Despre lemne, nume, căinţă şi oameni …


Ce este un nume? O înşiruire de litere? O instanţă formală care ne deosebeşte pe unul de celălalt? Puţinul fum care ne mai supravieţuieşte prin catastifele prăfuite ale Evidenţei Populaţiei?

Nu cred că sunt mulţi dintre noi care elevi fiind să nu îşi fi zgâriat numele, cu un briceag sau cu un pix, fie sub banca de la şcoală, fie pe scaun, fie pe vreun dulap. Astfel, datorită acelui gest ne-am asigurat cumva o perenitate, o urmă care să ne facă simţită în continuare prezenţa celor rămaşi, chiar după plecarea noastră din şcoală. Încercăm cumva să ne prelungim fiinţarea pe lemn, pe piatră, pe hârtie, pe  hard-discuri … Reuşim oare?

Ni se acordă, post-mortem, onoarea de a ne purta numele pe piatra de la baza propriului nostru mormânt, gest de maximă generozitate din partea lumii faţă de ceea ce a rămas din noi. Restul e tăcere …

Următoarea secvenţă din Căinţa (1984 – Monanieba” în transcriere din georgiană, “The repentance” în engleză) al lui Tengiz Abuladze, ne înfioară cu imaginea brutală, cinică şi totuşi atât de profundă în lirismul ei neomenesc, a unor nume în urma cărora nu rămâne nici măcar o piatră de mormânt întru pomenire din partea celor dragi.

Nişte mame, soţii, fiice caută numele fiilor, soţilor sau taţilor lor – încarceraţi în lagăre ca deţinuţi politici – scrijelite pe trunchiurile de copaci aduse la un gater pentru prelucrare. Asta e tot ce le-a mai rămas: câteva urme pe un buştean, apoi o grămăjoară de humă, apoi …

Ce este un nume?

Dă o replică!

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s