Voi şi tu – anatomia unei confuzii evanghelice (1)


Preambul

Am avut ocazia astăzi (18 decembrie) să-l ascult pe Kalman Miskolczi predicând la Întâlnirea Străjerilor de la Felix despre unitate în Trupul lui Cristos. Printre altele, dincolo de puzderia de dezacorduri gramaticale (scuzabile, să zicem, unuia care nu are româna ca limbă maternă) şi de mesajul unităţii în sine, vorbitorul a făcut din nou paradă de proclamaţii specifice acestei mişcări ( “tu eşti împărat”, “tu eşti pe locul doi după Dumnezeu”, “dacă eşti al lui Dumnezeu, lumea este a ta – cu bani, cu păduri, cu animalele din ea – şi dacă îţi dai zeciuielile, banii din conturile acestei lumi sunt ai tăi” etc). Am auzit atâtea din astea pe la carismatici că nu mă mai miră nimic; am învăţat că de regulă cei cei se hrănesc cu astfel de lozinci sunt imuni la argumentaţie iar cei ce încearcă să le pună faţă în faţă cu bunul simţ al Scripturii sunt catalogaţi drept lipsiţi de credinţă. Nu mă interesează, din acest motiv, afirmaţiile în sine, ci paradigma pe care care ele bazează, una pe care o consider şubredă, dezavuată de Scriptură şi care – paradoxal – în loc să conducă înspre mult trâmbiţata unitate creştină produce un efect contrar, adică dezbină.

Nu vorbesc aici cazului “străjerii”; am observat că tiparele unui mod confuz de asumare a ceea ce “este scris” sunt prezente din belşug şi în bisericile / mişcările ne-carismatice. Rădăcinile proclamatismului carismatic, cel care supără atât de mult prin infatuarea lui, îşi trag seva dintr-o eclesiologie confuză a credinţei evanghelice clasice, una care nu a reuşit să transmită oamenilor – din interior sau din afară – mesajul esenţial că o mântuire personală nu este privată, ci este desăvârşită până la capăt în Biserica lui Cristos.

Eseul de faţă – unul care se va întinde probabil pe mai multe episoade pentru că, din păcate, “material de lucru” există la discreţie printre noi – este un demers evanghelic laic. Se bazează pe observaţii personale făcute cu diverse ocazii, pe interacţiuni avute cu alţi evanghelici şi pe felul în care înţeleg eu mesajul unor pasaje biblice. Îmi dau seama că mi se poate contesta relevanţa şi autoritatea în ce priveşte al treilea fundament listat mai sus: nu am studii teologice de specialitate. Ştiţi ceva? Sunt convins că aceste lucruri mi-ar fi fost contestate chiar dacă aş fi avut patalama de teolog. La ora actuală nu există la noi o voce evanghelică deasupra contestărilor, dezavuărilor, denigrărilor şi răstălmăcirilor credincioşilor de rând. Luaţi orice nume de teolog evanghelic român, aşa puţini câţi sunt ei, şi veţi vedea că fiecare are de purtat în spinare propria-i cruce de opozanţi care îi contestă fie înţelepciunea, fie buna credinţă, fie competenţa, fie înţelegerea corectă a unor pasaje din Scriptură. Cu riscul de readuce în discuţie un subiect de care m-am plictisit eu însumi – însă care proliferează îngrijorător – o să afirm din nou loud and clear că modelul de interacţiune creştinească promovat de pastorul Cristian Ionescu, unul care nu se fereşte să calce în picioare competenţe academice dacă interesele religiei sale o cer, este flagelul care macină cel mai puternic la ora actuală mentalul evanghelic românesc.

Aşadar, acestea fiind zise, cred că pot purcede la drum în incursiunea mea printre versete, afirmaţii, proclamaţii şi perspective mai mult sau mai puţin populare …

Cele patru legi spirituale

Ca să ne facem încălzirea, vă propun să ne oprim asupra celebrelor patru legi spirituale concepute de Bill Bright şi promovate prin Campus Crusade for Christ în toată lumea. Am avut ocazia să le văd prezentate, într-o variantă simplificată, în cadrul unor programe de Crăciun pentru copii.

