Tălmăciri – Pilda talanţilor


Cu mai bine de un an în urmă am publicat pe blog o postare legată de Pilda talanţilor, una destul de condensată, în care puneam în discuţie câteva concepţii populare pe care le-am întâlnit în mediul evanghelic referitor la înţelesul acelor talanţi. Se puneau atunci două probleme: dacă talanţii sunt destinaţi a avea un înţeles anume în pildă şi, indirect, dacă în acest înţeles stă cheia interpretării pildei.

Înainte de a citi rândurile care urmează vă îndemn să parcurgeţi pentru câteva momente şi acea postare, dând click AICI. Îmi propun în continuare să rotunjesc niţel creionarea percepţiilor evanghelice asupra pildei, aşa că nu ar strica să ştiţi de unde am plecat. Vă voi aminti doar, în începutul acestei expuneri, de concluzia acelor reflecţii, în care sugeram un echilibru pe care ar trebui să îl avem în interpretare, adică:

„… să ţinem cont de miza pildei – stăpânul ne-a încredinţat o slujbă, nişte valori de administrat şi ne va cere socoteală la un moment dat de felul în care ne-am raportat la această responsabilitate – şi de mesajul general al mesajului lui Cristos sintetizat foarte clar în Matei 24:42 – “Veghiaţi dar, pentru că nu ştiţi în ce zi va veni Domnul vostru.”. Întreg pasajul de la Matei 24:43 la 25:46 trebuie circumscris temei veghierii, o veghiere activă, orientată asupra atitudinii noastre faţă de lucrul Domnului, singurii duşmani identificaţi aici fiind indolenţa, indiferenţa şi lenea … adică noi înşine.”

Revin aşadar asupra pildei, de data asta supunându-vă atenţiei o abordare a unui autor român (prea) puţin cunoscut la noi, din păcate: pastorul Dragomir Stancu. Domnia sa a întocmit, urmare a unei munci asidue de peste 40 de ani, un Studiu asupra Evangheliilor în nouă volume, pe lângă un altul, ambiţios şi el, al cărţii Apocalipsa. În ciuda faptului că materialul publicat suferă din pricina absenţei unui editorialist care să îi dea o formă academică în adresare, consider că munca acestui pastor merită mai multă preţuire decât i se acordă la ora de faţă între evanghelici; deşi opiniile domniei sale în chestiuni ce ţin de inspiraţia biblică sunt uneori excentrice, amintindu-mi de Iosif Ţon în anumite privinţe, cărţile sale oferă un material documentar preţios pentru oricine doreşte să aprofundeze studiul Evangheliilor.

Am fost încă odată convins de acest fapt citind cele două capitole pe care le alocă temei Parabolei talanţilor în vol. VII al Studiului său – Lecţiile 48 şi 49 (toate referinţele de mai jos vor fi din această carte).

Voi trece frugal peste analiza comparativă dintre această pildă şi Parabola minelor – cele două se aseamănă în fond şi formă – deoarece şi eu cred că este de o importanţă secundară faptul că Mântuitorul Îşi va fi îngăduit să folosească aceeaşi ilustraţie în predici diferite, adaptând-o după bunul plac. Totuşi, se cuvine să remarcăm că accentul în Parabola minelor este pus pe volumul lucrării, în timp ce în pilda de care ne ocupăm acum se pune accentul în primul rând pe atitudinea în lucrare.

Dragomir Stancu scoate în evidenţă apoi valoarea unui talant – element esenţial al pildei, orice am zice – amintindu-ne de un fapt istoric interesant al vremii menit să ne ajute să vedem şi mai limpede ce a încredinţat acel om slujitorilor săi: bugetul anual al Galileii era de 300 de talanţi, în timp ce al Iudeii, Samariei şi Idumeii, la un loc, de 600 de talanţi. Vorbim despre valori, nu glumă!

Este interesantă apoi analiza făcută de autor problemei cametei la evrei, o urâciune între cei tăiaţi împrejur (pag.510). Textul Legii era limpede: “Să nu ceri nicio dobândă de la fratele tău: nici pentru argint, nici pentru merinde, pentru nimic care se împrumută cu dobândă. De la străin vei putea să iei dobândă, dar de la fratele tău să nu iei, pentru ca Domnul Dumnezeul tău să te binecuvânteze în tot ce vei face în ţara pe care o vei lua în stăpânire” (Deuteronom 23:19-20). Celui de-al treilea rob stăpânul îi spune că s-ar fi cuvenit să îi dea banii la zarafi, în vederea colectării unei dobânzi. Trebuie să se fi referit, ne spune Dragomir Stancu, la băncile din Imperiu (tot evreieşti!) care ofereau dobânzi între 12% şi 48%. Nu se poate să nu observi diferenţa (proporţională, netă, în orice fel va fi fost ea reflectată) de câştig între unul care ar fi muncit acel talant şi ar fi dublat capitalul, câştigând încă un talant, adică cu un profit de 100%, şi unul care ar fi raportat la sfârşit un profit de 12% dintr-un talant, rezultat dintr-o dobândă. Pilda ne spune, măcar în această privinţă, că până şi un câştig atât de mic ar fi fost suficient în comparaţie cu nimic …

Parabola are două înţelesuri, ne spune Dragomir Stancu, alături de altele de acest fel. Pe aceeaşi linie cu Pilda celor zece fecioare, pentru evrei, pilda transmitea un avertisment celor care au îngheţat aşteptarea mesianică în litera Legii Vechiului Legământ. Această încremenire este vizibilă în fecioarele adormite – simbol al unui popor nepregătit pentru venirea lui Mesia – şi în atitudinea protectivă a robului viclean şi leneş, trimitere la tagma cărturarilor şi a fariseilor care doreau să ţină lucrurile pe care le-a primit prin Moise exact aşa cum erau, fără să lase o şansă unei dezvoltări ulterioare – de împlinire nici că se pune problema – a  revelaţiei divine.

