerul si apoi pãmântul, întâi acoperisul si apoi temelia? Dumnezeu nu se supune trebuintelor firesti; El nu e supus legilor meseriei. Voia lui Dumnezeu este ziditorul si fãuritorul firii si al mestesugului si a tot ce fiinteazã.”
    Neîndoielnic, avem aici principala sursă a neînţelegerii între teoria ştiinţifică şi descoperirea religioasă. în timpul celor Şase Zile s-a făcut însăşi firea; cunoaşterea noastră actuală a legilor firii nu are cum să ne spună cum au fost alcătuite aceste legi. întreaga temă a obârşirii primordiale, a începuturilor, a Facerii tuturor lucrurilor – este în afara sferei ştiinţei. Când un savant pătrunde pe acest tărâm, el ghiceşte şi speculează ca şi cosmologii din vechime, iar aceasta nu numai că-l abate de la serioasa îndeletnicire a studierii proceselor fireşti ale lumii prezente, ci-l face şi să se ia la întrecere cu descoperirea religioasă, singura sursă cu putinţă a unei cunoaşteri reale a începuturilor lucrurilor, tot aşa cum este singura noastră sursă de cunoaştere a sfârşitului absolut al tuturor lucrurilor. Sfântul Vasile scrie:
    „Pentru ce vă spun acestea ? Pentru că e vorba să cercetez alcătuirea lumii şi să contemplu universul, nu pe temeiul principiilor filosofiei; lumii, ci pe temeiul învăţăturilor pe care Dumnezeu le-a dat lui Moisi, slujitorul Lui, vorbindu-i lui Moisi aievea, nu în ghicitură.”

  3. Insuflarea Scripturii este de la Dumnezeu. Aceasta înseamnă că trebuie să căutăm în ea adevăruri de un rang mai înalt, iar, dacă întâmpinăm greutăţi în a înţelege ceva, trebuie mai întâi să suspectăm propria lipsă de cunoaştere, mai curând decât un neajuns al textului dumnezeieşte-însuflat.
    (Ieromonah Serafim Rose)

    Căutăm adevărul. Trebuie să avem suficient respect pentru Cartea Facerii spre a recunoaşte că ea cuprinde adevărul, chiar dacă acel adevăr ne poate părea neobişnuit sau surprinzător. Dacă el pare să intre în contradicţie cu ceea ce credem a cunoaşte din ştiinţă, să ne aducem aminte că Dumnezeu este Autorul întregului adevăr, şi orice este adevăr curat în Scriptură nu poate să contrazică cu nimic ceea ce este adevăr curat în ştiinţă. (Ieromonah Serafim Rose)

    Dar descoperirea dumnezeiască, în tâlcuirea Sfinţilor Părinţi, ne spune dimpotrivă: pământul este întâi, atât ca timp, cât şi ca însemnătate, iar soarele, al doilea. Dacă mintea nu ne-ar fi aşa de încătuşată de modele intelectuale ale vremii, de nu ne-am teme aşa de tare să fim socotiţi „rămaşi în urmă”, nu ne-ar veni aşa de greu să ne deschidem minţile spre această explicaţie alternativă a începuturilor lumii.
    În concepţia scriptural-patristică, pământul, ca sălaş al omului, încununarea zidirii lui Dumnezeu, este centrul Universului. Orice altceva – indiferent de explicaţia ştiinţifică a stării şi mişcării sale prezente [a soarelui], sau de imensitatea sa fizică în comparaţie cu pământul – este un lucru secundar şi a fost făcut întru folosul pământului, adică [implicit] al omului.
    În zilele noastre, este ceva uşor şi la modă să crezi că totul a „evoluat” prin legi absolut uniforme, pe care le putem observa şi acum, dintr-un strop primordial de energie sau materie; dacă totuşi cineva are nevoie de Dumnezeu pentru a explica ceva, este numai pentru a-l face „creatorul” acestui strop sau iniţiatorul „Big-Bang-ului” care se presupunea că a produs tot ceea ce există. Este nevoie azi de o minte mult mai deschisă, mult mai puţin încătuşată de „opinia publică”, spre a începe să vezi măreţia lucrării ziditoare a lui Dumnezeu descrise în Cartea Facerii. Sfinţii Părinţi – minţile cele mai „sofisticate” şi mai „ştiinţifice” ale vremii lor – pot fi descuietorii minţilor noastre încuiate. (Ieromonah Serafim Rose)

    Adevărul lui Dumnezeu este simplu; cum să se îndeletnicească mintea trufaşă cu el? Mai bine să născocească de-ale sale. Este mai original, deşi aceste născociri sunt slabe ca pânza de păianjen. Ca să vedeţi ca aşa este, uitaţi-vă la teoriile cosmogonice actuale: seamănă cu aiurarea unui om beat sau care vorbeşte în somn. Dar cât de bune par ele celor care le-au inventat! Câte puteri şi cât timp se irosesc pentru asta – şi totul în zadar!
    Lucrul s-a săvârşit simplu: “A zis, şi s-au făcut; a poruncit, şi s-au zidit”. Mai bine de atât n-o să descopere nimeni. (Sfântul Teofan Zăvorâtul)

  4. Foarte multi investesc ,timp,bani pentru a intelege ce se intimpla in univers si prin calcule ,semne ,astrologie doresc sa dea un raspuns celor din jur .Altii scriu carti care trezeste apetitul de studiu pentru unii ,iar altii se inspira din astfel de cercetari ;

    „Time is running out! Are you ready for the next event on God’s timetable?”
    Si formeaza predici expunindu-le sub forma de profetii si fac seensatii in Biserici ,dar oare in fata acestor provocari ,nu ar trebui sa fim atenti si sa fim ca cei din Bereea care ;ce faceau dupa ce ascultau mesajul Divin?

Dă o replică!

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

w

Conectare la %s