Mda, având în vedere că cele patru legi sunt deja o o sumarizare a mesajul Evangheliei, veţi dori să aflaţi cum arată o sumarizare a unei sumarizări. Wish granted:

1. Isus mă iubeşte

2. Eu am păcătuit

3. Isus a murit pentru mine

4. Trebuie să mă hotărăsc pentru Isus

Trebuie spus din capul locului că cei ce folosesc astfel de unelte în a prezenta Evanghelia sunt bine intenţionaţi, oameni care Îl iubesc pe Dumnezeu şi au o pasiune reală de a duce Vestea Bună către cei pierduţi. Ei fac ceea ce, din păcate, prea puţini evanghelici de prin bisericile noastre mai au timp să facă, fie din comoditate, fie din teamă, fie din lene sadea. Dacă credem cu adevărat că este o lume acolo, în afara spaţiului eclesial, care are nevoie de mântuire, de mărturii vii şi reale ale inimii lui Dumnezeu pentru omenire, nu pot înţelege de suntem atât de pasivi, timoraţi şi rezervaţi în a proclama adevărul Evangheliei.

Din păcate instrumentul despre care vă vorbesc acum este unul aflat la limita extremă a minimalismului evanghelic expositiv: mai puţin de atât nu cred că se poate. Cele patru legi sunt “cele patru lucruri esenţiale pe care dacă nu le urmezi nu vei ajunge în cer, ci te vei duce în iad.” Asta li s-a spus copiilor şi părinţilor prezenţi la serbări. Fiecare dintre aceste legi este recitată, repetată în cor de mai multe ori, pentru ca fiecare persoană să o poată învăţa. Desigur, prezentarea se încheie cu o rugăciune în care Îl inviţi pe Isus să vină în inima ta. După program, dacă ai trecut printre aceşti paşi – adică ai învăţat legile şi ai făcut rugăciunea prin care “te-ai hotărât” – se presupune în mod tacit că destinul tău este rezolvat pentru eternitate.

Mi-am mai exprimat eu cu alte ocazii scepticismul faţă de sinteze şi lucruri pretinse ca “esenţiale”. Puteţi citi AICI despre asta.

Da, lipseşte ceva acolo. De fapt, lipsesc mai multe, dar de data asta mă voi referi la un lucru relevant pentru tema acestui eseu: lipseşte orice dimensiune comunitară a mântuirii oferite de Dumnezeu omului. Fiecare poruncă este la persoana întâi, fapt întărit de pronumele folosite: “mă”, “eu”, mine”. Deşi cu toţii recită în cor, nu există nici un element care să îi adune pe participanţi într-un întreg, altul decât cel trivial al sincronizării unor voci într-o singură rostire. Am fost foarte atent în timpul programului să văd dacă se foloseşte măcar odată cuvântul “biserică”. În zadar. Nici nu are cum să fie acolo: dacă vă uitaţi pe pagina de Internet a celor de la Campus Crusade veţi vedea că de la Cele patru Legi Spirituale se trece pe pagina următoare la “Now that you have received Christ” – “Acum că l-ai primit pe Cristos” – adică la sfaturi de urmat în viaţa ta cea nouă şi, exact aşa le zice, sugestii. Nici una dintre sugestii nu este corporativă, ci toate au de-a face cu tine, cel ce eşti o creaţie nouă în Cristos. Abia în ultimul titlu, la încheierea expunerii ţi se sugerează să cauţi “a Good Church” (o biserică bună). Evident vorbeşte despre o adunare aici, la care să mergi în mod regulat; nimic de aici însă nu face aluzie în vreun fel la Biserica pe care Cristos a iubit-o, pentru care s-a jertfit “ca să înfăţişeze înaintea Lui această Biserică, slăvită, fără pată, fără zbârcitură sau altceva de felul acesta, ci sfântă şi fără prihană.” (Efeseni 5:27)

Cele patru legi spirituale prezintă o mântuire de tip “tu” prin excelenţă. Totul este pentru tine, despre tine, pentru destinul tău. Eşti un mic punct într-o mare de oameni. Nu auzi “Isus vă iubeşte”, un mesaj care te-ar lega în aceeaşi iubire cu cei de lângă tine, cu familia ta, cu prieteni şi cu vecini: vestirea Evangheliei este o linie privată ce se deschide, măcar pentru puţin timp, între tine şi Cer. Cu trupul eşti în continuare acolo, între ceilalţi oameni, dar din perspectivă spirituală ai devenit Centrul: te iubeşte pe tine, tu ai păcătuit, a murit pentru tine, tu trebuie să te hotărăşti. Ceilalţi numai există. Este un meci unu-la-unu. Cine va câştiga?