Abia în a doua lecţie autorul intră cu adevărat în problematica pildei în ce priveşte înţelesul pildei considerat a fi valabil şi pentru noi, cei de astăzi.

Oare când Mântuitorul a plecat, încredinţându-Şi toată averea slujitorilor Săi, ce le-a lăsat acestora? Dragomir Stancu, intuind că nu este vorba de o avere materială, ci spirituală, ne spune că averea Lui nu este alta decât lucrarea pe care a venit să o facă pe pământ, şi anume: să deschidă calea către Împărăţia lui Dumnezeu şi să ne înzestreze cu viaţă veşnică.” (pag.514)

Prin talant, ni se mai spune, cu referire la un studiu al lui A.P. Lopuhin se înţelege “darul pe care îl primeşte omul de la Dumnezeu ca să lucreze cu El” (pag.515) constând în: mărturisirea Lui, a divinităţii Sale, a lucrării Sale, a vieţii veşnice care ni se oferă prin credinţa în El şi a Evangheliei Domnului nostru.

Într-o astfel de perspectivă venitul provenit din negoţul cu talanţi simbolizează – plauzibil, deşi oarecumva speculativ –  “câştigarea sufletelor pierdute pentru Împărăţia lui Dumenzeu prin mărturisirea noastră” (pag. 516). Cum rămân atunci lucrurile cu cel de-al treilea rob şi punerea banilor în bancă, variantă pasivă prin excelenţă? Ar putea însemna – aici este doar o sugestie personală – că credinciosul care nu şi-a îngropat identitatea faţă de lume, ci a lăsat lumea să îi “citească” mărturia în urma trivialelor interacţiuni sociale, tot mai are scăpare de crunta pedeapsă? Hm!

Secţiunea dedicată celui care nu îşi foloseşte talantul primit este cea mai consistentă din lecţie. Vina lui, pe lângă ascunderea talantului, stă în ofensa adusă stăpânului, perspectivă susţinută, se pare, şi de Sf. Ieronim. De fapt, dacă ţinem cont de faptul că acest rob nu a risipit talantul şi nici nu l-a întrebuinţat pentru un scop rău, se pare că greutatea vinei sale, pentru care îşi primeşte şi temuta răsplată stă în felul în care se raportează la stăpân: nu doar că îl doare în cot de câştigul acestuia dar nici nu dă doi bani pe relaţia sa cu el. El are o “teologie” deformată despre stăpân, care nu îl îndeamnă nici măcar la un minim de efort şi pe care nu ezită să i-o trântească în faţă, în toată grozăvia ei: “am ştiut că eşti un om aspru, care seceri de unde n-ai semănat şi strângi de unde n-ai vânturat ….”(Matei 25:24).

Autorul îşi încheie analiza cu o succintă evaluare a sintagmei “plânsul şi scrâşnirea dinţilor” în contextul biblic al vremii. Vă las vouă plăcerea de a o urmări îndeaproape, în caz că găsiţi cartea, evident.

Am rezumat această expunere a pastorului Dragomir Stancu în principal pentru frumuseţea aplicaţiei acesteia, a seriozităţii provocării cu privire la mărturia noastră creştină. Privim la ea, adesea, ca la o chestiune secundară, ca la un accesoriu opţional al vieţilor noastre. Dacă mărturia creştină, reflectarea caracterului lui Dumnezeu şi vestirea voii Sale între oameni, este însă o expresie obligatorie a folosirii talantului pe care ni l-a dat fiecăruia dintre noi – care poate fi înţeles, cum zice Joachim Jeremias, ca fiind Cuvântul Său viu şi lucrător – cred că se cuvine să reflectăm ceva mai mult la ceea ce oglindim prin trăirea noastră în această lume. Măcar pentru valoarea unui astfel de avertisment merită să îi mulţumim lui Dragomir Stancu pentru munca depusă în buchisirea Evangheliilor …

Anunțuri

3 gânduri despre “Tălmăciri – Pilda talanţilor

  1. Pentruca am avut ocazia sa citesc Patericul Egiptean si am ramas impresionat de vietile si lupta(mai mult interioara) acelor oameni pentru desavarsire,stau si ma intreb unde i-am putea incadra pe acesti oameni in pilda talantilor?
    Am in vedere faptul ca aceia n-au pus accentul pe marturisire,pe misionarism,traind intr-o solitudine totala si fugind de orice contact cu lumea.
    Sau cine stie, poate au marturisit prin insasi viata lor?

    1. Daca marturia lor ne-a ramas pana astazi … e ceva. Desi vor fi unii carcotasi care sa sugereze ca izolarea de lume ar putea fi asociata cu ingroparea talantului … 😦

Dă o replică!

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s