Mă întreb dacă nu cumva această strategie de evanghelizare nu este rodul unei găselniţe contemporane de marketing care să exploateze tot mai puternicul individualism al lumii în care trăim. Ne solidarizăm tot mai puţin în societate sub proiecte, viziuni şi interese comune. În absenţa unor absolute, relativismul ne fărâmiţează până la condiţia unor atomi sociali. Nu mai trăim vremea când cu Iudeul trebuia să te faci Iudeu, iar cu Grecul să te faci Grec, pentru a le putea vesti Evanghelia. Astăzi trebuie să te faci cu Grigore … Grigore, cu Mike să te faci Mike ş.a.m.d. Uite aşa, pentru că ne este imposibil să ne facem Ionel, Gigi, Nicu şi Vasile cu toţi cei douăsute de participanţi la o întâlnire de evanghelizare, alegem să le predicăm individual deşi sunt cu toţii înghesuiţi în acelaşi timp, în aceeaşi sală, ascultând acelaşi mesaj …

Poate să fie cineva mântuit fără să trăiască cu adevărat în Trup? Cam de pe la această întrebare pleacă multe în practica noastră evanghelică …

13 gânduri despre “Voi şi tu – anatomia unei confuzii evanghelice (1)

  1. Interesantă expunere. Doar o mică observaţie aş avea de făcut. Mi se pare că judeci strict teoretic această unealtă pentru evanghelizare care se numeşte „Cele patru legi spirituale”. Abordarea ta poate să aducă prejudicii unei lucrări foarte bune de altfel. Am întâlnit destui creştini evanghelici din România (şi nu numai) foarte porniţi împotriva CCCI (sau „Alege Viaţa” la noi) tocmai pentru că aveau o părere proastă despre broşura „Cele patru legi spirituale”.
    Eu ţi-aş spune experienţa mea din cei câţiva ani în care am participat regulat la activităţile Alege Viaţa. Broşura aia, aşa imperfectă cum e, e foarte bună pentru că îl face pe om să-şi conştientizeze starea de păcat şi îi dă imediat şi o speranţă. Din ceea ce ai scris tu, se cam înţelege că lucrurile se opresc aici sau continuă în aceeaşi notă. Ori treaba stă altfel în practică. Dacă, în urma parcurgerii broşurii, o persoană înţelege că e păcătoasă şi acceptă că doar prin jertfa lui Isus poate fi iertată, oamenii ăia care i-au prezentat broşura nu zic „ok, am mai bifat unul, l-a acceptat pe Isus în inima lui, e mântuit, ura şi gară”. Din contră! Se trece mai departe la ucenicizare (lucru foarte rar în ziua de azi din păcate), la încadrarea într-o comunitate, la slujire reciprocă etc. Cum să abordezi aspectele colective dacă aspectele personale nu sunt regenerate? (Cred că nu se spune decât târziu de biserică pentru că oamenii în general sunt reticenţi şi se gândesc doar că vrei să-i treci într-o statistică.)
    Se poate ca intenţia ta să nu fi fost de a desfiinţa „Cele patru legi…”, dar consecinţele cuvintelor rostite nu se limitează niciodată la propriile noastre intenţii. Ar fi păcat să rămână cineva cu idei greşite şi, în loc de mijloace de evanghelizare perfectibile, să nu mai avem evanghelizare deloc. Cum spuneai, nu sunt mulţi cei care au curajul să bată pur şi simplu la o uşă de cămin şi să vorbească despre Dumnezeu cu nişte oameni care numai aşa ceva nu au în cap.

    1. Observatia ta nu e „mica” deloc si necesita cateva nuantari, cel putin din partea mea.
      In primul rand, intentia mea este de a expune o perspectiva excesiv individualista care caracterizeaza in general abordarile evanghelice ale problemei mantuirii.
      „Cele patru legi spirituale” imi ofera un material de lucru despre tema pe care o propun; daca s-a inteles ca prin asta ca eu sunt pornit impotriva CCCI, s-a inteles gresit. Merita mentionat aici faptul ca programele in care aceste legi au fost prezentate copiilor au fost facilitate de mine in comunitatile in care au avut loc. Asta nu inseamna ca pot sa trec cu vederea lacunele unui asemenea instrument de evanghelizare din punctul de vedere, repet, al paradigmei mantuirii pe care o pun in discutie in eseul meu.
      Daca cei cu care ai lucrat tu nu au mers pe linia „ura şi gară” … este foarte bine. Bravo lor! Eu insa am vazut si altfel de abordari, in special sub influenta superficialitatii unor misionari de US care veneau pe la noi sa numere maini intr-o veselie.
      Personal cred ca mantuirea omului nu poate fi in nici un fel separata de trairea in Biserica iar eseul meu va reflecta probabil tot mai pregnant aceasta opinie. Nu cred ca este o idee gresita aceea ca „Cele patru legi spirituale” rateaza in esenta cam tot ce tine de conceptul de „popor al lui Dumnezeu”. Nu vad de pilda de ce nu ne-am face mai mult timp pentru a include o a cincea lege care sa indrepte putin lucrurile. Sau poate ca aceste legi ale lui Bill Bright au fost batute in piatra pe vecie si nu se mai poate face nimic in privinta lor … Sper ca nu.

    2. Inca un detaliu foarte important: eu nu am dat nume si nu am facut vreo referire la promotori / utilizatori ai uneltei de evanghelizare „cele patru legi spirituale” – pozitive sau negative. Am relatat evenimente la care am participat personal, cu observatiile de rigoare vis a vis de modul de adresare si de abordare a predicarii Evangheliei.
      Imi doresc ca un rezultat al demersului meu sa nu fie in aplicatia „sa nu mai evanghelizam pentru ca Cele patru legi spirituale nu sunt perfecte”, ci dimpotriva, sa o facem si mai eficient. Suntem pregatiti pentru asa ceva?

  2. @Poate să fie cineva mântuit fără să trăiască cu adevărat într-un Trup? Permite-mi cateva observatii! „Poate să fie cineva mântuit fără să trăiască…” raspunsul e clar; DA! „…cu adevarat… ” nu exista nici un loc intre moarte si viata spirituala! „…intr-un Trup?” daca te referi la Trupul lui Cristos ,corect era „in Trup” El fiind unic. Duhul Sfant boteaza doar madulare (persoane) mantuite in Trupul lui Cristos. Daca erai un preot dintr-o biserica traditionala si eu un enorias nu mi-as fi permis sa fac astfel de observatii dar Gott sei Dank! suntem evanghelici.

    1. Am corectat exprimarea din intrebarea finala, aparuta evident din graba condeiului.
      In rest … nu sunt de acord cu tine, indeosebi cu:
      Duhul Sfant boteaza doar madulare (persoane) mantuite in Trupul lui Cristos.
      Botezul cu Duhul Sfant al unei persoane nu poate fi despartit de actul mantuirii acesteia … dimpotriva: este parte integranta a unui intreg drum spre Cer. Baptist ma cheama, ce sa-i faci … 🙂

      1. Am aplicat cu succes o invatatura primita de la tine cand ziceai ca e bine ca intelegerea unui text biblic sa fie testata prin biserica , respectiv ceata prezbiterilor. Ceea ce nu agreez in postarea aceasta este ca vorbesti de mantuire ca pe un bun comun dat prin biserica. Daca o mai aveam pe Ana.O pe blog te invata ea cine este acea biserica adevarata 🙂
        @Duhul Sfant boteaza doar madulare (persoane) mantuite in Trupul lui Cristos…este intelegerea din 1 Cor. 12 ; 13 si nu e vorba de Dotezul CU Duhul Sfant drag noua penticostalilor ci e vorba de botezul facut DE Duhul Sfant si de acesta au parte si baptistii Aleluia!

      2. „Ceea ce nu agreez in postarea aceasta este ca vorbesti de mantuire ca pe un bun comun dat prin biserica.”
        Acesta este unul din punctele cheie asupra caruia vreau sa orientez discutia in demersul meu. Nu cred ca poate exista propovaduire a Evangheliei din afara Bisericii; aceasta – marturia pentru Vestea Buna – este una din responsabilitatile de capatai in randul celor ce se numesc popor al lui Dumnezeu … sa nu ne asteptam sa faca Hitchens asta in locul nostru, ca e jale!
        Chestiunea despre „cu” si „de” Duhul este, din punctul meu de vedere, artificiala … Deocamdata trebuie sa o trecem in plan secundar, cel putin pana cand voi gasi cu cale sa deschid o astfel de Cutie a Pandorei intre evanghelici de confesiuni diferite. 😦

  3. Biserica este o lucrare a Duhului, de aceea ce leagă și dezleagă Biserica este legat și dezlegat în cer (Matei 18:18). În mod normal, nu există realitate spirituală ne-materializată prin ceea ce face biserica lui Hristos. Lucrarea Duhului și a Bisericii merg mână în mână. Nu există credință autentică nematerializată în botez (un act al bisericii). Nu există realitate spirituală a plantării în Trupul lui Hristos fără actul exterior de punere a mâinilor după botez (un act al bisericii – de aceea la începuturile bisericii sincronizarea dintre lucrarea Duhul și a Bisericii era confirmată cu darul vorbirii în limbi ca la Rusalii. Punerea mâinilor = identificare. Adică Biserica se identifică cu noul credincios și noul credincios se identifică cu biserica).
    Cine neglijează actele prin care trăiește biserica (botezul și cina) pretinzând că este mântuit și în trupul lui Hristos în virtutea vre-unei realități spirituale ne-materializate în contextul bisericii vizibile își pune în pericol sufletul.
    Înțeleg biserica aici în sensul prezenței dinamice a lui Hristos prin Duhul în adunarea credincioșilor în Numele lui Hristos, nu în sensul unei sau altei instituții (deși instituționalizarea este OK, doar oameni suntem). Înțeleg actele de cult ca operând în credință nu ex opere.
    Într-o lume păcătoasă sunt și anomalii. Nu este tocmai ușor să ne pronunțăm în sensul mântuit-nemântuit din perspectiva destinului veșnic. Acest aspect și cazurile excepționale (a la tâlharul de pe cruce), aparțin lui Dumnezeu.

  4. In incheierea subiectului gasim scris;”..Poate să fie cineva mântuit fără să trăiască cu adevărat în Trup?”
    Cei care nu traiesc in viata de zi cu zi in puterea mesajului divin ,inseamna ca nu au ajuns sa cunoasca ceea ce este scris pe paginile Scripturii .Fiindca ap.Pavel scrie;”..
    11. Tot asa si voi insiva, socotiti-va morti fata de pacat, si vii pentru Dumnezeu, in Isus Hristos, Domnul nostru.
    12. Deci pacatul sa nu mai domneasca in trupul vostru muritor si sa nu mai ascultati de poftele lui.
    13. Sa nu mai dati in stapanirea pacatului madularele voastre, ca niste unelte ale nelegiuirii; ci dati-va pe voi insiva lui Dumnezeu, ca vii, din morti cum erati; si dati lui Dumnezeu madularele voastre, ca pe niste unelte ale neprihanirii.
    14. Caci pacatul nu va mai stapani asupra voastra, pentru ca nu sunteti sub Lege, ci sub har.
    15. Ce urmeaza de aici? Sa pacatuim pentru ca nu mai suntem sub Lege, ci sub har? Nicidecum.
    16. Nu stiti ca, daca va dati robi cuiva, ca sa-l ascultati, sunteti robii aceluia de care ascultati, fie ca este vorba de pacat, care duce la moarte, fie ca este vorba de ascultare, care duce la neprihanire?
    17. Dar multumiri fie aduse lui Dumnezeu, pentru ca, dupa ce ati fost robi ai pacatului, ati ascultat acum din inima de dreptarul invataturii pe care ati primit-o.
    18. Si, prin chiar faptul ca ati fost izbaviti de sub pacat, v-ati facut robi ai neprihanirii. –
    19. Vorbesc omeneste, din pricina neputintei firii voastre pamantesti: dupa cum odinioara v-ati facut madularele voastre roabe ale necuratiei si faradelegii, asa ca savarseati faradelegea, tot asa, acum trebuie sa va faceti madularele voastre roabe ale neprihanirii, ca sa ajungeti la sfintirea voastra!
    20. Caci, atunci cand erati robi ai pacatului, erati slobozi fata de neprihanire.
    21. Si ce roade aduceati atunci? Roade de care acum va este rusine: pentru ca sfarsitul acestor lucruri este moartea.
    22. Dar acum, odata ce ati fost izbaviti de pacat si v-ati facut robi ai lui Dumnezeu, aveti ca rod sfintirea, iar ca sfarsit viata vesnica.
    23. Fiindca plata pacatului este moartea, dar darul fara plata al lui Dumnezeu este viata vesnica in Isus Hristos, Domnul nostru.”
    Mesajul dezvaluie adevarul ,insa acesta trebuie cunoscut si infaptuit.

Dă o replică!

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s